OBIECT: Actiune in anulare hotarare arbitrala Admisibilitatea actiunii in anularea unei sentinte arbitrale - art.340 C.proc.civila . Actiune arbitrala avand ca obiect stabilirea caracterului nul absolut al unei clauze dintr-un contract pentru incalcarea dispozitiilor legale imperative .Caracterul netranzactionabil al dreptului alegat atrage necompetenta instantei arbitrale.
Prin actiunea arbitrala inregistrata la Curtea de Arbitraj International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei , reclamanta SC I.S.SRL a solicitat in contradictoriu cu parata SC P.SA sa se dispuna :
1.constatarea nulitatii absolute a art.ix din "Conventia pentru operarea statiei de distributie a carburantilor", incheiata la data de 11 04 2006 si modificata prin actul aditional nr.2/9 08 2006;
2.interpretarea clauzei cuprinse in sectiunea 9.01 "perioada de notificare", in sensul mentinerii sectiunii 9.01 asa cum a fost initial inserata la momentul semnarii contractului;
3.anularea scrisorii paratei catre reclamanta din data de 6 08 2007 privind denuntarea (incetarea) unilaterala a contractului ;
Reclamanta a aratat in motivarea actiunii ca, in calitate de "Partener", a incheiat cu parata, in calitate de "Comitent", Conventia pentru operarea statiei de distributie a carburantilor nr.14 din Mizil, str.Mihai Bravu nr.224, judetul Prahova si ca desi reclamanta si-a indeplinit toate obligatiile contractuale, parata prin scrisoarea din 6 08 2007, invocand prevederile art.ix din Sectiunea 9 02 din Conventiei i-a notificat incetarea contractului in termen de 3 zile de la data comunicarii. Reclamanta a sustinut ca art.ix este lovit de nulitate absoluta intrucat incalca dispozitiile imperative ale art.20 din Legea nr.509/2002 privind agentii comerciali permanenti, potrivit careia contractul de agentie poate fi denuntat unilateral de oricare dintre parti, cu acordarea obligatorie a unui preaviz cu o durata de minimum o luna pentru primul an de contract, durata care se mareste cu cate o luna pentru fiecare an suplimentar inceput, fara ca durata termenului de preaviz sa depaseasca 6 luni. Nulitatea clauzei deriva si din imprejurarea ca ea confera Comitentului drepturi absolute in incetarea contractului, fara obligatia acestuia de a-si motiva decizia. Parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata cu motivarea ca rezilierea conventiei a avut loc pentru incalcarea grava si repetata de catre reclamanta a obligatiilor contractuale, astfel ca denuntarea s-a facut fara preaviz si in conformitate cu art.21 alin.1 din Legea nr.509/2002.
In urma administrarii probelor cu inscrisuri si interogatoriu, Tribunalul arbitral a retinut urmatoarele :
Conventia incheiata de reclamanta si parata la data de 11 04 2006 prevede la art.iii, sectiunea 3.01 lit.a ca, prin aceasta conventie, "Partile doresc sa realizeze si realizeaza un raport de "agent comercial, dupa cum este prevazut in art.1 alin.1 din Legea nr.509/2002 privind agentii comerciali permanenti". Statia a fost deschisa pe data de 19 06 2006 si dupa un an si doua luni , la 6 08 2007, parata a comunicat reclamantei :"Avand in vedere prevederile art. 9 02 lit.b din contract va notificam incetarea contractului. Incetarea opereaza in termen de 3 zile de la data comunicarii prezentei".
Tribunalul arbitral a analizat conditiile legale ale denuntarii unilaterale ale contractului de agentie, retinand ca in reglementarea Legii nr.509/2002 privind agentii comerciali independenti, denuntarea unilaterala a acestui contract se poate face fie in conditiile art.20(A.1.), fie, dupa caz, in conditiile art.21 (A.2.).
Art.20 contine o dispozitie prohibitiva, imperativa, care interzice in mod expres stabilirea unor termene de preaviz mai scurte si cu atat mai mult denuntarea Conventiei fara preaviz, dispozitie inderogabila prin acordul partilor si a carei incalcare este sanctionata cu nulitatea absoluta.
In schimb, aplicarea art.21 din Legea nr.509/2002 este conditionata expres de neindeplinirea din culpa grava a obligatiilor contractuale de catre cealalta parte. Precizarea temeiului juridic al denuntarii in chiar declaratia de denuntare, respectiv indicarea "culpei grave"a celeilalte parti este esentiala in raporturile de agentie deoarece, in cazul art.20 , agentul are dreptul, conform art.22 din lege, la o indemnizatie, in timp ce in cazul art.21 agentul nu are drept la indemnizatie, dispozitia referitoare la dreptul de indemnizatie fiind de asemenea, de ordine publica.
Art.ix din Sectiunea 9.01astfel cum a fost modificata prin Actul aditional nr.2 din 9 08 2006 prevede ca : "Partenerul poate inceta prezenta Conventie fara a fi nevoie sa prezinte vreo cauza atata timp cat va notifica cealalta parte cu 3(trei) luni inainte", iar potrivit Sectiunii 9.02. , "Comitentul are dreptul sa inceteze prezenta Conventie cu o notificare de 3 zile, dar fara nici o alta formalitate sau interventia instantei si fara a explica Partenerului motivele acestei incetari a Conventiei. Notificarea este considerata ca fiind primita de Partener, chiar daca acesta refuza primirea ei. Acest refuz poate fi dovedit, de asemenea, si printr-un martor".Tribunalul arbitral a retinut ca prevederile Sectiunii 9.02 din Conventie incalca flagrant dispozitiile imperative ale Legii nr.509/2002.
Astfel, potrivit Sectiunii 9.01., asa cum a fost modificata prin Actul aditional nr.2 din 9.08 2006, agentul poate inceta Conventia cu o "notificare" de 3 luni, in timp ce potrivit Sectiunii 9.02 comitentul poate inceta Conventia cu o "notificare"de 3 zile. Or, potrivit art.20 si 21 din Legea nr.509/2002, denuntarea unilaterala a Conventiei se poate face de oricare dintre parti, fiind supusa acelorasi conditii fata de ambele parti. In sectiunea 9.02 se stabileste un termen de notificare de 3 zile, pentru comitent, in discrepanta cu termenul de 3 luni stabilit prin Sectiunea 9.01., pentru agent, incalcandu-se grav si fara nici o justificare echilibrul prestatiilor partilor. Sectiunea 9.02 nu prevede dreptul de preaviz, notificarea la care se refera acest text avand un alt inteles juridic decat dreptul de preaviz, ceea ce inseamna ca textul Sectiunii 9.02 este lovit de nulitate absoluta prin incalcarea dreptului de preaviz. Chiar si daca se da notificarii intelesul de preaviz, textul sectiunii 9.02 este lovit de nulitate absoluta intrucat termenul de 3 zile este mai scurt decat cel prevazut de art.20 alin.3 si 4. Sectiunea 9.02 incalca si art.6 din Conventie care obliga comitentul sa actioneze cu buna-credinta, aceasta dispozitie fiind de asemenea, imperativa. In denuntarea Conventiei nu s-a invocat culpa grava a agentului, ci au fost avute in vedere dispozitiile art.20 din lege.
Pentru aceste considerente, Tribunalul arbitral a admis in parte capatul 1 al actiunii si a constatat nulitatea absoluta a prevederilor Sectiunii 9.02. din art.ix al Conventiei si drept urmare, masura denuntarii Conventiei a fost considerata ca lipsita de suport contractual. Denuntarea nu are nici suport legal intrucat, fie ca este raportata la art.20, fie la art.21 din Legea nr.509/2002, ea nu indeplineste cerintele acestor dispozitii legale referitoare la preaviz(art.20) sau la invederarea culpei grave(art.21).
In continuare, Tribunalul arbitral a examinat motivele de denuntare invocate de parata in cursul litigiului, respectiv : curatenia deficitara in zona interioara si exterioara statiei si la toaleta; atitudinea necorespunzatoare a personalului fata de clienti; preluarea in mod repetat si nejustificat de combustibil, pentru efectuarea unor verificari neautorizate ; reclamatii de la clienti cu privire la calitatea combustibilului si la faptul ca ar contine apa. S-a retinut ca SC P. SA motiveaza denuntarea Conventiei exclusiv pe cele 4 incalcari care au fost examinate si solutionate anterior, dintre care trei prin aplicarea unor penalizari, iar a patra, neavand consistenta, a fost abandonata. S-a considerat ca masura denuntarii Conventiei prin invocarea acelorasi incalcari, anterior analizate si solutionate, este lipsita de baza contractuala si legala. Deoarece nu a mai intervenit nici o alta incalcare , la care se putea adauga agravanta sanctiunilor anterioare, masura denuntarii Conventiei este lipsita de temei , devenind inutila examinarea acelor incalcari cu caracterul "unei neindepliniri din culpa grava a obligatiilor contractuale", asa cum prevede art.21 din Legea nr.509/2002.
Capatul 2 din actiune prin care se cere interpretarea clauzei cuprinse in art.ix sectiunea 9.01.in sensul mentinerii sectiunii 9.01.asa cum a fost initial inserata la momentul semnarii Conventiei, a fost respins ca neintemeiat, considerandu-se ca modificarea operata prin Actul aditional nr.2/9 08 2006 a fost convenita in mod valabil de catre cele doua parti .
SC P.SA a formulat actiune in anulare impotriva acestei hotarari, solicitand anularea sentintei arbitrale si in principal , sa se respinga actiunea ca inadmisibila, iar in subsidiar ca neintemeiata.
In drept au fost invocate dispozitiile art.364 lit.a) si i) C.proc.civ.
Petenta P. SA a invocat in primul rand , nelegalitatea hotararii arbitrale pentru motivul prevazut de art.364 lit.a)-litigiul nu era susceptibil de solutionare pe cale arbitrala . In dezvoltarea acestui motiv, se sustine ca limitele arbitrabilitatii sunt trasate de dispozitiile art.340 C.proc.civ. potrivit cu care, sunt excluse din sfera litigiilor patrimoniale arbitrabile cele care privesc drepturi asupra carora partilor le este interzis sa tranzactioneze. In contextul limitarilor prevazute de art.340 C.proc.civ. raportat la art.1706 C.civil, clauza compromisorie din Conventia incheiata de parti la 11 04 2006 ar fi fost incidenta numai in ipoteza in care pretentiile raportului juridic dedus judecatii ar fi avut un caracter tranzactionabil. In speta, cererea arbitrala vizeaza in principal stabilirea caracterului nul absolut al clauzei ix din Conventia partilor, determinat de incalcarea unei dispozitii imperative a legii.
Petenta arata ca Tribunalul arbitral a fost chemat sa verifice daca exista o dispozitie legala imperativa aplicabila care ar fi fost nesocotita la momentul asumarii clauzei contractuale contestate, respectiv de a stabili nelegalitatea unei clauze contractuale pentru incalcarea legii.
Avand in vedere ca de esenta oricarei tranzactii este posibilitatea partilor de a face concesii reciproce, tranzactionarea asupra unei cereri de aplicare a unei dispozitii legale imperative este inadmisibila.
Incheierea unei tranzactii cu privire la cererea reclamantei de a se constata nulitatea absoluta a art.ix din contract ar presupune renuntari din partea ambelor parti care ar viza aplicarea unor dispozitii imperative ale legii, astfel ca , in mod gresit instanta arbitrala a retinut cauza spre solutionare, cu incalcarea art.340 C.proc.civ.
Petenta SC P. SA a mai invocat si un al doilea motiv de anulare a sentintei arbitrale, respectiv , hotararea arbitrala incalca dispozitii imperative ale legii (art.364 lit.i c.proc.civ.).
Instanta arbitrala a nesocotit dispozitiile imperative ale art.969 Cod civil ce consacra principiul fortei obligatorii a conventiilor. Incalcarea dispozitiilor imperative ale legii a fost urmarea unei gresite calificari a Conventiei dintre parti. Natura unui contract nu este data de calificarea data de parti, ci de continutul specific al drepturilor si obligatiilor asumate.
Conventia pentru operarea statiei de distributie a carburantilor incheiata la 11 04 2006 nu are continutul unui contract de agentie, nefiindu-i aplicabile regulile stabilite de Legea nr.509/2002 avand in vedere urmatoarele considerente:
1.obligatiile Partenerului nu presupun negociere de contracte ;
2.vanzarile produselor comercializate prin statia de distributie se fac direct catre persoanele interesate, fara nici o negociere prealabila si fara un acord expres al Comitentului ;
3.contractul cuprinde o serie de obligatii complexe care implica exploatarea statiei de distributie a carburantilor proprietatea petentei .
In concluzie, se solicita desfiintarea sentintei arbitrale si in principal, respingerea actiunii ca inadmisibile, iar in subsidiar ca neintemeiata.
Prin intampinare, intimata SC I. S. SRL a solicitat respingerea actiunii in anulare cu motivarea ca litigiul poate fi solutionat pe calea arbitrajului, deoarece in speta nu este vorba despre drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie si in ceea ce priveste cel de al doilea motiv invocat, calificarea contractului este facuta de parti la momentul incheierii contractului, fiind consfintita de art.iii, sectiunea 3.01.
Prin incheierea de sedinta de la 29 01 2009 s-a admis exceptia de litispendenta dintre prezentul dosar si dosarul nr.25444/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti, avand aceleasi parti, obiect si cauza.
Partile nu au cerut administrarea de probe noi, nici prin cererile scrise si nici oral.
Analizand in conformitate cu dispozitiile art.364 alin.1 lit.a) si i) C.proc.civ. hotararea arbitrala atacata , Curtea retine urmatoarele :
Primul motiv de nelegalitate invocat de petenta SC P. SA ca temei al desfiintarii sentintei arbitrale este acela potrivit caruia, litigiul nu era susceptibil de solutionare pe cale arbitrala (art.364 alin.1 lit.a ).
Art.340 C.proc.civ. prevede ca :"Persoanele care au capacitatea deplina de exercitiu a drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie".
Deci partile pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului "litigiile patrimoniale" dintre ele. In continuare, textul art.340 C.proc.civ. face trimitere la tranzactie pentru a delimita domeniul arbitrabilului, deoarece, nu toate litigiile patrimoniale sunt susceptibile de solutionare de catre o instanta arbitrala. .
Folosind cel de al doilea criteriu, al tranzactionabilitatii, art.340 C.proc.civ. exclude din domeniul arbitrajului litigiile care "privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie". Tranzactia este acel contract consensual si sinalagmatic prin care partile, renuntand fiecare la o parte din pretentiile lor, inteleg sa termine un litigiu ivit intre ele sau sa preintampine un viitor litigiu1. De exemplu, nu se poate face tranzactie asupra unui mosteniri nedeschise inca; asupra unei substitutii fideicomisarii, in scopul de a mentine in sarcina celui grevat obligatia de a pastra lucrul si de al restitui; cu privire la orice drepturi si raporturi care intereseaza ordinea publica sau care sunt interzise prin lege de a fi tranzactionate.
Pornind de la acest criteriu, sunt litigii nonarbitrabile cele care privesc "materia" litigioasa, dar si cele care au ca obiect "drepturi" care intereseaza ordinea publica . In ceea ce priveste prima categorie, nu apartin domeniului arbitrajului , litigiile cu privire la starea si capacitatea persoanei fizice, litigiile de natura penala, cele in materia fondului funciar, in domeniul concurentei, al brevetelor de inventie sau al drepturilor de autor.
Cea de a doua categorie de litigii nonarbitrabile sunt cele in considerarea faptului ca dreptul alegat este de ordine publica .
Potrivit art.1706 C.civil, pentru a se incheia tranzactie, partile trebuie sa indeplineasca conditiile legale pentru a putea dispune cu titlu oneros de dreptul care formeaza obiectul concesiei sau de prestatia promisa de o parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte. Prin urmare, partile nu pot face tranzactie cu privire la un drept subiectiv care este el insusi de ordine publica, deoarece de un astfel de drept nu se poate dispune prin conventii. Dintre aceste drepturi, o parte sunt personale nepatrimoniale , altele desi patrimoniale, au un caracter personal, nesusceptibil de tranzactionare, pentru ca intereseaza si ordinea publica sau pentru ca legea , in considerarea intereselor generale, le asigura o protectie permanenta . De asemenea, atunci cand instanta arbitrala este chemata sa se pronunte asupra incalcarii ordinii publice reprezentata de o dispozitie legala imperativa aplicabila, dar neluata in seama de partile unui contract, litigiul nu mai este susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului2.
In mod evident, nulitatea unui contract determinata de nesocotirea unor dispozitii legale imperative intereseaza ordinea publica sociala , astfel ca asupra nulitatii se poate pronunta numai o instanta de judecata. Justitia privata , respectiv instanta arbitrala, chiar daca constata incalcarea dispozitiilor legale imperative, nu poate aplica sanctiunea "nulitatii".
In cauza de fata, actiunea arbitrala are ca obiect stabilirea caracterului nul absolut al sectiunii 9.02. din art.ix al Conventiei incheiate de parti, determinat de incalcarea dispozitiilor cu caracter imperativ din Legea nr.509/2002 (art.20 si 21).
Asadar, Tribunalul arbitral a fost investit cu o actiune in stabilirea nelegalitatii unei clauze contractuale si cu aplicarea sanctiunii corespunzatoare -nulitatea . Partile insa nu pot deroga de la normele stabilite de lege in mod imperativ, pentru ca incheierea unei tranzactii cu privire la cererea de a se constata nulitatea absoluta a clauzei ar presupune renuntari din partea ambelor parti cu privire la aplicarea unor dispozitii legale imperative, ceea ce nu este admisibil.
In concluzie, litigiul solutionat prin sentinta arbitrabila atacata nu este arbitrabil , dat fiind caracterul netranzactionabil al dreptului alegat . Chiar daca se constata de catre instanta arbitrala incalcarea dispozitiilor legale imperative, ea nu are puterea jurisdictionala de a pronunta nulitatea contractului.
In mod gresit instanta arbitrala a retinut cauza spre solutionare, incalcand dispozitiile art.340 C.proc.civ.
Asadar, primul motiv de desfiintare al sentintei si care priveste nearbitrabilitatea litigiului , este intemeiat.
In conformitate cu art.364 alin.1 lit.a) C.proc.civ., Curtea va admite actiunea in anularea sentintei arbitrale nr.96/8 05 2008 pentru acest motiv. Intrucat primul motiv de nelegalitate a fost gasit intemeiat , cercetarea celui de al doilea motiv(art.364 lit.i) este lipsita de interes .
Ca urmare a anularii sentintei arbitrale nr.96/8 05 2008 , Curtea va cerceta si se va pronunta asupra fondului litigiului dedus judecatii, in limitele conventiei arbitrale, in conformitate cu art.366 alin.1 C.proc.civ.
Curtea constata ca litigiul este in stare de judecata, nemaifiind necesare alte de probe pentru lamurirea cauzei in fond, si de altfel, in cadrul dezbaterilor, nici partile nu au solicitat completarea probatoriului . Singura referire la necesitatea administrarii altor dovezi , facuta de petenta-reclamanta SC P. SA in cuprinsul notelor scrise , fara a se preciza insa in concret care este proba si ce se urmareste a se dovedi prin administrare, nu poate fi tinuta in seama, dat fiind ca nu sunt indeplinite cerintele art.167 C.proc.civ.
Din analiza actiunii , a inscrisurilor , a raspunsurilor la interogatorii , precum si a apararilor paratei SC P. SA din intampinarea depusa la dosar, Curtea a retinut urmatoarea situatie de fapt :
Reclamanta, in calitate de "Partener"si parata, i calitate de "Comitent" au incheiat la data de 11 04 2006 Conventia pentru operarea Statiei de distributie a carburantilor nr.14-Mizil . Potrivit acestui contract, modificat ulterior prin doua acte aditionale, Statia este proprietatea Comitentului care o incredinteaza Partenerului pentru a desfasura in numele Comitentului si in contul sau activitatile si tranzactiile comerciale ce fac obiectul Comitentului, in schimbul unei remuneratii. Dupa un an si doua luni de la data deschiderii Statiei, parata a comunicat reclamantei cu scrisoare nr. 1124/6 08 2007 : " Avand in vedere prevederile art. 9.02 lit.b din Contract va notificam incetarea contractului. Incetarea contractului opereaza in termen de 3 zile de la data comunicarii prezentei".
Reclamanta a solicitat prin capatul 1 al actiunii, constatarea nulitatii absolute a art.ix din Conventie pentru incalcarea dispozitiilor imperative ale art.20 din Legea nr.509/2002 privind agentii comerciali permanenti, precum si ale art. 969 si 1020 Cod civil, incalcare constand in neacordarea preavizului obligatoriu.Ca o consecinta a primului capat, prin capatul 3 al actiunii reclamanta a cerut anularea adresei emise de parata privind denuntarea (incetarea) unilaterala a contractului.
In analiza legalitatii art.ix din Conventia partilor se va porni de la legea aplicabila contractului , aceasta fiind Legea nr.509/2002 , asa cum se prevede in chiar Conventia partilor, la art.iii, sectiunea 3.01 lit.a ("Partile doresc sa realizeze si realizeaza un raport de agent comercial dupa cum este prevazut in art.1 alin.1 din Legea nr.509/2002 privind agentii comerciali permanenti").
Astfel, conform art.20 "contractul de agentie pe durata nedeterminata poate fi denuntat unilateral de oricare dintre parti, cu acordarea obligatorie a unui preaviz"(alin.1).Termenul de preaviz care insoteste declaratia de denuntare trebuie sa aiba o durata de minimum o luna pentru primul an de contract(alin.3). In cazul in care durata contractului este mai mare de un an, termenul minim de preaviz se mareste cu cate o luna pentru fiecare an suplimentar incepu, fara ca durat termenului de preaviz sa depaseasca 6 luni(alin.4). Partile nu pot stabili prin Conventie termene de preaviz mai scurte decat cele prevazute la alin.3 si 4"(alin.5).
Dispozitia evocata interzice in mod imperativ stabilirea unor termene de preaviz mai scurte si cu atat mai mult denuntarea Conventiei fara preaviz . De la aceasta dispozitie partile nu pot deroga, iar incalcarea ei este sanctionata cu nulitatea absoluta.
De remarcat ca in ceea ce priveste caracterul dispozitiilor art.20-21 din Legea nr.509/2002, ambele parti au considerat ca ele au caracter obligatoriu .
In adresa nr.1124 emisa la 6 08 2007 , parata a comunicat reclamantei masura incetarii unilaterale a contractului in temeiul sectiunii 9.02 din Conventie.
Sectiunea 9.02 din Conventie, asa cum a fost modificata prin actul aditional nr.2/9 08 2006, prevede urmatoarele :"Comitentul are dreptul sa inceteze prezenta Conventie cu o notificare de 3 (trei) zile, dar fara nici o alta formalitate sau interventia instantei si fara a explica Partenerului motivele acestei incetari a Conventiei".
Asadar, sectiunea 9.02 din Conventie nu prevede dreptul de preaviz , obligatoriu potrivit dispozitiei legale imperative enuntate anterior.
Chiar daca s-a dorit a se da "notificarii" intelesul de preaviz, desi termenul-notificare are un alt sens juridic, sectiunea 9.02 este de asemenea lovita de nulitate absoluta, dat fiind ca termenul de 3 zile este mai scurt decat cel prevazut de art.20 alin.3 si 4 . In speta, termenul de preaviz ar fi trebuit sa fie de doua luni, avand in vedere durata conventiei.
Prin urmare, Sectiunea 9.02 din Conventie incalca dispozitiile imperative ale Legii nr.509/2002, fiind lovita de nulitate absoluta pentru lipsa preavizului.
Curtea constata intemeiat primul capat de cerere pe care il va admite si va constata nulitatea absoluta a prevederilor Sectiunii 9.02 din art.ix al Conventiei partilor.
Capatul 2 al actiunii ce are ca obiect interpretarea clauzei de la art.ix, sectiunea 9.01 in sensul mentinerii Sectiunii 9.01 asa cum a fost initial inserata in contract inainte de incheierea actului aditional nr.2/9 08 2006 va fi respins ca neintemeiat, deoarece modificarea intervenita in text a fost convenita in mod valabil prin acordul celor doua parti .
In ceea ce priveste capatul 3 al actiunii prin care se cere anularea masurii denuntarii unilaterale a Conventiei dispusa de parata prin scrisoarea nr.1124/6 08 2007 , Curtea retine urmatoarele :
Masura denuntarii unilaterale a contractului de catre Comitent face trimitere la Sectiunea 9.02 din Conventie , constatata a fi nula absolut pentru incalcarea dispozitiilor legale imperative referitoare la preaviz(art.20).
Prin intampinarea depusa in dosarul arbitral (f.118-126), parata s-a aparat invocand ca incetarea contractului a avut loc fara nici un preaviz ca urmare a neindeplinirii culpabile de catre reclamanta a obligatiilor ce-i reveneau potrivit Conventiei si ca acest mod de denuntare este prevazut chiar de legea nr.509/2002 la art.21.
Apararile paratei sunt nefondate si vor fi inlaturate pentru urmatoarele argumente :
Astfel, art.21 alin.1 prevede ca :"oricare dintre parti poate rezilia contractul de agentie fara preaviz sau inainte de expirarea termenului contractului, in cazul unei neindepliniri din culpa grava a obligatiilor contractuale de catre cealalta parte". Pentru aplicarea art.21 se impune ca in declaratia de denuntare sa fie invocata in mod expres culpa grava a partii, cu aratarea obligatiilor neindeplinite. Prin conditia "culpei grave" , art.21 instituie o masura de protectie a agentului care este aparat in acest fel de o rupere intempestiva a contractului de agentie, in afara de situatia unei culpe grave a acestuia. Asadar, precizarea temeiului juridic al denuntarii in chiar declaratia de denuntare este absolut necesara si pentru faptul ca, in cazul art.21 agentul nu are dreptul la indemnizatie (art.23 lit.a), asa cum este in cazul art.20 , cand agentul are dreptul la o indemnizatie de clientela (.art.22).
Or, in cauza de fata, in scrisoarea prin care se comunica masura denuntarii contractului, nu se arata temeiul juridic al incetarii si nu se invoca nici motivele - culpa grava a agentului in indeplinirea obligatiilor contractuale care sa fi atras aceasta sanctiune. Prin urmare, la denuntarea Conventiei au fost avute in vedere prevederile art.20 din lege si nu ale art.21. Parata SC P. SA nu poate schimba in cursul procesului temeiul juridic al incetarii contractului, temei avut in vedere la acel moment .
Imprejurarea ca motivele incetarii contractului reprezentand incalcari din culpa grava a obligatiilor contractuale nu au fost precizate in adresa nr.1124/6 08 2007 , sustinandu-se de catre parata ca lipsa acestora se datoreaza faptului ca au fost comunicate anterior in cursul executarii contractului, este un alt argument care vine sa arate ca incetarea contractului s-a facut prin raportare la art.20 din lege , dat fiind ca abaterile invocate au fost examinate si solutionate de catre parata in cursul derularii contractului prin aplicarea unor sanctiuni-penalizari .
Or, o abatere de la indeplinirea unei obligatii contractuale, odata ce a fost examinata si solutionata prin aplicarea unei sanctiuni (penalizare in bani), nu mai poate fi sanctionata si a doua oara.
In concluzie, Curtea retine ca masura incetarii contractului prin raportare la Sectiunea 9.02 , respectiv art.20 din Legea nr.509/2002, este anulabila pentru lipsa temeiului legal si drept urmare, pentru considerentele evocate , va dispune anularea acestei masuri.
1 I.Deleanu, S.Deleanu, Arbitrajul intern si international,p.83
2 I.Deleanu, S.Deleanu, Arbitrajul intern si international, p.99