Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

CONTESTATIE LA EXECUTARE Decizie nr. 150R din data de 06.03.2009
pronunțată de Tribunalul Teleorman

Prin contestatia la executare inregistrata sub nr. 1731.1/292 din 22 iulie 2008 la Judecatoria R V, contestatoarea B P a solicitat instantei, in contradictoriu cu intimatul C A l, completarea procesului-verbal incheiat la data de 7 iulie 2008 de executorul judecatoresc H S Cl, in dosar de executare, in sensul de a se constata incetata executarea silita.
De asemenea a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
La data de 6 octombrie 2008, contestatoarea si-a completat contestatia in sensul ca a solicitat anularea aceluiasi proces-verbal pe motiv ca pretul imobilului nu a fost corect consemnat, respectiv sa se constate nulitatea procesului-verbal intrucat nu mentioneaza titlul executoriu in baza caruia a fost pornita executarea silita impotriva sa.
Prin sentinta civila nr. 1716 din 10 noiembrie 2008, Judecatoria R V a respins, ca nefondata, contestatia la executare formulata de contestatoarea B P, respectiv ca tardiva, in ce priveste pretul imobilului.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca prin sentinta civila nr. 3282/2000 a Judecatoriei R V, ramasa definitiva si irevocabila, prin decizia civila nr. 1510/2003, contestatoarea a fost obligata sa plateasca intimatului suma de 11.261.250 ROL.
In vederea recuperarii creantei, dupa reluarea executarii silite, urmare a respingerii altei contestatii la executare, executorul judecatoresc a intocmit o noua publicatie de vanzare, nr. 272/2005, fixandu-se termen de vanzare la 7 iulie 2008, pretul de pornire fiind de 7.649,47 lei.
A constatat ca la doua termene de vanzare nu s-a prezentat nici un licitator, intimatul solicitand continuarea executarii, contestatoarea precizand ca refuza sa achite creanta.
A retinut prima instanta ca executorul judecatoresc a avut in vedere dispozitiile art. 509 raportat la art. 3711 alin.(3) Cod procedura civila potrivit carora executarea silita poate continua pana la realizarea dreptului recunoscut in titlul executoriu.
De asemenea, a retinut ca procesul-verbal mentioneaza ca titlu executoriu sentinta civila nr. 3282/2000, decizia civila nr. 38A/2003 si 1510/2003, precum si sentinta civila nr. 611/2006, asa incat, nefiind incidente dispozitiile art. 388 alin. (2)Cod procedura civila, contestatoarei ii revine sarcina de a suporta, inclusiv cheltuielile de executare, conform art. 3711 alin.(3) Cod procedura civila.
In ce priveste contestatia la executare, sub aspectul pretului imobilului, a fost respinsa, ca tardiva, cu motivarea ca a fost formulata la 6 octombrie 2008, dupa implinirea termenului prevazut de art. 401 alin.(1) Cod procedura civila.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs recurenta-contestatoare B P, aceasta criticand sentinta ca fiind netemeinica si nelegala.
Printr-un prim motiv de recurs a sustinut ca sentinta este data cu gresita interpretare a dispozitiilor art. 3715 lit. b raportat la art. 3711 alin.(6) si art. 509 Cod procedura civila, in sensul ca prima instanta nu a constatat incetata executarea silita.
Prin al doilea motiv de recurs a aratat ca prima instanta a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 388 Cod procedura civila deoarece actul de executare nu mentioneaza titlul executoriu in baza caruia s-a inceput executarea silita.
Al treilea motiv de recurs priveste nelegalitatea sentintei, in sensul ca prima instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, intrucat recurenta-contestatoare nu a solicitat anularea executarii pentru vicii privind pretul imobilului.
In fine, prin ultimul motiv de recurs a sustinut ca sentinta este lovita de nulitate deoarece prima instanta nu a solicitat conform art. 402 Cod procedura civila, copii certificate de pe actele dosarului de executare, multumindu-se cu actele comunicate de executorul judecatoresc.
In drept, recursul a fost incadrat in prevederile art. 304 pct. 6 si 9 Cod procedura civila.
In dovedirea recursului, recurenta-contestatoare a depus copii de pe: sentinta civila nr. 1716/2008 si 611/2006 si decizia civila nr. 1165R/2007.
De asemenea, recurenta-contestatoare a formulat concluzii scrise.
Tribunalul, verificand legalitatea si temeinicia hotararii, fata de criticile formulate, constata recursul nefondat.
In ce priveste primul motiv de recurs:
Din procesul-verbal incheiat de executorul judecatoresc la data de 7 iulie 2008 rezulta ca urmare a neprezentarii vreunui licitator, intimatul C A a solicitat continuarea executarii silite. In acelasi proces-verbal s-a mentionat refuzul recurentei-contestatoare de a achita creanta.
Or, fata de solicitarea intimatului de continuare a executarii silite si dispozitiile art. 3711 alin.(3) Cod procedura civila potrivit carora executarea silita are loc pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, in mod corect prima instanta a retinut ca nu sunt indeplinite conditiile de incetare a executarii silite prevazute de art. 3715 lit. b Cod procedura civila.
Nefondat este si motivul doi de recurs intrucat, asa cum a retinut si prima instanta , procesul-verbal incheiat la data de 7 iulie 2008 cuprinde titlul executoriu in baza caruia s-a inceput executarea silita: sentinta civila nr. 3282/2000 a Judecatoriei R V, privind creanta de 11.261.250 ROL, decizia civila nr. 38/A/2003 prin care Tribunalul T a respins apelurile declarate impotriva acestei sentinte, respectiv decizia civila nr. 1510/2003 a Curtii prin care s-a solutionat recursul declarat in cauza.
De asemenea, este mentionata in procesul-verbal si sentinta civila nr. 611/2006 prin care recurenta-contestatoare a fost obligata la cheltuieli de judecata in suma de 250 RON catre intimat, urmare a respingerii unei alte contestatii la executare, creanta ce urmeaza, de asemenea, a fi recuperata pe calea executarii silite.
Ca atare, critica potrivit careia procesul-verbal din data de 7 iulie 2008 nu cuprinde titlul executoriu, in temeiul caruia s-a pornit executarea silita, este nefondata.
Nefondat este si motivul trei de recurs.
Astfel, prin cererea completatoare depusa la 6 octombrie 2008 ( filele 5-6 Dosar fond), recurenta-contestatoare a invocat nelegalitatea actului de executare, pe motiv ca pretul imobilului a fost stabilit in frauda sa.
Acest motiv a facut obiectul analizei de catre prima instanta care, fata de prevederile art. 401 alin.(1) lit. a Cod procedura civila si data formularii cererii completatoare, a respins, sub acest aspect, ca tardiva contestatia la executare.
Ca atare, critica potrivit careia instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, este nefondata.
In fine, nefondat este si ultimul motiv de recurs, executorul judecatoresc inaintand instantei dosarul de executare nr. 265/E/2004 care cuprinde toate actele de executare intocmite, in cauza, asa incat nu se poate retine vreo incalcare a dispozitiilor art. 402 alin.(1) Cod procedura civila.

Sursa: Portal.just.ro