Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 7370/86/12.07.2010, creditoarea S.C. "_." S.R.L. Frumosu - prin administrator T.M., in contradictoriu cu debitorul Consiliul Local al comunei Frumosu, a solicitat emiterea unei somatii de plata pentru recuperarea sumei de 29.435,16 lei, reprezentand sume neachitate si penalitati de intarziere, repartizate astfel:
- suma de 7.140 lei conform facturii nr. 28 din 14.01.2009;
- suma de 2.891,7 lei conform facturii nr. 30 din 21.01.2009;
- suma de 3.884,16 lei penalitati de intarziere la factura nr. 28, incepand cu data de 14.01.2009 si pana la data de 12.07.2010;
- suma de 15.519,3 lei penalitati de intarziere la factura nr. 30, incepand cu data de 21.01.2009 pana la 12.07.2010.
Prin aceeasi actiune, creditoarea a solicitat obligarea debitorului la plata penalitatilor din contracte, pana la achitarea integrala a debitului si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii sale, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata contractul de prestari servicii nr. 5234 din 28.11.2008, in baza caruia s-a obligat sa intocmeasca o documentatie pentru prelungirea contractului de achizitionare a unei masini de pompieri de catre parata, emitandu-se factura nr. 28 din 14.01.2009.
La data de 27.11.2008, a incheiat cu aceeasi parata contractul nr. 5210 avand ca obiect lucrari de deszapezire a arterelor de circulatie din satele comunei insa, datorita lipsei de fonduri, contractul s-a derulat doar o scurta perioada de timp, nefiind desfiintat. Pentru lucrarile efectuate s-a emis factura nr. 30 din 21.01.2009.
A precizat creditoarea ca lucrarile au fost executate, motiv pentru care au fost emise cele doua facturi, acceptate la plata si scadente, astfel incat creanta este certa, lichida si exigibila, rezultand din contracte si facturi.
In drept, si-a intemeiat cererea pe dispozitiile O.G. nr. 5/2001, iar in dovedire a depus inscrisuri la dosar.
Prin intampinarea formulata in cauza si depusa la dosarul cauzei, debitorul a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivare, a aratat ca reclamanta a incasat sume necuvenite de la Primaria Frumosu, lucru constatat de Curtea de Conturi Suceava care a emis o dispozitie de recuperare a sumelor de la creditoare care recunoaste incasarea acestora, emitand Ordinul de Compensare seria B nr. 8922411 din 24.03.2009 pentru suma de 12.000,00 lei, inscriind pe "pagina verso" tocmai facturile invocate prin prezenta actiune.
Mai mult, creditoarea a emis si factura nr. 35 din 23.03.2009, pretentiile sale indreptandu-se impotriva Consiliului Local Frumosu si nu a primariei, ignorand astfel prevederile art. 21 (1) din Legea nr. 215/2001.
Astfel, rezulta ca in contractele si platile aferente invocate de creditoare, singura entitate ce reprezinta partea beneficiarului este Unitatea Administrativ Teritoriala - Comuna Frumosu, care reprezinta atat interesele primariei cat si pe cele ale consiliului local al comunei, astfel ca scuza creditoarei cum ca solicita bani de la Consiliul Local si nu de la Primaria Frumosu nu are sustinere legala.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta apreciaza ca cererea pentru emiterea somatiei de plata este nefondata pentru urmatoarele motive:
Somatia de plata reprezinta o procedura speciala reglementata de OG 5/2001. Potrivit disp. art. 1 al. 1 din acest act normativ "Procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, reglementat sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii".
Procedura somatiei de plata reprezinta o procedura de exceptie, in cadrul careia nu se pot administra alte probe decat inscrisurile si se examineaza actele sub aspectul indeplinirii celor trei conditii ale creantei necontestate de parti prin aparari de fond.
Or, debitoarea invoca aparari de fond, respectiv un Ordin de compensare despre care creditoarea sustine ca nu a fost inregistrat in contabilitatea creditoarei, fiind astfel nevoie de verificari de fapt, chiar o expertiza contabila care sa lamureasca acest aspect. De altfel, si debitoarea a formulat o actiune in pretentii pe calea dreptului comun impotriva reclamantei din dosarul de fata, pretentii ce decurg din contractele incheiate intre parti, in dosarul nr.2678/206/2009 al Judecatoriei Campulung Moldovenesc, asa incat in aceste conditii creanta reclamantei nu are caracterul cerut de procedura speciala, acela de a fi necontestata.
Fata de aceste considerente, instanta va respinge cererea ca nefondata, creditoarea avand posibilitatea de a introduce cerere de chemare in judecata pe calea dreptului comun, potrivit disp. art. 7 din OG nr. 5/2001.
Somatie plata
Sursa: Portal.just.ro
