Cheltuieli de judecata. Onorariu de avocat.
Posibilitatea micsorarii de catre instanta. Cod procedura civila : art. 274 alin.3
Din perspectiva art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori va constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.
Enumerarea criteriilor prev. de art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, are un caracter exemplificativ si prin urmare, acestora li se pot adauga si alte criterii pertinente impuse de obiectul cauzei, natura acesteia, conduita procesuala a partilor, etc.
(Dec.civ. nr.1612/31.10.2008 - Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a civila ). Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 4.06.2007,sub nr.6405/300/2007,reclamantii G. I.,G. G. si S. V. i-au chemat in judecata pe paratii E. I. A. si D. B. pentru ca,prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate ca detin imobilul situat in Bucuresti, sector 2,in suprafata de peste 200 m.p. curte si constructii, imobil alcatuit din casa de locuit de 3 camere si dependinte,plus teren aferent, mostenire de pe urma defunctei verisoare P.V.A. si care a fost reconstituit in baza Legii nr.112/1995, cu cheltuieli de judecata.
Prin intermediul intampinarii parata a inteles sa invoce exceptia inadmisibilitatii actiunii formulate in temeiul art.111 Cod procedura Civila pentru motivul ca reclamantii au deschisa calea actiunii in realizare cata vreme acestia urmaresc constatarea unei stari de fapt, si exceptia lipsei de interes.
Pe cale de cerere reconventionala, parata a solicitat sa se constate ca este titulara dreptului de proprietate asupra suprafetei de 83,50 m.p. din totalul celor 214 m.p. de teren situat in sector 2 Bucuresti.
La termenul de judecata din data de 7.09.2007 parata E. a declarat ca renunta la judecarea cererii reconventionale, instanta luand act, prin incheierea de sedinta,de pozitia acesteia,in temeiul art.246 Cod procedura Civila.
Prin sentinta civila nr.7501/5.10.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a fost admisa exceptia lipsei de interes si s-a respins actiunea formulata de reclamanti ca fiind lipsita de interes, reclamantii fiind obligati sa plateasca paratilor suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Apelul formulat de reclamanti impotriva sentintei cu nr.7501/2007 precum si a incheierii din 7.09.2007 a fost respins prin decizia civila nr.87A/21.01.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V a Civila. Totodata apelantii au fost obligati la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata conform art.274 alin.3 Cod procedura Civila.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs intimata - parata E.I.A. criticand-o sub aspectul gresitei aplicari a dispozitiilor art.274 alin.3 Cod procedura Civila, micsorandu-se onorariul platit de la 5000 lei la 1000 lei in mod nejustificat.
Recursul este nefondat.
Din perspectiva art.274 alin.3 Cod procedura Civila judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori va constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.
In lipsa unui tablou al onorariului avocatilor minimale,potrivit art.133 alin.1 din statutul profesiei de avocat,raman valabile celelalte criterii de apreciere a cuantumului in care cheltuielile de judecata reprezentate de onorariul avocatial urmeaza a fi suportate de catre partea aflata in culpa procesuala, respectiv valoarea cauzei si munca depusa de avocat.
Raportat la cele doua criterii legale expres mentionate de codul de procedura civila instanta constata ca enumerarea criteriilor din art.274(3) are doar un caracter exemplificativ iar nu exhaustiv si prin urmare acestora li se pot adauga si alte criterii pertinente impuse de obiectul cauzei,natura acesteia, conduita procesuala a partilor etc.
In baza acestor criterii se poate aprecia in ce masura cuantumul in care partea aflata in culpa procesuala urmeaza a suporta cheltuielile de judecata facute de partea adversa,constand in onorariul avocatial,este unul corespunzator exercitiului de buna - credinta si nu este rezultatul unei conduite culpabile ilicite.
Apreciind asupra gradului de complexitate al cauzei si al valorii cauzei, actiunea principala fiind una in constatare nu se poate retine ca pricina ar fi una importanta pentru recurenta mai ales ca solutionandu-se pe exceptia lipsei de interes partile nu au fost implicate intr-un probatoriu complex.
In ceea ce priveste munca depusa de avocatul intimatei parate E.I.A desi nu se poate retine indeplinirea defectuoasa, necorespunzatoare a obligatiilor ce reveneau acestuia cu privire la exercitiul drepturilor procesuale se constata ca aceasta a constat in depunerea concluziilor orale la singurul termen de judecata acordat in apel.
Apreciind ca nici una dintre parti nu a dat dovada de rea credinta care sa conduca la tergiversarea solutionarii cauzei consecinta este reducerea corespunzatoare a onorariului avocatial.
Pentru considerentele aratate in baza art.312(1) Cod procedura Civila recursul a fost respins ca nefondat.