Constata ca prin sentinta civila nr. 3515/2012, Tribunalul Covasna a admis cererea formulata de reclamanta S I, in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii C si a dispus anularea Deciziei cu nr. 2031/11.10.2012 emisa de parata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta a fost beneficiara a unei pensii de invaliditate, gradul II, in baza Deciziei nr. 1/101912-16.12.2008. In urma revizuirii medicale din 12.10.2011, reclamantei i s-a modificat gradul de invaliditate, din II in III - prin Decizia medicala asupra capacitatii de munca nr. 2274/12.10.2011.
La data de 17.10.2011 reclamanta perfecteaza cu SC M T SRL contractul individual de munca nr. 230-2802 (fila 5), in baza caruia a inceput sa presteze, din 18.10.2011 munca de operator, pentru un program de 4 ore zilnic si un salariu de 1750 lei lunar. Pensia de invaliditate de gradul III este acordata reclamantei prin Decizia nr. 101912/28.10.2011, dosarul pentru modificare pensiei fiind inregistrat la parata la data de 19.10.2011, iar pensia fiind stabilita din data de 01.11.2011.
Reclamanta, pe perioada cat a fost beneficiara a pensiei de invaliditate de gradul II nu putea cumula pensia sa lunara cu venituri provenite din situatii pentru care asigurarea este obligatorie, deoarece nu se incadra in categoriile expres enumerate de dispozitiile art. 118 din Lege. Dreptul partii reclamante de a adauga la pensia sa lunara veniturile obtinute din activitati profesionale, s-a nascut din data de 01.11.2011 de cand este beneficiara a pensiei de invaliditate de gradul III.
Veniturile suplimentare realizate de reclamanta incepand din data de 18.10.2011 se incadreaza in categoria acelora pentru care asigurarea este obligatorie, conform prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 263/2000.
In acest sens, instanta a retinut ca, in conformitate cu prevederile art. 114 alin. 1 lit. e din Legea nr. 263/2010, in cazul in care Casa de Pensii constata existenta situatiei de cumulare a pensiei cu venituri profesionale, dispune suspendarea platii pensiei incepand cu luna urmatoare celei in care a intervenit respectiva situatie. In speta, suspendarea platii pensiei s-ar fi putut dispune incepand cu data de 01.11.2011, insa de la acea data, reclamanta devenise titulara a unei categorii noi de pensie, de gradul III de invaliditate, care ii permitea cumularea celor doua tipuri de venituri lunare.
S-au avut in vedere dispozitiile legale care reglementeaza modalitatea de constituire a debitului reprezentand prejudiciu creat din plati necuvenite, astfel, art. 141 alin 3 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 263/2010 stipuleaza ca debitul se constituie pentru luni intregi, incepand cu luna in care s-a facut constatarea. Evident aceasta norma vizeaza situatia in care producerea prejudiciului continua pana la data constatarii sale de catre Casa de Pensii. Normele nu reglementeaza situatia in care prejudiciul a fost produs numai pentru o perioada scurta de timp si descoperit ulterior incetarii situatiei prejudiciante, cum este cazul in speta. Insa din coroborarea celor doua texte legale mai sus citate, anume art. 114 alin. 1 lit. e si art. 141 alin. 3 din HG nr. 257/2011 rezulta intentia legiuitorului ca fiind in sensul ca debitul ce poate fi imputat pensionarului se constituie din luna urmatoare celei in care a aparut, s-a produs faptul prejudiciant.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata Casa Judeteana de Pensii C, iar prin motivele de recurs, solutia atacata este criticata pentru interpretarea gresita a prevederilor legale aplicabile, respectiv a dispozitiilor art. 114 alin. 1 lit. e, art. 118, art. 179 pct. 4 si art. 6 pct. 1 lit. d din Legea nr. 263/2010.
Recursul este nefondat.
Recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale se realizeaza, prin simetrie, ca si plata unor astfel de drepturi, incepand cu luna urmatoare celei in care a intervenit cauza ce a determinat suspendarea platii respectivei prestatii. In acest sens sunt si prevederile exprese ale art. 114 alin. 1 lit. e din Legea nr. 263/2010, in baza carora plata pensiei contestatoarei S I nu putea fi suspendata decat cu data de 1.11.2011, intrucat cauza de suspendare, respectiv cumulul pensiei de invaliditate de gr. II cu un venit din alte activitati a intervenit la data de 18.10.2011.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 312 cod procedura civila, recursul intimatei a fost respins.
Recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale se realizeaza, prin simetrie, ca si plata unor astfel de drepturi, incepand cu luna urmatoare celei in care a intervenit cauza ce a determinat suspendarea platii respectivei
Sursa: Portal.just.ro
