Divort - incetarea casatoriei ca urmare a decesului unuia dintre soti.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.3102/236/2007 -DECIZIA CIVILA NR.1750/02.12.2008)
Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Giurgiu la data de 08.03.2007, sub nr.3102/236/2007, reclamantul T.C. a chemat in judecata pe parata T.E., solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna desfacerea casatoriei incheiata la data de 28.06.1997 si trecuta in Registrul starii civile al Primariei Giurgiu la nr.167/1997, parata sa-si reia numele avut anterior casatoriei, acela de V., cu cheltuieli de judecata.
In fapt, reclamantul motiveaza cererea aratand ca s-au casatorit la data de 28.06.1997, iar din casatorie nu au rezultat copii; s-au despartit in fapt in septembrie 2006, cand parata l-a alungat din domiciliul conjugal. Mai arata reclamantul ca, la inceput, relatiile dintre ei au fost bune, de-a lungul casatoriei lor au existat certuri si scandaluri, parata reprosandu-i ca risipeste banii familiei la jocuri de noroc. Precizeaza ca a avut grija intotdeauna de familie, a adus bani in casa, asigurand toate cele necesare traiului, in schimb, parata a fost si este tot timpul nemultumita de el. De asemenea, arata ca este posibil ca parata sa intretina relatii extraconjugale cu un alt barbat, comportamentul indiferent si rece al acesteia provocandu-i incertitudini privind fidelitatea sotiei.
La data de 17.04.2007, parata a depus intampinare - cerere reconventionala, prin care a solicitat desfacerea casatoriei incheiata intre ei la data de 28.06.1997, din vina exclusiva a reclamantului - parat, sa-si reia numele avut anterior casatoriei, respectiv "V.".
In fapt, parata - reclamanta a aratat ca motivele pentru care s-a destramat casatoria sunt cauzate de reclamantul-parat, care lipsea de acasa, tot timpul petrecandu-l la jocurile de noroc, unde isi cheltuia si veniturile realizate; de aici porneau toate certurile si relatiile tensionate, deoarece lipsind din domiciliu conjugal, nu se ocupa nici de gospodarie si nici nu contribuia cu bani.
La data de 23.08.2007, pe rolul aceleiasi instante, s-a inregistrat sub nr.7767/236/2007, cererea formulata de reclamant, prin care acesta a chemat in judecata parata, solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna desfacerea casatoriei incheiata la data de 28.06.1997, parata sa-si reia numele avut anterior casatoriei, acela de V., cu cheltuieli de judecata.
Prin incheierea din data de 11.10.2007, s-a dispus reunirea dosarelor, respectiv dosarul nr.7767/236/2007 la dosarul nr.3102/236/2007, existand identitate de obiect, cauza si parti.
Prin sentinta civila nr.6225/08.11.2007, Judecatoria Giurgiu a respins, ca nefondata, actiunea formulata de reclamantul - parat T.C., impotriva paratei - reclamante T.E., a admis cererea reconventionala formulata de parata - reclamanta, in baza art.38 alin.1 Codul familiei, a dispus desfacerea casatoriei incheiata de parti la data de 28.06.1997, inregistrata in Registrul starii civile al Primariei municipiului Giurgiu, sub nr.167/28.06.1997, din vina reclamantului - parat; in baza art.40 alin.3 Codul familiei, a dispus ca parata - reclamanta sa revina la numele avut anterior casatoriei, respectiv "V."; a obligat reclamantul - parat catre parata - reclamanta la plata sumei de 39,3 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca din declaratia martorei audiate in cauza rezulta ca reclamantul - parat obisnuia sa practice jocuri de noroc si nu contribuia la cheltuielile comune, lipsind mai mult timp de acasa. De asemenea, rezulta ca existau certuri intre parti, iar reclamantul - parat a lovit-o pe parata-reclamanta la martora acasa.
S-a mai retinut ca partile s-au despartit in fapt din luna octombrie 2006, fiind si anterior despartite.
Instanta a apreciat ca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art.38 alin.1 Codul familiei, raporturile dintre soti fiind grav vatamate, din culpa reclamantului - parat, iar continuarea casatoriei nemaifiind posibila, motiv pentru care se impunea desfacerea casatoriei.
S-au avut in vedere si dispozitiile art.40 alin.3 Codul familiei in ceea ce priveste numele pe care il va purta parata - reclamanta dupa desfacerea casatoriei.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel apelantul - reclamant - parat T.C..
Prin decizia civila nr.86/05.09.2008, Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefundat, apelul, precum si cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Tribunalul a retinut ca probatoriul administrat in fata instantei de apel confirma concluziile primei instante privind vatamarea grava a relatiilor dintre parti din vina apelantului - reclamant - parat.
Aspectele reliefate de martorii audiati in fata instantei de apel sunt, in esenta, aceleasi cu cele invederate de martora audiata in fata primei instante, respectiv faptul ca apelantul avea viciul jocurilor de noroc si isi neglija in acest fel familia, generand certuri multiple; intimata-parata-reclamanta este o femeie gospodina, neavand relatii extraconjugale, culpa apelantului in desfacerea casatoriei fiind astfel dovedita.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs parata - reclamanta T.E..
In motivarea recursului, parata - reclamanta a aratat ca decizia civila nr.86/05.09.2008 pronuntata de Tribunalul Giurgiu, in apel, i-a fost comunicata la data de 02.10.2008 - data postei.
In perioada de 30 de zile prevazuta pentru exercitarea recursului, reclamantul - parat T.C. a decedat.
In aceste conditii, devin incidente dispozitiile art.37 din Codul familiei, casatoria incetand prin moartea unuia dintre soti. Intrucat reclamantul - parat a decedat inainte de data desfacerii casatoriei, respectiv inainte de ziua in care hotararea primei instante a ramas definitiva, casatoria inceteaza prin deces (art.39 Codul familiei).
S-au depus la dosar inscrisuri din care rezulta decesul intimatului T.C. (cerere de sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat de deces seria DS nr.768153 eliberat de Primaria Municipiului Giurgiu la data de 28.10.2008).
Examinand decizia recurata in raport de inscrisurile noi prezentate in recurs, Curtea constata urmatoarele:
La data de 05.10.2008, prin decizia civila nr.86, Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant T.C., in contradictoriu cu intimata - parata T.E., astfel incat hotararea primei instante, respectiv sentinta civila nr.6225/08.11.2007, pronuntata de Judecatoria Giurgiu, a ramas definitiva.
Hotararea din apel a fost comunicata partilor in cauza la data de 02.10.2008, astfel cum rezulta din dovezile de comunicare a actului procedural mentionat, aflate la filele 40, 41 in dosarul de apel.
Conform certificatului de deces nr.536/09.10.2008, eliberat de Primaria Municipiului Giurgiu la 28.10.2008, reclamantul - parat T.C. a decedat la data de 09.10.2008, adica dupa data pronuntarii deciziei instantei de apel, dar inainte de expirarea termenului de recurs ce poate fi exercitat impotriva acestei hotarari.
Conform art.37 alin.1 Cod procedura civila, casatoria inceteaza prin moartea unuia dintre soti, in conditiile in care decesul intervine pana la data ramanerii irevocabile a hotararii de divort. Acest articol trebuie coroborat cu dispozitiile art.39 din Codul familiei, intrucat casatoria se considera desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.
Avand in vedere aceste considerente, precum si dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurata, in sensul ca va admite apelul declarat de apelantul - reclamant - parat T.C. impotriva sentintei civile nr.6225/08.11.2007 a Judecatoriei Giurgiu, va schimba in tot sentinta apelata, conform art.296 Cod procedura civila si, pe fond, va respinge atat cererea principala, cat si cererea reconventionala, va constata incetata casatoria partilor prin decesul reclamantului - parat T.C.. (M.V.)
2