Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante respinsa. Reaua credinta a tertului dobanditor. Consecinte.
Legea nr.85/2006: art.73 (1) si 83 (1)(2)
Conform art.73 (1) din Legea nr.85/2006, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatie cu privire la creantele si dreptul de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator in tabelul de creante.
Potrivit art.83 (1) din acelasi act normativ tertul dobanditor in cadrul unui transfer patrimonial anulat conform art.80, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de catre debitor.
In acest caz el va avea impotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu conditia ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna credinta.
In caz contrar, tertul dobanditor pierde creanta sau bunul rezultat din repunerea in situatia anterioara in favoarea averii debitorului.
(Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala; decizia comerciala nr.1261R din 14.11.2008 - irevocabila)
Prin sentinta comerciala nr.2522/30.05.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala s-a respins ca neintemeiata contestatia formulata de S.C. TT S.R.L. impotriva tabelului creantelor intocmit de lichidatorul judiciar RVA IS S.P.R.L. al debitoarei S.C. R S.A.
In motivarea acestei sentinte s-a retinut ca sumele cu care contestatoarea a cerut instantei inscrierea in tabelul de creante sunt sume ce reprezinta pretul platit de aceasta in temeiul unor contracte de vanzare-cumparare ce au fost anulate de instanta de judecata prin sentinta comerciala nr.3044/17.11.2006 prin care s-a retinut si reaua credinta a S.C. TT S.R.L. si intentia acesteia de a frauda creditorii precum si prin decizia Curtii de Apel Bucuresti nr.1482/03.10.2007 pentru aceleasi motive.
S-a mai retinut sanctiunea ce intervine in aceste situatii conform art.83 alin.2 din Legea nr.85/2006 fata de tertul dobanditor care nu mai are nici macar o creanta egala cu pretul pe care l-a platit.
Retinand ca in conditiile aratate, fiind evidenta reaua-credinta a S.C. TT S.R.L., contestatoarea nu mai are nicio creanta fata de debitoare decurgand din contractele anulate prin sentintele comerciale mentionate.
Fata de cele aratate s-a pronuntat sentinta de mai sus.
Impotriva sentintei comerciale nr.2522/30.05.2008 a declarat recurs creditoarea S.C. TT S.R.L. criticand sentinta atacata pe care o considera ca fiind netemeinica si nelegala deoarece hotararea pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a legii considerand ca in speta s-ar aplica prevederile art.1339 Cod civil privitoare la raspunderea pentru evictiunea vanzatorului. Cum existenta acestei raspunderi a fost acceptata chiar si de lichidatorul judiciar, avand in vedere ca la masa credala ar fi fost admise o serie de creante avand acelasi temei, respectiv valoarea impozitelor achitate pentru unul din active si investitiile pentru modernizare, cere Curtii sa constate faptul ca hotararea pronuntata de judecatorul sindic a fost data cu aplicarea gresita a legii, ignorandu-se dispozitii legale pe deplin aplicabile.
Cere astfel admiterea recursului, casarea sentintei atacate si pe fond admiterea contestatiei sale astfel cum a fost formulata.
La dosarul cauzei a depus Concluzii scrise DGFPMB care a cerut motivat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Fata de cele de mai sus si avand in vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constata si retine urmatoarele:
Prin contestatia facuta in temeiul art.73 din Legea nr.85/2006 la tabelul preliminar de creante, creditoarea recurenta a cerut judecatorului sindic sa dispuna admiterea la masa credala a unor creante pe care aceasta le are impotriva debitoarei, rezultate din pretul platit pentru bunurile ce au facut obiectul transferurilor patrimoniale anulate, invocand dispozitiile art.1339 Cod civil privitoare la raspunderea vanzatorului pentru evictiune.
In speta insa nu sunt aplicabile dispozitiile invocate de recurenta, deoarece contractele ce au stat la baza vanzarii produselor in cauza au fost anulate prin hotarari judecatoresti irevocabile, care au constatat reaua credinta a cumparatoarei S.C. TT S.R.L. si intentia sa de a frauda creditorii, deoarece la data cumpararii cunostea starea de insolventa a vanzatoarei-debitoare.
In atare situatie in speta isi au aplicabilitate dispozitiile art.83 alin.2 potrivit carora in cazul in care s-a dovedit reaua credinta, tertul dobanditor pierde creanta sau bunul rezultat din repunerea in situatia anterioara in favoarea averii debitorului, sentinta instantei de fond fiind astfel temeinica si legala.
In consecinta, Curtea a respins recursul ca nefondat. (A.R.)
2