1. Contract de cesiune de creanta. Lipsa notificarii prevazute de articolul 1393 alin. 1 Cod civil si a acceptarii cesiunii de catre debitor prin act autentic, in conditiile articolului 1393 alin. 2 Cod civil. Consecinte. 2. Imposibilitatea inlaturarii recurentei - cesionar din tabelul obligatiilor debitoarei in propria cale de atac.
Incidenta dispozitiilor articolului 315 alin. 4 si 296 Cod procedura civila si a principiului non reformatio in pejus.
3. Recunoasterea datoriei facuta de debitoare prin administrator
statutar dupa deschiderea procedurii, in conditiile in care debitoarei i s-a ridicat dreptul de a-si conduce activitatea. Consecinte. (Decizia comerciala nr.418/7.04.2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala)
Prin sentinta comerciala nr. 337 din 5 februarie 2007, pronuntata in dosarul nr. 23328/3/2006 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VII a Comerciala, judecatorul - sindic a respins contestatiile formulate de D.G.F.P.M.B., SC V.D.V.I.T.S.R. SRL, SC V.D.V. BV, SC I.S.C.I SRL, SC E. SRL, SC U. C. SA si SC P.C. SA, in contradictoriu cu debitoarea SC F. SA.
Pentru a hotari astfel, judecatorul - sindic a retinut ca D.G.F. P.M.B. a solicitat inscrierea sa la masa credala cu o creanta de 8.122.202 lei in categoria creditorilor garantati, iar administratorul judiciar a apreciat in mod legal ca aceasta creanta nu este una garantata, dispunand inscrierea ei in categoria creantelor bugetare.
Sub acest aspect, judecatorul - sindic a retinut ca, potrivit dispozitiilor articolului 3 punctul 9 din legea nr.85/2006, creantele garantate sunt ale persoanelor care beneficiaza de o garantie reala asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei, indiferent daca debitoarea este debitor principal sau tert garant, iar potrivit dispozitiilor codului civil garantiile reale sunt dreptul de retentie, gajul sau amanetul, privilegiile si ipoteca, ele inscriindu-se in cartea funciara in masura in care privesc un imobil.
Judecatorul - sindic a retinut si ca institutia creditoare invoca drept temei al creantei sale procese verbale de sechestru, care nu constituie garantii in intelesul legii si care nici nu sunt inscrise in cartea funciara.
In ce priveste contestatiile formulate de creditoarele SC V.D.V.I.T.S.R. SRL si V.D.V. BV, judecatorul - sindic a constatat ca sunt intemeiate pe aceeasi situatie de fapt si de drept, astfel ca pot fi analizare concomitent. A retinut ca au fost inscrise corect in tabelul obligatiilor debitoarei prima creditoare cu 1.169.153 lei si a doua cu 767.537 lei, administratorul judiciar avand in vedere la stabilirea acestor sume contractul de cesiune de creanta prin care prima creditoare i-a cesionat celei de-a doua jumatate din creanta detinuta impotriva debitoarei, dobanda legala calculata la debitul principal pana in martie 2006, sumele colectate de la terti reprezentand debitori ai debitoarei si hotararea nr. 303136/H0435383 din 23 februarie 2005.
Judecatorul - sindic a retinut si ca, potrivit dreptului comunitar, legea nr. 187/2003 se aplica numai pana la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, ulterior aplicandu-se Regulamentul nr. 44/2001 si Regulamentul Consiliului (CE) nr. 805/2004, iar raporturile de drept International privat cu statele terte Uniunii europene urmeaza a fi reglementate de dispozitiile legii nr. 105/1992. In ce priveste hotararea judecatoreasca retinuta de administratorul judiciar, judecatorul - sindic a retinut ca ea a fost pronuntata de o instanta din Olanda, iar potrivit articolului 33 din Regulamentul nr. 44/2001, aceasta hotarare a unui stat membru este recunoscuta in celelalte state membre fara necesitatea parcurgerii unei proceduri speciale.
In ce priveste cererea creditoarelor de obligare a administratorului judiciar la plata cheltuielilor de judecata, judecatorul - sindic a apreciat-o ca neintemeiata motivat de faptul ca administratorul judiciar nu este parte in litigiu, ci organ care aplica procedura, conform articolului 3 din legea nr.85/2006.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal au declarat recursuri nemotivate creditoarele V.D.V. BV si SC V.D.V.I.T.S.R. SRL, precum si recurs motivat creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, toate recursurile fiind inregistrate sub acelasi numar unic 23328/3/2006 la 13 martie 2007 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala .
In motivarea recursului, creditoarea D.G.F.P.M.B. a criticat hotararea pentru nelegalitate, sustinand ca aceasta este data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii, intrucat sechestrele instituite au avut ca obiect numai bunuri mobile apartinand societatii debitoare, desi procesul verbal nr.202597 din 25 ianuarie 2005 se intituleaza "proces verbal de sechestru pentru bunuri imobile", aceasta fiind o eroare materiala adusa la cunostinta instantei prin precizarile depuse la dosar in sedinta publica de la 29 ianuarie 2007. Sub acelasi aspect, recurenta - creditoare a aratat si ca sumele cuprinse in cererea de admitere a creantelor au fost inscrise in Arhiva electronica de garantii mobiliare, fapt dovedit cu avizul de garantie initial nr. 2004 - 1094734947-XWY, aflat la dosar.
In aceeasi ordine de idei, recurenta - creditoare a aratat si ca este un fapt notoriu acela al inscrierii in cartea funciara a sarcinilor institute asupra bunurilor imobile, ceea ce, insa, nu este cazul in speta si ca are calitatea de creditor garantat intrucat creanta este inscrisa in Arhiva Electronica de Garantii Mobiliare, conditie necesara si suficienta pentru a fi trecuta in tabelul creditorilor in ordinea de prioritate prevazuta de articolul 121 din legea nr.85/2006.
Un alt argument subsumat aceleiasi critici consta in invocarea prevederilor articolului 147 alineat 8 din OG nr.92/2003 privind codul de procedura fiscala, prevederi care dispun ca, prin sechestrul infiintat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobandeste un drept de gaj general, care ii confera acestuia in raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de gaj, in sensul prevederilor dreptului comun.
Recurenta - creditoare a aratat si ca administratorul judiciar a inscris-o in tabelul definitiv drept creditor garantat, sub conditia indicarii bunurilor asupra carora au fost instituie sechestrele.
Recursul este intemeiat in drept pe dispozitiile articolului 8 din legea nr.85/2006, pe dispozitiile articolului 299 si urm. Cod procedura civila si pe dispozitiile OG nr. 92/2003.
Recurenta V.D.V. BV a depus motivele de recurs inauntrul termenului prevazut de articolul 303 Cod procedura civila.
In motivarea recursului, s-a aratat ca se solicita inscrierea sa in tabelul definitiv al creditorilor cu suma totala de 2,133,920 Ron, compusa din debit in cuantum de 1.027.857 Ron si costuri totale de 379.511 Ron din care se scade suma de 414.879 Ron colectata de la terti debitori ai debitoarei SC F. SA.
Recurenta - creditoare a aratat ca la 17 august 2004, intre SC V.D.V.I.T.S.R. SRL, si VDV BV s-a incheiat un contract de cesiune de creanta, prin care prima societate i-a cesionat celeilalte 282.952,50 Euro reprezentand jumatate din creanta pe care cedentul o detinea impotriva debitoarei SC F. SA. A aratat si ca societatea cedenta avea o creanta nascuta din contractul de prestari servicii de transport nr. 452, calculul creantei pretinse de recurenta - creditoare bazandu-se pe dispozitiile articolului 969 Cod civil, care indrituiau la penalitati pentru nerespectarea termenului.
Sub acest aspect, recurenta - creditoare a sustinut ca in mod gresit administratorul judiciar a apreciat ca recurenta - creditoare nu poate calcula penalitati pana la 10 iulie 2006, ci are dreptul doar la dobanda legala si ca a aplicat in mod gresit o hotarare judecatoreasca straina la calculul acestei dobanzi. In acest sens. recurenta - creditoare a sustinut ca hotararea nr. 303136/H043583 din 23 februarie 2005, pronuntata de o instanta din Amsterdam,Olanda, nu a fost recunoscuta pana in prezent de nici o instanta din Romania, in cauza nefiind in vigoare, la momentul incheierii tabelului preliminar, in 2006, Regulamentul nr. 44/2001, ci legea nr.187/2003 si legea nr. 105/1992, care impun parcurgerea procedurii de recunoastere a hotararilor straine.
Recurenta-creditoare a aratat si ca aceasta hotarare straina nici nu poate fi recunoscuta, intrucat nu indeplineste conditiile prevazute de legea nr. 187/2003 si de legea nr. 105/1992.
Recursul este intemeiat in drept pe dispozitiile articolului 8 alineatele 1 si 2 din legea nr.85/2006, ca si pe dispozitiile articolului 299 si urm. Cod procedura civila.
La termenul din 18.10.2007, Curtea a invocat ex oficio exceptia nulitatii recursului declarat de SC V.D.V.I.T.S.R. SRL, in raport de imprejurarea ca acest recurs nu era motivat.
La 4 decembrie 2007, aceasta recurenta a formulat cerere de repunere in termenul de motivare a recursului, intemeiata pe dispozitiile articolului 103 alineat 1 Cod procedura civila si pe sustinerea ca a depus la instanta a carei hotarare o ataca motivele de recurs, dar acestea au fost omise de la inregistrare, omisiunea nefiindu-i imputabila partii.
La termenul din 27 martie 2008, astfel cum reiese din incheierea de dezbateri, Curtea a repus-o pe recurenta - creditoare in termenul de motivare a recursului, retinand ca, fata de inscrisurile depuse in sustinerea acestei cereri, coroborate cu imprejurarea ca motivele de recurs au fost comunicate partilor adverse, sunt intrunite cerintele articolului 103 Cod procedura civila. Pe cale de consecinta, exceptia invocata a fost apreciata ca ramasa fara obiect.
In motivarea recursului, recurenta creditoare SC V.D.V.I.T.S.R. SRL a solicitat ca instanta, in cazul in care apreciaza contractul de cesiune de creanta din 17 august 2004 ca valabil si opozabil, sa dispuna inscrierea sa in tabelul definitiv al creditorilor cu suma de 2.169.288 Ron, din care debit 1.027.857 Ron, iar penalitati de intarziere de 1.141.431 Ron. Pentru situatia in care instanta ar aprecia contractul de cesiune de creanta ca nefiind valabil si opozabil, a solicitat inscrierea sa in tabel cu 3.923.698 Ron, din care debit 2.055.714,37 Ron si 2.282.862,09 Ron penalitati de intarziere, din care se scade suma de 414.879 Ron colectata de la terti debitori ai debitoarei SC F. SA.
Au fost formulate aceleasi critici, cu aceeasi argumentatie prezentata si de recurenta-creditoare SC V.D.V. BV, recursul avand aceleasi temeiuri juridice.
Prin sentinta comerciala nr. 962 din 19 martie 2007, pronuntata in acelasi dosar de fond in care s-a pronuntat si sentinta nr. 337 din 5 februarie 2007, judecatorul - sindic a respins contestatia formulata de creditoarea D.G.F.P.M.B. in contradictoriu cu creditorii P.B.R.SA, SC K. SA, SC N. SA, SC P.C. SA, SC V.D.V.I.T.S.R. SRL, si M.R.G., precum si cu debitoarea SC F. SA.
Pentru a hotari astfel, judecatorul - sindic a retinut in esenta ca in cadrul primei adunari a creditorilor de la 6 decembrie 2007 a fost confirmat administratorul judiciar SC R. SRL si a fost votata remuneratia acestuia de catre creditoarele ce detin peste 50% din creante, creditoarea D.G.F.P.M.B. expunandu-si punctul de vedere in adunarea respectiva, care, insa, a votat in conditiile articolului 19 alineat 2 din legea nr.85/2006, votul reprezentand 55,2% din creante.
A retinut, in privinta aplicabilitatii Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr.1186/2006, ca principalele atributii ale judecatorului - sindic, conform articolului 11 din legea nr. 85/2006, vizeaza desemnarea motivata a administratorului judiciar provizoriu, precum si confirmarea administratorului judiciar desemnat de adunarea creditorilor, ca si a onorariului acestuia negociat cu adunarea creditorilor. Judecatorul - sindic a retinut si ca, in aceste conditii, creditorul bugetar poate da eficienta dispozitiilor organului ierarhic superior doar in cadrul sedintelor comitetului creditorilor si ale adunarii creditorilor, cu respectarea dispozitiilor articolului 24 raportat la articolul 19 alineat 2 din legea nr.85/2006, in functie de aceste considerente contestatia aparand nefondata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs motivat institutia creditoare, cauza fiind inregistrata la nr. 23328.962/3/2006 din 30 mai 2007 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala.
In motivarea recursului, recurenta - creditoare a invocat prevederile articolului 7 din Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1186/2006, modificat prin Ordinul nr. 1342/2006, cu privire la cuantumul onorariului de succes. A sustinut ca onorariul de succes de 7% stabilit de tribunal incalca prevederile legale sus-mentionate, intrucat administratorul judiciar nu i-a comunicat institutiei perioada de timp si gradul de recuperare a creantei.
Recursul este intemeiat in drept pe dispozitiile articolului 21 alineat 3 din legea nr.85/2006, pe dispozitiile Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr. 1186/2006 cu modificarile ulterioare si pe dispozitiile articolului 299 si urm. Cod procedura civila.
La termenul din 18 octombrie 2007, in conformitate cu dispozitiile articolului 8 alineat 6 din legea nr.85/2006, Curtea a dispus conexarea recursurilor ce formeaza obiectul dosarului nr. 23328.962/3/2006 la recursurile ce formeaza obiectul dosarului nr. 23328/3/2006, ambele aflate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate in cauza, Curtea apreciaza recursurile ca nefondate si le va respinge cu aceasta motivare si pentru urmatoarele considerente:
Recursul declarat de D.G.F.P.B. impotriva sentintei comerciale nr. 337/2007 este nefondat. Asa cum in mod judicios a retinut si judecatorul - sindic, garantiile reale (de genul celei mobiliare invocate de recurenta - creditoare) sunt, in acceptiunea codului civil si a doctrinei, dreptul de retentie, gajul (amanetul), ipoteca si privilegiile. Nici o prevedere legala nu confera sechestrului, nici macar celui pus la indemana creditorului fiscal, un astfel de statut, sechestrul ramanand cu finalitatea indeobste cunoscuta, de masura asiguratorie menita sa impiedice micsorarea patrimoniului datornicului prin indisponibilizarea bunurilor.
Sub acest aspect, Curtea apreciaza ca si in cazul in care bunurile sechestrate sunt numai bunuri mobile, pentru care nu exista obligatia notarii in cartea funciara, dupa cum si in cazul in care sechestrul aplicat asupra bunurilor ar fi inscris in Arhiva Electronica a garantiilor mobiliare, natura juridica a masurii este in continuare una de masura asiguratorie care, in lipsa unei dispozitii legale exprese, nu poate fi asimilata garantiilor reale.
Chiar dispozitiile articolului 147 alin 8 din OG nr.92/2003, invocate de recurenta - creditoare ar fi fost nesocotite de judecatorul - sindic, sunt in acelasi sens cu considerentele ce preced, intrucat urmare a aplicarii masurii sechestrului creditorul fiscal se afla in aceeasi situatie cu creditorii chirografari, beneficiind de dreptul de gaj general prevazut de articolul 1718 Cod civil, nu de dreptul de gaj prevazut de articolul 1685 si urm. Cod civil, care presupune existenta unui contract intre debitor si creditor.
In plus, Curtea apreciaza ca neintemeiata sustinerea recurentei-creditoare despre inscrierea in Arhiva electronica a garantiilor mobiliare a sechestrelor invocate cu titlu de garantii mobiliare, pentru ca avizul de garantie initial nr. 2004 - 1094734947609-YWY (aflat la filele 110 - 112 ale dosarului de recurs) fac referire la inscrierea creantelor fiscale, nu a bunurilor pretins afectate de garantia mobiliara, ceea ce infirma o data in plus pretentia recurentei - creditoare de a fi considerata creditor garantat.
In privinta acestui recurs, Curtea retine lipsa de temeinicie si imprejurarea ca hotararea atacata nu este sub incidenta nici unui motiv de casare sau de modificare din cele prevazute la articolul 304 Cod procedura civila, ea nefiind susceptibila de reformare nici prin prisma prevederilor articolului 3041 Cod procedura civila.
Recursul declarat de recurenta - creditoare V.D.V. BV impotriva sentintei comerciale nr. 337/2007 este nefondat. Asa cum reiese din cererea de admitere a declaratiei de creanta depusa de aceasta creditoare la 4 septembrie 2006 si din precizarea facuta pentru termenul din 27.11.2006 (filele 454-461 ale dosarului de recurs), la baza creantei invocate se afla contractul de cesiune de creanta incheiat la 17 august 2004 intre SC V.D.V.I.T.S.R. SRL si recurenta - creditoare.
Din nici un inscris aflat la dosarul cauzei nu reiese ca aceasta cesiune de creanta ar fi fost notificata societatii debitoare in conditiile articolului 1393 alineat 1 Cod civil. Nu s-a dovedit nici ca societatea debitoare a acceptat cesiunea printr-un act autentic, pentru a fi incidente dispozitiilor articolului 1393 alineat 2 Cod civil, astfel ca aceasta cesiune nu ii poate fi opusa societatii debitoare, recurenta - creditoare V.D.V. BV, in lipsa altor inscrisuri, nefiind in drept sa figureze in tabelul obligatiilor societatii debitoare cu nici un debit principal si, pe cale de consecinta, nici cu alte debite accesorii.
In aceasta ordine de idei, toate criticile din recurs vizand modul gresit de inlaturare de catre administratorul judiciar a penalitatilor si calculul gresit al dobanzii in functie de o hotarare straina sunt apreciate de Curte drept nefondate si au fost inlaturate, cata vreme s-a constatat inexistenta dreptului acestei creditoare la debitul principal.
In mod evident, aceasta societate creditoare urmeaza a fi mentinuta in tabelul obligatiilor debitoarei SC F. SA, in considerarea principului general de drept non neformatio in pejus si a dispozitiilor articolului 315 alineat 4, raportat la articolul 296 Cod procedura civila, fiind inadmisibila crearea unei situatii mai grele in propria cale de atac, acestea fiind argumentele pentru care recursul declarat de aceasta creditoare urmeaza a fi respins ca nefondat.
Este apreciat ca nefondat si recursul declarat de recurenta - creditoare SC V.D.V.I.T.S.R. SRL. In ce priveste creanta acestei creditoare, trebuie subliniata pozitia pe care o are in recurs, pozitie care ia in calcul posibilitatea a instanta sa considere contractul de cesiune de creanta ca lipsit de efecte in privinta debitoarei. Or, pentru acelasi tip de argumente cum sunt cele deja prezentate in cadrul recursului precedent, Curtea apreciaza ca cesiunea de creanta nu poate fi opusa debitoarei SC F. SA, ceea ce ar putea conduce la concluzia ca SC V.D.V.I.T.S.R. SRL este indreptatita sa fie trecuta cu intreaga creanta. Numai ca a admite astfel echivaleaza cu marirea nejustificata a pasivului debitoarei, care ar trebui pe de o parte sa suporte creanta cu care deja a fost inscrisa V.D.V. BV, plus intreaga creanta datorata SC V.D.V.I.T.S.R. SRL., ceea ce apare ca inadmisibil.
Cum aceasta din urma creditoare nu a atacat hotararea instantei de fond sub aspectul recunoasterii calitatii de creditor si a cesionarei (ci doar a acceptat posibilitatea ca instanta sa ia in calcul inopozabilitatea contractului de cesiune de creanta) si avand in vedere si dispozitiile articolului 315 alineat 4 raportat la articolul 296 Cod procedura civila , aplicabile atat recurentei - cesionare cat si recurentei - cedent, Curtea va mentine inscrierea recurentei - cedent in tabel cu suma recunoscuta drept debit principal, in special in considerarea contractului de prestatii de transport nr. 452 din 5 februarie 2004, inlaturand efectele contractului de cesiune de creanta.
Curtea a inlaturat, tot sub aspectul debitului principal, si sustinerea recurentei - creditoare despre recunoasterea datoriei astfel cum este precizata in declaratia de creanta, intrucat aceasta recunoastere survine dupa deschiderea prezentei proceduri de insolventa si este facuta de administratorul statutar al debitoarei SC F. SA. Or, in conditiile in care nici una dintre parti nu a pretins ca debitoarei, dupa deschiderea procedurii, i s-a permis in continuare sa-si conduca activitatea, Curtea apreciaza ca lipsita de efecte orice recunoastere facuta de o alta persoana decat administratorul judiciar, singurul reprezentant al debitoarei in relatiile cu tertii, recunoasterea fiind asimilata actelor de dispozitie, acte ce nu mai sunt in caderea administratorului din actul constitutiv sau din statut, astfel cum reiese din interpretarea dispozitiilor articolului 20 alineat 1 litera f, a dispozitiilor articolelor 47 alineat 1 si 49 alineat 2 din legea nr.85/2006.
In litigiu a ramas, asadar, in ce o priveste pe aceasta creditoare, numai diferenta de suma reprezentand penalitati de intarziere, suma in privinta careia Curtea retine ca este nejustificat pretinsa de creditoare in considerarea recunoasterii facuta de debitoare, fiind aplicabile aceleasi argumente dezvoltate in precedent in legatura cu nevalabilitatea recunoasterii.
Pe de alta parte, si daca s-ar imbratisa punctul de vedere exprimat de aceasta recurenta - creditoare, relativ la incidenta articolului 969 Cod civil si la inaplicabilitatea in speta a dispozitiilor hotararii straine, Curtea apreciaza pretentiile cu privire la penalitati tot neintemeiate, intrucat din inscrisurile aflate la dosar nu reiese ca, in conformitate cu dispozitiile articolului 5.1. si 5.2. din contract, recurenta - creditoare a facturat aceste penalitati si a comunicat societatii debitoare facturile respective. Astfel, in considerarea principiului de drept non neformatio in pejus si a dispozitiilor articolului 315 alineat 4, raportat la articolul 296 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat, mentinand inscrierea acestei creditoare in tabelul obligatiilor astfel cum a fost realizata de administratorul judiciar si confirmata de judecatorul - sindic.
Recursul declarat de D.G.F.P.M.B. impotriva sentintei comerciale nr. 962/2007 este nefondat. Trebuie subliniat faptul ca recurenta-creditoare se limiteaza la a reinvoca prevederile Ordinului M.F.P. nr. 1186/2006, fara sa critice hotararea judecatorului - sindic, care in mod legal si temeinic a retinut ca aceste prevederi pot fi valorificate de recurenta - creditoare doar in cadrul sedintelor comitetului creditorilor si in cadrul adunarii creditorilor.
Recurenta - creditoare nu a criticat, practic, hotararea de fond si nici nu a precizat care sunt argumentele pentru care trebuie acordata preferinta Ordinului M.F.P: si nu dispozitiilor legale speciale ce reglementeaza procedura insolventei. Or, in speta, asadar cum judicios a retinut judecatorul - sindic, onorariul administratorului judiciar a fost stabilit de adunarea creditorilor, in deplina concordanta cu prevederile articolului 19 alineat 2 teza I din legea nr. 85/2006, judecatorul - sindic avand doar a verifica doar respectarea acestor dispozitii legale, cu deosebire in ce priveste proportia votului, in conditiile articolului 19 alineat 4 din lege, fara a putea aduce modificari hotararii adunarii creditorilor.
Apreciind ca hotararea judecatorului - sindic respecta dispozitiile legale sus-mentionate, ca in privinta ei nu subzista nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevazute de articolul 304 sau 3041 Cod procedura civila, Curtea va respinge si acest apel a nefondat.
Fata de considerentele ce preced, in temeiul articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedura civila, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
9