Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Opozitie la executare Decizie nr. 3/A din data de 15.03.2013
pronunțată de Tribunalul Brasov

ROMANIA
TRIBUNALUL BRASOV
SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR. 3/A
Sedinta publica din data de 15 martie 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE: A. O.
JUDECATOR: S. O.
GREFIER: C .I.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra declarat de apelantul contestator A.I. impotriva sentintei civile nr.10478/14.08.2012 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosar nr.12784/197/2012 in contradictoriu cu intimatii creditori SC P.O. SRL si SC B.P. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR & G LICHIDARI IPURL, avand ca obiect " opozitie la executare ".
La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este indeplinita .
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care;
Dezbaterile asupra apelului de fata au avut loc in sedinta publica din data de 08 martie 2013, in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi care face parte integranta din prezenta, iar instanta pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, a amanat pronuntarea pentru data de 15 martie 2013, cand a pronuntat hotararea de mai jos. TRIBUNALUL

Deliberand asupra apelului de fata, retine ca:
Prin sentinta civila nr.10458 din data de 14.08.2012, Judecatoria Brasov a respins opozitia cambiala formulata de oponentul A.I., in contradictoriu cu intimatele SC P.O. SRL si SC B.P SRL, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica din data de 25.10.2010, de Judecatoria Brasov, a fost investit cu formula executorie biletul la ordin seria BRDE3AM0123607/29.09.2010.
Prin cererea inregistrata pe rolul BEJ B. G. sub nr. 245/2012 creditoarea SC P.O. SRL a solicitat punerea in executare silita a biletului la ordin seria BRDE3AM0123607/29.09.2010, impotriva avalistului A.I..
Prin incheierea pronuntata in sedinta camerei de consiliu din data de 26.04.2012, de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, a fost incuviintata executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria BRDE3AM0123607/29.09.2010, impotriva avalistului A.I..
Prin incheierea pronuntata in sedinta camerei de consiliu din data de 03.05.2012, de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a fost incuviintata executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria BRDE3AM0123607/29.09.2010, impotriva avalistului A.I..
Prin incheierea pronuntata in sedinta camerei de consiliu din data de 4 mai 2012, de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, a fost incuviintata executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria BRDE3AM0123607/29.09.2010, impotriva avalistului A.I..
Prin incheierea pronuntata in sedinta camerei de consiliu din data de 9.05.2012, de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, a fost incuviintata executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria BRDE3AM0123607/29.09.2010, impotriva avalistului A.I..
La data de 22.05.2012, in cadrul dosarului executional nr. 245/2012, a fost emisa somatia cuprinzand obligatia debitorului ca, in termen de o zi de la data primirii, lasarii, afisarii sau inmanarii acesteia, sa achite suma datorata, inclusiv cheltuielile de executare si adresa de infiintare a popririi asupra conturilor apartinand debitorului A.I., pana la concurenta sumei totale de 651.380,95 lei.
In legatura cu exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta retine urmatoarele:
In cauza, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 94 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 care prevad ca actiunile posesorului impotriva girantilor si impotriva tragatorului se prescriu in termen de un an de la data protestului facut in timp util sau de la data scadentei in caz de stipulatiune. Prescriptia stabilita de art. 94 alin. 2 se refera la actiunile de regres care sunt indreptate impotriva tragatorului si girantilor nu si la actiunile indreptate impotriva persoanelor direct obligate la plata, cum este cea impotriva avalistului ( persoana care se obliga sa garanteze obligatia asumata de unul dintre debitorii titlului). Potrivit art. 35 din Legea nr. 58/1934 avalistul este tinut in acelasi mod ca acela pentru care a garantat, obligatia sa fiind valabila chiar daca obligatiunea pe care a garantat-o ar fi nula din orice alta cauza decat un viciu de forma. Executarea cambiala, ca procedura speciala de valorificare a drepturilor conferite de titlul de valoare, este prescriptibila in termenul de 3 ani.
In prezenta cauza, termenul de prescriptie de 3 ani, calculat de la scadenta obligatiei de plata, respectiv, de la data de 29.09.2010, nu a expirat, motiv pentru care instanta nu poate retine exceptia invocata.
In legatura cu lipsa protestului, instanta retine urmatoarele:
Formalitatea protestului nu constituie o conditie de valabilitate a titlului de credit. Pentru valorificarea drepturilor cambiale posesorul biletului la ordin poate folosi pe langa actiunile cambiale si calea executarii nemijlocite, beneficiarul putand trecere direct la executare, in temeiul titlului sau executor. Protestul de neplata poate fi inlocuit cu refuzul de plata scris pe titlu sau pe adaos. Protestul reprezinta in sine un mijloc de proba si un act de conservare al actiunii de regres care constata vointa posesorului de a se folosi de drepturile cambiale. In cazul biletului la ordin legea nu prevede prezentarea titlului spre acceptare, la scadenta beneficiarul prezentandu-se direct la plata. In cazul de fata beneficiarul a prezentat biletul la ordin la plata, conform inscrisului depus la fila 40 a dosarului.
In legatura cu lipsa somatiunii cambiale, instanta retine urmatoarele:
Conform art. 63 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 in procesele cambiale pornite, fie pe cale de actiune, fie pe cale de opozitie la somatia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decat exceptiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozitiunilor art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19.
Fata de dispozitiile textului de lege sus-citat si fata de temeiul de drept al prezentei actiuni, instanta apreciaza ca apararea oponentului privind lipsa somatiunii cambiale nu poate fi valorificata pe calea opozitiei la executare.
Impotriva acestui act de executare, debitorul are deschisa calea contestatiei la executare, intemeiate pe dispozitiile art. 399 C.proc.civ.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanta a respins prezenta opozitie cambiala, ca neintemeiata.
Avand in vedere solutia pronuntata in cauza, instanta a respins si cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel contestatorul oponent A.I., prin care a solicitat schimbarea in tot a hotararii atacate, admiterea opozitiei cambiale si constatarea, pe cale de exceptie, a prescriptiei dreptului material la actiune, iar pe fond, constatarea nulitatii partiale a titlului cambial, precum si a obligatiilor cambiale, provenite din biletul la ordin seria BRDE3AM0123607/29.09.2010 si anularea tuturor formelor de executare silita din dosarul executional nr.295/2012 al BEJ B.G..
In motivarea caii de atac, apelanta a aratat, in esenta, urmatoarele:
Motive de nelegalitate
1.Incheierea de incuviintare a executarii silite a fost pronuntata de o instanta necompetenta teritorial.
Art.373 indice 1 alin.1 Cod procedura civila stabileste ca instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se face executarea si, intrucat nu s-a facut dovada ca apelantul oponent are bunuri mobile sau mobile in Bucuresti, locul executarii este Brasov.
Intrucat la incuviintarea executarii silite nu au fost respectate cerintele privind competenta instantei,toate actele de executare silita sunt lovite de nulitate.
2.Dreptul creditorului intimat de a solicita executarea silita a apelantului, in calitate de avalist, s-a prescris.
Potrivit dispozitiilor art.94 din Legea nr.58/1934, precum si dispozitiilor Normei nr.6/1994 a BNR, termenul de prescriptie al actiunii posesorului impotriva girantilor si tragatorului se prescrie intr-un an de la data protestului facut in timp util sau de la data scadentei, in caz de stipulatie fara cheltuieli.
Apelantul arata ca s-a implinit termenul de prescriptie de 1 an, data scadentei fiind 29.10.2010, intrucat nici protestul nu s-a facut in timp util si nici somatia de executare nu a fost intocmita si comunicata in termenul de 1 an de la scadenta.
3.Este obligatorie indeplinirea formei protestului.
Potrivit art.49 din Legea nr.58/1934, in materia executarii cambiale fata de giranti si fata de debitorii de regres, procedura protestului trebuie sa fie constatata prin act autentic.
Biletul la ordin nu a fost stipulat cu mentiunea "fara protest", prin urmare era obligatorie protestarea titlului pentru a putea fi utilizat impotriva avalistului, in procedura executarii cambiale.
In lipsa protestului, orice executare silita impotriva contestatorului este lovita de nulitate absoluta.
Motive de netemeinicie
Ulterior investirii cu formula executorie a titlului de credit, executarea acestuia va incepe printr-o somatie care cuprinde:transcrierea exacta a cambiei, respectiv a biletului la ordin, precum si a celorlalte acte din care rezulta suma datorata.
Somatia cambiala este obligatorie si nu corespunde, ca forma si nici ca fond, cu somatia obisnuita, intocmita de catre executorul judecatoresc.Or, somatia din data de 22.05.2012 din dosarul executional nr.295/2012 al BEJ B.G. a fost redactata si comunicata in exclusivitate de executorul judecatoresc ca si act executional, desi cel care trebuia sa redacteze somatia era creditorul.
In drept, se invoca dispozitiile Legii nr.59/1934, ale Legii nr.58/1934, ale Normei BNR nr.6/1994 si ale Codului de procedura civila.
Cererea de apel a fost legal timbrata.(fila 18)
Intimata SC P.-O. SRL a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii apelului, iar pe fond, a solicitat respingerea apelului si mentinerea sentintei apelate ca fiind legala si temeinica.(filele 34-37)
Intimata SC B.P. SRL nu a depus la dosar intampinare.
In sedinta publica din data de 08.03.2013, instanta a respins motivat exceptia tardivitatii formularii apelului, invocata de intimata SC P.O. SRL prin intampinare.
Examinand sentinta apelata in raport de actele si lucrarile dosarului, de motivele de apel invocate, instanta constata ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
1. Potrivit art. 63 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 “ In procesele cambiale pornite, fie pe cale de actiune, fie pe cale de opozitie la somatia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decat exceptiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozitiunilor art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19."
Ca urmare, necompetenta teritoriala a instantei care a pronuntat incheierea de incuviintare a executarii silite nu poate fi invocata pe aceasta cale.
Cu toate acestea, instanta de apel constata ca executarea silita a fost declansata de BEJ BUCUR GIURGEA din Bucuresti, intrucat s-a optat pentru modalitatea popririi sumelor de bani apartinanbd debitorului apelant, aflate in conturile unor unitati bancare din capitala, motiv pentru care acest motiv de apel este neintemeiat.
2.Prescriptia dreptului material la actiune, invocata de apelant nu este intemeiata.
Astfel, in mod corect a retinut instanta de fond ca nu sunt aplicabile in cauza dispozitiile art. 94 alin. 2 din Legea nr.58/1934, intrucat aceste prevederi se refera la prescriptia actiunilor in regres indreptate impotriva tragatorului si girantilor.
Or, in speta, nu suntem in prezenta unei actiuni in regres, ci a unei actiuni directe, indreptate impotriva avalistului(apelantul), adica impotriva unei persoane obligate direct la plata, intrucat, potrivit art.35 din acelasi act normativ, "avalistul este tinut in acelasi mod ca acela pentru care a garantat".
Ca urmare, termenul de prescriptie al dreptului material la actiune este, conform art.94 alin.1 din Legea nr.58/1934, de trei ani de la data scadentei obligatiei de plata, termen respectat de creditor.
3.In ceea ce priveste motivul de apel referitor la lipsa protestului, acesta este neintemeiat, intrucat, asa cum s-a mentionat anterior, nu suntem in prezenta unei actiuni in regres, ci a unei actiuni directe, indreptate impotriva avalistului.
Or, protestul de neplata este un mijloc de conservare a actiunii in regres, si nu o conditie de valabilitate a titlului de credit.
Ca urmare, sunt incidente si in acest caz prevederile art. 63 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, astfel incat, pe calea opozitiei la executare, oponentul apelant nu poate invoca lipsa protestului, ci doar motive de nulitate a titlului de creanta.
4.Nici motivul de apel referitor la lipsa somatiei cambiale nu este intemeiat.
Potrivit art. 63 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 “ In procesele cambiale pornite, fie pe cale de actiune, fie pe cale de opozitie la somatia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decat exceptiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozitiunilor art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19."
Ca urmare, instanta de fond a retinut in mod corect ca nu se poate invoca acest aspect pe calea opozitiei cambiale.
Cu toate acestea, instanta de apel constata ca executarea silita s-a inceput in baza unei somatii legal intocmite si emise de BEJ B. G., comunicata apelantului si care contine pe verso, in integralitate, transcrierea biletului la ordin, asa cum prevad dispozitiile art.61 din Legea nr.58/1034.
Fata de considerentele expuse anterior, in conformitate cu prevederile art.296 Cod procedura civila, instanta urmeaza sa respinga apelul declarat impotriva sentintei civile nr.10478 din data de 14.08.2012, pronuntata de Judecatoria Brasov, ca nefondat.
Intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecata. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:

Respinge apelul declarat de apelantul A.I., cu domiciliul procesual ales la Avocat L. B., in mun.X, str.X nrX, ap.X, jud.Brasov impotriva sentintei civile nr.10478 din data de 14.08.2012, pronuntata de Judecatoria Brasov, ca nefondat.
Fara cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 15.03.2013.

PRESEDINTE, JUDECATOR,
A. O. S. O.

GREFIER,
C. I. Red. A.O./12.04.2013.
Tehnored.CL.I/17.04.2013.
- 6 ex -
Jud. fond : C.E.R.

Sursa: Portal.just.ro