Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plangere la contraventie Decizie nr. 39/R din data de 11.01.2013
pronunțată de Tribunalul Brasov


R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV
SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR. 39/R

Sedinta publica de la 11 IANUARIE 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE : S. O.
JUDECATOR : A. O.
JUDECATOR : M. I. M.
GREFIER : C. I.
Pe rol fiind solutionarea recursului declarat de recurenta petenta COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA SA impotriva sentintei civile nr.11701/29.06.2012 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosar nr.3899/197/2012 in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI BRASOV, avand ca obiect " plangere impotriva procesului verbal de contraventie ".
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa reprezentantilor recurentei petente COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA SA si al intimatului INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI BRASOV.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care ;
In conformitate cu dispozitiile art. 159/1 alin. 4 Cod procedura civila instanta verifica din oficiu competenta generala, materiala si teritoriala in solutionarea prezentei cauze si stabileste ca este competenta sub toate aspectele potrivit dispozitiilor art. 2 pct. 3 coroborat cu art. 299 alin. 2 Cod procedura civila si art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Se constatam depusa la dosar, prin serviciul registratura, din partea intimatului intampinare.
Fata de continutul intampinarii care reia apararile de la fondul cauzei, instanta apreciaza ca nu se impune comunicarea acesteia catre recurenta petenta.
Avand in vedere ca s -a solicitat judecarea cauzei in lipsa, fata de actele si lucrarile dosarului instanta ramane in pronuntare. TRIBUNALUL Deliberand asupra recursului de fata, retine ca:
Prin sentinta civila nr.11701 din data de 26.09.2012, Judecatoria Brasov a respins ca ca neintemeiat? plangerea formulata de petenta Compania Nationala " Posta Romana" prin Sucursala Directia Regionala de Posta Centru, impotriva procesului-verbal seria AP nr. 2338523/15.12.2011 incheiat de intimata IJP Brasov.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal seria AP nr. 2338523/15.12.2011, petenta a fost sanctionata contraventional de catre partea intimata IJP Brasov cu amenda contraventionala in cuantum de 2000 lei, retinandu-se faptul ca in data de 15.12.2012 in urma controlului efectuat la Oficiul Postal nr. 10 Brasov s-a depistat faptul ca petenta nu a respectat dispozitiile art. 26 alin. 1 si art. 60 lit c) L. 333/2003.
Potrivit dispozitiilor art. 26 alin. 1 L. 333/2003, « paza transporturilor de bunuri si valori_.se organizeaza si se executa potrivit prevederilor planului de paza, intocmit de unitatea de ale carei bunuri se transporta impreuna cu unitatea prestatoare, cu avizul politiei, care este obligatoriu si in cazul modificarii acestuia. »
In speta petenta nu a facut dovada prevazuta de lege, si nu a depus planul de paza vizat de organele de politie, astfel cum prevad dispozitiile mai sus citate.Desi a invocat faptul ca planul de paza nu se afla in pastrarea nici unui Oficiu Postal, care nu are personalitate juridica, totusi, petenta, care are personalitate juridica, nu a facut dovada detinerii unui astfel de plan de paza.
Motivul de nulitate a procesului verbal nu este intemeiat, deoarece procesul verbal este lizibil, iar in ceea ce priveste lipsa stampilei aceasta nu este de natura sa atraga nulitatea procesului verbal, intimata recunoscand intocmirea procesului verbal si formuland aparari, nefiind contestata veridicitatea procesului verbal de contarventie.
Instanta a retinut asadar ca situatia de fapt retinuta de agentul constator corespunde realitatii, procesul verbal fiind ca atare legal si temeinic, procesul verbal cuprinde toate mentiunile prevazute de lege, iar sanctiunea este corect individualizata, fiind orientata spre minimul prevazut de lege, motiv pentru care instanta a respins plangerea ca fiind neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs in termen legal petenta Compania Nationala "Posta Romana" SA, prin care a solicitat modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii contestatiei si anularii procesului-verbal seria AP nr. 2338523/15.12.2011 incheiat de intimatul IJP Brasov.
In motivarea recursului se arata in esenta urmatoarele:
Prin procesul-verbal contestat a fost aplicata recurentei o amenda in cuantum de 2000 lei, retinandu-se in fapt ca nu a luat masuri de intocmire a planului detransport valori monetare la Oficiul Postal nr.10 Brasov, incalcand dospozitiile art.26 alin.1 din Legea nr.333/2003.
Recurenta arata ca, prin raportare la fapta retinuta in procesul-verbal, contraventia pentru care a fost amendata recurenta nu exista.
In plus, e de retinut si disproportionalitatea dintre sactiunea aplicata si fapta corespunzatoare acesteia.
Sanctiunea aplicata trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, cu modul si mijloacele de savarsire a acesteia.Neexistand un prejudiciu real si concret, sanctiunea aplicata este nelegala.
Procesul-verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta, intrucat nu poarta stampila unitatii emitente.
Se mai arata ca recurenta desfasoara activitatile de transport valori in baza planului de paza al transportului de valori apartinand CNPR pentru judetul Brasov, nr.103/2269/23.06.2008, avizat de IPJ Brasov cu nr.231779/07.07.2008.
Recurenta precizeaza ca lipseste si vinovatia ca element constitutiv al contraventiei.
In drept, recurenta invoca prevederile OG nr.2/2001, Legea nr.333/2003, art.299 si urm. Cod procedura civila.
Cererea de recurs este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, in conformitate cu dispozitiile art.36 din OG nr.2/2001.
Intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI BRASOV a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei atacate ca legala si temeinica.(fila 28)
Examinand sentinta recurata in raport de actele si lucrarile dosarului, de motivele de recurs invocate, instanta constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
La data de 15.12.2011, recurenta petenta a fost sanctionata cu amend? in cuantum de 2000 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.26 alin.1 din Legea nr.333/2003, constand in aceea ca petenta nu a luat masuri de intocmire a planului de transport valori monetare la Oficiul Postal nr.10 din Brasov si pentru trimiterea acestuia spre avizare Politiei Brasov.
Recurenta petenta invoca mai multe aspecte de nelegalitate si netemeinicie a procesului verbal de contraventie.
In ceea ce priveste nulitatea acestuia, pentru lipsa stampilei unitatii emitente, instanta de fond a retinut in mod corect faptul ca acesta nu reprezinta motiv de nulitate a actului constator, procesul-verbal fiind semnat de catre agentul constatator din cadrul IPJ Brasov.(fila 7, dosar fond)
Instanta de recurs retine si faptul ca sanctiunea amenzii in cuantum de 2000 lei a fost aplicata cu respectarea prevederilor art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, organul constatator tinand cont de gradul de pericol social al faptei savarsite.Amenda a fost stabilita in cuantumul minim prevazut de art.61 alin.1 lit.b din Legea nr.333/2003.
In ceea ce priveste motivul de recurs referitor la inexistenta faptei contraventionale, motivat de faptul ca recurenta detine plan de paza al transporturilor de bunuri si valori, avizat de IPJ Brasov, instanta de recurs retine urmatoarele:
Recurenta a depus la dosar planul de paza al transporturilor judetene de bunuri si valori apartinand Companiei Nationale Posta Romana, avizat favorabil de IPJ Brasov la data de 08.07.2008.(filele 7-21).Acesta nu se refera insa si la unitatea postala OFICIUL POSTAL NR.10 din Brasov.Or, sanctiunea contraventionala a fost aplicata petentei recurente in mod corect, intrucat, pentru acest oficiu postal, nu a putut prezenta plan de transport valori monetare.
Ca urmare, nici sustinerea recurentei privind lipsa vinovatiei, ca element constitutiv al contraventiei, nu poate fi retinuta de instanta de recurs.
Fata de considerentele expuse anterior, in conformitate cu prevederile art.312 alin.1 C.proc.civ., instanta urmeaza sa respinga recursul declarat impotriva sentintei civile nr.11701 din data de 26.09.2012, pronuntata de Judecatoria Brasov, ca nefondat.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A., cu sediul in mun.x, B-dul x nr.x, sector x, impotriva sentintei civile nr.11701 din data de 26.09.2012, pronuntata de Judecatoria Brasov, ca nefondat.
Fara cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 11.01.2013.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
S. O. A. O. M. I. M.
GREFIER,
C. I.

red.A.O./17.01.2013
tehnored. Cl.I./17.01.2013
- 2 ex -
jud. fond: L.S.P.

Sursa: Portal.just.ro