Decaderea din proba intr-un litigiu de munca. Conditiile in care poate fi ceruta
Codul muncii, art. 273
Decaderea din proba este sanctiunea ce poate fi aplicata partii, care din neglijenta sau cu scopul de a tergiversa judecata, nu depune diligenta necesara pentru administrarea unei probe incuviintata de instanta la cererea sa. Pe cale de consecinta, aplicarea sanctiunii poate fi ceruta de partea adversa, iar nu de catre partea care a solicitat administrarea probei si doar pana la administrarea probei.
Aceasta sanctiune poate fi dispusa de instanta in fata careia se administreaza proba, vizand doar etapa procesuala in care se afla judecata la momentul invocarii ei.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 2656 din 6 noiembrie 2013, dr. C.P.
Prin sentinta civila nr. 1897/4.07.2013, pronuntata in dosarul nr. 4808/30/2012, Tribunalul Timis a admis, in parte, cererea de chemare in judecata precizata de catre reclamanta M. L. in contradictoriu cu parata SC RCS & RDS SA Timisoara si a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 573 lei, reprezentand diferente drepturi salariale neachitate de catre parata pentru perioada iulie 2011 - decembrie 2012, respingand in rest cererea.
Totodata, a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, in esenta, ca reclamanta este angajata societatii parate, pe durata nedeterminata, cu incepere de la data de 01.07.2011, in functia de agent comercial rezidential, iar salariul tarifar net este de 300 de lei, conform lit. J pct. 1 din contract, la care se adauga sporurile aratate la lit. J.
Avand in vedere activitatile prestate, reclamanta a primit, in perioada de la 01.07.2011 si pana la data introducerii actiunii, suma de 22.372 lei.
Parata a virat in contul reclamantei, deschis la ING Bank, Sucursala Timisoara, suma de 5.872 lei.
Reclamanta, conform procedurilor interne si fisei postului, are dreptul sa primeasca in plus, fata de salariul de baza, suma de 10 lei, pentru servicii noi contractate pe luna, cuprinse intre 31 si 40 de contractari noi pe luna.
In situatia in care numarul contractarilor depaseste 40 de servicii, reclamanta are dreptul sa primeasca in plus, fata de salariul de baza, si un adaos la sumele nete mentionate in contractul individual de munca, daca sunt indeplinite conditiile stabilite de lit. J pct. 2, lit. c2 si c3 din contract.
In cauza s-a efectuat un raport de expertiza tehnica judiciara in specialitatea contabilitate, din care rezulta ca parata nu a achitat drepturi salariale in cuantum de 573 lei pentru perioada iulie 2011 - decembrie 2012. Aceste drepturi au fost acordate, desi parata a invederat instantei ca au fost achitate, dat fiind ca, la dosar, nu exista dovada platii lor si prin raportare la dispozitiile art. 168 alin. (1) din Codul muncii, republicat.
Petitul avand ca obiect acordarea daunelor morale a fost respins, deoarece, in privinta prejudiciului moral suferit de reclamanta pentru neachitarea sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, dovada existentei si cuantumului acestuia, revenea autorului cererii, prevederile art. 272 din Codul muncii, republicat, in materia analizata, nefiind aplicabile, iar reclamanta nu a indeplinit aceasta obligatie.
Impotriva acestei sentinte, a formulat recurs reclamanta-recurenta, solicitand admiterea recursului si modificarea hotararii instantei de fond, in sensul admiterii actiunii cu privire la obligarea paratei la plata sumei de 16.500 de lei, reprezentand drepturi salariate, respectiv comisioane neacordate.
In sustinerea recursului, reclamanta a solicitat, in esenta, sa se faca aplicabilitatea art. 273 din Legea nr. 53/2003, modificata si renumerotata, si parata sa fie decazuta din beneficiul probei cu expertiza, iar in temeiul art. 174 din Codul de procedura civila, sa se constate dovedite pretentiile sale.
Urmare a decaderii angajatorului din proba admisa in aparare, sarcina administrarii acesteia nu revine salariatului, fiind incidenta, in continuare, regula generala potrivit careia sarcina probei revine angajatorului. Angajatul poate solicita administrarea unor probe pentru a dovedi nelegalitatea ori netemeinicia masurilor luate de angajator, iar in cazul in care probele solicitate de salariat si admise de instanta sunt detinute de angajator, acesta va fi obligat sa le prezinte. In aceste conditii, nu sunt lezate garantiile procedurale care asigura desfasurarea unui proces echitabil si intr-un interval de timp rezonabil, in interesul legitim al fiecareia dintre partile litigante.
In speta, instanta de fond a aplicat gresit dispozitiile art. 272 si art. 273 din Codul muncii, republicat, dat fiind ca, la pronuntarea hotararii, a avut in vedere expertiza efectuata in cauza, desi, la prima zi de infatisare, parata, prin intampinare, a solicitat respingerea actiunii, singura sa aparare fiind aceea ca reclamanta se afla in culpa, deoarece nu a comunicat societatii parate rapoarte zilnice si saptamanale privind bunurile si serviciile contractate si nu a predat catre societate, pe baza de proces-verbal, toate contractele cu abonatii, depunand doar un centralizator cu toate contractele pe care reclamanta le-a incheiat. La termenul din 24.01.2013, parata a invocat o alta aparare, sustinand ca reclamanta nu a inteles cum se face calculul comisionului, si a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru evaluarea comisionului. Prima instanta a incuviintat expertiza contabila, iar efectuarea acesteia a durat aproximativ 3 luni. Parata nu a aratat, insa, expertului contabil nici un act contabil. Intrucat la sase termene, la care au avut loc intalniri la sediul paratei, expertul a solicitat actele contabile, iar parata a refuzat sa le predea acestuia, reclamanta a solicitat ca expertiza sa fie facuta pe baza actelor depuse de catre parata, constand in tabele provenite exclusiv de la parata, apreciind ca, prin eventualele obiectiuni incuviintate de instanta, va obliga parata sa depuna acele contabile. La termenul de judecata din 30.05.2013, instanta a incuviintat obiectiunile la expertiza si, in baza art. 212 alin. (1) din Codul de procedura civila, a dispus intregirea expertizei pe baza actelor contabile. Desi parata a fost citata, in data de 18.06.2013, cu mentiunea de a depune actele contabile, aceasta a refuzat.
Prin refuzul sistematic de a depune actele contabile, parata a amanat efectuarea expertizei, si, in final, nu a prezentat actele contabile in fata expertului, astfel incat reclamanta a solicitat instantei de fond sa aplice dispozitiile art. 273 din Codul muncii si sa decada parata din beneficiul probei cu expertiza.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata drepturilor sale salariale, in cuantum de 16.500 lei, reprezentand comisioane neacordate. Potrivit contractului individual de munca, reclamanta beneficia de adaosurile mentionate la lit. J in conditiile prevazute de lit. c2 din contract, una din conditii fiind comunicarea catre societate a rapoartelor zilnice si saptamanale privind bunurile si serviciile contractate si predarea catre societate, pe baza de proces-verbal, a tuturor contractelor cu abonatii.
Reclamanta-recurenta a solicitat, in principal, decaderea paratei din proba cu expertiza contabila, invocand dispozitiile art. 273 din Codul muncii.
In cauza, reclamanta a solicitat administrarea acestei probe, ce a fost incuviintata prin incheierea din 24.01.2013. Raportul de expertiza contabila a fost depus la data de 15.05.2013, fiind acordate, in acest scop, trei termene de judecata. La data de 31.05.2013, reclamanta a formulat obiectiuni la expertiza, solicitarea fiind admisa de catre tribunal prin incheierea din 31 mai 2013.
Decaderea din proba este sanctiunea ce poate fi aplicata partii, care din neglijenta sau cu scopul de a tergiversa judecata, nu depune diligenta necesara pentru administrarea unei probe incuviintata de instanta la cererea sa. In consecinta, aplicarea sanctiunii poate fi ceruta de partea adversa, iar nu de catre partea care a solicitat administrarea probei, respectiv reclamanta-recurenta. Aceasta sanctiune poate fi aplicata inainte de efectuarea sau neefectuarea expertizei, iar nu dupa depunerea raportului de expertiza, cand partea are deschisa calea formularii de obiectiuni sau pe cea a solicitarii efectuarii unei noi expertize.
Curtea constata ca decaderea din sarcina probei este o sanctiune ce poate fi aplicata de instanta in fata careia se administreaza proba, vizand doar etapa procesuala in care se afla judecata la momentul invocarii sanctiunii. In conditiile in care proba, considerata utila in solutionarea litigiului, a fost deja administrata, ea ramane castigata cauzei, partea putand invoca doar nulitatea expertizei.
Desi recurenta nu a invocat in mod direct aceasta exceptie, ea rezulta implicit din modul de formulare a criticilor, respectiv din sustinerile privitoare la faptul ca expertiza contabila ar fi fost efectuata fara a avea la baza nici un act contabil. Aceste critici au fost apreciate, de catre instanta de recurs, ca nefondate. Astfel, Curtea a constatat ca, desi balanta contabila analitica aflata in evidenta contabila nu a fost pusa la dispozitia expertului, aceasta s-a datorat imposibilitatii practice de selectare doar a clientilor contractati de reclamanta. Aceasta imprejurare nu a impiedicat insa efectuarea expertizei in conditiile in care exista o evidenta tehnica operativa de gestiune in care erau mentionate toate contractele incheiate cu clientii, evidenta ce cuprindea detaliile tehnice legate de serviciile contractate.
Alegatia reclamantei ca ar fi existat o practica impusa de catre parata de a nu se intocmi procese-verbale de predare-primire a contractelor este nefondata, in conditiile in care obligatia de intocmire a acestora apartinea reclamantei, conform fisei postului si contractului individual de munca. Este incontestabil ca, potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei in conflictele de munca apartine angajatorului, insa, in contextul in care obligatiile de serviciu ale reclamantei intrau in categoria actiunilor, respectiv comunicarea catre societate a rapoartelor zilnice si saptamanale privind bunurile si serviciile contractate si predarea catre societate pe baza de proces-verbal a tuturor contractelor cu abonatii, angajatorul nu avea obligatia de a proba un fapt omisiv. Astfel, salariatul avea sarcina de a dovedi ca, desi si-a indeplinit atributiile, a respectat clauzele contractuale si a indeplinit cumulativ conditiile de acordare a adaosurilor, parata nu a efectuat plata acestora.
Retinand ca hotararea primei instante respecta cerintele de legalitate si temeinicie, iar criticile recurentei sunt nefondate, Curtea a respins recursul.