Uzufructuarul poate solicita ocrotirea dreptului sau inclusiv prin cererea in evacuare din imobil a nudului proprietar.
Prin sentinta civila nr. 25912/27.10.2011 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr.16513/325/2011 a fost admisa cererea formulata de reclamantii A.V. si A.C. impotriva paratilor B.C. si B.S. si, in consecinta, s-a dispus evacuarea paratilor din imobilul situat in Timisoara [_].
Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca reclamantii au chemat in judecata paratii solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna evacuarea acestora din imobilul situat in Timisoara [_].
In motivare, reclamantii au aratat ca au transmis paratilor printr-un contract de intretinere nuda proprietate asupra imobilului, pastrandu-si dreptul de uzufruct viager si ca au acceptat sa locuiasca impreuna, insa datorita comportamentului inadecvat al acestora nu mai pot convietui in acelasi imobil.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 517 C. civ. din 1864.
Examinand actele si lucrarile de la dosar, instanta a retinut ca prin contractul de intretinere autentificat sub nr. 1857, reclamantii au transmis paratilor nuda proprietate asupra imobilului [_], pastrandu-si dreptul de uzufruct viager.
Caracteristicile dreptului de uzufruct sunt acelea ca este un drept real opozabil erga omnes intocmai ca si dreptul de proprietate, fiind opozabil chiar si proprietarului si confera uzufructuarului atributele de folosinta si posesie.
Avand aceste doua atribute ale dreptului de proprietate, uzufructuarul poate opune nudului proprietar dreptul sau, acesta din urma avand doar dreptul de dispozitie asupra bunului si poate exercita toate actiunile in justitie pentru apararea posesiei si folosintei, atat actiunile reale cat si actiunea personala indreptata impotriva nudului proprietar.
Potrivit art. 539 C.civ., nudul proprietar nu poate stanjeni in niciun fel linistita posesie si folosinta a uzufructuarilor.
In speta, modul in care paratii si-au indeplinit obligatia de intretinere este lipsit de relevanta si chiar daca paratii si-au asumat obligatia de intretinere a reclamantilor, acestia din urma nu pot fi obligati sa locuiasca impreuna cu nudul proprietar sau impreuna cu alte persoane chiar daca aceste persoane sunt intretinatorii.
Apelul declarat de parati impotriva sentintei a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 385/A/26.04.2012 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 16513/325/2011.
Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca paratii-apelanti au invederat ca in mod gresit a retinut instanta de fond faptul ca "este lipsit de relevanta modul cum paratii si-au indeplinit obligatia de intretinere", desi din probele administrate in dosar au facut dovada ca cei doi reclamanti-intimati au nevoie de ingrijirea paratilor 24 de ore din 24, fiind persoane bolnave si cu varste inaintate.
In realitate, acesta a fost si scopul (motivul), pentru care cei doi reclamanti-intimati i-au rugat sa se mute impreuna cu ei in imobil pentru a putea sa aiba grija de ei.
Analizand apelul, tribunalul a retinut ca este neintemeiat.
Astfel, prin cererea introductiva reclamantii au solicitat evacuarea paratilor din apartamentul in care locuiau impreuna.
In cadrul unei actiuni in evacuare se verifica daca paratii au sau nu un titlu locativ care sa le dea dreptul de a locui in imobilul de unde se cere evacuarea lor.
Prin urmare, in mod corect a apreciat prima instanta ca este lipsit de relevanta modul in care partile s-au inteles sa fie prestata intretinerea si cum si-au indeplinit paratii obligatiile, aceste imprejurari interesand procesul avand ca obiect rezilierea contractului de intretinere ce se deruleaza intre aceleasi parti.
In speta de fata, tribunalul a retinut ca paratii au doar nuda proprietate asupra apartamentului nr. 2 din Timisoara, [_], ceea ce nu le confera dreptul de a locuit in imobil.
Impotriva deciziei au declarat recurs in termen paratii, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitand modificarea ei in sensul respingerii actiunii.
In motivare au invocat ca, interpretand actul dedus judecatii, instanta a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, retinand in mod gresit ca este lipsit de relevanta modul in care partile s-au inteles sa fie prestata intretinerea si cum si-au indeplinit partile obligatiile, cata vreme vointa partilor a fost ca paratii sa intre in posesia de fapt asupra imobilului din momentul semnarii actului autentic, ceea ce s-a si intamplat; or, interpretarea mentiunilor din actul autentic se face in baza art. 977-985 C. civ. coroborat cu imprejurarile de fapt in care a fost incheiat contractul, fiind necesara stabilirea intentiei reale a partilor la data incheierii contractului.
Au invocat incalcarea sau aplicarea gresita a legii de catre instanta care a dispus evacuarea lor desi au un <<contract "locativ" valabil>>, data fiind solicitarea reclamantilor de stabilire a paratilor in imobil.
Au reiterat starea de fapt expusa pe calea apelului, au criticat modalitatea in care contractul a fost redactat si au reiterat sustinerile referitoare la interpretarea contractului in sensul in care acesta poate produce efecte juridice.
In drept au invocat dispozitiile art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ.
Examinand recursul prin prisma criticilor invocate si in baza art. 306 alin. (2) C. pr. civ., fata de dispozitiile art. 299 si urmatoarele C. pr. civ., vazand si normele legale ce vor fi mai jos aratate, instanta a retinut ca potrivit contractului de intretinere viagera incheiat intre parti, reclamantii-intretinuti au transmis paratilor-intretinatori nuda proprietate asupra apartamentului nr. 2 din Timisoara, [_], intretinutii rezervandu-si dreptul de uzufruct viager.
Uzufructul viager este un dezmembramant al dreptului de proprietate in temeiul caruia uzufructuarul are aptitudinea de a se folosi de lucrul-proprietate a nudului proprietar si de a-i culege roadele, conform dispozitiilor art. 517, 536 C. civ. de la 1864 (lege aplicabila in cauza).
Astfel, daca dispozitia revine proprietarului, posesia si folosinta raman uzufructuarului.
Corespunde realitatii ca, potrivit contractului de intretinere, intretinatorii s-au obligat sa asigure intretinere si ingrijire intretinutilor la domiciliul acestora si ca aceasta obligatie poate fi asigurata in mod optim prin convietuirea partilor in aceeasi locuinta.
Aceasta clauza, insa, este prevazuta in favoarea intretinutilor, astfel ca acestia pot renunta la convietuirea cu paratii-intretinatori tocmai in exercitarea atributelor posesiei si folosintei asupra imobilului, atribute recunoscute de dispozitiile art. 536, 539 alin. (1) C. civ. din 1864, conform celor mai sus-aratate.
Paratii recurenti nu au contestat semnarea contractului de intretinere, deci se prezuma ca si-au insusit continutul acestuia sub toate aspectele, prezumtie ce nu a fost rasturnata, astfel ca sunt nefondate sustinerile vizand referirile la posesie din continutul mentionatului act.
In realitate, consemnarile referitoare la momentul in care intretinatorii vor intra in posesia de fapt a imobilului se constituie intr-o aplicare a normelor ce reglementeaza uzufructul, respectiv a celor ce confera uzufructuarului aptitudinea de a se bucura de posesia si folosinta bunului, aptitudine ce poate fi opusa inclusiv nudului proprietar.
Pentru aceste considerente, vazand ca, dat fiind temeiul invocat de reclamanti in sustinerea cererii de chemare in judecata, indeplinirea obligatiilor contractuale de catre parati este nerelevanta pentru solutionarea prezentului litigiu, fata de imprejurarea ca starea de fapt expusa nu se constituie in motiv de nelegalitate in sensul art.304 C. pr. civ., Curtea, in baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ., art. 306 alin. (2) C. pr. civ. a respins recursul declarat de parati.