Procedura insolventei. Cerere de inscriere la masa credala. Autoritate de
- Codul civil - art. 1200 pct. 4, art. 1201, art. 1202
- Codul de procedura civila - art. 166
Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, ci el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii.
Statuarile curtii de apel in legatura cu neimplinirea termenului de prescriptie nu pot fi spuse unei reevaluari ulterioare, fara incalcarea autoritatii de lucru judecat, intrucat ele sunt rezultatul dezbaterilor judiciare si verificarii jurisdictionale ale instantei.
Puterea lucrului judecat prezerva solutia adoptata de instanta pentru eventualitatea unui nou litigiu, identic cu cel solutionat deja, fiind suficient a se constata ca prin noua cerere supusa judecatorului s-ar putea ajunge la adoptarea unei hotarari care sa contrazica hotararea precedenta.
Decizia civila nr. 748 din 22 martie 2012, Sectia a II-a civila
Prin sentinta civila nr. 136 din 17 ianuarie 2012 pronuntata in dosarul nr. 4397/108/2008*/a1 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestatia formulata de debitoarea S.C. T S.R.L. Arad, admitand, in schimb, contestatia creditoarei S.C. B S.R.L. Italia impotriva masurii lichidatorului judiciar E S.P.R.L. Arad, dispunand acestuia din urma sa includa societatea contestatoare in tabelul definitiv al creantelor cu suma de 221.499,88 lei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea S.C. T S.R.L. Arad, solicitand modificarea ei, in sensul respingerii contestatiei creditoarei, cu motivarea ca in mod gresit prima instanta i-a respins contestatia, admitand-o, in schimb, pe cea a intimatei, in sprijinul solutiei pronuntate invocand un inscris emis de catre debitor, prin care acesta si-ar fi recunoscut datoria fata de S.C. B S.R.L. Italia. Acest inscris este un extras de cont, valabil la data de 30 iunie 2005, cu mai mult de patru ani inainte de promovarea cererii creditorului in Italia, actiune prin care s-a incercat obtinerea unui titlu executoriu. Prin urmare, la data deschiderii procedurii falimentului, creanta intimatei era prescrisa, astfel ca invocarea de catre instanta a extrasului de cont din anul 2005 nu poate constitui temei al aprecierii cererii creditorului ca fiind formulata in termenul legal de prescriptie. Este adevarat ca recunoasterea creantei de catre debitor intrerupe cursul prescriptiei, insa acest act de recunoastere a fost manifestat cu mai mult de trei ani inainte de data deschiderii procedurii colective. Asadar, argumentele aduse de tribunal in sensul admiterii contestatiei creditorului nu pot fi retinute, judecatorul-sindic facand o gresita interpretare a textelor legale invocate.
Prin decizia civila nr. 748 din 22 martie 2012 Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul formulat de debitoarea S.C. T S.R.L. Arad impotriva sentintei civile nr. 136 din 17 ianuarie 2012 a Tribunalului Arad.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de control judiciar a retinut ca in speta nu este incident cazul de recurs prevazut de pct. 9 al art. 304 (cel de la pct. 8 al aceluiasi text, desi invocat, nefiind dezvoltat in vreun fel), hotararea de respingere a contestatiei debitoarei si de admitere a contestatiei creditoarei, cu consecinta inscrierii societatii intimate in tabelul definitiv al creantelor cu suma de 221.499,88 lei, nefiind lipsita de temei legal ori data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, cum nejustificat sustine recurenta.
Intr-adevar, prin decizia civila nr. 285 din 15 februarie 2011 pronuntata cu ocazia solutionarii primului recurs declarat in cauza, Curtea de Apel Timisoara a statuat ca apararile debitoarei S.C. T S.R.L. Arad referitoare la prescriptia creantei nu sunt intemeiate, neputand fi vorba de implinirea termenului prevazut de art. 6 din Decretul 167/1958, cata vreme creditoarea S.C. B S.R.L. Italia nu a stat in pasivitate, actionand-o in judecata in Italia pe debitoare inca din anul 2009, iar ulterior, in anul 2010, declarandu-si creanta in procedura de executare colectiva.
Fiind vorba de un recurs prin care s-a casat in parte hotararea atacata, in ceea ce priveste respingerea contestatiei debitoarei, admiterea contestatiei creditoarei S.C. B S.R.L. Italia si includerea acestei societati in tabelul definitiv al creantelor debitoarei S.C. T S.R.L. Arad cu o creanta chirografara in suma de 211.499,88 lei, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, in speta devin incidente dispozitiile art. 315 din Codul de procedura civila, potrivit carora, in caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
In mod justificat, prin intampinarea la recurs, intimata a aratat ca sustinerile debitoarei privitoare la prescriptia dreptului la actiune pentru recuperarea creantei declarata spre inscriere la masa credala nu mai pot fi primite, opunandu-li-se puterea de lucru judecat, in conditiile in care, prin decizia civila nr. 285 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Timisoara a statuat in mod irevocabil in sens contrar.
Potrivit art. 1201 din Codul civil, este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate. Asadar, tripla identitate de obiect (eadem res), cauza (eadem causa petendi) si parti (eadem conditio personarum) este conditia existentei autoritatii lucrului judecat. In acelasi sens, art. 166 din Codul de procedura civila consacra exceptia puterii lucrului judecat (exceptio rei iudicatae), reglementand conditiile in care ea poate fi invocata: exceptia puterii lucrului judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurs.
Autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art. 1201 si art. 166) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (potrivit art. 1200 pct. 4 si art. 1202 alin. 2 din Codul civil). Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente pretinsa de art. 1201 din acelasi cod, nu tot astfel se intampla atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti. Cum, potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2 din Codul civil, in relatia dintre parti aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.
Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, ci el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii. Curtea de la Strasboug a statuat in mod constant ca principiul sigurantei raporturilor juridice este unul din elementele fundamentale ale suprematiei dreptului si prevede, printre altele, ca un litigiu solutionat in mod definitiv de catre o instanta de judecata sa nu mai poata fi supus rejudecarii.
In atare conditii, statuarile Curtii in legatura cu neimplinirea termenului de prescriptie nu pot fi spuse unei reevaluari ulterioare, fara incalcarea autoritatii de lucru judecat, intrucat ele sunt rezultatul dezbaterilor judiciare si verificarii jurisdictionale ale instantei. Este vorba de prezumtia lucrului judecat care functioneaza in cauza (art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2 din Codul civil), potrivit careia o hotarare irevocabila exprima realitatea raporturilor juridice dintre parti (res judicata pro veritate habetur), neputandu-se primi vreo dovada contrara, fata de caracterul absolut al prezumtiei (art. 1202 alin. 2 din acelasi cod).
Principiul autoritatii de lucru judecat presupune, in ideea asigurarii stabilitatii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasa odata transata de instanta sa nu mai poata fi adusa inaintea judecatii, iar pe de alta parte ca, ceea ce a stabilit o prima instanta sa nu fie contrazis prin hotararea unei instante ulterioare, autoritatea de lucru judecat nemanifestandu-se doar sub forma exceptiei procesuale (non bis in idem), ci si sub forma prezumtiei de lucru judecat. Puterea lucrului judecat prezerva solutia adoptata de instanta pentru eventualitatea unui nou litigiu, identic cu cel solutionat deja, fiind suficient a se constata ca prin noua cerere supusa judecatorului s-ar putea ajunge la adoptarea unei hotarari care sa contrazica hotararea precedenta.
Pentru a se da dispozitivului intinderea si sensul corespunzator trebuie sa se combine dispozitivul hotararii cu considerentele acesteia. Desi solutia se regaseste in dispozitivul hotararii, ea nu poate fi inteleasa fara a se face apel la considerente, in care se afla tocmai ratiunile de drept sau de fapt ale adoptarii ei. Solutia in sine, fara a se verifica motivele hotararii, nu ar avea sens, ceea ce intereseaza fiind faptele deduse judecatii, regula de drept aplicata acestora de judecator. Astfel, pentru a putea aprecia asupra existentei exceptiei autoritatii de lucru judecat, instanta a doua oara investita va trebui sa se raporteze la elementele primei judecati, asa cum rezulta ele din considerentele hotararii anterioare. In alte cuvinte, pentru a se sti daca este vorba despre reinnoirea aceluiasi litigiu, judecatorul trebuie sa ia in considerare motivele hotararii anterioare, care reprezinta justificarea si sustinerea necesara a solutiei adoptate. Numai astfel se poate stabili daca noua cerere se intemeiaza pe aceleasi fapte, care atrag incidenta aceleiasi reguli de drept si, astfel, instanta ar fi pusa in situatia de a spune din nou dreptul acelor fapte.
In principiu, autoritatea lucrului judecat se ataseaza dispozitivului hotararii - adica la ceea ce realmente a fost judecat - nu si considerentelor - adica nu la ceea ce constituie justificarea in fapt sau in drept a deciziei instantelor. Totusi, in privinta considerentelor este necesara o abordare mai nuantata, dat fiind faptul ca vor beneficia de autoritatea lucrului judecat acele considerente in lipsa carora n-ar fi posibila intelegerea dispozitivului hotararii, asa-numitele "considerente decisive", adica acelea care constituie sustinerea necesara a dispozitivului, facand corp comun cu acesta, precum si "considerentele decizorii", cele care transeaza o parte din fondul litigiului, ele continand o solutie adoptata pe cale incidentala, cu privire la un aspect dedus judecatii, doar din punct de vedere topografic ele regasindu-se in considerente.
A nega autoritatea de lucru judecat a unor motive decizorii inseamna, de fapt, a crea premisele instabilitatii juridice, caci s-ar recunoaste posibilitatea partilor ca, dupa ce au supus dezbaterii o anumita chestiune litigioasa si au primit o rezolvare asupra acesteia, sa reia judecata ca si cand instanta nu s-ar fi pronuntat asupra ei. Este vorba de efectul pozitiv al lucrului judecat, mai exact al unui aspect litigios care a primit dezlegare in cadrul procesului, de natura sa asigure coerenta deciziilor judecatoresti. Faptul ca acest aspect nu a constituit obiect al principalului dedus judecatii si ca, astfel, solutia asupra lui nu se regaseste in dispozitiv, face ca eficacitatea directa a hotararii sa nu se manifeste, dar se va produce eficacitatea indirecta a acesteia, partile neputandu-se sustrage efectului pozitiv al lucrului judecat si neputand nega realitatea situatiei juridice stabilite de prima instanta in considerentele sale. Aceasta inseamna ca cea de-a doua hotarare nu numai ca nu va putea sa contrazica sau sa revina asupra continutului primei hotarari, ci, mai mult decat atat, ca trebuie sa-si intemeieze solutia pe continutul acesteia, care a dezlegat un raport de drept litigios.
Or, prin decizia civila analizata, Curtea de Apel Timisoara, dupa ce a statuat ca in speta nu poate fi vorba de implinirea termenului prevazut de art. 6 din Decretul 167/1958, a casat in parte sentinta tribunalului, trimitand cauza spre rejudecare aceleiasi instante, care, in urma analizei coroborate a probelor legal administrate, a apreciat ca societatea contestatoare trebuie sa fie inscrisa in tabelul definitiv al creantelor cu suma de 221.499,88 lei.
Chiar daca sentinta tribunalului nu poate fi atacata cu apel, ceea ce face ca in speta sa fie incidente si prevederile art. 3041 din Codul de procedura civila, in conformitate cu care recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304, instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, nu inseamna ca un recurs omisso medio devine in mod automat admisibil. Aceasta, pentru ca instanta de control judiciar, solutionand calea de atac a recursului, nu trebuie sa procedeze la o judecata din nou a procesului, ci numai sa verifice daca hotararea primei instante a fost sau nu pronuntata cu respectarea legii, acest examen urmand sa fie facut numai in raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Insa, din oficiu, in conformitate cu dispozitiile art. 306 alin. 2 din acelasi cod, instanta poate ridica numai motive de ordine publica, asemenea motive nefiind identificate in speta.