Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Conflict negativ de competenta. Actiune in evacuare, in temeiul unui contract de subinchiriere incheiat in scopul desfasurarii unor activitati comerciale. Litigiu de natura comerciala. Competenta materiala a tribunalului. Sentinta comerciala nr. 21 din data de 05.02.2007
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Conflict negativ de competenta. Actiune in evacuare, in temeiul unui contract de subinchiriere incheiat in scopul desfasurarii unor activitati comerciale. Litigiu de natura comerciala. Competenta materiala a tribunalului.

Titlul in temeiul caruia s-a solicitat evacuarea, contractul de subinchiriere, are ca obiect spatii comerciale care fac parte din fondul de comert.
Atat dispozitiile art.4 Cod comercial, prin care se instituie prezumtia de comercialitate ce presupune ca actul incheiat de comerciant este facut in legatura cu comertul acestuia, cat si dispozitiile art.56 C.com., potrivit carora, daca actul este comercial pentru una din parti, toti cocontractantii sunt supusi in ceea ce priveste actul, legii comerciale, sunt incidente in cauza, conferind litigiului natura comerciala.
In consecinta, conform art.22 alin.2 C.pr.civ., va stabili in temeiul art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. competenta de a solutiona cauza, in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia Comerciala.

(Curtea de Apel - Bucuresti, sectia a VI-a comerciala. Sentinta Comerciala Nr.21/05 februarie 2007)

Prin cererea inregistrata sub nr.6134/300/2006, pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, reclamantul NDP a chemat in judecata paratul BN solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna evacuarea acestuia din imobilul ocupat abuziv situat in loc. Colentina nr.456-458 sector 2.
In motivarea cererii s-a invederat ca reclamantul a dobandit un drept de folosinta in temeiul unui contract de subinchiriere nr.A239151/18.08.2005, inregistrat la AFP, fiind impiedicat in exercitarea drepturilor sale de catre parat care, invocand o pretinsa creanta reprezentand c/val imbunatatirilor aduse imobilului, refuza eliberarea acestuia.
Prin intampinare si cererea reconventionala paratul Babu Nicolae a solicitat respingerea actiunii, constatarea dreptului de retentie - asupra imobilului, conferit de creanta in valoare de 10.388.000.000 lei c/val. utilitati si servicii administrative, ce urmeaza a fi recuperata de la proprietarul SC ES SRL.
Prin sentinta civila nr.4368/23.05.2006, pronuntata in dosarul nr.6134/300/2006 Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, a admis exceptia necompetentei materiale a instantei in temeiul art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ.; a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti - sectia Comerciala.
Pentru a hotari astfel instanta a retinut caracterul comercial al litigiului si faptul ca cererea are un obiect neevaluabil in bani ceea ce atrage incidenta disp. art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ.
Au fost avute in vedere disp. art.137, art.159 alin.1 pct.2 si art.158 C.pr.civ. rap. la 2 alin.1 lit.a, art.17 C.pr.civ.
Dupa declinare, cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr.22606/3/2006.
Prin sentinta comerciala nr.7199/19.09.2006, Tribunalul Bucuresti a admis exceptia necompetentei materiale; a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti; a constatat intervenit conflictul negativ de competenta si a dispus inaintarea dosarului Curtea de Apel Bucuresti, pentru pronuntarea regulatorului de competenta.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut incidenta disp. art.1 pct.1 C.pr.civ. coroborat cu art.2 pct.1 lit.b C.pr.civ., contractul de subinchiriere inregistrat la AFP sub nr.A239151/18.08.2005 a intervenit intre persoane fizice, cu privire la un imobil destinat desfasurarii de activitati comerciale, astfel ca nu poate fi considerat un fapt de comert obiectiv in sensul art.3 paragraf 2 C.com. si din probatoriul administrat nu rezulta ca partile indeplinesc fapte de comert cu caracter de profesiune obisnuita, ceea ce confera litigiului caracter civil.
Asupra conflictului negativ de competenta, Curtea de Apel retine urmatoarele:
Potrivit art.7 sunt socotiti comercianti ce care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita, din interpretarea acestor dispozitii rezultand ca exercitarea in nume propriu a actelor de comert atrage calitatea de comerciant.
Din contractul de subinchiriere inregistrat sub nr.A239151/18.08.2005 a rezultat ca scopul incheierii il reprezinta desfasurarea activitatilor comerciale prin standuri ceea ce probeaza faptul ca reclamantul savarseste fapte de comert obiective avand comertul ca profesiune obisnuita.
Titlul in temeiul caruia s-a solicitat evacuarea contractul de subinchiriere are ca obiect spatii comerciale fac parte din fondul de comert.
Atat disp. art.4 C. comercial prin care se instituie prezumtia de comercialitate, ce presupune ca actul incheiat de comerciant este facut in legatura cu comertul acestuia cat si disp. art.56 Cod comercial potrivit caruia daca actul este comercial pentru una din parti, tot contractantii sunt supusi in ceea ce priveste actul legii comerciale sunt incidente in cauza, conferind litigiului natura comerciala.
In consecinta, conform art.22 alin.2 C.pr.civ. va stabili in temeiul art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. competenta de a solutiona a cauza in favoarea Tribunalului Bucuresti - sectia comerciala.
Cu privire la solutionarea cererii reconventionale in temeiul art.17 C.pr.civ., opereaza prorogarea de competenta, cererile incidentale au fost in caderea instantei competente a solutiona cererea principala.

Sursa: Portal.just.ro