Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Legea nr. 221/2009. Desfiintarea temeiului juridic al actiunii ca urmare a declararii neconstitutionalitatii acestuia inainte de pronuntarea unei hotarari definitive. Efecte Decizie nr. 1803 din data de 30.11.2011
pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Legea nr. 221/2009. Desfiintarea temeiului juridic al actiunii ca urmare a declararii neconstitutionalitatii acestuia inainte de pronuntarea unei hotarari definitive. Efecte

Constitutia Romaniei - art. 47 alin. 4, art. 147 alin. (1)
Legea nr. 47/1992 - art. 31 alin. (3)

Potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (1) din Constitutie, cuprinse si in art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei", iar conform art. 47 alin. (4) din Constitutie drepturile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, fiind obligatorii si avand putere numai pentru viitor, de la data publicarii.
Astfel, avand in vedere ca Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar in intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstitutionale [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009] cu dispozitiile Constitutiei, rezulta ca aceste prevederi si-au incetat efectele juridice su nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
Decizia civila nr. 1803 din 30 noiembrie 2011, G.O.

Prin Sentinta civila nr. 2334/20.04.2011, pronuntata in dosarul nr. 2305/30/2010, Tribunalul Timis a respins actiunea civila formulata de reclamantele B.C., B.A. si S.M. in contradictoriu cu paratele Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Timis.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca fundamentul pretentiilor reclamantilor pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a deportarii lor si a parintilor lor, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstitutional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale, iar consecinta fireasca a fost aceea a incetarii inexorabile a efectelor juridice al textului legal invalidat, fiind lipsite de temei legal pretentiile reclamantilor.
Cu privire la dispozitiile art. 998 - 999 din Codul civil, invocate in subsidiar, Tribunalul a apreciat ca, in raport de dispozitiile art. 3 alin. (1) si art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, actiunea reclamantelor este prescrisa, termenul de prescriptie de trei ani incepand sa curga cel mai devreme odata cu decembrie 1989.
Impotriva sentintei au declarat recurs reclamantele, care au solicitat, in principal, admiterea recursului si casarea hotararii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare si, in subsidiar, admiterea recursului si modificarea hotararii atacate in sensul admiterii actiunii.
In motivare, au aratat ca prima instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului si a dispus respingerea actiunii introductive, admitand in mod eronat exceptia prescriptiei.
De asemenea, au criticat retinerea incidentei in cauza a Deciziei nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale.
Au invocat tratatele la care Romania este parte, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si practica altor instante din tara.
Au sustinut ca au fost incalcate principiile accesului liber la justitie, al nediscriminarii si al neretroactivitatii legii civile.
Au subliniat faptul ca Tribunalul Timis nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere privind stabilirea caracterului politic al masurii deportarii.
In drept, au invocat dispozitiile art. 299 si urm., art. 312 alin. (3) teza a II-a, art. 304 pct. 9, art. 3041 , art. 315, art. 316 raportat la art. 274 C. proc. civ.
Prin Decizia civila nr. 1803 din 30 noiembrie 2011, pronuntata in dosarul nr. 2305/30/2010, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamante impotriva Sentintei civile nr. 2334 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Timis.
Pentru a hotari astfel, Curtea a avut in vedere argumentele ce succed.
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si, in consecinta, s-a constatat ca prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
Astfel, Curtea Constitutionala a retinut ca in materia despagubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice in perioada comunista exista doua norme juridice cu aceeasi finalitate, si anume art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, diferenta constand doar in modalitatea de plata, adica prestatii lunare, in cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si o suma globala, in cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, asa incat despagubirile prevazute in cel de-al doilea text mai sus mentionat nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile.
Curtea Constitutionala a mai avut in vedere ca, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit conditiile si cuantumul indemnizatiilor lunare, astfel incat interventia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, dupa 20 de ani de la adoptarea primei reglementari cu acelasi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizand in acord cu jurisprudenta C.E.D.O. ca atenuarea vechilor violari nu trebuie sa creeze noi nedreptati (Hotararea din 5 noiembrie 2002 in cauza Pincova si Pink contra Cehiei) si ca nu s-ar putea sustine ideea ca, prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, persoanele in cauza ar putea avea o "speranta legitima" la acordarea despagubirilor morale (Hotararea din 28 septembrie 2004 in cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 2 decembrie 2008 in cauza Slavov si altii contra Bulgariei), cata vreme dispozitia legala este anulata pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia.
Totodata, Curtea Constitutionala a retinut in motivarea deciziei ca reglementarea criticata incalca normele de tehnica legislativa prevazute de Legea nr. 24/2000, care consacra unicitatea reglementarii in materie, precum si principiul legalitatii, conchizand ca dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie.
In ceea ce priveste efectele Deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale in raport cu cauza de fata, Curtea are in vedere ca sunt aplicabile dispozitiile art. 147 alin. (1) din Constitutie [prevazute si de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992], potrivit carora "Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei".
De asemenea, sunt aplicabile spetei si dispozitiile art. 47 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, iar de la data publicarii sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Astfel, avand in vedere ca Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar in intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstitutionale [art.5 al.1 lit. a) din Legea nr.221/1009] cu dispozitiile Constitutiei, rezulta ca aceste prevederi si-au incetat efectele juridice, ceea ce inseamna ca nu mai pot fi aplicate si ca nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Asadar, fiind desfiintat temeiul juridic care a stat la baza actiunii, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea apreciaza ca solutia de respingere a actiunii este corecta.
Aceasta solutie se impune, chiar daca actiunea a fost inregistrata anterior pronuntarii Deciziei nr. 1358/2010, avandu-se in vedere ca norma constata ca fiind neconstitutionala a dat nastere unei situatii juridice legale (obiective), aflata in curs de desfasurare (facto pendentia), care nu este pe deplin constituita pana la pronuntarea unei hotarari definitive.
Aceasta solutie se impune cu atat mai mult cu cat potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere daca, dupa ce hotararea a ramas definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala legea sau dispozitia dintr-o lege care a facut obiectul acelei exceptii.
Instanta constata ca practica altor curti de apel nu constituie izvor de drept, iar, pe de alta parte, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 12/19.09.2011, pronuntata in dosarul nr. 14/2011, a admis recursul in interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati si a stabilit ca, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.
In ceea ce priveste incalcarea principiului nediscriminarii, invocat prin motivele de recurs, se constata ca in cauza de fata inca nu a fost pronuntata o hotarare definitiva la data la care a devenit obligatorie Decizia nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale. Astfel, este exclusa discriminarea in raport cu persoanele care la data respectiva erau in posesia unei hotarari judecatoresti definitive, pronuntata in baza unui text legal in vigoare, care nu a fost declarat neconstitutional la data respectiva.
In privinta dispozitiilor art. 998 - 999 C. civ., se constata ca termenul general de prescriptie aplicabil si actiunilor in raspundere civila delictuala fondate pe normele legale precizate mai sus, este cel reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv este vorba de termenul de trei ani.
Curtea apreciaza ca actiunea astfel intemeiata este prescrisa, avand in vedere dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, asa cum in mod corect a retinut si prima instanta.
Cu privire la critica vizand nepronuntarea primei instante asupra caracterului politic al masurii administrative, Curtea retine ca instanta nu era obligata sa se pronunte, intrucat masura deportarii dispusa in baza Deciziei MAI nr. 200/1951 este de drept masura administrativa cu caracter politic, conform art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat ca sentinta atacata este legala si temeinica, nefiind susceptibila de casare sau modificare in conditiile prevazute de art. 304 si art. 3041 C. proc. civ., astfel ca in baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul reclamantelor.


Sursa: Portal.just.ro