Exceptie de neconstitutionalitate. Conditii pentru sesizarea Curtii Constitutionale
Legea nr. 47/1992, art. 29
Admiterea unei cereri de sesizare a Curtii Constitutionale presupune verificarea conditiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevazute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: dispozitiile criticate sunt cuprinse intr-o lege ori intr-o ordonanta; aceste dispozitii sunt in vigoare si sunt pretins contrare unor prevederi constitutionale; declararea ca neconstitutionale a prevederilor ar determina o solutionare diferita a cauzei; exceptia este invocata in fata unei instante de judecata sau de arbitraj comercial; prevederile normative nu au fost declarate neconstitutionale printr-o decizie anterioara a instantei de contencios constitutional.
Partea care pretinde incalcarea Legii fundamentale trebuie sa argumenteze legatura cu cauza a dispozitiilor normative criticate, intrucat doar in ipoteza existentei acestei legaturi neconstitutionalitatea ar determina solutia ce urmeaza a fi pronuntata de instanta de judecata. Altfel spus, decizia Curtii Constitutionale in solutionarea exceptiei trebuie sa fie de natura sa produca un efect concret asupra continutului hotararii din procesul principal.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 919 din 14 septembrie 2010, dr. C.B.N.
Prin incheierea nr. 1034 din 26 aprilie 2010 pronuntata in dosarul nr. 1317/108/2010 Tribunalul Arad a respins cererea debitoarei S.C. S S.R.L. Arad pentru sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119 din 24 octombrie 2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contractele comerciale.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs debitoarea S.C. S S.R.L. Arad, solicitand modificarea ei, in sensul sesizarii Curtii Constitutionale, concomitent cu suspendarea judecarii dosarului nr. 1317/108/2010 pana la solutionarea exceptiei, in motivare aratand ca, desi in realitate exceptia ridicata a vizat un singur articol din cele cincisprezece ale O.U.G. nr. 119/2007, eventuala admitere a cererii sale ar arunca in "neant" intregul cadru normativ, astfel incat analiza Curtii Constitutionale se va face in ansamblul reglementarii.
Prin decizia civila nr. 919 din 14 septembrie 2010 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul debitoarei, mentinand incheierea nr. 1034 din 26 aprilie 2010 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 1317/108/2010.
Pentru a hotari astfel instanta de control judiciar a retinut ca admiterea unei cereri de sesizare a Curtii Constitutionale presupune verificarea conditiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevazute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Conditiile ce se impun a fi indeplinite cumulativ sunt urmatoarele: dispozitiile criticate sunt cuprinse intr-o lege ori intr-o ordonanta; aceste dispozitii sunt in vigoare si sunt pretins contrare unor prevederi constitutionale; declararea ca neconstitutionale a prevederilor ar determina o solutionare diferita a cauzei; exceptia este invocata in fata unei instante de judecata sau de arbitraj comercial; prevederile normative nu au fost declarate neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
Intr-adevar, existenta unei decizii anterioare a Curtii Constitutionale este relevanta cat priveste solutionarea cererii de sesizare exclusiv in ipoteza in care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate, asa cum prevede art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Altminteri, judecatorul cauzei nu poate refuza, pentru acest motiv, sesizarea instantei de contencios constitutional. Dar aceasta inexistenta a deciziei anterioare de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate nu reprezinta, dupa cum s-a aratat mai sus, singura conditie ce trebuie verificata de judecatorul cauzei. Partea care pretinde incalcarea Constitutiei trebuie sa argumenteze legatura cu cauza a dispozitiilor normative criticate, intrucat doar in ipoteza existentei acestei legaturi neconstitutionalitatea ar determina solutia ce ar fi pronuntata de instanta de judecata. Acesta este motivul pentru care legea - art. 29 alin. (4) - impune motivarea cererii de sesizare de catre partea care o formuleaza, precum si insotirea cererii de dovezile ce ar fi necesare.
In speta, se constata ca debitoarea petenta s-a rezumat sa indice neconstitutionalitatea art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 (opinand ca, desi a vizat un singur articol din cele cincisprezece ale ordonantei mentionate, eventuala admitere a exceptiei ar arunca in "neant" intregul act normativ) cu o motivare sumara si neconvingatoare, cea mai mare parte din cererea de recurs privind analiza celorlalte conditii de admisibilitate a sesizarii Curtii Constitutionale si nu legatura lui cu cauza, respectiv modul in care declararea acestui text de lege ca fiind neconstitutional ar determina o solutionare diferita a litigiului.
Norma criticata statueaza ca cererea privind creanta de plata a pretului se depune la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta, ea vizand, asadar, competenta de solutionare a unor astfel de actiuni. Examinand cererea de sesizare a instantei de contencios constitutional, Curtea nu a retinut legatura dispozitiilor criticate cu cauza, in sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. A admite existenta unei legaturi suficiente in speta de fata pentru sesizarea Curtii Constitutionale echivaleaza cu recunoasterea unui abuz de drept. In logica recurentei ar insemna ca simpla indicare a unor dispozitii de lege sa permita declansarea unui control de constitutionalitate, impiedicand solutionarea cu celeritate a litigiului comercial. Se observa, insa, ca o nemotivare a exceptiei de neconstitutionalitate nu permite judecatorului cauzei sa examineze conditiile de admisibilitate si, ca atare, prin ipoteza, in aceasta situatie este exclusa sesizarea Curtii Constitutionale. Nefiind posibila verificarea criticilor partii, respectiv in ce masura aceste critici vizeaza un fine de neconstitutionalitate, o interpretare a dispozitiilor legale sau o omisiune a legiuitorului pozitiv, doar in primul caz sesizarea fiind admisibila, Curtea a constatat ca cererea de sesizare cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 nu intruneste conditiile de admisibilitate pretinse de Legea nr. 47/1992.
Potrivit alin. (1) si (2) ale art. 29 din acest ultim act normativ, exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata impotriva unei legi, ordonante sau dispozitii ale acestora in vigoare, care au legatura cu solutionarea cauzei. Or, in speta, exceptia invocata priveste neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, referitor la instanta competenta sa solutioneze cererea privind creanta de plata a pretului, prevedere legala care nu priveste in niciun caz judecarea in fond a actiunii creditorului. Neconstitutionalitatea art. 5 alin. (1) din ordonanta nu are legatura cu solutionarea in fond a cererii privind creanta de plata a pretului, astfel ca in mod judicios prima instanta a considerat ca exceptia invocata de societatea debitoare este contrara prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respinand-o ca inadmisibila in raport cu obiectul cauzei. "Legatura cu solutionarea cauzei" priveste incidenta dispozitiei legale a carei neconstitutionalitate se cere a fi constatata in privinta solutiei ce se va pronunta in procesul pendinte, adica a obiectului procesului aflat pe rolul instantei judecatoresti. Altfel spus, decizia Curtii Constitutionale in solutionarea exceptiei trebuie sa fie de natura sa produca un efect concret asupra continutului hotararii din procesul principal, ceea ce presupune, dupa cum a subliniat si tribunalul, pe de o parte, existenta unei legaturi directe intre norma contestata si solutia ce urmeaza a se da in cauza, iar pe de alta parte, rolul concret pe care il va avea decizia Curtii in proces, aceasta trebuind sa aiba efecte asupra continutului hotararii judecatorului.
Asa fiind, instanta de recurs a constatat ca cererea de sesizare a Curtii Constitutionale in vederea pronuntarii asupra exceptiei de neconstitutionalitate a art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contractele comerciale nu poate fi primita, deoarece vizeaza o prevedere legala care nu are legatura cu solutionarea litigiului dintre parti.
In ceea ce priveste cazurile de recurs prevazute la pct. 6 si 7 ale art. 304 din Codul de procedura civila, Curtea, in lipsa oricaror dezvoltari din partea debitoarei, a fost in imposibilitate de a aprecia daca hotararea primei instante este criticabila pentru ca tribunalul ar fi acordat mai mult decat s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut (desi judecatorul fondului s-a pronuntat doar cu privire la cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, cu care fusese investit de catre una dintre partile aflate in litigiu) sau daca hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina ori aceasta cuprinde motive contradictorii sau straine de natura pricinii (cu toate ca incheierea atacata contine motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat sustinerile recurentei din cuprinsul cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 din acelasi cod), iar despre depasirea atributiilor puterii judecatoresti nu poate fi vorba cata vreme aceasta reprezinta o situatie grava, de natura a infrange principiul separatiei puterilor in stat, care se concretizeaza intr-o imixtiune a instantei de judecata in sfera activitatii executive sau legislative, asa cum a fost ea consacrata de Constitutie sau de o lege organica, ceea ce nu este cazul in speta, dat fiind faptul ca tribunalul a solutionat doar cererea de sesizare a instantei de contencios constitutional, care era in caderea sa, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Desi incheierea tribunalului nu poate fi atacata cu apel, ceea ce face ca in speta sa fie incidente si prevederile art. 3041 din Codul de procedura civila, in conformitate cu care recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304, instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, nu inseamna ca un recurs omisio medio devine in mod automat admisibil. Aceasta, pentru ca instanta de control judiciar, solutionand calea de atac a recursului, nu trebuie sa procedeze la o judecata din nou a procesului, ci numai sa verifice daca hotararea primei instante a fost sau nu pronuntata cu respectarea legii, acest examen urmand sa fie facut numai in raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Insa, din oficiu, in conformitate cu dispozitiile art. 306 alin. (2) din acelasi cod, instanta poate ridica numai motive de ordine publica, asemenea motive nefiind identificate in speta.