Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii fostului administrator social. Cerinte legale
Legea nr. 85/2006, art. 138
Pentru ca judecatorul-sindic sa se poata pronunta in sensul antrenarii raspunderii membrilor organelor de conducere si/sau al altor persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice debitoare in stare de insolventa, prin cererea de chemare in judecata trebuie sa se dovedeasca conditiile intrunirii elementelor raspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicita, raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si, nu in ultimul rand, vinovatia persoanelor acuzate.
Actiunea in raspundere civila fundamentata pe Legea insolventei are un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societatii comerciale asociata cu savarsirea uneia dintre faptele expres si limitativ prevazute de articolul de lege amintit, simpla enumerare a unor fapte imputate paratei recurente neputand duce automat la antrenarea raspunderii sale patrimoniale.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 824 din 9 iunie 2009
Prin sentinta civila nr. 53 din 21 martie 2007 pronuntata in dosarul nr. 35/30/2005 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a admis cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de creditoarea D Timis si a obligat paratii O.S. si V.S. la plata, in solidar, a sumei de 61.817 lei. De asemenea, tribunalul a dispus inchiderea procedurii insolventei fata de debitoarea S.C. P S.R.L. Periam, precum si radierea acesteia din registrul comertului, descarcandu-l pe lichidatorul judiciar T I.P.U.R.L. Timisoara de orice indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garantii, asociati, notificand hotararea debitoarei, creditorilor, directiei teritoriale a finantelor publice si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, pentru efectuarea mentiunii de radiere si publicarea ei in Buletinul procedurilor de insolventa.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata O.S., solicitand modificarea ei in parte, in sensul inlaturarii raspunderii sale patrimoniale, cu motivarea ca, asa cum rezulta si din evidentele registrului comertului, administrator al debitoarei falite este intimatul V.S., caruia i-a cesionat toate partile sociale la data de 28 mai 2004, operatiunea neputand fi considerata fictiva atata timp cat aceasta s-a facut printr-un act autentic incheiat la un notar public. De asemenea, in mod gresit atat lichidatorul judiciar, cat si judecatorul-sindic au apreciat ca se impune antrenarea raspunderii sale patrimoniale cata vreme la momentul incheierii contractului autentic de cesiune intimatul V.S. a preluat societatea cu intreg activul si pasivul existent la acea data, recurenta retragandu-se din societate.
Prin decizia civila nr. 824 din 9 iunie 2009 pronuntata in dosarul nr. 35/30/2005 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul paratei si a modificat in parte sentinta civila nr. 53 din 21 martie 2007 a Tribunalului Timis in sensul ca a inlaturat obligatia de plata stabilita in sarcina fostului administrator social O.S.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca singurele critici aduse de recurenta hotararii atacate se refera la antrenarea raspunderii sale patrimoniale personale pentru pasivul debitoarei S.C. P S.R.L. Periam stabilit in cauza la suma de 61.817 lei.
Dupa ce practicianul desemnat sa administreze procedura de insolventa a S.C. P S.R.L. Periam - T I.P.U.R.L. Timisoara, prin raportul de activitate prezentat la data de 16 iunie 2005 a solicitat "angajarea raspunderii penale" a intimatului V.S. conform art. 145 din Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile ulterioare, intrucat acesta nu a pus la dispozitia sa evidenta contabila a debitoarei, prin raportul din 16 noiembrie 2006 a aratat ca vinovat de ajungerea societatii in stare de incetare de plati se face doar fosta asociata si administrator social - d-na. O.S., nu si dl. V.S., pentru ca prin raportul de inchidere a procedurii colective depus la termenul din 21 martie 2007 sa revina asupra acestei din urma afirmatii, mentionand ca in temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 propune atragerea raspunderii patrimoniale a ambelor persoane intrucat nu au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea, ceea ce a determinat judecatorul-sindic sa admita cererea creditoarei D Timis, intemeiata pe art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicata, si sa oblige ambii parati, in solidar, la plata sumei de 61.817 lei.
Potrivit acestui din urma articol, preluat si de noua Lege a insolventei, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori si orice alta persoana - care au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folos propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit, in mod fictiv, pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Este fara indoiala ca scopul dispozitiilor art. 137 din Legea reorganizarii judiciare si a falimentului este acela de a pune la indemana creditorilor o procedura speciala prin care sa-si poata acoperi creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in stare de insolventa, insa se impune a fi avut in vedere faptul ca raspunderea intemeiata pe aceasta norma, fiind o raspundere civila delictuala speciala (atipica), trebuie sa fie indeplinite conditiile generale ale acestei forme de raspundere civila pentru ca persoanele prevazute de text sa raspunda cu averea persoana pentru datoriile societatii pe care au condus-o, si anume: fapta respectiva sa fi condus la ajungerea societatii in stare de incetare de plati, prin aceasta fapta sa se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, intre fapta comisa si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, in sensul ca respectiva fapta a provocat acel prejudiciu si, nu in ultimul rand, vinovatia autorului, afirmatiile intimatilor privitoare la instituirea unor prezumtii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu neavand nicio baza legala.
Actiunea in raspundere civila fundamentata pe Legea insolventei are un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societatii comerciale asociata cu savarsirea uneia dintre faptele expres si limitativ prevazute de articolul de lege amintit, simpla enumerare a unor fapte imputate paratei recurente neputand duce automat la antrenarea raspunderii sale patrimoniale.
In prezenta cauza, institutia creditoare, prin cererea adresata judecatorului-sindic, desi a invocat prevederile art. 137 lit. d), nu a indicat in concret prin care fapte savarsite de catre fostul administrator O.S., anterior deschiderii procedurii reorganizarii si falimentului, s-ar fi cauzat starea de insolventa a societatii debitoare, invederand doar ca paguba reclamata ar fi fost generata de neconducerea evidentei contabile conform dispozitiilor legale in vigoare la acea data si ca desi lichidatorul judiciar s-a deplasat la sediul persoanei juridice nu a gasit niciun document contabil. De asemenea, cesiunea partilor sociale trebuie considerata ca fictiva, ea fiind efectuata cu scopul de a transfera sarcinile si indatoririle fostei asociate si administrator al debitoarei. Cu toate ca s-a dispus intrarea in faliment a societatii, activitatea acesteia nu a putut fi verificata din lipsa documentelor contabile, paratii nedovedind ca ar fi condus in mod corect si legal evidenta contabila, ceea ce a determinat ca persoanele care au administrat societatea comerciala sa fie in imposibilitate de a urmari creditele si debitele acesteia, necunoasterea starii financiare conducand la acumularea de datorii, cu precadere fata de bugetul statului, cu atat mai mult cu cat din lipsa de documente nu au putut fi identificate nici bunurile aflate in patrimoniul sau.
Acest text de lege statueaza ca se poate dispune antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei falite daca acestia "au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea". Este fara putinta de tagada ca legiuitorul a intentionat sa dea un inteles complex situatiei prevazute la litera d) a art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicata, in care sunt necesare indeplinirea mai multor conditii pentru a se putea dispune atragerea raspunderii personale patrimoniale, si anume: fapta respectiva sa fi condus la ajungerea societatii in stare de incetare de plati, prin fapta respectiva sa se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor (de exemplu neinregistrarea unei creante in contabilitate), iar intre fapta comisa si prejudiciu sa existe o legatura cauzala, un raport de cauzalitate, in sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu.
In speta dedusa judecatii nu s-a dovedit indeplinirea cumulativa a acestor conditii, astfel ca simplele sustineri ale lichidatorului judiciar si ale creditoarei intimate in sensul ca legatura de cauzalitate este evidenta, dat fiind faptul ca situatia contabila a societatii nu a fost condusa conform prevederilor legale nu pot fi avute in vedere de catre instanta. De asemenea, afirmatiile practicianului referitoare la transferarea cu rea-credinta a bunurilor debitoarei altor societati la care recurenta este asociata nu au la baza vreo dovada concludenta si pertinenta.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, iar invocarea prevederilor articolului ce reglementeaza raspunderea membrilor organelor de conducere nu atrage automat angajarea raspunderii acestora, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina fostilor administratori, cum in mod neintemeiat se afirma de catre creditoare, ci a prevazut posibilitatea atragerii acestei raspunderi doar dupa administrarea de dovezi care sa conduca fara niciun dubiu la concluzia ca, prin faptele enumerate limitativ de lege, s-a cauzat ajungerea societatii in stare de insolventa.
Pe de alta parte, nu poate fi omis faptul ca recurenta nu mai are nicio calitate in cadrul debitoarei, prin contractul autentificat la Biroul Notarului Public S.S. din Timisoara sub nr. 2203/28.05.2004 cesionand toate cele 10 parti sociale in valoare de 100.000 lei (ROL) fiecare catre intimatul V.S., acesta din urma declarand ca a luat la cunostinta de actele constitutive ale persoanei juridice, cu toate modificarile ulterioare, fiind de acord cu ele si ca preia societatea cu intregul activ si pasiv existent la data cesiunii. De asemenea, cesionarul a mai declarat, stiind de sanctiunile prevazute de art. 292 din Codul penal, ca are cunostinta de situatia financiara, economica, juridica a persoanei juridice, precum si de toate documentele contabile ale societatii, obligandu-se sa respecte clauzele actelor constitutive, astfel cum au fost ele modificate prin acte aditionale. Ca efect al acestui act autentic recurenta s-a retras din societate, intimatul cesionar devenind asociatul unic al debitoarei S.C. P S.R.L. Periam, precum si administratorul acesteia, ambele parti contractante declarand ca numai au niciun fel de pretentii una fata de cealalta, urmand sa fie redactat actul aditional la actele constitutive ale persoanei juridice, document care a fost intocmit la acelasi birou notarial si autentificat sub nr. 2204/28.05.2004. Mai mult decat atat, prin procesul-verbal din 28 mai 2004, depus in copie la dosarul de fond, al carui original a fost inmanat lichidatorului judiciar, potrivit actului perfectat la 15 iunie 2005, recurenta a predat noului asociat-administrator V.S. toate documentele contabile ale debitoarei, astfel cum sunt ele detaliate in acest inscris.
Fata de data cesionarii partilor sociale (cu peste 9 luni inainte de declansarea procedurii insolventei), sentinta civila nr. 166/P.I. din 24 februarie 2005 pronuntata in dosarul nr. 274/COM/S/2005 prin care judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a declansat procedura de executare colectiva impotriva societatii debitoare si a obligat administratorul sau social sa depuna la dosar actele prevazute la art. 33 din Legea nr. 64/1995, republicata, nu poate fi opozabila recurentei, cu atat mai mult cu cat din informatiile furnizate de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis cu adresa nr. C 283/18.01.2005, incepand cu data de 28 mai 2004 administrator era intimatul V.S. Ca atare, nici demersurile practicianului pentru a intra in posesia documentelor mentionate nu pot avea vreo forta probata fata de asociatul cedent, fiind lipsite de orice relevanta juridica.
Sustinerile lichidatorului judiciar si ale institutiei creditoare, retinute de tribunal, in sensul ca "desi legala, cesiunea partilor sociale este o operatiune fictiva, efectuata cu scopul de a transfera sarcinile si indatoririle fostei asociate" nu pot fi primite de catre Curte atata timp cat aceasta s-a facut printr-un act autentic, incheiat la un notar public, fiind si mentionata in registrul comertului, apararea formulata in prima instanta de catre recurenta in sensul ca raspunderea ei nu mai poate fi antrenata deoarece a cesionat partile sociale detinute si a predat actele debitoarei noului administrator social neputand fi considerata ca nepertinenta. Tot astfel, judecatorul-sindic a aplicat in mod gresit regulile privitoare la sarcina probei, apreciind fara temei legal ca parata O.S. nu a dovedit ca ar fi condus corect evidenta contabila si ca astfel nu i se poate retine in sarcina fapta prevazuta de lit. d) a art. 138, o asemenea dovada trebuind a fi produsa de catre reclamanti - creditoarea care a formulat cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a fostilor membri ai organelor de conducere si practicianul care a aratat in raportul de activitate ca intimatul V.S. mai intai, apoi recurenta si ulterior ambii parati se fac vinovati de starea de insolventa a societatii falite. De asemenea, referirile tribunalului la necolaborarea paratei cu practicianul pentru a-l informa despre motivele care au condus la situatia de incetare de plati a debitoarei nu sunt reale, aceasta luand legatura cu lichidatorul judiciar desemnat de judecatorul-sindic, caruia i-a predat actele pe care le detinea in legatura cu societatea, respectiv contractul de cesiune a partilor sociale, actul aditional al societatii comerciale cu raspundere limitata, hotararea adunarii generale a asociatilor nr. 1/28.05.2004 si procesul-verbal de predare-primire catre intimatul V.S. a tuturor documentelor contabile ale persoanei juridice.
In aceste conditii, Curtea constata ca reclamantii nu s-au conformat exigentelor impuse de art. 1169 din Codul civil, potrivit caruia cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca, si de alin. 1 al art. 129 din Codul de procedura civila, care statueaza, de asemenea, ca partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, avand, totodata, obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile, doar nominalizarea a unuia dintre cazurile de atragere a raspunderii patrimoniale personale reglementate de Legea insolventei nefiind suficienta pentru a determina convingerea instantei ca cererea de chemare in judecata este intemeiata.
Opinie separata
In dezacord cu opinia majoritatii, un membru al completului de judecata a considerat ca recursul fostului administrator social trebuia respins, mentinandu se solutia de admitere a cererii de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de creditoarea D Timis, in sensul obligarii ambilor parati la plata, in solidar, a sumei de 61.817 lei, pentru urmatoarele motive:
Potrivit art. 137 din Legea nr. 64/1995, incident in speta, in raport de data la care s a facut sesizarea instantei, respectiv art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in vigoare la data solutionarii, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata nu numai de catre membrii organelor de conducere, administratori, directori, cenzori dar si de orice alta persoana, in masura in care acestia au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie, prin una dintre faptele expres mentionate, intre aceea ca au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea,
Ca potrivit alin. 4 al art. 138, in caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevazute la alin. 1 este solidara, cu conditia ca aparitia starii de insolventa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul ori in care au detinut pozitia care ar fi putut cauza insolventa,
Considerand, in aceste conditii, ca cesiunea partilor sociale si faptul ca parata nu mai avea calitatea de administrator social la data deschiderii procedurii, in sine, nu constituie un motiv al exonerarii de raspundere,
Ca desi se invoca un document din care rezulta ca odata cu cesiunea s a facut si predarea documentelor contabile, aspect in prezent contestat de catre cesionar, in masura in care starea de insolventa a societatii, respectiv existenta datoriilor care au determinat deschiderea procedurii falimentului este anterioara cesiunii, chiar daca nu era constatata prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti in acest sens, parata trebuia sa ia masurile necesare pentru a asigura posibilitatea accesului lichidatorului judiciar la actele si informatiile prevazute de art. 33 din lege, conform dispozitiilor art. 39 si ca prin cesiunea facuta in conditiile concrete ale spetei catre un cetatean strain care in prezent neaga realitatea cesiunii, acest acces a fost obstructionat,
Ca astfel nu se poate stabili ca a fost tinuta contabilitatea in conformitate cu legea sau nu s a facut sa dispara documentele contabile desi sarcina probei faptului pozitiv, cu privire la acest aspect, revine celui care era obligat a indeplini acea obligatie legala si nu reclamantului, pentru care imprejurarea respectiva constituie un fapt negativ, imposibil de dovedit,
Ca in consecinta exista atat o fapta proprie, ilicita si culpabila a paratei, un prejudiciu si un raport de cauzalitate care sa justifice angajarea raspunderii acesteia si prin urmare, recursul fiind neintemeiat, prin aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, trebuia respins.