Concediere. Interdictia temporara de concediere a unui reprezentant ales in organele de conducere ale unei organizatii sindicale. Dispozitii legale aplicabile
C.muncii, art. 60 alin. (1) lit. h), art. 223 alin. (2)
Legea nr. 54 /2003, art. 10 alin. (1)
Art. 223 alin. (2) si art. 60 alin. (1) lit. h) din Codul Muncii reglementeaza o protectie mai categorica a membrilor alesi in cadrul organelor de conducere ale sindicatelor decat cea instituita prin art. 10 din Legea nr. 54/2003, deoarece nu conditioneaza concedierea de existenta acordului scris al organului colectiv de conducere al sindicatului si enumera clar cazurile de desfacere a contractului individual de munca interzise pe timpul mandatului de lider sindical, spre deosebire de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 care lasa la aprecierea angajatorului aprecierea motivelor neimputabile reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, pentru care nu se poate dispune modificarea sau desfacerea contractul individual de munca in timpul mandatului acestora.
Interdictia de concediere a liderilor sindicali, in conditiile mentionate anterior, are caracter obiectiv, in sensul in care legatura dintre calitatea de reprezentant ales in organele de conducere ale sindicatului si concedierea dispusa de angajator in scop de constrangere nu trebuie dovedita, ea fiind prezumata de legiuitor in scopul protectiei si garantarii libertatii sindicale.
In ipoteza concedierii unui reprezentant ales in organele de conducere ale unei organizatii sindicale, legalitatea concedierii se va verifica prin raportare la prevederile art. 223 alin. (2) si art. 60 alin. (1) lit. h) din Codul Muncii, care sunt mai favorabile decat cele ale art. 10 din Legea nr. 54/2003 si au abrogat implicit dispozitiile art. 10 din Legea nr. 54/2003.
Curtea de Apel Timisoara, sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 633 din 7 aprilie 2009
Prin sentinta civila nr.2980/11.09.2008, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1691/30/2008, a fost admisa actiunea formulata de catre reclamantul M. I. impotriva paratei societate bancara, a fost anulata Decizia nr. 1/03.01.2008, emisa de angajator, s-a dispus reincadrarea reclamantului in functia detinuta anterior concedierii si parata a fost obligata sa plateasca angajatului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, precum si suma de 3000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata ocazionate de purtarea procesului.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut, in esenta, ca reclamantul detine functia de membru al Comitetului de conducere al Sindicatului societatii bancare, astfel incat intra sub protectia prevederilor art. 10 din Legea nr. 54/2003, conform carora nu i se putea desface contractul individual de munca pe perioada mandatului si in termen de doi ani de la incetarea calitatii sale.
Petitele accesorii ale cererii reclamantului au fost admise in temeiul prevederilor art. 78 alin.1 din Codul Muncii, cu privire la despagubirile ce sunt acordate salariatului, in caz de concediere nelegala ori netemeinica, precum si ale art. 78 alin. (2) din Codul muncii, referitoare la repunerea partilor in situatia anterioara desfacerii contractului individual de munca.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termenul legal, parata societate bancara, solicitand modificarea in tot a hotararii supusa reformarii, in sensul respingerii actiunii reclamantului asa cum a fost formulata.
Motivele de recurs, invocate de catre parata, au vizat, in esenta, gresita apreciere a incidentei prevederilor art. 10 din Legea nr. 54/2003, care se refera la interdictia desfacerii contractului individual de munca al reprezentantilor alesi ai organizatiilor sindicale pentru motive neimputabile lor, pe care insa legiuitorul a inteles sa le lase la aprecierea celui care angajeaza. In speta, decizia de externalizare a activitatii prestate in trecut de catre reclamant a fost luata cu consultarea organizatiilor sindicale din cadrul bancii, potrivit Protocolului privind externalizarea serviciului de transport valori din reteaua bancara. Prin urmare, masura concedierii nu a avut in vedere premise subiective, legate de calitatea reclamantului in cadrul organizatiei sindicale.
Pe de alta parte, sentinta civila nr. 339/2005 a Judecatoriei Timisoara, la care a facut referire instanta de fond, nu atesta detinerea unei functii de conducere de catre reclamant in cadrul organizatiei sindicale constituite la nivelul unitatii, ci doar ca reclamantul este membru al Comitetului de conducere.
In drept, s-au invocat prevederile art. 299 - 314 din Codul de procedura civila si art. 80-81 din Legea nr. 168/1999.
Intimatul reclamant a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului, aratand ca argumentele paratei, cu privire la acordul implicit al sindicatului la desfiintarea postului si concedierea sa, nu sunt reale, iar recurenta nu a respectat, la momentul emiterii deciziei de concediere, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003.
Analizand recursul paratei, prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea a apreciat ca nu este intemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Intr-adevar, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54 /2003, reluate in cuprinsul art. 6 alin. (4) din Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivelul unitatii parate pentru anul 2008, sunt clare in ceea ce priveste instituirea unei interdictii obiective, in sarcina angajatorului, de a modifica sau de a desface contractul individual de munca al reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale in timpul mandatului, pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeaza, si doar cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizatiei sindicale.
O prevedere mai categorica de protectie a membrilor alesi in cadrul organelor de conducere ale sindicatelor, prin care legiuitorul nu conditioneaza concedierea de existenta acordului scris al organului colectiv de conducere al sindicatului, este continuta de art. 223 alin. (2) din Codul muncii. Aceste dispozitii legale sunt aplicabile in speta, deoarece sunt mai favorabile pentru salariat decat cele din legea sindicatelor. Normele din Codul muncii enumera clar cazurile de desfacere a contractului individual de munca interzise pe timpul mandatului de lider sindical, facand trimitere la concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului, la concedierea pentru necorespundere profesionala sau la concedierea pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate.
Prevederile art. 223 alin. (2) din Codul muncii au abrogat implicit normele art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 si se regasesc partial in continutul art. 60 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, potrivit caruia concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savarsite de catre acel salariat.
Or, potrivit art. 65 si urmatoarele din Legea nr. 53/2003, pe care se fundamenteaza decizia de concediere contestata, desfiintarea locului de munca al salariatului reprezinta un caz de concediere pentru motive ce nu tin de persoana angajatului, astfel incat consideratiile recurentei privind aprecierea celui care angajeaza ori acordul la concediere al sindicatului din care face parte reclamantul sunt lipsite de orice suport legal.
Interdictia de concediere a liderilor sindicali, in conditiile mentionate anterior, are caracter obiectiv, in sensul in care legatura dintre calitatea de reprezentant ales in organele de conducere ale sindicatului si concedierea dispusa de angajator in scop de constrangere nu trebuie dovedita, ea fiind prezumata de legiuitor in scopul protectiei si garantarii libertatii sindicale.
Avand in vedere considerentele expuse si calitatea reclamantului de reprezentant ales in cadrul Comitetului de conducere al Sindicatului societatii bancare, fost dovedita prin inscrisurile depuse la dosar, Curtea a apreciat ca motivele de recurs nu sunt intemeiate si, in baza art. 304/1 si art. 312 alin. (1) C.proc.civ. a respins recursul, cu substituirea partiala a motivarii hotararii de fond.