Drept penal. Partea generala. Aplicarea legii penale in timp. Lege penala mai favorabila
C.pen., art. 13
Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), (2), (3)
Aplicarea art. 13 C.pen. exclude realizarea unei lex tertia, respectiv combinarea dispozitiilor mai favorabile inculpatului din legi penale succesive, pentru a crea acestuia o lege mai favorabila, judecatorul neputandu-se substitui legiuitorului.
Determinarea legii penale mai favorabile (mitior lex), se realizeaza de la caz la caz, in mod concret, iar nu in mod abstract, prin compararea dispozitiilor cuprinse in legi succesive, independent de cauza si problema deduse judecatii, respectiv de regimul sanctionator de sine statator prevazut de fiecare lege penala, in mod autonom.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, decizia penala nr. 107/A din 26 iunie 2008
Prin sentinta penala nr. 204/PI din 14 martie 2008 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 4925/30/2007, in baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 13 C.pen., art. 99 si urm. C.pen. si art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/ 2001 a condamnat pe inculpatul P.M., 1 an si 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de minori in forma calificata.
In baza art. 71 C.pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) si b) C.pen. pe durata executarii pedepsei.
In baza art. 350 C.pen. a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului si in baza art. 88 C.pen. a dedus din pedeapsa durata arestarii preventive incepand cu data de 28 03 2007 si pana la zi.
A constatat ca partea vatamata B.M.I. nu s-a constituit parte civila in cauza.
In baza art. 191 C.proc.pen., a obligat inculpatul sa achite in favoarea statului suma de 1600 lei cu titlu de cheltuielile judiciare.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, prin rechizitoriul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Timis nr. 15/D/P/2007, inregistrat pe rolul Tribunalului Timis la data de 26.06.2007 sub numar unic de dosar 4925/30/2007, a fost trimis in judecata, in stare de arest preventiv, inculpatul P.M. pentru savarsirea infractiunii de trafic de minori in forma calificata, prevazuta de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc.pen.
Prin actul de inculpare, s-a retinut ca inculpatul impreuna cu parintii sai au racolat si transportat in strainatate mai multe minore, unde acestea au fost exploatate prin munca si prin obligarea la practicarea prostitutiei si cersetoriei.
Impotriva sentintei penale nr. 204/PI/14.03.2008 pronuntata de Tribunalul Timis au declarat apel, in termen legal, Parchetul de pe langa Tribunalul Timis si inculpatul P.M.
In motivarea apelului sau, Parchetul de pe langa Tribunalul Arad a sustinut ca hotararea este nelegala sub aspectul cuantumului pedepsei aplicata inculpatului minor si fata de retinerea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 in operatiunea de individualizare judiciara. In acest sens, s-a aratat ca pedeapsa de 1 an si 3 luni aplicata inculpatului pentru infractiunea comisa este nelegala, sub limita pe care o stabileste textul art. 13 din Legea nr. 678/2001, art. 99 si urm. C.pen. si art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. S-a invederat ca fara a retine alte circumstante atenuante, facand doar aplicarea articolului referitor la minoritatea inculpatului si la cauza de reducere a pedepsei, asa cum este prevazuta de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, instanta de fond a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsa sub limita minima de 1 an si 9 luni inchisoare. In ce priveste critica pentru retinerea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, Parchetul de pe langa Tribunalul Timis a invederat ca rechizitoriul D.I.I.C.O.T. Biroul teritorial Timis a fost intocmit la data de 25.06.2007, data la care s-a finalizat urmarirea penala, iar in cuprinsul sau nu se face nici o referire cu privire la faptul ca inculpatul ar fi denuntat sau facilitat tragerea la raspundere penala a altor persoane implicate in traficul de persoane. Totodata, s-a subliniat ca afirmatia ca inculpatul poate beneficia de aceste dispozitii legale apare in continutul unei adrese inregistrata sub nr. 434/D/P/2005 la D.I.I.C.O.T. si depusa la dosarul cauzei la termenul din 2.21.2007; ca la momentul sesizarii instantei prin rechizitoriu era deja in vigoare aceasta prevedere legala si ca scaparea organelor de ancheta penala din cadrul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Timis este cel putin inexplicabila. Astfel, s-a invederat ca faptul ca aceste prevederi nu au fost retinute in rechizitoriu indreptatesc afirmatia ca inculpatul nu a facut denuntul in cursul urmaririi penale astfel cum stipuleaza textul articolului 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 si nu beneficiaza de ele.
Apelul declarat de inculpat nu a fost motivat in scris, iar cu ocazia concluziilor orale s-a solicitat achitarea acestuia in temeiul art. 10 lit. d) C.proc.pen.
Analizand apelurile declarate, prin prisma motivelor de apel precum si din oficiu conform art. 371 alin. (2) C.proc.pen., instanta a constatat ca hotararea atacata este nelegala si netemeinica sub aspectul individualizarii pedepsei principale si accesorii, astfel ca a admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis si a respins apelul declarat de inculpatul P.M., pentru urmatoarele considerente:
Starea de fapt retinuta de prima instanta este corecta fiind rezultatul evaluarii probelor administrate in cursul cercetarii judecatoresti si in faza de urmarire penala, respectiv declaratiile partii vatamate B.M.I., ale martorilor A.A., B.G., B.R., G.G., B.G., N.M., S.P. si P.M., coroborate cu certificatul medico-legal nr. 307/11.03.2003 eliberat de IML Timisoara. Tribunalul Timis a efectuata o analiza completa si fundamentata a probelor administrate, pe care instanta de apel si-a insusit-o.
Potrivit art. 62 C.proc.pen., mijloacele de proba pot fi administrate in toate fazele procesului penal, legea nefacand nicio deosebire in ceea ce priveste forta lor probanta in raport cu imprejurarea ca au fost administrate in cursul urmaririi penale sau al cercetarii judecatoresti. Neexistand nici un temei de legal pentru a se crea o ordine de preferinta intre declaratiile succesive ale martorilor sau victimelor, instanta fiind indreptatita a retine numai pe acelea pe care le considera ca exprima adevarul si care se coroboreaza cu alte mijloace de proba. Simpla retractare a unor declaratii nu poate produce efectul de inlaturare a acesteia decat daca este temeinic motivata, si nu in cazul in care situatia de fapt aratata in cuprinsul ei rezulta si din alte probe ale dosarului. Se mai impunea a se retine si faptul ca la aprecierea declaratiei unui martor este necesar sa se aiba in vedere moralitatea acestuia, capacitatea intelectuala, pozitia fata de proces, interesul pe care-l poate avea in solutionarea cauzei intr-un anumit fel, etc. Principiile anterior expuse si-au gasit aplicabilitatea in speta, prima instanta inlaturand in mod corect retractarile facute de unii martori ca fiind influentate de legaturile afective cu familia inculpatului sau de interesul de a nu incrimina anumite practici. Astfel, in prima declaratie data in cursul urmaririi penale, in data de 25.10.2006, martora A.A. (victima a infractiunii) a sustinut ca a fost exploatata de familia inculpatului; relatand ca parintii inculpatului i-au spus ca trebuie sa mearga la cersit deoarece nu aveau de gand sa o intretina; ca a fost la cersit in diferite locatii din localitatile Creteil si Paris, in metrou, la intersectie la semafoare si pe strada pentru ca nu a avut de ales; ca toti banii erau tinuti de familia P.; ca tonul pe care ii erau adresate injuriile si reprosurile de catre membrii familiei inculpatului au facut-o sa le perceapa ca pe niste amenintari si ii creau un sentiment de teama, nu a putut sa ia legatura cu parintii sai decat in prezenta membrilor familiei P., iar inculpatul si parintii acestuia o "instruiau" sa spuna ca este bine. In cuprinsul aceleiasi declaratii, martora A.A. a precizat ca "unii cetateni din caravana obisnuiau sa castige si din vanzarea de flori si ziare, insa niciodata nu am desfasurat astfel de activitati"; pentru ca, ulterior, in data de 22.05.2007, sa revina si sa sustina ca nu a fost constransa de membrii familiei P. sa cerseasca si nici sa realizeze alte activitati contrar vointei sale; ca ar fi vandut ziare si flori impreuna cu inculpatul si parintii acestuia si nu a cersit in locuri publice, precizand ca prin cersit intelegea vandutul de flori si ziare.
In ce priveste sustinerea Parchetului de pe langa Tribunalul Timis in sensul ca s-ar fi aplicat in mod nelegal dispozitiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 intrucat neretinerea acestora in rechizitoriu ar conduce la concluzia ca inculpatul nu a facut denuntul in cursul urmaririi penale, instanta constata ca este nefondata. Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 "persoana care a comis una dintre infractiunile prevazute de prezenta lege, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni prevazute de prezenta lege beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege". Dispozitiile legale citate nu conditioneaza incidenta acestei cauze de reducere a pedepsei dupa cum a fost mentionata sau nu in cuprinsul rechizitoriului, iar principul legalitatii incriminarii si procesului penal impiedica instanta sa faca asemenea diferentieri. In speta, prin adresa nr. 15/D/P/2007 din 12.03.2008 emisa de D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Timis s-a comunicat instantei ca inculpatul P.M. poate beneficia de prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, avand in vedere ca in cursul urmaririi penale a denuntat si facilitat tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni prevazute de Legea nr. 678/2001. Aceasta adresa emana de la organul competent cu efectuarea urmaririi penale in asemenea cauze, cel care detine in principal informatiile necesare privind indeplinirea conditiilor art. 20 alin. (2) din lege, astfel ca fara a analiza temeiul de drept al emiterii unor asemenea adrese dupa ce actul de inculpare a fost inaintat spre competenta solutionare instantei de judecata, se constata ca nu exista elemente care sa puna sub semnul indoielii realitatea mentiunilor sale. Mai mult, omisiunea unei asemenea mentiuni in cuprinsul rechizitoriului nu poate fi imputata inculpatului, astfel ca in mod corect tribunalul a retinut incidenta art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
Referitor la invocarea de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Timis a faptului ca inculpatului i s-ar fi aplicat o pedeapsa sub limita prevazuta de lege fara retinerea unor circumstante atenuante, instanta constata ca este fondata. Astfel, in speta s-a retinut de catre prima instanta incidenta dispozitiilor art. 13 C.pen., insa aplicarea acestuia nu a fost corect efectuata. Instanta de apel constata ca tribunalul a retinut ca limite de pedeapsa - inchisoarea de la 5 la 15 ani, ca fiind cele prevazute de lege la data comiterii faptelor, insa a facut aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevazuta de art. 20 alin. (2), care a fost introdusa in lege ulterior, prin O.U.G. nr. 79/14.07.2005. In prealabil, instanta constata ca limitele de pedeapsa la data comiterii faptelor erau inchisoarea de la 5 la 18 ani [art. 13 alin. (1), (3) , (4) teza a II-a], fara posibilitatea reducerii pentru cei care denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni reglementate de lege. Aceasta cauza de reducere a pedepsei a fost reglementata prin O.U.G. nr. 79/2005, care insa pe langa modificarea art. 20 din lege, a modificat si continutul art. 13 majorand limitele de pedeapsa la inchisoarea de la 7 la 18 ani. Aplicarea art. 13 C.pen. exclude realizarea unei lex tertia, respectiv combinarea dispozitiilor mai favorabile inculpatului din legi succesive pentru a crea acestuia o lege mai favorabila, judecatorul neputandu-se substitui legiuitorului. Determinarea legii penale mai favorabile se realizeaza de la caz la caz, in mod concret, in raport cu fapta si autorul acesteia, si nu in mod abstract prin compararea dispozitiilor cuprinse in legi succesive, independent de cauza si persoana deduse judecatii. Astfel, in speta nu se poate face abstractie de posibilitatea aplicarii art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificata in momentul stabilirii legii penale mai favorabile intrucat unul dintre criteriile care stau la baza acestei operatiuni este cel al regimului sanctionator. In acest sens, instanta constata ca aplicarea dispozitiilor Legii nr. 678/2001 in forma existenta la momentul comiterii faptelor si cu aplicarea art. 99 si urmatoarele C.pen. ar conduce la pedeapsa inchisorii de la 2 ani si 6 luni la 9 ani, iar aplicarea Legii nr. 678/2001 in forma in vigoare dupa modificarea ei prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 99 si urm. C.pen., art. 20 din lege, conduce la pedeapsa inchisorii de la 1 an si 8 luni la 4 ani si 6 luni. Prin urmare, instanta de apel constata ca legea penala mai favorabila in speta este cea modificata prin O.U.G. nr. 79/2005, limitele de pedeapsa fiind de la 1 an si 8 luni inchisoare la 4 ani si 6 luni inchisoare.
In acelasi timp, instanta de apel constata ca operatiunea de individualizare judiciara a pedepsei aplicate nu se reduce la retinerea incidentei art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificata, intrucat partea generala a Codului penal reglementeaza in art. 72 criteriile avute in vedere la aplicarea sanctiunii. Fiind o parte a activitatii de aplicare a legii penale, individualizarea judiciara nu se poate realiza decat in conditiile si in limitele stabilite de lege. Exigentele impuse de principiul legalitatii nu se rezuma insa la cerinta ca individualizarea pedepsei sa se faca in limitele unui cadru legal, ci si prin folosirea unor mijloace si pe baza unor criterii de apreciere determinate de lege si care sunt consacrate de art. 72 C.pen. Potrivit art. 72 alin. (1) C.pen., instanta trebuie sa aiba in vedere pe langa limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, si gradul de pericol social al faptei savarsite, persoana infractorului, imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Astfel, instanta nu poate aplica pedeapsa doar raportat la activitatea inculpatului de a aduce la cunostinta autoritatilor activitati ilicite care au condus la identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane - retinandu-se doar incidenta art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificata - cu ignorarea criteriilor generale mentionate mai sus. A considera altfel ar insemna sa se instituie un regim sanctionator mai grav unui inculpat care a manifestat o conduita procesuala corecta, de recunoastere a faptei si de contribuire la aflarea adevarului dar care nu are cunostinte despre existenta altor grupuri infractionale pe care sa le divulge autoritatilor in cursul urmaririi penale, fata de situatia unui inculpat care nu a recunoscut comiterea faptei, ingreunand desfasurarea procesului penal si implicit aflarea adevarului dar care, urmare a denuntului facut, ar beneficia ab initio de injumatatirea cuantumului pedepsei stabilite
Potrivit dispozitiilor art. 52 C.pen. pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea savarsirii de noi infractiuni, formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala. Pentru a conduce la atingerea scopului prevazut de legiuitor, pedeapsa trebuie sa fie adecvata particularitatilor fiecarui individ si rationala, sa fie adecvata si proportionala cu gravitatea faptelor comise.
In cauza se impune a avea in vedere caracterul continuat al infractiunii, conduita nesincera a inculpatului pe parcursul procesului, faptul ca infractiunea are caracter transfrontalier, precum si concluziile referatului de evaluare. Este adevarat ca inculpatul nu este obligat sa recunoasca savarsirea infractiunii, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. (2) C.proc.pen. "dreptul la tacere", respectiv dreptul de a nu face nici o declaratie; insa, in masura in care inculpatul este de acord sa dea declaratii, potrivit aceluiasi text legal, ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa. Astfel, comportarea nesincera in cursul procesului penal, fara a fi reglementata ca o circumstanta agravanta, poate fi de natura a influenta pedeapsa aplicata prin prisma criteriului prevazut de art. 72 C.pen. "persoana infractorului". Prin urmare, in aplicarea dispozitiilor art. 72 C.pen., prima instanta a efectuat o analiza si evaluare completa a circumstantelor personale ale inculpatului, a conditiilor producerii faptei si consecintele acesteia. Potrivit referatului de evaluare nr. 60/04.02.2008 intocmit de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Timis, in raport cu valorile acceptate la nivel macrosocial si statuate prin legislatie, inculpatul poate inregistra incalcari ale acestora, situandu-se uneori, prin activitatile pe care le desfasoara, la limita legalitatii, constatandu-se lipsa scolarizarii si a unui loc de munca.
Mai trebuie avut in vedere ca in urma individualizarii judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevazute de art. 72 C.pen., pedeapsa aplicata trebuie sa aiba un cuantum care sa realizeze si functia preventiva - educativa, in contextul in care infractiunea a fost savarsita si al caracterului de fenomen dobandit de acest tip de infractiuni in ultima perioada de timp. Infractiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penala, respectiv demnitatea persoanei, si chiar sanatatii acesteia, reprezentand, totodata, una dintre cele mai grave forme ale criminalitatii organizate, iar reducerea excesiva a pedepsei pentru autorul unei asemenea infractiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu incurajarea tacita a lui si a altora la savarsirea unor fapte similare si cu scaderea increderii populatiei in capacitatea de riposta a justitiei si, in plus, asemenea fapte, neurmate de o riposta ferma a societatii, ar intretine climatul infractional si ar crea faptuitorilor impresia ca pot persista in sfidarea legii.
Fata de aspectele anterior expuse, instanta de apel a constatat ca se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului P.M. de la 1 an si 3 luni inchisoare la 3 ani si 6 luni inchisoare, atat pentru a se respecta limitele prevazute de lege, cat si pentru a se atinge scopurile reglementate de art. 52 C.pen.