Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecare. Obligatia instantei de trimitere
C.proc.civ., art. 315 alin. (1)
Retinerea calitatii procesuale a uneia dintre parti si casarea cu trimitere cu indrumarea ca instanta de trimitere sa se pronunte in contradictoriu cu respectiva parte se constituie intr-o problema de drept dezlegata in recurs in sensul art. 315 alin. (1) C.pr.civ., obligatorie pentru judecatorii fondului.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia civila nr. 720 din 11 septembrie 2008
Prin cererea inregistrata sub nr.6295/290/2006 la Judecatoria Resita, reclamanta T.A. a chemat in judecata paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti (in prezent Ministerul Economiei si Finantelor) solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de daune morale reprezentand prejudiciul cauzat reclamantei si familiei sale prin preluarea de catre stat a unor metale pretioase.
Prin sentinta civila nr. 1016/11.04.2007 actiunea a fost admisa in parte, instanta obligand paratul la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale.
Apelul declarat de parat impotriva sentintei a fost respins prin decizia civila nr. 198/03.10.2007.
Prin decizia civila nr. 51/24.01.2008 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara a fost admis recursul paratului, iar decizia casata cu trimitere spre rejudecarea apelului.
Prin decizia civila nr. 79/28.05.2008 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin in rejudecare, apelul paratului a fost admis in sensul respingerii in tot a cererii de chemare in judecata.
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut, in esenta, ca nu paratul se face vinovat de afirmatul prejudiciu, reclamanta fiind datoare sa improcesueze si Banca Nationala a Romaniei care a depozitat si valorificat metalele pretioase si, eventual, Ministerul de Interne ca reprezentant al fostelor organe de militie despre care reclamanta sustine ca au savarsit agresiuni fizice si psihice.
Impotriva deciziei a declarat recurs reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitand modificarea ei in sensul respingerii apelului.
In motivare a invocat neexaminarea criticilor formulate pe calea apelului si gresita retinere a nelegalei sesizari a instantei prin prisma cadrului procesual constituit.
A mai invocat practica instantelor romane si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in materie.
In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C.proc.civ.
Examinand recursul prin prisma criticilor formulate si in baza art. 306 alin. (2), (3) C.pr.civ. fata de dispozitiile art. 299 si urm. C.proc.civ. si de normele legale mai jos aratate, instanta a retinut urmatoarele:
Prin decizia civila nr. 51/24.01.2008 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 6925/290/2006 a fost admis recursul declarat de paratul Ministerul Economiei si Finantelor impotriva deciziei civile nr. 198/03.10.2007 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin.
In consecinta, decizia a fost casata, iar cauza a fost trimisa la aceeasi instanta pentru rejudecarea apelului.
Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca tribunalul nu a analizat motivele formulate prin cererea de apel, ca nu a verificat existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si ca nu a stabilit in concret criteriile ce au condus la stabilirea cuantumului despagubirilor acordate.
Totodata, instanta de recurs a inlaturat sustinerile recurentului potrivit cu care nu el ci BNR ar avea calitate procesuala pasiva, cata vreme reclamanta si-a intemeiat cererea pe normele ce reglementeaza raspunderea civila delictuala (art. 998-999 C.civ.), astfel ca Statul Roman este reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor.
Acest ultim aspect (al calitatii procesuale pasive) se constituie intr-o problema de drept dezlegata de instanta de recurs in sensul art. 315 alin. (1) C.proc.civ., hotararea fiind obligatorie sub acest aspect pentru judecatorul fondului.
Or, retinand ca nu Ministerul Economiei si Finantelor are calitate procesuala pasiva in cauza ci BNR si, eventual, Ministerul Administratiei si Internelor si solutionand apelul fara a intra in cercetarea fondului, tribunalul a nesocotit dispozitia legala susmentionata.
In al doilea rand, preluand metalele pretioase de la familia reclamantei, organele de militie au pus in executare politica statului in aceasta materie (a detinerii de asemenea metale), iar BNR a reprezentat un simplu depozitar al metalelor, atributie indeplinita in executarea aceleiasi politici.
Cum reclamanta solicita repararea afirmatului prejudiciu moral suferit ca urmare a abuzivei preluari, iar legea nu stabileste in seama BNR sau a Ministerului Administratiei si Internelor competenta acoperirii acestui gen de prejudiciu, devin aplicabile dispozitiile art. 26 din Decretul nr. 31/1954 care stabileste ca Ministerul Finantelor reprezinta Statul in atari situatii.
Pentru aceste consecinte, Curtea a admis recursul declarat de reclamanta, a casat decizia recurata si a trimis cauza la aceeasi instanta pentru rejudecarea apelului, calitate procesuala pasiva in cauza avand Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor.