Procedura insolventei. Deschiderea procedurii. Conditii
Legea nr. 85/2006 - art. 31, raportat la art. 1, art. 3 pct. 1, 6 si 12
Dispozitiile legale privind procedura insolventei se aplica daca sunt indeplinite cele doua conditii de fond prevazut de art. 1 si art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv debitorul sa aiba calitatea de comerciant, sa fie o societate agricola, un grup de interes economic sau orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice, si debitorul sa se afle in insolventa.
Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori.
Prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile. Potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei necesara pentru a putea fi introdusa cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariati, de 6 salarii medii pe economie.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala, decizia civila nr. 338 din 8 aprilie 2008
Prin sentinta comerciala nr. 552 din 4 octombrie 2007 pronuntata in dosarul nr. 1542/30/2006 Tribunalul Timis a respins contestatia formulata de debitoarea S.C. M S.R.L. Timisoara si a admis cererea creditoarei S.C. C S.R.L. Zalau, dispunand, in temeiul art. 32 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii generale de insolventa fata de societatea debitoare, numind in calitate de administrator judiciar pe I S.P.P.L. Timisoara, care va indeplini atributiile prevazute de art. 25 din acelasi act normativ. De asemenea, in baza art. 107 din Legea insolventei, judecatorul-sindic a notificat deschiderea procedurii debitoarei, asociatilor, creditorilor si oficiului registrului comertului de pe langa Tribunalul Timis, precum si tuturor bancilor unde societatea are deschise conturi, dispunand si publicarea ei in Buletinul procedurilor de insolventa.
Prin aceeasi hotarare, prima instanta a stabilit urmatoarele termene: a) termenul limita pentru depunerea creantelor pentru data de 15 noiembrie 2007, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar pentru 30 noiembrie 2007, termenul pentru depunerea eventualelor contestatii pentru 15 decembrie 2007, afisarea tabelului definitiv al creantelor la 30 decembrie 2007, data sedintei adunarii creditorilor la 30 decembrie 2007, creditorii urmand sa fie convocati in acest scop, iar primul termen dupa deschiderea procedurii pentru 17 ianuarie 2008, administratorul judiciar avand obligatia de a trimite notificari tuturor creditorilor. In temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006 tribunalul a mai dispus deschiderea de catre debitoare, in termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, in caz de neindeplinire a acestei atributii deschiderea contului facandu-se de catre administratorul judiciar, eventualele disponibilitati banesti ale societatii fiind pastrate intr-un cont special de depozit bancar.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea S.C. M S.R.L. Timisoara, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, solicitand, in principal, modificarea ei in tot, iar in urma rejudecarii cauzei sa se respinga cererea creditoarei avand ca obiect deschiderea procedurii de insolventa, iar in subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se face punctajul ce se impune in privinta marfurilor livrate reciproc de cele doua societati si a se cunoaste suma ce mai trebuie achitata, intrucat, desi in prima instanta a solicitat efectuarea unui astfel de punctaj comun si ulterior compensarea valorilor rezultate, stabilindu-se eventualele sume ce mai trebuie platite, judecatorul-sindic nu a dat curs acestei solicitari, neavand rol activ in aflarea adevarului. Pe de alta parte, intimata nu detine o creanta certa, lichida si exigibila, neexistand vreun titlu executoriu, in mod gresit aplicandu-se prevederile Legii nr. 85/2006 in sensul deschiderii procedurii de insolventa deoarece facturile fiscale emise nu constituie titluri certe, lichide si exigibile din moment ce intre cele doua societati comerciale au avut loc vanzari reciproce de marfuri, modalitatea de plata fiind compensarea, in caz de diferenta livrandu-se tot marfa.
Prin decizia civila nr. 338 din 8 aprilie 2008 Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul declarat de debitoarea S.C. M S.R.L. Timisoara impotriva sentintei comerciale nr. 552 din 4 octombrie 2007 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1542/30/2006.
Pentru a pronunta aceasta solutie Curtea a retinut ca hotararea primei instante este temeinica si legala, in conformitate cu prevederile aplicabile in cauza, judecatorul-sindic stabilind in mod corect starea de fapt dedusa judecatii, aplicand in acelasi fel dispozitiile Legii nr. 85/2006, nefiind incidente motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 din Codul de procedura civila invocate de recurenta.
Prin recursul formulat, societatea debitoare a sustinut, in esenta, ca cererea creditoarei in mod gresit a fost admisa de tribunal, in speta nefiind indeplinite conditiile necesare deschiderii procedurii insolventei, in sensul ca creanta datorata catre S.C. C S.R.L. Zalau nu este certa, lichida si exigibila, recurenta neaflandu-se in incetare de plati. Insa, aceste critici nu sunt intemeiate motivat de imprejurarea ca societatea creditoare a dovedit, cu inscrisurile anexate cererii introductive, ca detine o creanta certa, lichida si exigibila in valoare de 12.892,25 lei, conform sentintei civile nr. 277 din 7 februarie 2006 a Judecatoriei Zalau, ramasa definitiva si irevocabila, suma care nu a fost achitata de debitoare pana la momentul pronuntarii hotararii recurate.
Potrivit dispozitiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiasi articol, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori.
Articolul 31 din acelasi act normativ statueaza ca orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, in care va preciza: a) cuantumul si temeiul creantei; b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii; c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului; d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare, anexand, totodata, documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii. Nu in ultimul rand, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei necesara pentru a putea fi introdusa cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariati, de 6 salarii medii pe economie.
Ca atare, dispozitiile legale privind procedura insolventei se aplica daca sunt indeplinite cele doua conditii de fond prevazut de art. 1 si art. 3 pct. 1 din legea amintita, respectiv debitorul sa aiba calitatea de comerciant, sa fie o societate agricola, un grup de interes economic sau orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice, si debitorul sa se afle in insolventa.
Debitoarea recurenta este o societate comerciala cu raspundere limitata, a carei durata de functionare este nelimitata, astfel cum rezulta din adresa nr. C 15579/11.10.2006 emisa de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, si este stiut faptul ca societatile constituite cu respectarea formalitatilor prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, au calitate de comerciant de la data inmatricularii in registrul comertului.
Insolventa debitorului, fiind o conditie a aplicarii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicita declansarea acestei proceduri trebuie sa administreze dovezi din care sa rezulte: neplata la scadenta a datoriilor si lipsa lichiditatilor, iar pentru a veni in sprijinul creditorilor legiuitorul roman, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolventa a patrimoniului debitorilor in situatia in care acestia, dupa 30 de zile de la scadenta, nu au platit datoria fata de unul sau mai multi creditori. Sub acest aspect, in mod corect judecatorul-sindic a retinut ca din inscrisurile depuse la dosar de creditoarea intimata rezulta fara putinta de tagada ca ea detine o creanta certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile al carei cuantum este mai mare de 10.000 lei, ceea ce impune concluzia ca societatea debitoare se afla in stare de insolventa, astfel cum este aceasta definita de litera a) pct. 1 al art. 3 din Legea nr. 85/2006, sustinerile recurentei privitoare la neintrunirea conditiilor necesare pentru deschiderea procedurii insolventei fiind neintemeiate.
Potrivit art. 1169 din Codul civil, cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca. Din punctul de vedere al repartizarii sarcinii probei intre creditor si debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligatii trebuie sa dovedeasca existenta ei. La randul sau, in masura in care debitorul pretinde stingerea ei prin plata, va trebui sa dovedeasca tocmai faptul efectuarii platii. Creditoarea S.C. C S.R.L. Zalau a facut dovada creantei pretinse in sarcina debitoarei S.C. M S.R.L. Timisoara, in schimb, insa, societatea recurenta nu a facut dovada stingerii acestei creante.
Pe de alta parte, potrivit art. 3715 din Codul de procedura civila, executarea silita inceteaza, printre altele, daca s-a realizat integral obligatia prevazuta in titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum si alte sume datorate potrivit legii, caz in care, executorul va preda debitorului titlul executoriu, mentionand pe acesta stingerea totala a obligatiilor sau daca nu mai poate fi efectuata ori continuata din cauza lipsei de bunuri urmaribile ori a imposibilitatii de valorificare a unor astfel de bunuri, situatii in care, executorul va remite personal creditorului sau reprezentantului acestuia titlul executoriu, mentionand pe acesta cauza restituirii si partea de obligatie ce a fost executata. Or, pe copia titlului anexat de creditoare cererii introductive nu apare inscrisa nici o mentiune in acest sens.
In conformitate cu Legea nr. 85/2006 creditorul nu poate declansa procedura decat pentru creante certe, lichide si exigibile, conditii reglementate de art. 379 din Codul de procedura civila, care se aplica, potrivit art. 149 din lege, si in aceasta materie, cel din urma text statuand ca dispozitiile Legii insolventei se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila, Codului civil, Codului comercial roman si ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei. Caracterul cert al creantei vizeaza atat existenta acesteia, cat si cuantumul sau, iar caracterul lichid al creantei presupune ca intinderea acesteia, avand ca obiect o suma de bani, sa fie determinata sau determinabila. In plus, creanta trebuie sa fie exigibila, adica sa fie ajunsa la scadenta, toate aceste conditii fiind, fara nici un dubiu, indeplinite in speta.
Astfel, societatea creditoare, cu toate ca se afla in posesia unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, investita cu formula executorie, nu a putut recupera datoria, recurenta debitoare nefacand dovada contrara, desi aceasta era in sarcina sa, situatie in care sunt irelevante sustinerile referitoare la neefectuarea unui punctaj comun privitor la marfurile livrate reciproc de cele doua societati aflate in litigiu in vederea compensarii valorilor rezultate, precum si cele privitoare la lipsa de rol activ a instantei in vederea aflarii adevarului. De altfel, in prima instanta, debitoarea, nici prin contestatia formulata in temeiul art. 33 alin. 2 din lege si nici prin vreun alt inscris nu a solicitat judecatorului-sindic acest lucru, contrar celor afirmate prin cererea de recurs. De asemenea, cu toate ca in recurs societatea debitoare sustine ca intimata nu detine o creanta certa, lichida si exigibila, neexistand vreun titlu executoriu in acest sens si, ca atare, in mod gresit tribunalul a facut aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006 si a deschis procedura de insolventa, Curtea constata ca aceste afirmatii sunt absolut gratuite, in contradictie cu inscrisurile aflate la dosar, S.C. C S.R.L. Zalau aflandu-se in posesia unei hotarari judecatoresti irevocabile, investita cu formula executorie, care se bucura de puterea lucrului judecat, cu toate consecintele care rezulta dintr-o asemenea imprejurare, creanta sa fiind confirmata de catre o instanta romana si nu numai prin facturile fiscale emise pentru marfurile vandute, nemaiprezentand nici o relevanta juridica modul in care partile au inteles sa faca plata, respectiv prin compensare, in caz de diferenta livrandu-se tot marfa.
Cum creanta pe care aceasta hotarare o confirma, desi contestata de societatea debitoare potrivit dispozitiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, nu a fost achitata pana la momentul pronuntarii in fond, in mod corect judecatorul-sindic a apreciat ca recurenta este in incetare de plati si a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva sa.
Nu in ultimul rand, nici sustinerile debitoarei privitoare la necesitatea casarii hotararii tribunalului si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea realizarii punctajul ce se impune in privinta marfurilor livrate reciproc de cele doua societati si a se cunoaste suma ce mai trebuie achitata nu pot fi primite din cel putin doua considerente. In primul rand, casarea unei hotarari judecatoresti cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare nu poate fi dispusa decat in cazurile strict reglementate de Codul de procedura civila, imprejurarea invocata de S.C. M S.R.L. Timisoara neincadrandu-se in nici unul dintre acestea (in sustinerea cererii nefiind, de altfel, invocat nici un temei juridic). Pe de alta parte, faptul ca societatea debitoare nu se afla in stare de insolventa, in sensul Legii nr. 85/2006, nu se poate dovedi in acest fel, ci in modul evocat mai sus. Aceasta, cu atat mai mult cu cat in prima instanta partea chemata in judecata, desi legal citata, nu a solicitat o atare dovada, ea fiind invocata pentru prima oara direct in calea de atac a recursului.
Astfel fiind, constatandu-se ca instanta de fond a pronuntat o hotarare temeinica si legala, in conformitate cu probatoriul administrat in cauza si cu dispozitiile legale in materie de insolventa si ca in speta nu s-a evidentiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotararii, in temeiul art. 312 Cod procedura civila recursul a fost respins.