Drept procesual penal. Liberare provizorie sub control judiciar. Relevanta Conventiei europene privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) asupra dreptului procesual penal national.
Conventia europeana privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului - art. 5 pct. 3
C. pr. pen., art. 1601 - art. 1608, art. 136 alin. (2)
Solutionarea cererii de liberare provizorie nu se rezuma numai la expunerea formala, enuntiativa a unor circumstante, cum sunt; comportamentul inculpatului inainte si dupa o eventuala liberare provizorie; natura infractiunii pentru care s-a dispus arestarea sa, si prin care se aduce atingere bunului renume al corpului de magistrati; impactul pe care masura liberarii provizorii ar putea sa il aiba asupra opiniei publice, datorita mediatizarii cazului; buna administrare a probelor de catre organul de urmarire penala.
Mai mult, astfel de circumstante nu au, potrivit jurisprudentei instantei comunitare, caracterul unor motive pertinente si suficiente, iar in conformitate cu dispozitiile dreptului intern, reprezentate de art. 1602 alin. (1) si (2) C. pr. pen., nu subconditioneaza admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, decizia nr. 1086/R din 13 octombrie 2006
Prin incheierea Tribunalului Timis, nr. 540/PI/29.09.2006, instanta a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpat. Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut ca, desi sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ale unei atare cereri, totusi, liberarea provizorie nu poate fi dispusa intrucat nu sunt indeplinite anumite conditii de fond, referitoare la comportamentul inculpatului inainte si dupa declansarea procesului penal, garantarea bunei desfasurari a procesului penal cu inculpatul in stare de libertate, existenta indiciilor ca inculpatul a savarsit o infractiune care aduce atingere bunului renume al corpului de magistrati-judecatori, impactul pe care masura liberarii provizorii l-ar avea asupra opiniei publice datorita mediatizarii cazului.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in raport de prevederile art. 1602 alin. 1 si 2 C. pr. pen.
Recursul este fondat.
Curtea constata ca prima instanta a solutionat cererea inculpatului prin expunerea formala a motivelor pentru care a respins o atare cerere, si nu a facut o corecta aplicare a prevederilor art. 160 2 alin. 2 C. pr. pen., precum si a principiilor afirmate in mod constant de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in contextul art. 5 pct. 3 din Conventie.
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art. 1602 alin. 1 si 2 C. pr. pen., astfel cum a fost modificat si completat succesiv prin Legea nr. 278/2006 si O.U.G nr. 60/2006, conditiile de fond ale liberarii provizorii sub control judiciar sunt urmatoarele:
a). infractiunea sa fie savarsita din culpa, iar atunci cand infractiunea este intentionata pedeapsa prevazuta de lege sa nu fie mai mare de 18 ani inchisoare;
b). liberarea nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.
Conditiile formale de admisibilitate sunt prevazute de art. 160 6 alin. 2 C. pr. pen., si se refera la exigente relative la cuprinsul cererii de liberare provizorie.
Conventia Europeana asupra Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, la care Romania este parte contractanta, statueaza prin art. 5 pct. 3 ca orice persoana arestata sau detinuta legal are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.
Potrivit dreptului intern , reprezentat de art. 136 alin. 1 si 2 C. pr. pen., sub titlul - scopul si categoriile masurilor preventive, se statueaza astfel: in cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentie pe viata sau cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua fata de acesta una din urmatoarele masuri preventive:
a). retinerea;
b). obligarea de a n u parasi localitatea;
c ). obligarea de a nu parasi tara;
d). arestarea preventiva ( alin.1).
Scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune ( alin.2 ).
Curtea constata ca nici una din dispozitiile enuntate nu a fost retinuta de Tribunal in judecarea cererii inculpatului.
Mai mult, jurisprudenta Curtii Europene a statuat ca simpla invocare de catre instante a motivelor generale pentru care o persoana poate fi lipsita de libertate (cum sunt: necesitatea conservarii probelor; impiedicarea exercitarii de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibila intelegere intre inculpat si complicii sai ori pentru a proteja ordinea publica in cazul infractiunilor cu puternic ecou in randul comunitatii; necesitatea de a preveni savarsirea de noi infractiuni sau de a impiedica fuga inculpatului), nu are caracterul unor motive pertinente si suficiente (cazul Jablonski c/Polonia , hotararea din 21 decembrie 2000). Detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional , starea de libertate fiind starea normala - si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa ( cazul Wemhoff c./ Germania, hotararea din 27 iunie 1968). Limita rezonabila a detentiei preventive se apreciaza in concreto, de la caz la caz, in functie de circumstantele proprii. Intervalul de timp prevazut de art. 5 pct. 3 din Conventie cere o diligenta sporita si se deosebeste de intervalul prevazut de art. 6 din Conventie ( cauza Stogmuller c./ Austriei, hotararea din 10 noiembrie 1969). Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz in parte, pentru a vedea in ce masura exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate (cazul Labila c/Italiei, hotararea din 6 aprilie 2000). In analiza motivului privind prezervarea ordinii publice, Curtea Europeana admite ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni (de asasinat asupra sotului, in speta - s.n) pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp. Totusi, un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent si suficient , decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca liberarea detinutului ar tulbura in mod real ordinea publica. In afara de acestea , detentia nu ramane legitima decat daca ordinea publica este efectiv amenintata; continuarea detentiei nu ar putea sa serveasca pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate (cazul Letellier c./Frantei). In aceiasi cauza instanta comunitara a mai statuat asupra motivelor ce vizeaza riscul presiunii asupra martorilor, riscul sustragerii petitionarei si insuficienta unui control judiciar, toate motivele fiind invocate de instantele nationale franceze pentru a justifica respingerea cererilor de liberare provizorie. Astfel, relativ la riscul presiunii asupra martorilor (la care se adauga, ratione legis, victima, partile si expertii), Curtea Europeana a statuat ca un asemenea risc trebuie evaluat in concret, astfel incat sa se constate daca acesta s-a atenuat sau chiar a disparut. Referitor la riscul de fuga al petitionarei , aceiasi instanta declara ca un atare risc nu poate fi apreciat doar pe baza gravitatii pedepsei la care se expune persoana cercetata, ci el trebuie analizat in functie de ansamblul de elemente suplimentare pertinente proprii, astfel incat fie sa i se confirme existenta, fie sa il faca atat de redus incat sa nu mai poata justifica o detentie preventiva. In sfarsit, motivul relevat de insuficienta unui control judiciar, a fost analizat de Curtea Europeana astfel: cand o detentie nu se prelungeste decat ca urmare a temerii de a vedea ca acuzatul se sustrage prin fuga de la prezentarea sa in fata judecatorilor, se incearca eliberarea celui interesat daca el poate sa furnizeze garantii adecvate de prezentare.
Raportat la specificul cauzei penale ce face obiectul cererii inculpatului, si al cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea concluzioneaza ca faza de urmarire penala a inculpatului pentru fapta care a atras arestarea sa preventiva, s-a epuizat aproape in totalitate, lipsind procesul-verbal de prezentare a materialului de urmarire penala si, dupa caz, rechizitoriul de trimitere in judecata. De altfel, de la data de 2 octombrie 2006, cand inculpatului i s-au adus la cunostinta inregistrarile audio-video efectuate in perioada 5.09.2006 - 11.09.2006, in privinta acestui inculpat nu au fost administrate alte mijloace de proba acuzatoare in raport cu fapta ce i se imputa.
Sub acest aspect Curtea concluzioneaza ca mentinerea starii de detentie preventiva a inculpatului depaseste limitele rezonabile, si nu mai serveste fazei de urmarire penala, prezentarea materialului de urmarire si intocmirea rechizitoriului neavand natura unor lucrari de urmarire penala care reclama cu necesitate continuarea detentiei provizorii.
In ceea ce priveste, desfasurarea in continuare a procesului penal in fata instantei de judecata, Curtea urmeaza a analiza distinct conditiile de admisibilitate pe fond a acestei cereri, conform art. 160 2 alin. 1 si 2 C. pr. pen.
Astfel, relativ la infractiunea savarsita, Curtea constata ca aceasta este una intentionata, iar potrivit calificarii legale, si anume, art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. si art. 6 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa prevazuta de lege este de la 2 ani la 10 ani inchisoare, deci sub limita de 18 ani inchisoare (alin. 1).
Curtea concluzioneaza ca sub aceasta conditie cererea de liberare provizorie este admisibila.
Referitor la conditia privind inexistenta unor date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni (alin.2 teza I), actele si lucrarile de urmarire penala nu releva nici un fel de date in acest sens. Astfel, inculpatul nu are antecedente penale, nu a avut nici un fel de contacte sau comunicari cu partea vatamata denuntatoare, iar in raport de fapta ce i se imputa nu sunt motive verosimile de a crede ca ar putea recurge la savarsirea de noi fapte penale.
Prin consecinta, Curtea concluzioneaza ca nu exista date de natura a fi verificate de catre instanta, care sa ateste pericolul ca inculpatul ar putea savarsi o noua infractiune, si drept urmare, Curtea nu are temeiuri de a crede ca este necesara impiedicarea inculpatului de la a savarsit alte fapte penale.
Referitor la conditia privind existenta unor date potrivit carora inculpatul va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte, Curtea retine ca astfel de date, de natura a fi verificate de catre instanta nu au fost relevate de actele si lucrarile de urmarire penala (alin. 2 teza a-II-a). Astfel, zadarnicirea aflarii adevarului trebuie sa se realizeze prin modalitatile descrise de legiuitor. Dreptul la tacere consfintit de art. 70 alin. 2 C. pr. pen. nu are caracterul zadarnicirii adevarului. Pe de alta parte, influentarea unor subiecti ai procesului penal, in acest context, trebuie sa se sprijine pe date reale si nu pe banuieli extrase din interferentele pe care prezenta cauza le-ar avea asupra persoanei denuntatoare, a celorlalti inculpati si chiar a martorei.
De asemenea, fara a exclude posibilitatea administrarii expertizei, raportat la circumstantele cauzei nu se intrevad astfel de mijloace de proba si, deci, susceptibila influentare a unor experti apare lipsita de relevanta juridica, in acest moment. In sfarsit, recurgerea inculpatului la distrugerea sau alterarea unor mijloace de proba, ar trebui sa vizeze in aceasta cauza, probele deja administrate (declaratii ale persoanei denuntatoare, ale martorei, ale celorlalti inculpati sau a inregistrarilor audio-video ), care se afla in pastrarea organului de urmarire penala, iar in cazul trimiterii in judecata, toate aceste mijloace de proba se vor afla in custodia instantei sesizata cu judecarea pe fond a cauzei. Se desprind doua consecinte: pana in prezent nu exista date care sa releve obiectiv ca inculpatul are in antecedenta astfel de interventii, chiar daca are calitatea de avocat; este in afara oricarei indoieli ca mijloacele de proba se afla tot timpul sub paza juridica a autoritatilor judiciare, ceea ce inlatura intr-o proportie covarsitoare posibilitatea deteriorarii sau alterarii lor de catre orice persoana.
Curtea concluzioneaza, asadar, ca nici ipoteza sustinuta de art. 160 2 alin. 2 teza a-II-a C. pr. pen. pentru a respinge cererea de liberare provizorie, nu are aplicatiune in aceasta cauza.
Curtea reaminteste ca potrivit art. 136 alin. 1 si 2 C pr. pen. scopul procesului penal si buna lui desfasurare, justificand luarea unor masuri preventive, se pot atinge si prin intermediul liberarii provizorii sub control judiciar sau pe cautiune. Prin aceasta dispozitie, legiuitorul a intentionat sa asigure realizarea acelorasi finalitati prin masuri diferite, si anume : masuri principale de restrangere a unor drepturi si libertati, cum sunt cele prevazute de art. 136 alin. 1 lit. a), b), c) si d) C. pr. pen.; masuri alternative de restrangere a unor astfel de drepturi si libertati, cum sunt liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune, prevazuta de art. 160 1 C. pr. pen.
Optiunea intre cele doua categorii de masuri, apartine numai instantei, in raport de circumstantele specifice ale cauzei. In ac est sens, s-a pronuntat Curtea Europeana cand a decis ca pericolul pe care il prezinta inculpatul si care i-ar atrage starea de detentie provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravitatii mai mari a sanctiunilor penale si al celor civile care il amenintau pe petitionar. In cauza mai intervin si alte circumstante: caracterul petitionarului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legaturile cu familia ( cauza Neumeister c./ Austriei , hotararea din 27 iunie 1968 ).
Sub acest aspect Curtea de Apel retine ca: inculpatul are profesia de avocat ceea ce exclude, in principiu, relevarea unor atitudini periculoase sau violente; este singurul sprijin material si moral al tatalui sau, afirmatie neinlaturata de procuror; prin stramutarea judecarii cauzei la o alta instanta din tara, se intelege ca inculpatul ar urma sa fie transferat la unitatea de penitenciar a acelei instante, ceea ce semnifica intreruperea severa a legaturilor de familie .
O alta apreciere a acestei Curti urmeaza a se rezuma la motivul atingerii bunului renume al magistratilor-judecatori, motiv care, fara indoiala, in opinia Tribunalului, reclama, odata in plus, necesitatea ca inculpatul sa ramana in detentie preventiva. In opinia majoritara acest argument nu poate fi retinut, pentru bunul motiv ca judecatorii trebuie sa manifeste obiectivitate, impartialitate si echidistanta, in toate cauzele ce le revin spre solutionare, inclusiv in cauzele in care se pune in discutie interferenta unor activitati infractionale cu activitatea de judecata. De altfel nici o norma de drept nu leaga efecte de agravare a masurilor ce pot fi dispuse in astfel de situatii, pe criteriul protectiei magistratilor-judecatori.
In sfarsit, Curtea apreciaza ca masura liberarii provizorii sub control judiciar , in general, si pentru acest caz, in special, nu este de natura a constituii un impact negativ asupra opiniei publice ca urmare a mediatizarii cazului.
Considerata in sens larg, liberarea provizorie este o masura constitutionala, prevazuta de Legea procesual penala pentru a da posibilitate instantelor de a valorifica, intr-un mod concret, masurile care pot asigura buna desfasurare a procesului penal, cu atenuarea legitima a restrangerilor de drepturi pe care le presupun masurile preventive. Liberarea provizorie constituie totodata un drept al oricarei persoane aflata intr-o procedura penala sub stare de detentie preventiva.
Apreciata in concreto, masura liberarii provizorii sub control judiciar este tot o masura prin care se aduc privatiuni si restrangeri ale drepturilor si libertatilor persoanei, asa cum o demonstreaza art. 136 alin. 2 C. pr. pen., art. 160 2 alin. 3, 31 si 32 C. pr. pen. dispozitii legale care atesta ca scopul masurilor preventive clasice se poate realiza si prin liberarea provizorie.
O asemenea masura nu are, prin ea insusi, impact negativ asupra cetatenilor dintr-o anumita comunitate, din moment ce constituie un drept legitim. Dar nici asupra autoritatilor judiciare de urmarire penala nu trebuie sa produca impresia zadarnicirii activitatilor proprii, din moment ce masura liberarii provizorii prezinta, totusi, numeroase caractere de constrangere a persoanei si de restrangere asupra drepturilor si libertatilor persoanei cercetate, caractere subordonate necesitatii de a asigura scopurile procesului penal. Este motivul pentru care legiuitorul roman, incepand cu anul 1992, a preluat din legislatiile europene aceasta institutie, perfectionand-o, inclusiv printr-un act normativ recent (O.U.G nr. 60/2006 ).
Protejarea opiniei publice nu se confunda cu prezervarea ordinii publice, care semnifica necesitatea pastrarii detentiei preventive pentru persoana acuzata de o infractiune grava in scopul ocrotirii unei anumite ordini juridice, care apare periclitata datorita prezentei acestei persoane si activitatilor sale infractionale. Mediatizarea unui caz penal are menirea de a informa publicul cu privire la aspecte ale anchetei sau judecarii cauzei, ceea ce este de natura sa contribuie intr-un mod specific la protejarea comunitatii publice .
Pentru aceste considerente, Curtea a decis, cu majoritate (doua voturi pentru, unul impotriva) admiterea recursului, casarea incheierii recurate, si rejudecand in fond, in temeiul art. 1602 alin. 1 si 2 C. pr. pen. a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar.