Desfiintarea hotararilor primei instante cu trimitere spre rejudecare. Interpretarea dispozitiilor art. 297 alin. 1 C. pr. civ.
C. pr. civ. - art. 297 alin. 1
Articolul 297 alin. 1 C. pr. civ. stabileste ca "in cazul in care se constata ca, in mod gresit, prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante".
Ratiunea celor doua cazuri de desfiintare cu trimitere sta in ideea de a nu fi prejudiciate partile de un grad de jurisdictie atunci cand procesul a fost solutionat pe baza unei exceptii sau in lipsa unei parti care nu a avut cunostinta de litigiu, astfel incat cele doua cazuri trebuie interpretate restrictiv, iar nu extensiv, prin asimilarea altor situatii, neavute in vedere de catre legiuitor, care sa duca la nesolutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, cu incalcarea art. 6 din C.E.D.O.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia nr. 2097 din 6 noiembrie 2006
Prin Decizia civila nr. 131/A din 16 iunie 2006, Tribunalul Caras-Severin a admis apelul reclamantei V.A.V. impotriva Sentintei civile nr. 465 din 9 februarie 2006 a Judecatoriei Caransebes, pe care a desfiintat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, cu motivarea ca reclamanta a depus la dosarul cauzei doua extrase de carte funciara, eliberate la data de 10.02.2006 si, respectiv, 03.05.2006, dupa pronuntarea hotararii apelate, fara a fi avute in vedere de instanta de fond la solutionarea pricinii.
Curtea de Apel Timisoara, prin Decizia civila nr. 2097/R din 6 noiembrie 2006, a admis recursul intervenientului G.C., a casat Decizia civila nr. 131/A/16.06.2006 a Tribunalului Caras-Severin si a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Caras-Severin.
Curtea a apreciat ca in mod nelegal tribunalul a considerat ca, prin depunerea la dosarul cauzei, ulterior pronuntarii solutiei de catre instanta de fond, a doua extrase de carte funciara privind imobilul in litigiu, prima instanta nu a intrat in judecata pe fond a cauzei, neanalizand extrasele de carte funciara.
Totodata, a avut in vedere ca, in virtutea caracterului devolutiv al apelului, tribunalul trebuia sa examineze legalitatea sentintei apelate prin prisma motivelor de apel invocate de reclamanta, precum si in raport de actele noi depuse la dosar, respectiv cele doua extrase de carte funciara, urmand sa aprecieze in ce masura acestea sunt de natura a modifica starea de fapt retinuta de catre instanta de fond.
Ca, art. 297 C. pr. civ. reglementeaza in mod expres si imperativ cazurile de desfiintare cu trimitere spre rejudecare, respectiv atunci cand prima instanta in mod gresit a rezolvat procesul, fara a intra in cercetarea fondului, ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata.
Or, in speta, rezulta cu evidenta ca nu este indeplinita nici una din cele doua ipoteze reglementate de art. 297 C. pr. civ. si care sa atraga consecinta desfiintarii sentintei civile cu trimitere spre rejudecare, astfel ca hotararea apelata este rezultatul unei gresite aplicari a legii, conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
1