Prin cererea inregistrata la Judecatoria Craiova, precizata la 9 septembrie 2010, reclamantul V.N. a chemat in judecata pe paratul V.D., solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea infierii incheiata la 18 iulie 1971, iar paratul sa-si reia numele de B.
La data de 20 mai 2010, reclamantul a solicitat introducerea in cauza in calitate de reclamanta a sorei sale, V.M.
Prin sentinta civila nr. 11507/2010, Judecatoria Craiova si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dolj, avandu-se in vedere precizarea obiectului cererii.
Cauza a fost inregistrata la Tribunal sub nr. 9001/63/2010.
Prin sentinta civila nr.42 din 27 ianuarie 2011 pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea formulata de reclamantul V.N., in contradictoriu cu paratul V.D.
S-a retinut ca actiunea reclamantului nu este intemeiata in raport de dispozitiile legale care reglementeaza institutia adoptiei.
Astfel, conditiile prevazute de dispozitiile Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, pentru desfacerea sau declararea nulitatii adoptiei nu sunt indeplinite, adoptia putand fi desfacuta numai in cazul incuviintarii unei noi adoptii prin hotarare judecatoreasca irevocabila, iar nulitatea intervenind daca adoptia a fost incheiata in alt scop decat cel al ocrotirii interesului superior al copilului, ori cu incalcarea conditiilor de fond sau de forma prevazute de lege.
Nu sunt incidente nici prevederile art.65-68 Codul familiei, invocate de reclamant prin actiune, intrucat art.65 se refera la filiatia copilului din afara casatoriei, iar art.66 si urmatoarele au fost abrogate prin OUG nr.25/1997.
Impotriva sentintei reclamantul a declarat recurs, sustinand in esenta ca de peste 30 ani paratul nu a acordat sprijin material parintilor adoptivi, a refuzat sa participe la inmormantarea sotiei reclamantului - V.E., decedata in februarie 2008 - si de circa 1 an nu a mai venit in casa parinteasca.
A aratat ca Tribunalul Dolj a examinat cauza in raport de dispozitiile Legii nr.273/2004 si ale prevederilor codului familiei in vigoare la data solutionarii cauzei, desi regimul adoptiei incuviintata in anul 1971 este guvernat de dispozitiile legale in vigoare la data respectiva.
S-a invocat jurisprudenta altor instante, respectiv decizia nr.453/F/2007 a Curtii de Apel Timisoara, prin care, intr-o speta similara, s-a dispus casarea sentintei, cu trimitere spre rejudecare la prima instanta, pentru a se analiza litigiul in raport de prevederile Codului familiei in vigoare la data incheierii adoptiei.
Examinand criticile invocate, se constata nefondat recursul, pentru urmatoarele considerente:
Paratul V.D. a fost infiat cu toate efectele filiatiei firesti, la data de 18 iulie 1971, de V.N. si V.E.
La momentul infierii erau in vigoare dispozitiile Codului familiei adoptat prin Legea nr.4/1953, si publicat in Buletinul Oficial nr.13 din 18 aprilie 1956, care reglementa institutia infierii prin normele cuprinse in capitolul III, art.66-85.
Art.65 invocat de reclamant se refera la situatia copilului din afara casatoriei, respectiv incredintarea si contributia parintilor la cheltuielile de crestere si educare, nefiind asadar aplicabil in speta.
Prevederile art.66-68 din acelasi cod, instituiau conditiile impuse pentru incuviintarea infierii, si interdictiile legale in aceasta privinta, pentru anumite categorii de persoane, textele referitoare la desfacerea adoptiei fiind cele din art.80-85.
Conform acestor prevederi, infierea putea fi desfacuta daca a fost incheiata fara consimtamantul parintilor firesti (art.80) sau daca masura desfacerii infierii se dispunea in interesul infiatului (art.81).
Din intreaga reglementare a institutiei infierii prin dispozitiile Codului familiei adoptat prin Legea nr.4/1953, rezulta ca la baza acesteia, atat la incheiere cat si la desfacerea ei , era avut in vedere numai interesul infiatului, nu si al infietorilor, principiu pe care se intemeiaza si reglementarile ulterioare privind adoptia, atat din codul familiei, cat si din Legea nr.273/2004.
De altfel, infietorul nu este indicat de lege intre persoanele care pot cere desfacerea infierii, tocmai potrivit principiului anterior enuntat - desfacerea se dispune numai in interesul infiatului - fiind greu a se considera ca o asemenea actiune introdusa de infietor ar putea reprezenta interesele infiatului.
Raportat la aceleasi norme invocate de recurent, se constata ca nu sunt indeplinite nici conditiile pentru aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a infierii, a carei valabilitate, ca a oricarui act juridic, se examineaza fata de conditiile legale pe care trebuia sa le indeplineasca la momentul incheierii, ori imprejurarile relevate de reclamant prin actiune se refera exclusiv la comportamentul paratului in raporturile actuale cu infietorul, si in mod deosebit la refuzul de a-i acorda intretinere, aspecte ulterioare incheierii infierii si care, asa cum s-a retinut si in considerentele sentintei recurate, pot face obiectul unor alte demersuri procesuale ale reclamantului.
In consecinta, examinarea cererii in raport de normele legale in vigoare la data incheierii infierii, nu este de natura a conduce la alta solutie decat cea adoptata prin sentinta recurata, intrucat reglementarile succesive ale acestei institutii, fie prin dispozitiile cuprinse in codul familiei, fie prin prevederile legii speciale, urmaresc cu consecventa ca atat infierea cat si desfacerea infierii sa fie guvernata de un principiu unic - respectarea interesului infiatului.
Fata de considerentele expuse recursul reclamantului se priveste ca nefiind fondat si urmeaza sa fie respins, conform art.312 alin.1 Cod pr.civila.
2