Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi prevazuta de art 65 Cpen, atunci cand aceasta este obligatorie conform legii, se aplica alaturi de pedeapsa principala stabilita pentru infractiunea savarsita si nu numai la pedeapsa rezultanta in urma contopirii pedepselor.
Prin sentinta penala nr.64 din 24 martie 2010, Tribunalul Gorj, in baza art.174 alin.1 raportat la art.175 alin.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a si b Cod penal, a condamnat pe inculpatul T.N. la 18 ani inchisoare.
In baza art.61 Cod penal, s-a revocat liberarea conditionata din executarea pedepsei de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.61/2006 a Judecatoriei Tg. Carbunesti, definitiva prin decizia penala nr.451/2006 a Curtii de Apel Craiova si s-a contopit pedeapsa de 18 ani stabilita in cauza de fata cu restul de pedeapsa ramas de executat de 500 de zile, urmand ca inculpatul sa execute o pedeapsa rezultanta de 18 ani inchisoare.
In baza art.65 alin.2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute la art. 64 lit.a, b, d si e Cod penal, pe o durata de 7 ani, ce se va executa conform art.66 Cod penal.
Impotriva acestei sentinte penale a formulat apel parchetul si inculpatul, fiind invocate critici referitoare la individualizarea judiciara a pedepsei aplicate inculpatului.
Prin decizia penala 142 din 10 iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de parchet, s-a respins apelul declarat de inculpat, s-a desfiintat sentinta penala in parte pe latura penala.
S-a descontopit pedeapsa rezultanta in pedeapsa aplicata in prezenta cauza si restul de pedeapsa pentru care s-a revocat liberarea conditionata .
In baza art. 174 alin.1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, 37 lit. b Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului Tuturiga Nicolae la pedeapsa de 20 de ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor, prev. de art.64 lit.a, b, d, e Cod penal, pe o durata de 7 ani.
Totodata au fost mentinute dispozitiile privind revocarea liberarii conditionate pentru restul de pedeapsa de 500 de zile inchisoare din pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.61/2006 a Judecatoriei Targu Carbunesti, definitiva prin d.p.451/2006 a Curtii de Apel Craiova si s-a contopit acest rest de pedeapsa cu pedeapsa aplicata in cauza de fata, in final inculpatul urmand sa execute pedeapsa de 20 de ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d, e Cod penal, pe o durata de 7 ani.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a, b, d , e Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut urmatoarele:
Examinand hotararea atacata in raport de motivele de apel cat si din oficiu conform dispozitiilor art 371 alin 2 Cpp, Curtea a constatat ca instanta de fond a aplicat inculpatului o pedeapsa nelegala, in sensul ca a omis aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi alaturi de pedeapsa principala, dispunand aplicarea pedepsei complementare numai alaturi de pedeapsa rezultanta in urma contopirii.
Astfel, conform dispoz.art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.c Cod penal, pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta infractiune este inchisoarea de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi, iar conform art.65 alin.2 Cod penal, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie cand legea prevede aceasta pedeapsa.
Cu toate acestea, in mod nelegal instanta de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infractiunea prev.de art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.c Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a si b Cod penal, la pedeapsa de 18 ani inchisoare, omitand aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a, b, d si e Cod penal, a fost aplicata de instanta de fond dupa efectuarea contopirii pedepsei principale de 18 ani inchisoare, cu restul de pedeapsa ramas neexecutat conform art.61 Cod penal, fiind incalcate astfel dispozitiile art.65 alin.2 Cod penal si art.35 alin.1 Cod penal.
Avand in vedere cele de mai sus, tinand cont si de natura, gravitatea faptei, instanta de apel a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infractiunea prev.de art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.c Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a si b Cod penal, apreciind ca pedeapsa de 20 ani inchisoare si 7 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b, d si e Cod penal ca pedeapsa complementara, este suficienta pentru realizarea scopului educativ si preventiv al pedepsei.