Nulitatea absoluta poate fi invocata, atat pe cale de actiune cat si pe cale de exceptie, de orice persoana care justifica un interes - legitim, nascut si actual, personal si direct - in legatura cu cauza de nulitate, neputand fi conceput ca in categoria "oricarei persoane interesate" ar putea intra persoane straine de actul juridic incheiat si care ca o consecinta a promovarii actiunii nu ar urmari un folos practic.
Legitimitatea interesului presupune ca persoana care formuleaza o pretentie in justitie trebuie sa justifice legatura intre pretentia concreta formulata si dreptul subiectiv civil afirmat ori situatia juridica pentru a carei realizare calea justitiei este obligatorie.
Celelalte conditii vizand interesul - nascut, actual, personal si direct - se refera la existenta interesului in momentul exercitarii dreptului la actiune, in sensul ca neexercitarea acestui drept ar presupune un prejudiciu pentru persoana care omite sa-l exercite si respectiv la folosul practic urmarit al celui ce recurge la aceasta forma procedurala.
Stabilirea dreptului reclamantilor la masuri reparatorii in echivalent conduce la lipsa legaturii intre pretentia concreta - de constatare a nulitatii absolute a actului de vanzare - cumparare privind bunul - si dreptul subiectiv afirmat de reclamanti.
Atata timp cat reclamantilor li s-a stabilit irevocabil doar dreptul la despagubiri banesti, aplicarea sanctiunii nulitatii absolute, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, nu ar putea conduce la obtinerea de catre reclamanti a unui folos concret (drept asupra imobilului).
Simpla calitate de autor al notificarii nu confera legitimitatea procesuala activa si interes in promovarea actiunii in constatarea nulitatii absolute cata vreme notificarea a fost irevocabil solutionata in sensul stabilirii doar a dreptului la despagubiri cu motivarea ca reclamantii nu se incadreaza in categoriile persoanelor indreptatite la restituirea in natura, acesta neavand legatura cu vanzarea bunului.
Reclamantii, in contradictoriul cu Consiliul Local C, Primaria Municipiului C, RAADPFL si cu paratul cumparator, au solicitat instantei constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2125/25.08.2005 de catre BNP G.I., invocand frauda la lege, reaua credinta a vanzatorului si a cumparatorului, incalcarea unor dispozitii legale exprese, nulitatea titlului statului si faptul ca vanzarea s-a facut de un neproprietar.
Prin sentinta nr. 666 din 30.03.2010, Tribunalul Dolj - Sectia Comerciala a respins actiunea ca lipsita de interes.
Tribunalul a retinut ca interesul, conditie a exercitarii unei actiuni civile, reprezinta folosul practic urmarit de catre reclamant prin promovarea unei cereri de chemare in judecata si ca acesta trebuie sa fie legitim - sa nu contravina legii sau regulilor de convietuire sociala, sa fie nascut si actual - sa existe in momentul exercitarii actiunii civile si sa fie personal si direct, in sensul ca folosul practic urmarit trebuie sa il vizeze pe cel ce recurge la exercitarea actiunii civile.
Instanta a retinut totodata ca, contractul de vanzare-cumparare a carui valabilitate a fost contestata are ca obiect un spatiu comercial in suprafata de 129,25 mp situat in Craiova, str. T.A nr.3 si ca reclamantilor le-a fost respinsa cererea de reconstituire in natura a dreptului de proprietate asupra acestui spatiu, prin dispozitia nr.9637/18.11.2003 emisa de Primarul Mun. C, in baza Legii nr.10/2001, prin hotararile instantelor in fata carora aceasta decizie a fost contestata stabilindu-se cu caracter irevocabil dreptul reclamantilor la despagubiri.
Tribunalul a constatat astfel ca, urmare a ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a stabilit dreptul reclamantilor la masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul in litigiu, reclamantii nu mai justifica un interes actual, direct si personal in promovarea prezentei cererii de anulare a contractului de vanzare cumparare a bunului.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii
Apelul nu este fondat.
Prin actiunea precizata reclamantii au invocat nulitatea absoluta a contractului de vanzare -cumparare a imobilului cu destinatie de spatiu comercial situat in Craiova, str. T.A. nr.3, intemeindu-si cererea pe dispozitiile art. 4 pct.4 din Legea nr. 422/2001, art.21 alin.5 din Legea nr. 10/2001, art.24 din Legea nr. 550/2002, pe frauda la lege si reaua credinta a vanzatorului si a cumparatorului.
Nulitatea absoluta, ca sanctiune care intervine in cazul incalcarii, la momentul incheierii actului juridic civil, a unei dispozitii legale ce ocroteste un interes general are urmatorul regim juridic: poate fi invocata de oricine, oricand si nu poate fi acoperita prin confirmare sau prin alt mod.
Prima regula, care se refera la sfera persoanelor indreptatite sa invoce nulitatea absoluta, este aceea ca nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana care are un interes ocrotit pe cale juridica si din oficiu, de instanta de judecata.
Ca urmare, nulitatea absoluta poate fi invocata, atat pe cale de actiune cat si pe cale de exceptie, de orice persoana care justifica un interes in legatura cu cauza de nulitate, neputand fi conceput ca in categoria oricarei persoane interesate ar putea intra persoane straine de actul juridic incheiat si care ca o consecinta a promovarii actiunii nu ar urmari un folos practic.
In concluzie, la promovarea oricarei actiuni privind nulitatea absoluta a unui act juridic se impune justificarea interesului ca si conditie de exercitiu a actiunii civile, interes care trebuie sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct.
Prin legitimitatea interesului se intelege ca persoana care formuleaza o pretentie in justitie trebuie sa justifice legatura intre pretentia concreta formulata si dreptul subiectiv civil afirmat ori situatia juridica pentru a carei realizare calea justitiei este obligatorie.
Celelalte conditii vizand interesul - nascut, actual, personal si direct - se refera la existenta interesului in momentul exercitarii dreptului la actiune, in sensul ca neexercitarea acestui drept ar presupune un prejudiciu pentru persoana care omite sa-l exercite si respectiv la folosul practic urmarit al celui ce recurge la aceasta forma procedurala.
In contextul dezvoltat mai sus, referitor la justificarea interesului - legitim, nascut si actual, personal si direct - al persoanei care isi exercita dreptul prin formularea unei actiuni in constatarea nulitatii absolute, Curtea constata ca reclamantii nu justifica un astfel de interes.
Ca persoane care au formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantilor li s-a stabilit irevocabil dreptul la masuri reparatorii in echivalent - despagubiri banesti, atat pentru imobilul constructie cu destinatia de spatiu comercial, instrainat in temeiul Legii nr. 550/2002 prin contractul de vanzare cumparare cu privire la care se invoca nulitatea absoluta, cat si pentru terenul aflat sub constructie (dispozitia nr. 9637/18.11.2003 a Primarului Municipiului Craiova, sentinta nr. 393/20.04.2007 a Tribunalului Dolj, decizia nr. 277/16.09.2008 a Curtii de Apel Craiova pronuntata in dosarul nr. 65/63/2004).
Stabilirea dreptului la masuri reparatorii in echivalent, conduce la lipsa legaturii intre pretentia concreta de constatare a nulitatii absolute a actului de vanzare - cumparare privind imobilul cu destinatia de spatiu comercial si dreptul subiectiv afirmat de reclamanti.
Atata timp cat reclamantilor li s-a stabilit doar dreptul la despagubiri banesti si deci nu dreptul la restituirea in natura a imobilului, aplicarea sanctiunii nulitatii absolute, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, nu ar putea conduce la obtinerea de catre reclamanti a unui folos concret (drept asupra imobilului).
Dispozitiile art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001, care prevad ca daca restituirea in natura nu este posibila detinatorul imobilului sau dupa caz entitatea investita potrivit legii cu solutionarea notificarii este obligata, ca prin decizie sau dispozitie motivata, sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri, nu isi gasesc aplicabilitatea in situatia reclamantilor.
Aceste dispozitii reglementeaza obligatia unitatii detinatoare, notificate de persoana indreptatita in temeiul Legii nr. 10/2001, de a emite decizie sau dispozitie motivata prin care, in situatia in care restituirea in natura nu este posibila, sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Legiuitorul a stabilit expres ca in cazul in care restituirea in natura nu mai este posibila sa se acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri si numai in masura in care compensarea nu este posibila sau masura compensarii nu este acceptata de persoana indreptatita, sa fie acordate despagubiri.
In nici un caz legiuitorul, la reglementarea acestui text de lege, nu a avut in vedere acordarea in compensare a aceluiasi bun cu privire la care restituirea in natura nu mai este posibila.
In consecinta, sustinerea apelantilor reclamanti ca folosul practic urmarit este tocmai posibilitatea ca spatiul sa fie oferit in compensare nu poate fi retinuta pentru ca acordarea in compensare se refera la alte bunuri si nu la bunul cu privire la care restituirea in natura nu mai este posibila, asa cum am aratat.
Pe de alta parte, procedura pornita ca urmare a notificarii reclamantilor in temeiul Legii nr. 10/2001 s-a incheiat, statuandu-se irevocabil ca imobilul nu poate fi restituit in natura, astfel incat s-au acordat despagubiri banesti.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea potrivit careia simpla calitate de autor al notificarii confera legitimitatea procesuala activa si interes in promovarea actiunii in constatarea nulitatii absolute.
Este adevarat ca formularea notificarii ar putea naste un interes prin vocatia pe care o stabileste persoanei indreptatite cu privire la bun, insa in speta nu mai poate fi vorba de existenta acestui interes pentru ca notificarea a fost irevocabil solutionata in sensul stabilirii doar a dreptului la despagubiri.
Cat priveste sustinerea in conformitate cu care solutia de nerestituire in natura si de acordare de despagubiri ar fi fost generata de insasi vanzarea imobilului, nici acesta nu poate fi primita.
Din considerentele sentintei nr. 393/20.04.2007 a Tribunalului Dolj si deciziei nr. 277/16.09.2008 a Curtii de Apel Craiova, ramasa irevocabila prin respingerea recursului de Inalta Curte de Casatie si Justitie, rezulta clar ca reclamantii au dreptul doar la masuri reparatorii in echivalent, nu si la restituirea in natura a imobilului, deoarece persoanele indreptatite aveau calitatea de actionari ai persoanei juridice proprietari ai imobilului, nefiind in situatia de unic asociat sau asociati membrii ai aceleiasi familii.
Art. 18 lit. a din Legea nr. 10/2001 prevede stabilirea de masuri reparatorii numai in echivalent in cazul in care persoana indreptatita era asociat la persoana juridica, proprietar a imobilelor si a actiunilor la data preluarii acestora in mod abuziv, cu exceptia cazului in care persoana indreptatita era unic asociat sau persoanele indreptatite asociate erau membrii ai aceleiasi familii.
Astfel, Legea nr. 10/2001 a conferit posibilitatea restituirii in natura a imobilelor preluate abuziv care au apartinut unei persoane juridice numai in doua cazuri prevazute cu titlu de exceptie, anume situatia in care persoana indreptatita avea calitatea de asociat unic al persoanei juridice proprietar al imobilului la data preluarii abuzive si situatia in care persoanele indreptatite asociate erau membri ai aceleiasi familii.
Or, instantele au statuat irevocabil ca reclamantii nu s-au aflat in aceste 2 situatii de exceptie deoarece autorii reclamantilor au detinut doar un procent de 68% din numarul total de actiuni al Bancii Comertului - persoana juridica proprietar al imobilului preluat abuziv situat in Craiova, str. T.A, nr.3.
Mai mult, din considerentele hotararilor mentionate rezulta si ca nu a avut nici o relevanta la pronuntarea solutiei de acordare de despagubiri faptul ca spatiile comerciale de la parterul imobilului ce a apartinut Bancii Comerciale au fost instrainate, dupa cum nu a avut relevanta la stabilirea despagubirilor ca masuri reparatorii in echivalent nici pretul vanzarii.
Incalcarea principiului tempus regit actum invocata de apelantii reclamanti nu poate fi retinuta.
Principiul invocat se refera la respectarea normelor de drept in vigoare la incheierea actului si la neretroactivitatea legii noi.
In materia interesului, ca si conditie de exercitiu a actiunii, acest principiu nu-si gaseste aplicarea intrucat nu se pune problema unui concurs de legi care reglementeaza interesul.
In plus, persoana care face o cerere in justitie trebuie sa justifice interes atat la data promovarii actiunii, cat si pe parcursul derularii procesului.
Pentru aceste considerente, avand in vedere dispozitiile art. 296 Cod procedura civila, curtea urmeaza a respinge apelul formulat de reclamanti.
1