Actiunea impotriva societatii de asigurare, intemeiaza pe dispozitiile art. 998, 999 Cod civil, formulata de o persoana care nu este parte contractanta in contractul de asigurare, are caracter comercial. Aceasta este justificat de faptul ca raportul juridic intre partile litigante si corelativ calitatea procesuala pasiva a societatii de asigurare, dedusa din obligatia contractuala de a repara paguba produsa prin fapta ilicita a asiguratului, decedat in urma evenimentului produs, au luat nastere ca urmare a contractului de asigurare incheiat intre autorul faptei ilicite, in calitate de asigurat, si societatea de asigurare, in calitate de asigurator, reclamanta dobandind calitatea de beneficiar al asigurarii tocmai in virtutea incheierii contractului de asigurare.
Sunt aplicabile in acest sens art.3 pct.17 din Codul comercial, art. 6 alin.1 C. com. precum si prezumtia de comercialitate instituita de art. 4 C. com.
Reclamanta D.I.A. a chemat in judecata parata SC ARDAF SA - Sucursala Gorj, solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 200.000lei, actualizata de la data de 01.07.2006 pana la data platii efective, reprezentand despagubiri civile, renta globala incepand cu data de 01.07.2006 si pana la data de 31.08.2008, renta lunara incepand cu data de 01.09.2008 pana la incetarea starii de nevoie si daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantei.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca in data de 01.07.2006 se afla in calitate de pasager in autoturismul condus de C.V., care a fost implicat intr-un accident rutier in urma caruia conducatorul auto si-a pierdut viata, iar ceilalti trei pasageri au suferit leziuni traumatice, reclamanta fiind afectata cel mai grav.
De la data producerii accidentului rutier si pana in prezent reclamanta a fost internata frecvent in spital, a suportat nenumarate interventii chirurgicale, are nevoie permanenta de insotitor, fiind imobilizata la pat. Prin ordonanta din data de 12.06.2008, pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Tg-Carbunesti, s-a stabilit ca vina exclusiva in producerea evenimentului rutier a revenit conducatorului autoturismului, C. V., autoturismul fiind asigurat la societatea parata.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 998- 999 cod civil , art. 49,50 din Legea 136/1995, ordinul nr. 3108/10.12.2004.
Prin sentinta civila nr. 4724 din 25.06.2009 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu a fost admisa actiunea, in parte.
A fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 120.000 lei, daune materiale si 80.000 lei, daune morale, suma actualizata la data platii efective, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei sentinte.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, aratand ca se impunea obligarea paratei la plata sumei de 200.000 lei, reactualizata de la data de 01.07.2006, cand s-a produs accidentul, pana la plata efectiva a despagubirilor.
Prin decizia nr.391 din 30.11.2009 pronuntata de Tribunalul Gorj, s-a admis apelul, s-a anulat sentinta si s-a trimis cauza Sectiei Comerciale a Tribunalului Gorj, ca prima instanta, pentru competenta solutionare.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca litigiul dedus judecatii are un caracter comercial, intrucat activitatea de asigurare constituie fapta de comert obiectiva, potrivit art. 3 pct.17 si art.6 C.com., si daca un act este comercial numai pentru unul dintre contractanti, este supus legii comerciale pentru toti contractantii, conform art. 56 C. com.
Cum temeiul raspunderii societatii de asigurare fata de victima accidentului isi are izvorul in contractul de asigurare incheiat intre asigurator si persona vinovata de producerea accidentului, s-a apreciat ca litigiul este comercial, si cum valoarea obiectului depaseste 1 miliard lei vechi, potrivit art. 2 Cod pr. civ.,, s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei in prima instanta in favoarea sectiei comerciale a tribunalului.
Impotriva acestei decizii civile, in termen legal, au declarat recurs atat reclamanta, cat si parata, motivele de recurs comune vizand gresita calificare a naturii juridice a litigiului ca fiind comerciala. S-a aratat ca temeiul juridic al actiunii in pretentii l-a constituit dispozitiile art. 998, 999 Cod civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala, reclamanta avand calitatea de tert fata de contractul de asigurare incheiat intre persoana vinovata de producerea accidentului si societatea de asigurare.
Au aratat ca asiguratorul este chemat sa raspunda pentru prejudiciile produse de asigurat, fiind vorba despre o raspundere civila delictuala legala indirecta reglementata de Legea 136/1995.
Recursurile sunt nefondate.
Tribunalul a apreciat in mod corect cu privire la natura comerciala a litigiului dedus judecatii, si avand in vedere obiectul patrimonial al acestuia, care depaseste 1 miliard lei vechi, a stabilit competenta materiala de solutionare in prima instanta in favoarea sectiei comerciale a tribunalului, potrivit art. 2 pct.1 lit.b Cod pr. civ.
Potrivit art.3 pct.17 din Codul comercial, activitatea de asigurare constituie fapta de comert obiectiva, susceptibila sa atraga incidenta legii comerciale.
Art.4 din Codul comercial instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului, prezumtie sui generis care nu poate fi rasturnata prin orice dovada contrara, ci doar in doua situatii de exceptie, expres si limitativ prevazute de C. com, si anume: natura juridica civila a obligatiilor si necomercialitatea rezultata din insusi actul savarsit de comerciant, ipoteze care nu se regasesc in speta.
Prezumtia instituita de art. 4 C. com. este aplicabila nu numai obligatiilor contractuale, ci si celor derivate din fapte licite ( gestiunea de afaceri, imbogatirea fara just temei si plata nedatorata), precum si celor rezultate din savarsirea unor fapte ilicite, reglementate de art. 998, 999 Cod civil.
Conform art. 6 alin.1 C. com., asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai in ce il priveste pe asigurator, iar potrivit art. 56 din C.com., actele de asigurare, chiar daca au caracter de fapte de comert numai pentru asigurator, sunt supuse legii comerciale pentru toti contractantii.
In speta, recurentele au sustinut ca reclamanta, a carei actiune impotriva societatii de asigurare se intemeiaza pe dispozitiile art. 998, 999 Cod civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala, nu este parte contractanta in contractul de asigurare, astfel ca dispozitiile art. 56 C. com. nu sunt incidente.
Nu mai putin insa, raportul juridic intre partile litigante si corelativ calitatea procesuala pasiva a societatii de asigurare, dedusa din obligatia contractuala de a repara paguba produsa prin fapta ilicita a asiguratului, decedat in urma evenimentului produs, au luat nastere ca urmare a contractului de asigurare incheiat intre autorul faptei ilicite, in calitate de asigurat, si societatea de asigurare, in calitate de asigurator, reclamanta dobandind calitatea de beneficiar al asigurarii tocmai in virtutea incheierii contractului de asigurare.
Caracterul de act comercial al asigurarii, in ceea ce il priveste pe asigurator, atrage astfel aplicabilitatea legii comerciale si fata de beneficiarii acestui act, si ca o consecinta a principiul accesorialitatii, potrivit cu care faptele civile dobandesc caracter comercial datorita stransei lor legaturi cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele si cvasidelictele in materie comerciala, facand posibila aplicarea unor norme de drept civil material, in cadrul unui litigiu comercial, fara sa il transforme intr-un litigiu civil.
Sustinerea recurentelor potrivit careia, daca autorul faptei ilicite nu ar fi decedat, solutionarea actiunii in pretentii s-ar fi facut in cadrul procesului penal, si ar fi constituit latura civila a acestuia, este adevarata, insa acest aspect nu confera prin el insusi actiunii cu acelasi obiect, introdusa pe cale principala, o natura civila, pentru argumentele contrare mai sus expuse.
Aceste considerente au fost expuse si in decizia nr. XXIII din 19 martie 2007, pronuntata de ICCJ, sectiile unite, in recurs in interesul legii, prin care s-a stabilit ca actiunea in regres exercitata de asigurator impotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comerciala, iar nu civila, fiind aplicabile, prin analogie, si in virtutea principiului identitatii de ratiune juridica, si in litigiul dedus judecatii.
Avand in vedere considerentele care preced, Curtea apreciaza ca Tribunalul a apreciat in mod just asupra naturii juridice a litigiului ca fiind comerciala, cu caracter patrimonial, a carui valoare depaseste 1 miliard lei vechi, si a facut aplicarea dispozitiilor art. 297 alin.2 Cod pr. civ., anuland sentinta civila pronuntata de Judecatorie, si dispunand trimiterea cauzei spre judecare in prima instanta la sectia comerciala a tribunalului.
Criticile formulate de recurente sunt neintemeiate, astfel ca recursurile declarate se vor respinge ca nefondate, potrivit art. 312 Cod pr. civ.
Speta relevanta februarie Speta 2
Presciptii. Art. 8 din Decretul 167/1958. Aplicabilitate.
Potrivit art. 8 din Decretul 167/1958, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Cererea pentru acordarea de despagubiri, reprezentand prejudiciul suferit ca urmare a lucrarilor miniere desfasurate de parata in urma cu 15 - 18 ani a fost introdusa in termenul de prescriptie, deoarece degradarea terenului proprietatea reclamantului nu a avut loc instantaneu, ci s-a produs, s-a perpetuat si s-a accentuat in timp, efectele acestei degradari fiind cunoscute in anul 2008.
(CURTEA DE APEL CRAIOVA, SECTIA I CIVILA SI PT. CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE, DECIZIE Nr. 141, de la 02 Februarie 2010, rezumat G.Ionescu) Reclamantul C.T. a chemat in judecata pe paratele EMS M. si SNLO SA, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligate paratele sa readuca terenul in suprafata de 11400 mp. situat pe teritoriul comunei S, sat B., judetul Gorj, in starea de folosinta initiala pe care o avea inainte de exploatarea de catre parate, iar in caz de refuz, sa fie abilitat reclamantul sa execute aceasta lucrare pe cheltuiala paratelor, precum si obligarea acestora, in solidar, la plata uzufructului pe ultimii trei ani.
In motivarea in fapt a actiunii, reclamantul a aratat ca in baza legilor fondului funciar i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de teren din litigiu de 11400 mp, iar paratele in mod abuziv si fara nici un drept , i-au distrus suprafata de teren proprietatea sa, ca urmare a exploatarii subterane.
Prin sentinta civila nr. 1504 din 03.06.2009 pronuntata de Judecatoria Motru a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantului si s-a respins cererea .
Pronuntandu-se astfel, instanta de fond a retinut ca terenul reclamantului a fost afectat ca urmare a lucrarilor miniere desfasurate in urma cu 15-18 ani pe raza localitatilor Slivilesti , Samarinesti, Motru si ca este fondata exceptia prescriptiei dreptului la actiune, nu doar referitor la momentul cand reclamantul a cunoscut ca terenul sau a fost afectat de lucrari miniere, ci chiar privind momentul la care s-a reconstituit drept de proprietate petentului, termenul de prescriptie prevazut de art.3 din Decretul 167/1958, fiind implinit.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamantul, criticand respingere actiunii in baza exceptiei invocate, intrucat i s-a incalcat dreptul de proprietate, care este garantat atat de Constitutia Romaniei, cat si de art.1 din Protocolul nr.1 din CEDO.
Prin decizia civila nr.326 din 04 noiembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr.2960/263/2008, s-a admis apelul,s-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
S-a retinut terenul din zona imobilului in litigiu este afectat de catre albiile de scufundare ale abatajelor Minei Leurda, iar degradarea terenului in litigiu poate continua vizibil daca se intervine necontrolat cu lucrari de amenajare inadecvate.
Ca nu se pune in discutie prescrierea dreptului la actiune, intrucat reclamantul a sustinut ca terenul a fost degradat incepand cu anul 2008, iar instanta a administrat probe pe acest aspect.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata Exploatarea Miniera de Subteran Motru, sustinand ca instanta de apel a tratat cu superficialitate exceptia prescriptiei dreptului la actiune, interpretand in mod gresit probele depuse la dosarul cauzei.
Recursul este nefondat.
Examinand lucrarile dosarului , se constata ca in cauza nu subzista nici unul dintre motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod pr. civila invocate de recurenta parata, decizia recurata nefiind afectata de nelegalitate.
Prin decizia ce formeaza obiectul recursului de fata, s-a admis apelul declarat de reclamant, a fost desfiintata sentinta pronuntata de Judecatoria Motru si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Solutia adoptata de Tribunalul Gorj a fost pronuntata cu respectarea intocmai a prevederilor art. 297 alin. 1 Cod pr. civila.
Potrivit acestor dispozitii, in cazul in care se constata ca in mod gresit prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului, ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
Textul de lege prevede expres si limitativ doua situatii in care instanta de apel poate desfiinta hotararea primei instante cu trimitere spre rejudecare , in cauza fiind incidenta Teza I a dispozitiilor art. 297 ali.1 Cod pr. civila, respectiv necercetarea fondului.
Ratiunea pentru care legiuitorul a prevazut posibilitatea desfiintarii cu trimitere doar in ipotezele prevazute de art. 297 alin. 1 Cod pr. civila, a fost impusa de asigurarea triplului grad de jurisdictie si tine de necesitatea solutionarii cu celeritate a cauzelor civile , ca o consecinta ce decurge din principiul constitutional al judecarii intr-un termen rezonabil consacrat in art. 21 din Constitutie , in acord cu dispozitiile art. 6 din CEDO.
Instanta de apel a facut o aplicare corecta a dispozitiilor art. 297 alin. 1 Teza I Cod pr. civila, fiind de necontestat ca judecatoria a dat o rezolvare gresita exceptiei prescriptiei dreptului la actiune a reclamantului.
In solutionarea exceptiei invocate, prima instanta s-a raportat numai la dispozitiile art. 3 din Decretul nr.167/1958 , ignorand prevederile art. 8 din acelasi act normativ , ce stipuleaza expres ca prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Faptul ca lucrarile miniere desfasurate de parata pe terenul in litigiu s-au facut in urma cu 15 - 18 ani , este irelevant din punct de vedere juridic sub aspectul modalitatii de rezolvare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, deoarece paguba produsa reclamantului ca urmare a lucrarilor efectuate de catre parata, a fost cunoscuta abia in anul 2008.
Degradarea terenului proprietatea reclamantului nu a avut loc instantaneu , ci s-a produs , s-a perpetuat si s-a accentuat in timp, efectele acestei degradari fiind cunoscute in anul 2008 , cand reclamantul s-a si adresat cu cereri catre conducerile celor doua societati parate pentru acordarea de despagubiri, reprezentand prejudiciul suferit ca urmare a lucrarilor miniere desfasurate de catre acestea.
In atare situatie, in raport de data cunoasterii pagubei de catre reclamant si dispozitiile art. 3 si 8 din Decretul nr.167/1958 , Curtea constata ca actiunea in obligatie de a face si pretentii inregistrata la Judecatoria Motru la data de 23 septembrie 2008, a fost introdusa in termenul legal de 3 ani , asa cum corect a retinut si Tribunalul Gorj.
Sustinerea recurentei in sensul ca prima instanta nu s-a rezumat numai la cercetarea celor doua exceptii invocate , ci dimpotriva a examinat si fondul litigiului, nu poate fi impartasita deoarece din considerentele sentintei rezulta indubitabil ca raportarea la materialul probator al dosarului s-a facut numai pentru argumentarea solutiilor adoptate de catre instanta de fond, cu privire la cele doua exceptii.
Prin urmare , nu s-a efectuat o cercetare a fondului litigiului si-n atare situatie solutia de trimitere spre rejudecare la aceasta instanta este legala, fiind indeplinite intru totul cerintele art.297 alin. 1 Teza I Cod pr. civila.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de parata E.M.S. Motru este nefondat, astfel ca in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civila, urmeaza a fi respins.
1