Supravegherea specializata - masura de protectie speciala a minorului care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal. Sesizarea instantei cu mare intarziere. Oportunitatea masurii - o analiza de la caz la caz. Decizie nr. 611 din data de 07.05.2009
pronunțată de Curtea de Apel Craiova

In aplicarea consecventa a principiului interesului superior al copilului, dar si a principiilor consacrate legislativ in egala masura, vizand asigurarea unei ingrijiri personalizate si respectarea demnitatii copilului - atunci cand instanta de judecata este sesizata cu o astfel de cerere dupa o perioada destul de mare de timp de la data savarsirii faptei penale, este necesar sa se verifice daca masura mai este necesara pentru atingerea scopului in vederea caruia a fost instituita de lege - respectiv reabilitarea comportamentala si reinsertia scolara, familiala si sociala a minorului.
Asadar, masura speciala a supravegherii specializate nu este un scop in sine si nu poate fi conceputa luarea ei in mod automat, doar ca o consecinta a savarsirii faptei penale de catre minorul care nu raspunde penal, ci intotdeauna trebuie sa corespunda la momentul cand se dispune, unor necesitati si nevoi actuale ale acelui minor, a carui evaluare atesta persistenta unor carente eductionale, de comportament si de adaptare si care s-au aflat in antecedenta cauzala, la originea faptei penale.
In consecinta, in situatia in care aceste nevoi nu mai sunt de actualitate, prin grija familiei si a scolii care au intervenit prompt si eficient la indreptarea minorului, masura supravegherii specializate nu se mai justifica, nu mai este oportuna si adecvata scopului urmarit, apare disproportionata si poate capata in mod indirect valentele unei sanctiuni, fie si numai ale unei masuri educative, cum ar fi aceea a libertatii supravegheate, prevazuta intr-adevar de lege, dar in codul penal, avand in vedere ca intre cele doua masuri exista asemanari majore.
In concluzie, din economia intregii legii speciale, se desprind doua idei de baza: masurile de protectie speciala, inclusiv supravegherea specializata, se iau numai in masura in care sunt necesare si nu dureaza decat atat cat sunt necesare.
De aceea, este indicat ca principiul luarii cu celeritate a oricarei decizii privind pe copilul aflat in dificultate, pentru garantarea unor decizii prompte, adecvate si eficiente, urmare a identificarii cauzelor care reclama o masura de protectie si in scopul protejarii efective a intereselor acestuia, sa caracterizeze activitatea tuturor autoritatilor implicate in acest proces, nu numai a instantei de judecata. 1. Prin sentinta civila nr. 26/26.02.2009, Tribunalul Dolj a respins cererea formulata de petenta DGASPC Dolj, in contradictoriu cu intimatii CG si CA, prin care a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna supravegherea specializata in familie a copilului CII, in varsta de 14 ani.
Pentru a se pronunta astfel tribunalul a avut in vedere urmatoarele: Minorul CI provine din familie legal constituita, parintii locuiesc impreuna cu fiul lor si cei doi frati minori ai acestuia, intr-un imobil compus din 3 camere, in conditii igienico-sanitare bune. Veniturile familiei insumeaza 1800 lei si se compun din salariul tatalui si indemnizatia de crestere a copilului CAV.
Minorul CI a intrat in atentia DGASPC Dolj, in baza adresei Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova prin care s-a aratat ca acesta impreuna cu alti trei minori au comis o fapta penala, respectiv tentativa la infractiunea de furt calificat in dauna partii vatamate VM, prevazuta si pedepsita de art. 26, Cp, raportat la art.208 si art. 209, alin. 1, lit. i) din Codul Penal, ca este elev in clasa a VIl-a, are un randament scolar redus si nu realizeaza gravitatea faptei savarsite, pe fondul unei slabe supravegheri din partea parintilor. Adresa parchetului a fost trimisa la DGASPC Dolj, pentru stabilirea unei masuri de protectie speciala, conform Legii nr.272/2004, intrucat minorul nu raspunde penal, avand in vedere varsta la data savarsirii faptei.
Comisia pentru Protectia Copilului Dolj nu a putut stabili o masura de protectie speciala pentru copil, deoarece parintii lui nu s-au prezentat la comisie pentru a-si exprima acordul cu privire la stabilirea masurii.
Potrivit art. 80 alin. 1 din Legea 272/2004, masura supravegherii specializate se ia fata de minorul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.
Tribunalul a apreciat ca nu sunt intrunite aceste elemente deoarece nu s-a facut dovada ca minorul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
Astfel, prin rezolutia din data de 20.10.2006 pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova, s-a afirmat ca "In ziua de 16.08.2006, faptuitorii au comis infractiunea de furt calificat, respectiv tentativa la infractiunea de furt calificat in dauna partii vatamate VM" si s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de acestia pentru infractiunile prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i cu aplicarea art. 99 si urm. din Codul penal si de art. 26 rap. la art. 208-209 alin. 1 lit. i cu aplic. art. 99 si urm. din Codul penal.
Din analizarea acestei rezolutii, s-a observat ca minorului in cauza, i s-a imputat infractiunea de tentativa de furt calificat, insa nu este descrisa starea de fapt si astfel nu se poate stabili daca fapta savarsita in concret intruneste elementele constitutive ale acestei infractiuni, iar pe de alta parte, incadrarea juridica nu este de tentativa, cum s-a aratat, intrucat s-au retinut dispozitiile art. 26 din Codul penal, unde nu este prevazuta tentativa, ci complicitatea (tentativa fiind prevazuta la art. 20 din Codul penal).
In atare situatie, neputandu-se stabili cu exactitate daca minorul in cauza a savarsit sau nu vreo fapta prevazuta de legea penala, neexistand nici o proba la dosar, instanta a considerat ca minorul nu se face vinovat de savarsirea vreunei fapte de natura penala.
Chiar daca minorul in declaratia sa, a aratat ca ar fi vorba despre sustragerea unor porumbei, acest lucru nu inseamna ca acesta se face vinovat de fapta imputata intrucat in cauza nu s-au mai administrat si alte probatorii, care sa confirme cele aratate, probe care, potrivit art. 65 din Codul de procedura Penala, in aceasta situatie in care este vorba de o rezolutie a procurorului, reveneau organului de urmarire penala si astfel, potrivit art. 69 din Codul de procedura penala, declaratia minorului nu poate fi luata in considerare.
Nu se poate sustine ca rezolutia procurorului are putere de lucru judecat pe considerentul ca nu s-a facut plangere impotriva acesteia potrivit art. 278 si 2781 din Codul de Procedura Penala. Potrivit art. 22 alin. 1 din Codul de Procedura Penala, numai hotararea definitiva a unei instante penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia, iar nu si rezolutia sau ordonanta data de procuror.
In alta ordine de idei, chiar si in situatia in care s-ar fi facut dovada ca minorul ar fi complice la infractiunea de furt, instanta a constatat ca, de la data savarsirii faptei (16.08.2006) si pana in prezent, au trecut 2 ani si jumatate si deci, si daca a existat o anumita rezonanta sociala negativa a acestei fapte, aceasta s-a stins prin trecerea acestui interval mare de timp, cu atat mai mult cu cat minorul nu a mai savarsit o alta fapta in aceasta perioada.
2. Impotriva acestei hotarari judecatoresti, petenta DGASPC Dolj, a declarat recurs.
Criticile sunt in esenta urmatoarele: in mod gresit prima instanta a apreciat ca nu sunt elemente suficiente cu privire la savarsirea faptei penale de catre minor, contrar celor aratate in adresa de sesizare a DGASPC Dolj de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Filiasi si arata ca nimic nu impiedica instanta sa dispuna spre observare atasarea dosarului penal in care s-au efectuat cercetarile si s-a dat solutia de neincepere a urmaririi penale fata de minor.
Solicita admiterera recursului, modificarea in totalitate a sentintei, admiterera actiunii asa cum a fost formulata, intrucat in cauza sunt indeplinite toate cerintele legale pentru instituirea masurii speciale de protectie speciala a supravegherii specializate fata de minor.
Recursul s-a respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
Constatand ca prima instanta a respins cererea cu o dubla motivare, in principal vizand aprecieri cu privire la nedovedirea savarsirii faptei penale de catre minor si in subsidiar, vizand caracterul inoportun al masurii de protectie solicitate de DGASPC, preliminar, se va face o analiza a sentintei recurate, raportat la primul considerent, dupa cum urmeaza:
1. Pentru copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal, la propunerea DGASPC in a carei unitate administrativ- teritoriala se afla copilul, se va lua una dintre masurile prevazute la art. 55 lit. a si c, potrivit art. 80 alin. 1 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Masurile de protectie speciala a copilului la care se refera aceste dispozitii legale sunt : plasamentul si supravegherea specializata.
In speta, DGASPC a apreciat ca fata de minor nu se impune masura speciala de protectie a plasamentului, ci supravegherea specializata a acestuia in familie.
Potrivit disp. art. 67 alin. 1 din acelasi act normativ, masura de supraveghere specializata se dispune in conditiile legii, fata de copilul care a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal.
In cazul in care exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal, aceasta masura se dispune de catre Comisia pentru protectia copilului, iar in lipsa acestui acord, de catre instanta judecatoreasca, asa cum rezulta din prevederile art. 67 alin. 2 si art. 80 alin. 2 din lege, la alegerea masurii tinandu-se seama de elementele prev. de art. 80 alin. 2 lit. a - e din lege, respectiv: conditiile care au favorizat savarsirea faptei, gradul de pericol social al faptei, mediul in care a crescut si trait copilul, riscul savarsirii a unei alte fapte prevazute de legea penala si orice alte elemente de natura a caracteriza situatia copilului.
In cauza nu a existat acordul parintilor pentru ca masura sa se dispuna de catre Comisie, astfel ca DGASPC Dolj a solicitat instantei luarea masurii, invocand in motivarea cererii, rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Filiasi prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de minor, in baza art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. e cod procedura penala si art. 50 cod penal, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i cod penal, retinandu-se incidenta disp. art. 99 alin. 1 cod penal, respectiv minoritatea faptuitorului.
Potrivit disp. art. 228 alin. 6 ind. 1 cod procedura penala, impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale se poate face plangere la instanta de judecata, in conditiile art. 278 ind. 1 si urm. cod procedura penala.
In cauza nu s-a facut dovada desfiintarii solutiei procurorului fie de procurorul ierarhic, fie de catre instanta de judecata cu consecinta trimiterii cauzei in vederea inceperii urmaririi penale, si cu atat mai putin a unei eventuale solutii de desfiintare a rezolutiei si de retinere a cauzei spre judecare de catre instanta.
In aceste conditii, actul procurorului - prin care s-au stabilit doua elemente esentiale, respectiv: 1. savarsirea unei fapte penale de catre mai multe persoane; 2. faptuitorul identificat ca fiind coautor, nu raspunde penal fiind minor care nu a implinit varsta de 14 ani - este un dat juridic suficient, fiind o premisa de lucru pentru autoritatile competente potrivit legii sa dispuna, in caz ca este oportuna si adecvata, una din masurile speciale de protectie potrivit legii.
Curtea apreciaza ca in procedura speciala a Legii 272/2004 Comisia, in caz ca parintii isi exprima acordul sau instanta de judecata - in caz contrar, nu sunt chemate sa se substituie organului de urmarire penala si sa lipseasca de efecte actul intocmit intr-un proces penal (faza de urmarire penala) - finalizat fara trimitere in judecata si sa procedeze la o desfiintare indirecta a actului intr-o "plangere" sui-generis, prin reaprecierea datelor si imprejurarilor cazului penal respectiv, fie si numai cu privire la fapta, sau numai cu privire la faptuitor.
Cu alte cuvinte, nici un element al procesului penal cu privire la fapta si faptuitor nu poate fi analizat intr-un alt cadru procesual si de catre o alta autoritate, decat cele stabilite in codul de procedura penala.
Teoretic, era posibila si pronuntarea unei hotarari judecatoresti , care sa aiba autoritate de lucru judecat in sensul la care se refera tribunalul, respectiv de achitare in temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e cod procedura penala, dar dupa inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a minorului de catre procuror, dar aceste solutii ale procurorului privind un minor care nu a implinit varsta de 14 ani, ar fi fost evident nelegale si abuzive.
Curtea nu identifica nici un motiv, pentru a putea face o diferenta intre cele doua solutii, respectiv intre rezolutia procurorului- nedesfiintata si o hotarare de achitare ce s-ar fi putut da in conditiile mai sus aratate, motiv in baza caruia autoritatea competenta in baza Legii 272/2004, comisie sau instanta, sa aiba temei legal in a cenzura indirect legalitatea si temeinicia unei solutii pronuntata intr-un proces penal si sa concluzioneze altfel.
Or, legea este edictata pentru a fi aplicata de autoritatile statului, fie ca este vorba de comisie sau de instanta, iar nu pentru a nu fi aplicata, iar minorii ca membri ai societatii carora li se adreseaza, fiind destinatarii dispozitiilor legale prev. de 80 si urm. din legea speciala, nu pot fi lipsiti in acest mod de o masura de protectie speciala, care are ca scop sprijinirea si indreptarea minorului, masura subsumata interesului sau superior.
De aceea, Curtea retine ca singura verificare a sesizarii prin prisma legalitatii, pe care o poate face comisia sau instanta, dupa constatarea pe baza actelor intocmite intr-un proces penal si care statueaza ca minorul a savarsit o fapta penala si ca nu raspunde penal, este aceea a identitatii dintre aceasta persoana si cea la care se refera sesizarea si, bineinteles, daca aceasta mai este minor in sensul disp. art. 4 lit. a din Legea 272/2004.
De aceea, Curtea constata ca motivarea primei instante potrivit careia nu s-a facut dovada ca minorul ar fi savarsit o fapta penala si ca rezolutia procurorului nu ar fi suficienta in acest caz - este gresita, altfel spus, instanta a facut aprecieri indirect cu privire la legalitatea si temeinicia solutiei procurorului, in afara cadrului legal .
In final, Curtea apreciaza ca intr-un singur caz ar fi posibila respingerea unei sesizari pentru luarea masurii de protectie speciala, pe considerentul ca nu s-a facut dovada la care se refera tribunalul, respectiv in situatia in care, DGASPC ar face o asemenea propunere comisiei sau instantei nebazata pe un act emis de o autoritate competenta intr-un proces penal, indiferent de faza procesuala (urmarire sau judecata), care sa constate imprejurarile prev. de art. 80 alin. 1 din lege, ci avand la baza o simpla sesizare a unei persoane ce se pretinde a fi victima unei fapte prevazute de legea penala savarsita de un minor.
2. Odata lamurita chestiunea expusa in precedent, se ridica problema de a stii, daca potrivit legii, Comisia sau instanta dupa caz, este obligata sa dispuna fata de un minor care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal, masura plasamentului sau masura speciala de protectie a supravegherii specializate, caz in care ar opera in continuare in planul efectelor un principiu al oficialitatii odata declansata cercetarea penala de catre organele statului, sau in fata autoritatii specializate si/sau a instantei civile, opereaza principiul oportunitatii masurii speciale de protectie, subsumat principiului fundamental al respectarii interesului superior al copilului, in raport cu disp. art. 2 alin. 3 din legea 272/2004.
In rezolvarea acestei probleme de drept, Curtea apreciaza ca raspunsul corect la aceasta chestiune este cel cel stabilit in prima instanta, in considerentul subsidiar, avand in vedere toate argumentele primei instante legate de: trecerea a 2 ani si jumatate de la data savarsirii faptei - furtul a 10 porumbei, gradul foarte mic de pericol social, stingerea rezonantei sociale negative a faptei si imprejurarea ca minorul nu a mai avut probleme de comportament in acest interval de timp , apartenenta la o familie organizata, existenta unor modele comportamentale pozitive in familie si scoala, dar si urmatoarele argumente:
Din economia intregii legii speciale, se desprind doua idei de baza: masurile de protectie speciala se iau numai in masura in care sunt necesare si nu dureaza decat atat cat sunt necesare.
In sprijinul ultimei concluzii, poate fi adus si urmatorul argument de text:
Imprejurarile care au stat la baza stabilirii masurilor de protectie speciala, dispuse de comisia pentru protectia copilului sau de instanta judecatoreasca, trebuie verificate trimestrial de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, iar in cazul in care imprejurarile prevazute la alin. 1 s-au modificat, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului este obligata sa sesizeze de indata comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz, instanta judecatoreasca, in vederea modificarii sau, dupa caz, a incetarii masurii, potrivit art. 68 din Legea 272/2004.
Or, in masura in care instanta poata sa dispuna incetarea masurii odata cu modificarea imprejurarilor avute in vedere initial, cu atat mai mult poate sa nu dispuna luarea acesteia, daca aceste imprejurari nu mai sunt de actualitate la momentul solicitarii si deci, nu justifica in prezent, instituirea unei masuri de protectie speciala, fie ea si supravegherea specializata in familie. Cu alte cuvinte, este necesar pentru luarea masurii, ca minorul sa fi savarsit o fapta penala si sa nu raspunda penal, dar nu si suficient, astfel ca atat comisia cat si instanta dupa caz, analizeaza in interesul superior al copilului, oportunitatea masurii in raport cu toate elementele relevante in cauza si cu particularitatile cazului, in context tinandu-se seama inclusiv de cele prevazute de lege in art. 80 alin. 2 din lege, avand in vedere importanta lor, chiar daca acestea apar ca fiind utile doar in momentul alegerii uneia dintre masurile prev. de art. 55 lit. a sau lit. c din lege.
In aplicarea consecventa a principiului interesului superior al copilului, dar si a principiilor consacrate legislativ in egala masura, vizand asigurarea unei ingrijiri personalizate si respectarea demnitatii copilului - atunci cand instanta de judecata este sesizata cu o astfel de cerere dupa o perioada destul de mare de timp de la data savarsirii faptei penale, este necesar sa se verifice daca masura mai este necesara pentru atingerea scopului in vederea caruia a fost instituita de lege - respectiv reabilitarea comportamentala si reinsertia scolara, familiala si sociala a minorului.
Asadar, masura speciala a supravegherii specializate nu este un scop in sine si nu poate fi conceputa luarea ei in mod automat, doar ca o consecinta a savarsirii faptei penale de catre minorul care nu raspunde penal, ci intotdeauna trebuie sa corespunda la momentul cand se dispune, unor necesitati si nevoi actuale ale acelui minor, a carui evaluare atesta persistenta unor carente eductionale, de comportament si de adaptare si care s-au aflat in antecedenta cauzala, la originea faptei penale.
In consecinta, in situatia in care aceste nevoi nu mai sunt de actualitate, prin grija familiei si a scolii care au intervenit prompt si eficient la indreptarea minorului, masura supravegherii specializate nu se mai justifica, nu mai este oportuna si adecvata scopului urmarit, apare disproportionata si poate capata in mod indirect valentele unei sanctiuni, fie si numai ale unei masuri educative, cum ar fi aceea a libertatii supravegheate, prevazuta intr-adevar de lege, dar in codul penal.
De aceea, este indicat ca principiul luarii cu celeritate a oricarei decizii privind pe copilul aflat in dificultate, pentru garantarea unor decizii prompte, adecvate si eficiente, urmare a identificarii cauzelor care reclama o masura de protectie si in scopul protejarii efective a intereselor copilului, sa caracterizeze activitatea tuturor autoritatilor implicate in acest proces, nu numai a instantei de judecata.
Or, in cauza, se constata ca cererea a fost adresata tribunalului dupa 2 ani si patru luni de la data sesizarii de catre parchet a DGASPC.
Asa fiind, in cauza prima instanta a facut in final o aplicare corecta a legii, nefiind incident cazul de recurs de modificare, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Prin urmare, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila si neexistand niciun motiv de recurs de ordine publica in sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedura civila ce se pune in dezbaterea partilor si din oficiu, s-a respins recursul de fata ca nefondat. 7