Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori
Prin sentinta nr.1318 din data de 03 iunie 2008, Tribunalul Gorj a respins actiunea reclamantului C. A. C. prin care aceasta a chemat in judecata paratii Consiliul Local al municipiului Tg.Jiu si Primarul municipiului Tg. Jiu, pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligati sa-i acorde tichetele de masa conform Legii nr. 142/1998, sau echivalentul lor in lei, calculata la valoarea de la data acordarii, incepand din data de 01.01.2005 pana la 30.08.2007 dupa data ramanerii definitive a hotararii.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca reclamantul este incadrat ca functionar public de executie in aparatul de specialitate al Primarului municipiului Tg.Jiu - Politia Comunitara Gorj, incepand cu data de 01.01.2005 si pana la data de 30.08.2007.
Dispozitiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, se refera la salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar_ care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca fara a se nominaliza daca acestia au sau nu calitatea de functionar public.
Astfel, existenta unui contract individual de munca este conditia pentru acordarea tichetelor de masa prevazute de lege, iar reclamantul fiind functionar public nu are incheiat un asemenea contract, astfel ca, nu-i sunt aplicabile dispozitiile legale sus mentionate.
Nu s-a retinut nici ca reclamantul este supus unui regim discriminatoriu, in sensul ca se incalca Constitutia Romaniei, Codul Muncii si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece aceste dispozitii se refera la protectia sociala a muncii, iar masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de lucru al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul saptamanal, concediul anual platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si in alte situatii specifice, fara sa se faca vorbire de acordarea tichetelor de masa.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul C. A. C., criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
A aratat recurentul ca drepturile solicitate au mai fost acordate si la alti functionari publici, in considerarea faptului ca dreptul ca atare exista, ca angajatorul are obligatia sa prevada sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevazute de lege, si ca daca acordarea ar fi lasata la latitudinea angajatorului s-ar ajunge la exercitarea abuziva a prerogativelor si legea ar fi lipsita de finalitate.
Recursul este nefondat.
Reclamantul isi desfasoara activitatea in cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Tg.Jiu - Politia Comunitara.
Statutul functionarilor publici cat si actele normative de salarizare a acestora prevad dreptul functionarului public la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca, suplimentul postului si suplimentul gradului, prime si alte drepturi salariale fara a face referire la tichete de masa.
Legiuitorul nu stabileste imperativ in sarcina angajatorului obligatia de a acorda tuturor salariatilor tichete de masa , asa incat acordarea acestora ramane la latitudinea sa in functie de situatia concreta din sistem si, in cazul institutiilor publice, in masura in care asemenea cheltuieli, sunt prevazute in bugetul de stat.
Din redactarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa, se constata ca legea stabileste categoriile de personal care pot beneficia de alocatie individuala de hrana sub forma tichetelor de masa.
In plus mentioneaza conditia unei prevederi in bugetul de stat a cheltuielilor corespunzatoare.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lasat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, conditionat de existenta sumelor de bani reprezentand contravaloarea tichetelor de masa in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat.
Sunt imperative dispozitiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit carora in bugetele institutiilor publice, indiferent de sistemul de finantare si subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa, intrucat in buget nu sunt prevazute sume cu aceasta destinatie.
Aceleasi dispozitii se regasesc si in Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 si Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 si in Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Nu poate fi retinuta sustinerea reclamantului referitoare la ivirea unei situatii de discriminare cata vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate institutiile publice, cu exceptia celor finantate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi retinuta pentru ca aceste categorii au situatii juridice diferite si se bucura de alte drepturi si obligatii, iar salarizarea se asigura din bugete distincte. Dispozitiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplica fara deosebire tuturor categoriilor de salariati ai institutiilor finantate de la bugetul de stat.
Printre masurile de protectie sociala garantate de Constitutia Romaniei nu se regaseste acordarea tichetelor de masa, care reprezinta o situatie speciala in care legea a stabilit regulile dupa care angajatorii isi exercita optiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masa, nu instituie un drept al salariatilor, respectiv o obligatie corelativa a angajatorilor, ci prevad doar caracterul optional al acordarii acestor beneficii conditionat de existenta fondurilor bugetare.
In concluzie, dreptul pretins de reclamant nu este un drept rezultand exclusiv din lege si aplicandu-se prin efectul legii astfel ca, in aceste conditii, instanta potrivit art. 312 alin. 1 cod procedura civila urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
1