Lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic civil releva nu inexistenta consimtamantului, ci un simplu viciu al acestuia deoarece in aceasta situatie consimtamantul exista, de aceea nu este atrasa decat nulitatea relativa a actului, sanctiunea intervenind pentru protejarea interesului persoanei si nu al unuia general. Numai lipsa cu desavarsire a consimtamantului este sanctionata cu nulitatea absoluta.
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg. Jiu, sub nr. 2435/318/2007, la data de 15.02.2007, reclamanta S.E.( fosta N.E.) a chemat in judecata pe paratii D.V. si D.R.M., solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se constate nulitatea declaratiei de renuntare, inregistrata sub nr. 271/1991 la Notariatul de Stat Gorj (mentionata in mod expres in Certificatul de mostenitor nr. 146/12.02.1992 - emis de Notariatul de Stat Gorj), pe numele lui N.E. si nulitatea certificatului de mostenitor nr. 146/12.02.1992 - emis de Notariatul de Stat Gorj, emis de pe urma defunctei D.M.(mama reclamantei), decedata la data de 20.04.1991.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, la data cand a fost emisa declaratia de renuntare, a avut consimtamantul viciat, tocmai pentru faptul ca problemele de sanatate cunoscute de familia sa, respectiv, fratele si tatal, ii afectau discernamantul.
A mai aratat ca, la data de 28.11.2006, a decedat fratele reclamantei, D.V.V., avand ca mostenitori pe parati, in calitate de descendenti, iar, cu ocazia deplasarii la casa parinteasca si, locuind o perioada foarte scurta in casa, a luat cunostinta de certificatul de mostenitor nr. 146/1992, emis de pe urma mamei, D.M., certificat ce cuprinde aspecte necorespunzatoare adevarului, in sensul ca reclamanta ar fi renuntat la succesiunea mamei sale.
La data de 23.09.2007, reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare a actiunii prin care a aratat ca, prin cererea de chemare in judecata, s-a trecut in mod eronat faptul ca declaratia de renuntare ar fi inregistrata sub nr. 271/1991 la Notariatul de Stat Gorj si a precizat ca intelege sa se constate nulitatea declaratiei de renuntare, autentificata sub nr. 2741/26.04.1991 de Notariatul de Stat Gorj.
Paratii au depus la dosarul cauzei intampinare, prin care au invocat exceptia privind prescrierea dreptului la actiune al reclamantei cu urmatoarea motivare:
S-a aratat ca lipsa discernamantului in exprimarea vointei releva nu inexistenta consimtamantului, ci, un simplu viciu al acestuia, care ar putea atrage doar o nulitate relativa. S-a invocat art. 9 din Decretul nr. 167/1958 aratandu-se ca, art. 9 prevede termenul special de prescriptie a dreptului subiectiv in privinta anularii pentru vicii de consimtamant a oricarui act civil, acela de maxim 3 ani de la data la care a cunoscut cauza anularii, insa, cel mai tarziu, la implinirea a 18 luni de la incheierea actului.
S-a subliniat ca, de la data renuntarii si eliberarii certificatului de mostenitor au trecut 15 ani si ca, prin urmare, dreptul reclamantei la aceasta actiune este prescris.
In sedinta publica din 18.04.2007, instanta a unit cu fondul exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de catre parati.
Judecatoria Tg. Jiu, prin sentinta civila nr. 54 din 09.01.2008, a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de paratii D.V. si D.R.M. si s-a constatat prescris dreptul la actiune al reclamantei.
Pentru a pronunta astfel, instanta a avut in vedere declaratia de renuntare, aflata in copie la dosarul cauzei, din care rezulta ca aceasta a fost data de catre reclamanta la data de 26 aprilie 1991, implinindu-se termenul de 18 luni de la data incheierii actului, intrucat prezenta actiune este inregistrata pe rolul Judecatoriei la data de 15.02.2007 si, prin urmare, dreptul la actiune al reclamantei este prescris.
Impotriva sentintei a declarat apel apelanta reclamanta S.E.(fosta N.), invocand aplicarea gresita de catre instanta de fond a dispoz. art. 9 din Decretul 167/1958, privind prescriptia extinctiva, deoarece nu s-a tinut cont ca a aflat de existenta certificatului de mostenitor nr. 146/1992, neavand cunostinta despre declaratia de renuntare, dupa decesul fratelui sau D.V.V., respectiv dupa data de 28.11.2006, cu ocazia deplasarii la casa parinteasca unde a locuit o perioada scurta in casa, deoarece la decesul fratelui sau a fost necesara prezenta acesteia, motivat de faptul ca fosta sotie si copii nu i-au fost aproape.
S-a invocat ca a intervenit suspendarea cursului prescriptiei extinctive, intrucat a fost o persoana cu discernamantul afectat, aspect neavut in vedere de catre instanta de fond.
A mai sustinut ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere privind anularea certificatului de mostenitor nr. 146/1992, pronuntandu-se doar cu privire la anularea declaratiei de renuntare.
Tribunalul Gorj, prin decizia civila nr. 83 din 7.03.2008, a respins apelul ca nefondat declarat de apelanta reclamanta S.(N.) E., impotriva sentintei civile nr.54 din 9.01.2008, pronuntata de Judecatoria Tg. Jiu, in dosarul civil nr. 2435/318/2007.
Pentru a pronunta astfel, tribunalul a retinut ca instanta de fond a stabilit corect starea de fapt ca fiind aceea rezultata din probele administrate si a aplicat corect legea , respectiv Decretul 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.
Mentiunile din concluziile raportului de expertiza medicala psihiatrica, conform carora referitor la discernamant la data de 26.04.1991, avand in vedere afectiunea psihica diagnosticata si intervalul scurt de la decesul mamei pana la semnarea documentului de renuntare la succesiune, acesta putea fi usor influentat de ideatia depresiva nu sunt de natura a duce la suspendarea cursului prescriptiei in sensul dispoz. art. 13 din Decretul nr.167/1958, textul de lege enumerand cazurile pentru care intervine suspendarea cursului prescriptiei extinctive.
Cu privire la criticile referitoare la nepronuntarea instantei asupra tuturor capetelor de cerere, s-a constatat ca nici acestea nu sunt fondate, instanta pronuntandu-se asupra tuturor capetelor de cerere din actiune devreme ce a hotarat ca este prescris dreptul la actiune al reclamantei .
In termen legal, impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S. (N.) E., considerand-o nelegala deoarece s-a facut o gresita aplicare si interpretare a dispoz. art. 9 din Decretul 167/1958, in ceea ce priveste prescrierea dreptului la actiune, neretinandu-se intervenirea suspendarii prescriptiei din cauza deteriorarii discernamantului; prima instanta nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere privind anularea certificatului de mostenitor, cu toate ca a fost investita cu judecata acestuia.
Paratii au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, hotararile pronuntate fiind temeinice si legale.
Criticile formulate nu sunt intemeiate.
Reclamanta a investit instanta de judecata cu o actiune in constatarea nulitatii declaratiei de renuntare la succesiune, inregistrata sub nr. 2741/1991 la Notariatul de Stat Gorj si a certificatului de mostenitor nr. 146/12.02.1992, emis de acelasi notariat de pe urma defunctei D.M..
S-a sustinut ca la momentul declararii renuntarii la succesiunea lui D.M., reclamanta avea consimtamantul viciat deoarece nu avea discernamant. Ca o consecinta a constatarii nulitatii declaratiei de renuntare s-a cerut si anularea certificatului de mostenitor si constatarea calitatii de mostenitoare a reclamantei la succesiunea dezbatuta.
In ceea ce priveste lipsa discernamantului, intemeiat pe actele de sanatate prezentate de reclamanta, s-a dispus administrarea probei cu expertiza psihiatrica, in dosar fiind intocmit raportul de expertiza medico-legala psihiatrica de catre Serviciul de Medicina Legala Gorj.
Potrivit acestui raport de expertiza, la data declaratiei de renuntare la succesiune din 26.04.1991, discernamantul reclamantei putea fi usor influentat de ideatia depresiva. Aceasta constatare din raportului de expertiza psihiatrica nu duce la concluzia inexistentei discernamantului la momentul declararii renuntarii la succesiune, asa cum corect au retinut instantele.
Pe de alta parte, chiar reclamanta in formularea actiunii invoca lipsa discernamantului ca viciu de consimtamant, ceea ce atrage nulitatea relativa a actului incheiat, ca urmare a alterarii vointei juridice a partii la incheierea acestuia.
Or, vicierea consimtamantului nu are ca efect nulitatea absoluta a actului, ci anularea acestuia, nulitatea fiind relativa si nu absoluta, asa cum au retinut si cele doua instante.
Prezenta sau absenta discernamantului este o stare de fapt, iar persoana fizica cu capacitate deplina de exercitiu este prezumata ca are discernamant. Numai persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu (minorul sub 14 ani si cel pus sub interdictie judecatoreasca) este prezumat a nu avea discernamant fie datorita varstei fragede, fie datorita starii de sanatate mintala.
Reclamanta nu poate invoca lipsa discernamantului datorita starii de boala avand in vedere concluziile raportului de expertiza psihiatrica. Lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic civil releva nu inexistenta consimtamantului, ci un simplu viciu al acestuia deoarece in aceasta situatie consimtamantul exista, de aceea nu este atrasa decat nulitatea relativa a actului, sanctiunea intervenind pentru protejarea interesului persoanei si nu al unuia general. Numai lipsa cu desavarsire a consimtamantului este sanctionata cu nulitatea absoluta, ceea ce nu se poate sustine in cauza de fata.
Fata de caracterul nulitatii invocata chiar de catre parte, se constata ca in mod corect instantele au facut aplicarea dispoz. art. 9 din Decretul 167/1958, care se refera tocmai la prescriptia dreptului la actiune in caz de invocare a unor vicii de consimtamant, cauza anularii trebuind sa fie constatata potrivit textului de lege, cel mai tarziu pana la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului, de la acest moment incepand sa curga termenul general de prescriptie de 3 ani, prev. de art. 3 din Decretul 167/1958.
Desi reclamanta a invocat existenta unei cauze de suspendare a prescriptiei extinctive, raportata la lipsa de discernamant datorita starii de boala la momentul declaratiei de renuntare la succesiune, in cauza s-a constatat corect ca nu a intervenit nici un motiv de suspendare, conform art. 13 si 14 din Decretul 167/1958, reclamanta nefiind nici lipsita de capacitate de exercitiu nici cu capacitate de exercitiu restransa.
Capatul de actiune in anularea certificatului de mostenitor este subsidiar capatului de actiune in anularea declaratiei de renuntare la succesiune, astfel incat instanta, respingand actiunea ca urmare a prescrierii dreptului la actiune, s-a pronuntat asupra ambelor capete de cerere sub acest aspect, dreptul la actiune al reclamantei fiind prescris si in ceea ce priveste anularea certificatului de mostenitor.
In consecinta, urmeaza ca aplicand art. 312 Cod pr. civ., sa se respinga ca nefondat recursul.