In situatia in care masura plasamentului in regim de urgenta a fost dispusa de catre instanta judecatoreasca, la sesizarea de catre DGASPC formulata in 48 de ore, instanta de judecata va decide cu privire la inlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu masura plasamentului, decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor parintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.
In aceasta ipoteza nu este posibila reintegrarea in familie a copilului si nu poate fi pusa in discutie nicio problema legata de legalitatea si temeinicia plasamentului in regim de urgenta dispus anterior tot prin hotarare judecatoreasca, sau de oportunitatea masurii speciale de protectie.
Prin sentinta civila nr. 47/12 martie 2008 Tribunalul Olt a admis cererea formulata de DGASPC Olt si a dispus stabilirea masurii de protectie speciala pentru minora CC in sensul inlocuirii masurii cu plasament in regim de urgenta cu masura - plasament cu plata alocatiei la asistent maternal profesionist.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a avut in vedere ca prin sentinta civila nr. 291/21.11.2007 a Tribunalului Olt s-a instituit plasamentul in regim de urgenta la DGASPC, CTF Sf. Mihail Caracal pentru minora, avandu-se in vedere ca prin raportul de ancheta psihologica a copilului s-a propus inlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu plasamentul cu plata alocatiei la asistentul maternal S. E., motivat de faptul ca mama nu are capacitatea de a raspunde nevoilor copilului, aceasta neputand preciza cu ce hraneste copilul si felul cu este preparata hrana.
Avand in vedere planul individualizat de protectia minorei, consimtamantul asistentului maternal, dispozitiile art. 56 lit. b din Legea 272/2004 care prevede ca de masurile de protectie speciala instituite de lege beneficiaza copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora, instanta a apreciat ca este in interesul minorei sa fie aplicata masura plasamentului cu plata alocatiei la asistent maternal.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs A. R. N., criticand hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca in mod gresit s-a dispus masura de protectie speciala a plasamentului fata de minora, neexistand probe ca parintii au abuzat sau neglijat copilul, iar parintii nu au fost citati, fiind lipsiti de posibilitatea de a se apara.
A aratat ca s-a casatorit cu mama copilului, ca a recunoscut paternitatea acestuia prin act autentic, solicitand ca instanta sa acorde minorei numele de A. si sa dispuna reintegrarea acesteia in familie, intrucat parintii isi asuma obligatiile pentru cresterea si ingrijirea in conditii normale a copilului.
Intimata reclamanta DGASPC OLT a depus intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat si, in subsidiar ca inadmisibil, intrucat recurentul nu are calitate procesuala in cauza, nefiind parte in proces, fiind legal citata numai mama acestuia C. R.
Recursul a fost apreciat ca nefondat si a fost respins , retinandu-se ca in cauza s-a dispus fata de minora masura speciala de protectie a plasamentului in regim de urgenta, prin sentinta civila nr. 291/21.11.2007 pronuntata de Tribunalul Olt in Dosar 3544/104/2007, devenita irevocabila prin nerecurare.
Aceasta hotarare judecatoreasca a fost pusa in executare, fiind executorie de drept, chiar de la data pronuntarii.
Masura nu a fost dispusa de catre directorul DGASPC.
Potrivit legii, plasamentul in regim de urgenta se dispune astfel: 1. de catre directorul DGASPC din unitatea administrativ-teritoriala in care se gaseste copilul, atunci cand nu se intampina opozitie din partea persoanelor care au in ingrijire copilul respectiv, in conditiile art. 65 alin. 1 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului; 2. de catre instanta judecatoreasca - prin ordonanta presedintiala-, potrivit art. 65 alin. 2 si in conditiile art. 94 alin. 3 din acelasi act normativ.
In orice caz, in ambele situatii, atunci cand s-a dispus plasarea in regim de urgenta a copilului, in termen de 48 de ore, DGASPC este obligata sa sesizeze instanta de judecata, iar solutiile pe care le poate lua instanta, sunt diferite in functie de autoritatea care a dispus masura plasamentului in regim de urgenta, astfel:
1. In situatia in care masura a fost dispusa de catre directorul DGASPC, instanta de judecata se va pronunta prin mentinerea plasamentului in regim de urgenta sau inlocuirea acestuia cu masura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului in familia sa, potrivit art. 66 alin. 2 din lege.
2. In situatia in care masura a fost dispusa de catre instanta judecatoreasca, la sesizarea de catre DGASPC formulata in 48 de ore, asa cum s-a aratat mai sus, instanta de judecata va decide cu privire la inlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu masura plasamentului, decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor parintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.
In concluzie, s-a constatat ca in cea de-a doua ipoteza, aplicabila in cauza, nu este posibila reintegrarea in familie a copilului si nu poate fi pusa in discutie nicio problema legata de legalitatea si temeinicia plasamentului in regim de urgenta dispus anterior tot prin hotarare judecatoreasca, sau de oportunitatea masurii speciale de protectie, spre deosebire de prima ipoteza cand instanta poate dispune reintegrarea in familie si nu este tinuta sa respecte pe viitor decizia directorului DGASPC.
Asadar, din perspectiva acestor dispozitii legale, din al caror continut rezulta clar faptul ca prin instituirea acestor proceduri s-a urmarit garantarea si respectarea interesului superior al copilului, hotararea recurata este temeinica si legala.
In situatia de fata, in masura in care dupa trecerea unei anumite perioade de timp, conditiile din familie se imbunatatesc intr-o asemenea masura incat sa fie justificata reintegrarea minorului in familie, parintii copilului pot sa solicite in consecinta, incetarea masurii de plasament, dupa o evaluarea corespunzatoare si potrivit legii, avand in vedere si finalitatea planului individualizat de protectie a copilului.
In concluzie, in cadrul procesual al cauzei de fata, nu este admisibila o cerere prin care practic se solicita incetarea plasamentului in regim de urgenta cu motivarea ca insasi masura este nelegala si netemeinica, intrucat asa cum s-a aratat in precedent, legalitatea si temeinicia primei hotarari judecatoresti nu mai poate fi pusa in discutie, iar singurele solutii la sesizarea formulata in 48 de ore de luarea masurii, sunt cele prev. de art. 94 alin. 4 din lege, printre care nu se regaseste si reintegrarea in familie.
Pe de alta parte, mama minorei a fost citata corespunzator, existand dovada indeplinirii procedurii de citare, aceasta nu s-a prezentat la proces si nu a declarat recurs si orice eventuala neregularitate a citarii sale nu poate fi invocata decat personal, avand interes, in conditiile art. 108 alin. 2 si 3 cod procedura civila.
Intr-adevar, recurentul din prezenta cauza nu a fost conceptat si citat in prima faza procesuala. De remarcat faptul ca recunoasterea de paternitate, chiar daca isi produce efectele de la nasterea copilului, s-a produs ulterior pronuntarii hotararii, iar din actul de nastere al copilului rezulta in mod clar ca acesta nu are stabilita filiatia fata de tata.
Chiar si in situatia in care actul recunoasterii s-ar fi intocmit anterior pronuntarii hotararii, singura persoana care ar fi cunoscut aceasta imprejurare si care ar fi fost obligata sa aduca la cunostinta instantei calitatea sa de parinte, prin formularea unei cereri de interventie in proces, era recurentul, care are aceeasi locuinta cu mama copilului, cu care, dupa concubinaj, s-a casatorit si a avut astfel, posibilitati reale si efective sa cunoasca de existenta ambelor procese, astfel ca nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt, potrivit art. 108 alin. 4 cod procedura civila, iar hotararea ca act subsecvent, nu este afectata de neregularitati anterioare sau concomitente pronuntarii sale, fata de datele si lucrarile.
Dobandirea calitatii de parinte nu justifica numai existenta unor drepturi procedurale, care oricum trebuie exercitate cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege, ci si a unor obligatii si indatoriri fata de copil, in virtutea respectarii principiului interesului superior al copilului, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004.
Prin urmare, fata de solutiile ce se pot pronunta in cadrul procesual de fata, o casare a sentintei si o reluare a judecatii pentru conceptarea si citarea tatalui copilului este inutila, fiind doar de natura sa amane pronuntarea unei solutii judicioase , adecvate si in timp util, in ceea ce-l priveste pe copil, imprejurare ce nu poate fi privita ca fiind in interesul acestuia.
Pentru toate aceste motive, in baza art. 312 alin. 1 teza II cod procedura a fost respins recursul de fata ca nefondat, pastrandu-se hotararea primei instante ca temeinica si legala.