Procedura mentinerii popririi integrata Titlului VIII din Codul de procedura fiscala este distincta fata de contestarea celorlalte acte administrative fiscale, respectiv decizii de impunere, acte administrative fiscale asimilate deciziei de impunere sau titluri de creanta privind datoria vamala, pentru contestarea carora sunt aplicabile dispozitiile Titlului IX din Codul de procedura fiscala intitulat "Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale".
Asadar, in aplicarea dispozitiilor Titlului IX, coroborate si cu art. 13 din codul de procedura fiscala, instanta de contencios administrativ are competenta expres aratata mai sus, in timp ce solutionarea contestatiilor prevazute de Titlul VIII se face potrivit dreptului comun, deoarece acest titlu nu contine dispozitii procedurale derogatorii de la dreptul comun in materie( art. 399 si urm. Cod procedura civila).
Reglementarea unei proceduri distincte de contestare a actelor referitoare la urmarirea silita are ca justificare faptul ca aceste acte, desi sunt acte administrative fiscale, fiind emise de organele fiscale, prin natura procedurii de executare silita, ele imbraca forma unor acte de gestiune cu caracter judiciar.
Ca urmare, contestatiile la executare silita se introduc, potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala coroborate cu cele ale Codului de procedura civila, la instanta judecatoreasca de executare, respectiv judecatoria in circumscriptia careia se face executarea, mai precis judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul organului de executare.
Competenta de solutionare a recursului declarat impotriva sentintei pronuntate in prima instanta de judecatorie apartine instantei civile, respectiv sectiei civile a tribunalului, potrivit art. 299 alin 2 Cod procedura civila.
Prin cererea formulata la data de 14.06.2007, creditoarea D.G.F.P. Dolj a solicitat instantei sa dispuna, in contradictoriu cu debitoarea SC L. B. SRL Craiova si tertul poprit SC Q & M I. SRL, mentinerea popririi impotriva tertului poprit.
In fapt, creditoarea DGFP Dolj a aratat ca debitoarea SC L.B. SRL Craiova ii datoreaza suma totala de 433.940 lei RON reprezentand taxe si impozite catre bugetul general consolidat, asa cum rezulta din somatia nr.16/35/1/2007/978-04.05.2007, precum si din titlurile executorii nr.3245/18.04.2007 si nr.11/11.08.2006 emise de AFP a Municipiului Craiova.
Creditoarea DGFP Dolj a aratat ca, potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala, cu adresele nr.649/16.05.2007 a fost infiintata poprirea asupra sumelor de bani datorate de SC Q & M.I. SRL, cu orice titlu, debitorului SC L. B. SRL Craiova, iar cu adresa nr.717/21.05.2007, tertul poprit a confirmat infiintarea popririi, mentionand ca datoreaza catre debitoarea SC L. B. SRL suma de 339.458 lei.
De asemenea, creditoarea DGFP Dolj a solicitat, fata de faptul ca tertul poprit SC Q & M I. SRL nu si-a indeplinit obligatiile legale prevazute de art.145 pct.9 si 10 din OG 93/2003, sa se dispuna mentinerea popririi infiintata de organul de executare.
In drept, creditoarea si-a intemeiat actiunea pe dispoz.art.146 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
Debitoarea SC L. B. SRL Craiova si tertul poprit SC Q & M I. SRL au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea cererii de mentinere a popririi ca neintemeiata, solicitand pe cale reconventionala, sa se dispuna desfiintarea popririi.
Judecatoria Craiova prin sentinta civila nr.11001/05.09.2007 a admis in parte cererea de mentinere a popririi formulata de creditoarea DGFP Dolj.
A dispus mentinerea poprii fata de tertul poprit SC Q & M I. SRL asupra sumei de 172.207 lei datorata creditoarei de catre debitoarea SC L. B. SRL.
A admis in parte cererea reconventionala formulata de debitoarea SC L. SRL Craiova si tertul poprit SC Q & M . SRL Craiova.
A dispus desfiintarea popririi infiintate de creditoarea DGFP Dolj fata de tertul poprit SC Q & M. I. SRL cu privire la suma de 261.733 lei.
A admis in parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de tertul poprit si a obligat DGFP Dolj la plata catre acesta a sumei de 4544,77 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs creditoarea DGFP Dolj, debitorul SC L. B. si tertul poprit SC Q & M. I. SRL Craiova.
La termenul din data de 15.11.2008, a fost citata in cauza DGFP Bucuresti, urmare a transmisiunii calitatii procesuale active catre aceasta parte.
La acest termen de judecata a fost pusa in discutia partilor, fata de natura litigiului si fata de dispoz.art.36 din Legea nr.304/2004, competenta Sectiei Civile a Tribunalului Dolj in solutionarea litigiului.
Prin incheierea din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Dolj a scos cauza de pe rol si a inaintat dosarul Sectiei Contencios administrativ si fiscal din cadrul Tribunalului Dolj, spre competenta solutionare.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a avut in vedere rationamentul juridic continut in considerentele deciziei nr. XV din 7.02.2007 a ICCJ prin care a fost solutionat recursul in interesul legii referitor la competenta de solutionare in prima instanta a unor contestatii la executare.
S-a aratat ca nu exista o prevedere legala expresa care sa reglementeze competenta sectiei civile in materie, iar aceasta este o sectie specializata din cadrul tribunalului, asemenea celorlalte sectii, neputandu-se extinde competenta asupra oricaror cauze. S-a considerat ca la instanta de control judiciar activitatea este specializata iar litigiul trebuie directionat spre sectia competenta, in functie de natura sa.
Impotriva acestei incheieri au declarat recurs debitoarea si tertul poprit, motivand ca incheierea a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 45 din Legea nr. 304/2004 deoarece cauza are natura civila, iar nu administrativ fiscala. S-a aratat ca executarea silita este de natura civila, ca dispozitiile art. 149 si 150 din Codul de procedura fiscala se refera la constrangerea tertului poprit de a vira sume de bani pe care le datoreaza debitorului, iar atunci cand legiuitorul a dorit ca o anumita cerere sa fie solutionata de instanta de contencios, a prevazut expres competenta, de pilda in Titlul IX din O.G. 92/2003.
Recursul este fondat pentru urmatoarele considerente.
In speta de fata se pune in discutie competenta de solutionare a caii de atac promovate impotriva unei sentinte prin care s-a solutionat cererea de mentinere a popririi ce a fost infiintata pentru executarea creantelor bugetare, astfel ca instanta de recurs trebuie sa aleaga intre instanta civila, considerata instanta de drept comun, sau instanta de contencios administrativ.
Pentru a lamuri aceasta problema trebuie analizat continutul normelor cu caracter special, considerate aplicabile de catre tribunal.
Articolul 1 alin 1 din Codul de procedura fiscala reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevazute de Codul fiscal, iar potrivit art. 13, interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte vointa legiuitorului asa cum este exprimata in lege. Aceasta inseamna ca normele codului de procedura fiscala, avand caracter special si derogatoriu de la normele de drept comun, pot fi aplicate numai in situatiile expres si limitativ prevazute de acesta, nu si prin asimilare, altor categorii de raporturi juridice.
Codul de procedura fiscala reglementeaza, in cadrul Capitolului XI al Titlului VIII privind colectarea creantelor fiscale, posibilitatea persoanelor interesate de a contesta, in fata instantei judecatoresti, orice acte de executare silita efectuate cu incalcarea prevederilor Codului de procedura fiscala de catre organele de executare. In aceleasi conditii si dupa aceeasi procedura, persoanele interesate pot face contestatie si impotriva actelor de infiintare si de aducere la indeplinire a masurilor asiguratorii sau impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost inceputa executarea silita, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare a instantei si nu exista o procedura legala pentru contestarea sumei si a naturii obligatiei fiscale de plata inscrise in acesta.
Art. 149 din OG nr. 9/2003, asa cum a fost modificata prin OUG nr. 19/27.02.2008 reglementeaza executarea silita a sumelor ce se cuvin creditorilor. Trebuie facuta precizarea ca, desi Codul de procedura fiscala a suferit modificari de la data solutionarii cauzei de catre tribunal pana in prezent, textele avute in vedere de aceasta instanta nu au fost modificate sub aspectul continutului, astfel ca referirile facute la codul modificat sunt diferite doar in ce priveste numerotarea textelor.
In alineatul 1 al textului se face vorbire despre sumele ce pot fi supuse executarii prin poprire, iar alineatul 5 stabileste ca poprirea se infiinteaza de catre organul de executare printr-o adresa care va fi trimisa prin scrisoare recomandata, cu dovada de primire, tertului poprit, impreuna cu o copie certificata de pe titlul executoriu.
Art. 150 , stabilind modalitatea de executare silita a tertului poprit, da posibilitatea instantei de judecata in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul tertului poprit, la cererea organului de executare ori a altei parti interesate, pe baza probelor administrate, sa pronunte mentinerea sau desfiintarea popririi, in cazul in care acesta instiinteaza organul de executare ca nu datoreaza vreo suma de bani debitorului urmarit, precum si in cazul in care se invoca alte neregularitati privind infiintarea popririi. Acest text constituie temeiul legal al promovarii cererii de mentinere a popririi de fata.
Ca urmare, procedura mentinerii popririi integrata Titlului VIII este distincta fata de contestarea celorlalte acte administrative fiscale, respectiv decizii de impunere, acte administrative fiscale asimilate deciziei de impunere sau titluri de creanta privind datoria vamala, pentru contestarea carora sunt aplicabile dispozitiile Titlului IX din Codul de procedura fiscala intitulat "Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale".
Potrivit dispozitiilor art. 205 Cod procedura fiscala, impotriva titlului de creanta, precum si impotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii, contestatia fiind o cale administrativa de atac. Procedura de solutionare a acestei contestatii este diferita de cea a solutionarii contestatiei de drept comun, in sensul ca ea este de competenta organelor fiscale prevazute expres de lege, care, potrivit art. 210 se pronunta prin decizie sau dispozitie, dupa caz, iar impotriva acestei decizii, art. 218 stabileste ca pot fi atacate la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, in conditiile legii.
Asadar, in aplicarea dispozitiilor Titlului IX, coroborate si cu art. 13 din Codul de procedura fiscala, instanta de contencios administrativ are competenta expres aratata mai sus, in timp ce solutionarea contestatiilor prevazute de Titlul VIII se face potrivit dreptului comun, deoarece acest titlu nu contine dispozitii procedurale derogatorii de la dreptul comun in materie( art. 399 si urm. Cod procedura civila).
Reglementarea unei proceduri distincte de contestare a actelor referitoare la urmarirea silita are ca justificare faptul ca aceste acte, desi sunt acte administrative fiscale, fiind emise de organele fiscale, prin natura procedurii de executare silita, ele imbraca forma unor acte de gestiune cu caracter judiciar.
Ca urmare, contestatiile la executare silita se introduc, potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala coroborate cu cele ale Codului de procedura civila, la instanta judecatoreasca de executare, respectiv judecatoria in circumscriptia careia se face executarea, mai precis judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul organului de executare.
Competenta de solutionare a recursului declarat impotriva sentintei pronuntate in prima instanta de judecatorie apartine instantei civile, respectiv sectiei civile a tribunalului, potrivit art. 299 alin 2 Cod procedura civila.
La aceasta concluzie se ajunge analizand logic dispozitiile Codului de procedura fiscala mai sus expuse, deoarece, daca Titlul VIII al acestui cod da in competenta de drept comun solutionarea contestatiilor si prevede o competenta speciala a instantei de contencios administrativ doar in ipotezele reglementate de Titlu IX, este firesc ca normele de competenta de drept comun sa se aplice nu numai introducerii contestatiei, ci si procedurii de judecata si competentei in caile de atac.
Pe de alta parte, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d si art. 3 Cod procedura civila tribunalele solutioneaza in materie de contencios administrativ doar cauze in prima instanta, nu si in caile de atac, ceea ce exclude posibilitatea solutionarii recursului impotriva sentintei de mentinere a popririi de catre sectia de contencios administrativ a tribunalului.
Potrivit art. 399 alin 3 Cod procedura civila, in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, asa cum este cazul in speta, se pot invoca in contestatia la executare, aparari de fond impotriva titlului, daca legea nu prevede in acest scop o procedura speciala.
Titlul executoriu de fata, nefiind este emis de o instanta judecatoreasca, poate fi atacat in procedura speciala descrisa de Titlul IX al Codului de procedura fiscala , procedura care este diferita cererea de mentinere a popririi. Prin urmare, in cadrul contestatiei la executare de drept comun sau a cererii de mentinere a popririi, careia i se aplica dispozitiile de drept comun, nu pot fi aduse aparari de fond, ele facand obiectul unei cai de atac speciale.
Aceasta duce la concluzia ca nu se impune motivarea adusa de tribunal, prin raportare la decizia XV din 2007 a ICCJ pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii, cat timp in judecarea cererii pentru mentinerea popririi nu pot fi facute aparari de fond, care sa implice competenta specializata a sectiei de contencios administrativ.
Cat priveste aplicabilitatea deciziei in interesul legii, este de observat ca ceea ce are caracter obligatoriu potrivit art. 329 alin 3 Cod procedura civila este dispozitivul deciziei, prin care problema de drept este rezolvata, iar prin decizia aratata s-a stabilit care este instanta competenta sa solutioneze contestatia la executare, in aplicarea dispozitiilor art. 400 si 402 din Codul de procedura civila. Instanta suprema a pus in discutie competenta de solutionare a acestei cai de atac atunci cand ea este indreptata impotriva hotararilor judecatoresti pronuntate in litigii comerciale sau a altor titluri executorii in materie comerciala, stabilind ca atunci cand este vorba despre contestatie la executare propriu-zisa, competenta de solutionare apartine judecatoriei, ca instanta de executare, potrivit art. 373 alin. 2 Cod procedura civila.
Referirile facute in considerentele incheierii la motivarea deciziei in interesul legii nu duc la concluzia ca instanta de contencios administrativ este competenta in solutionarea caii de atac, instanta suprema stabilind ca determinarea instantei competente in caile de atac se face dupa regulile general aplicabile cuprinse in art. 2 pct. 2 si 3, art. 3 pct. 2 si 3 si art. 4 pct. 1 din Codul de procedura civila. S-a aratat, de asemenea, ca in considerarea principiului specializarii, este firesc ca, atunci cand contestatia la executare propriu-zisa sau contestatia la titlu vizeaza un titlu emis in materie comerciala, acestea sa se indrepte la sectia comerciala - daca aceasta exista - a instantei competente. Exprimarea aleasa nu poate duce la concluzia ca s-a stabilit o anumita regula in materie, in sensul specializarii competentei in caile de atac, mai cu seama ca argumentul care a dus la o astfel de motivare era acela ca exista posibilitatea ca, intr-o atare contestatie, sa se invoce si aparari de fond, a caror natura comerciala sa fie indiscutabila.
Asadar, Inalta Curte a considerat ca se poate solutiona calea de atac promovata impotriva contestatiei la executare de catre o alta sectie decat cea civila a tribunalului, daca exista posibilitatea invocarii unor aparari de fond.
Asa cum deja s-a aratat, intr-o cerere pentru mentinerea popririi intemeiata pe prevederile art. 150 Cod procedura fiscala nu pot fi aduse aparari de fond, acestea putand fi analizate doar intr-o procedura speciala, de competenta instantelor de contencios administrativ.
Se constata astfel ca este intemeiat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, deoarece tribunalul a aplicat gresit dispozitiile Codului de procedura fiscala si a facut o gresita interpretare a deciziei in interesul legii nr. XV/2007. Solutia care se impune este aceea de admitere a recursului si, potrivit art. 312 Cod procedura civila, de casare a incheierii atacate, urmand a se trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta - Sectia civila a Tribunalului Dolj, in vederea solutionarii recursului.
1