Liberare provizorie sub control judiciar. Cerere formulata de catre
aparatorul ales al inculpatului.
Este nelegala hotararea instantei de respingere a
cererii
de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului,
cu
motivarea ca aceasta a fost formulata de o persoana care
nu
este prevazuta in disp.art.160/6 alin.1 Cod pr.penala.
Aparatorul ales al inculpatului poate formula
cerere de
liberare provizorie a acestuia,indiferent daca l-a asistat
sau
nu pana atunci pe inculpat.
(Curtea de Apel Pitesti, decizia penala nr.
727/R din 22 decembrie 2008)
Prin incheierea nr.523 din 17 decembrie 2008, pronuntata de
Tribunalul arges, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control
judiciar, formulata de catre inculpat.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a retinut ca aparatorul ales
al inculpatului, desi a semnat pentru acesta cererea de liberare provizorie
sub control judiciar, nu a facut dovada imputernicirii sale in acest sens.
Impotriva acestei incheieri a formulat recurs inculpatul,
invocand nulitatea absoluta, in primul rand lipsa de aparare, dat fiind
faptul ca nu i s-a permis sa fie asistat de avocatul ales, precum si gresita
respingere a cererii ca inadmisibila, sustinand ca avocatul care a formulat
cererea avea calitate procesuala, iar el si-a insusit cererea formulata de
acesta.
Prin decizia penala nr.727/R din 22 decembrie 2008,
pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, a fost admis recursul, s-a casat
incheierea si s-a trimis cauza spre rejudecare la acelasi tribunal.
Pentru a decide astfel, curtea a constatat ca singura motivare
in legatura cu admisibilitatea cererii de liberare provizorie, s-a referit la
calitatea persoanei care a formulat cererea, considerandu-se ca avocatul
semnatar nu l-a asistat pe inculpat, atat timp cat cererea nu era insotita de
imputernicire avocatiala.
Curtea a mai constatat ca in conformitate cu disp.art.172
alin.7 Cod pr.penala, in cursul judecatii, aparatorul are dreptul sa asiste pe
inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar in cazul in care
inculpatul este arestat, sa ia contact cu acesta.
Din continutul acestui text de lege, dat fiind faptul ca cererea
de liberare provizorie este solutionata de instanta, rezulta ca chiar daca
cauza se afla in cursul urmaririi penale, aparatorul avea dreptul sa exercite
orice drept procesual al inculpatul, inclusiv sa formulez cerere de liberare
provizorie.
In plus, curtea a apreciat ca nici o prevedere legala nu
restrange dreptul inculpatul de a-si alege orice avocat decat cel care l-a
asistat la urmarire penala, pentru a formula cereri in favoarea sa, neavand
relevanta daca el sau alt avocat l-a asistat pe inculpat in fata procurorului.
De asemenea, curtea a constatat, contrar motivarii tribunalului, ca
inculpatul a dat mandat avocatului pentru: "redactare, depunere si
sustinere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar".