T.V.A. CONDITIONAREA DREPTULUI DE DEDUCERE, DE
INREGISTRAREA AGENTULUI ECONOMIC CA PLATITOR
DE T.V.A.
- art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adaugata,
- art. 23 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea
adaugata,
- art. 145 si urm. Cod fiscal
(Nota: O.U.G. nr. 17/2000 si Lega nr. 345/2002 au fost abrogate, in prezent taxa pe valoarea
adaugata fiind reglementata prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal) Pentru a beneficia de dreptul de deducere, potrivit reglementarilor in
vigoare in perioada 2001-2006, prima cerinta care trebuia indeplinita de catre
agentul economic era aceea de a-si dovedi calitatea de persoana inregistrata ca platitor
de T.V.A.
In absenta unei astfel de inregistrari, dreptul de deducere nu poate fi
acordat, fapt care rezulta din interpretarea art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000, in art.
23 din Legea nr. 345/2002 si in art. 145 si urm. din Codul fiscal, fiind fara
relevanta faptul ca agentul economic a platit, iar organele fiscale au incasat sumele
varsate ca T.V.A.
(Curtea de Apel Pitesti - s.c.c.a.f., decizia nr. 527/R-C/ 16 mai
2008) Prin sentinta nr.239/2008, Tribunalul Valcea a admis in
parte actiunea reclamantei SC U.I. SRL formulata in contradictoriu cu
D.G.F.P. V si A.F.P. B si a anulat actele contestate pentru suma de
48.448 lei, mentinandu-le pentru 4.408 lei., cu 1.200 lei cheltuieli de
judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca organele de
inspectie au constatat ca reclamanta s-a comportat incepand cu luna mai
1999 ca platitoare de T.V.A. si in mod gresit organul fiscal a primit si a
inregistrat deconturile de T.V.A. fara a atrage atentia asupra inexistentei
declaratiei la care obliga legea, nerealizand o indrumare a contribuabililor
si ignorand rolul activ pe care se impunea sa-l aiba.
In aceste conditii, asa cum a retinut si expertul contabil,
T.V.A.- ul suplimentar in suma de 51.262.351 lei nu este datorat de catre
petenta, concluzie sustinuta de faptul ca era indreptatita sa colecteze
T.V.A., intrucat si-a indeplinit obligatiile prevazute de lege.
Nici T.V.A.- ul suplimentar calculat nu este datorat de vreme
ce au fost primite si inregistrate deconturile depuse, iar suma de
2.794.118 lei neinregistrata ca T.V.A. al monetarului, nu este datorata
pentru ca acest monetar a fost completat in mod eronat, nefiind nevoie
sa fie inregistrat in contabilitate.
Este datorata insa suma de 1.625.036 lei reprezentand TVA
pentru anumite bonuri fiscale de aprovizionare carburanti auto, pe care
nu sunt inscrise denumirea cumparatorului si numarul de inmatriculare al
autovehiculului.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs D.G.F.P. Valcea,
criticand-o pentru motivele prevazute de art.304 pct. 8 si 9 si art. 3041
Cod procedura civila, in dezvoltarea carora a sustinut urmatoarele:
- reclamanta nu si-a indeplinit obligatia prevazuta in mod
expres de lege ca la depasirea plafonului legal sa formuleze declaratie
pentru a fi luata in evidenta ca platitor de taxa pe valoare adaugata. In
absenta unei astfel de declaratii, nu se poate beneficia de facilitatea
platitorului, iar interpretarea pe care instanta o da dispozitiilor art.7 din
Codul de procedura fiscala este gresita;
- dreptul de deducere nu poate fi exercitat decat de persoana
impozabila inregistrata ca platitor de T.V.A. si aceasta in conditiile expres
prevazute de actele normative speciale;
- raportul de expertiza contabila intocmit in cauza, de altfel
inutil solutionarii pricinii, in care se punea problema pronuntarii asupra
unei chestiuni de drept, nu a raspuns obiectivelor fixate de instanta.
Examinand criticile formulate se constata ca ele sunt
fondate pentru cele ce se vor arata mai jos.
Solutionarea prezentei pricini se impune a fi facuta cu
observarea in principal a aspectelor contestate de catre reclamant atat in
actiunea cu care a investit instanta, cat si in contestatia adresata organelor
fiscale, cele doua avand, de altfel, un continut aproape identic.
In esenta sustinerea reclamantului-intimat este aceea ca
aplicarea dispozitiilor legale privind taxa pe valoare adaugata trebuie sa se
faca tinandu-se seama de faptul ca in perioada ianuarie 2001-martie 2006
a platit T.V.A. desi nu se inregistrase la categoria persoanelor impozabile
cu aceasta datorie fiscala, ceea ce constituie, in mare masura, un aspect de
vinovatie a A.F.P. B..
Nicaieri in continutul celor doua sesizari nu se contesta
modul de calcul al cheltuielilor fiscale retinute ca fiind datorate de catre
agentul economic prin raportul de inspectie, asa incat erau total lipsite de
suport obiectivele fixate pentru raportul de expertiza (fila 77), obiective
incuviintate in mare parte de catre instanta in sedinta din 4 septembrie
2007.
Asa cum de altfel se sustine in recurs, in cadrul procesual
constituit, raportul de expertiza contabila reprezinta o proba inutila.
Singurul aspect contestat era - nu intinderea obligatiilor - ci dreptul pe
care il are sau nu agentul economic, neinregistrat ca platitor de T.V.A.
dar care in fapt face astfel de plati.
Dreptul pretins este acela de deducere, drept recunoscut in
art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000, in art. 23 din Legea nr. 345/2002 si in
art. 145 si urm. din Codul fiscal.
Toate dispozitiile legale precitate conditioneaza dreptul de
deducere de inregistrare a agentului economic ca platitor de T.V.A.
Atata vreme cat comerciantul nu s-a inregistrat ca avand
calitatea de persoana impozabila - platitoare de T.V.A., acesta nu poate
sa exercite dreptul de deducere.
Este total lipsit de relevanta sub aspectul dreptului de
deducere, faptul ca i-au fost primite plati din aceasta categorie fiscala,
atata vreme cat nu s-a depus o cerere de inregistrare ca platitor de T.V.A.
Rolul activ pe care trebuie sa-l exercite organele fiscale nu
trebuie transformat intr-o obligatie de indrumare a activitatii agentilor
economici, in sensul de consiliere a acestora. Nu se poate admite ca
sanctiunea pentru neformularea unei cereri de catre agentul economic,
singurul in sarcina caruia este stabilita de catre legiuitor obligatia, sa fie
transferata in patrimoniul organului fiscal a carei atributie principala sub
acest aspect este aceea de a primi si inregistra solicitarea formulata.
Asa cum s-a aratat mai sus, pentru a beneficia de dreptul de
deducere, potrivit reglementarilor in vigoare in perioada 2001-2006,
prima cerinta care trebuia indeplinita de catre agentul economic era aceea
de a-si dovedi calitatea de persoana inregistrata ca platitor de T.V.A.
In absenta unei astfel de inregistrari singura statuare care se
impune este aceea ca dreptul de deducere nu poate fi acordat.
Fata de aceasta concluzie si observand ca nu s-au contestat
calculele si intinderea obligatiilor stabilite de organele fiscale urmeaza a se
retine ca incepand cu ianuarie 2001 si pana in august 2006, reclamanta -
intimata datora T.V.A. in suma de 63.044 lei din care achitase suma de
29.387 lei, ramanand de platit 33.657 lei, suma compusa din T.V.A. din
evidenta de 2.509 lei si T.V.A. debit suplimentar de 31.848 lei (fila 37).
La suma de 33.657 lei se calculeaza accesoriile reprezentand penalitati si
dobanzi plus majorari (fila 47), ajungand la un total de 52.856 lei.
Aceste calcule sunt determinate, pe de o parte, de
rationamentul mai sus exprimat potrivit caruia agentul economic nu era
indreptatit sa deduca T.V.A., asa incat deducerile operate nu pot fi avute
in vedere la calculul obligatiei fiscale, iar pe de alta parte, se impune a fi
achitata diferenta de T.V.A. calculata de organul de control si platita
numai in parte de agentul economic.
Pentru toate aceste considerente, se apreciaza ca recursul este fondat si in
baza art.312 alin.1 Cod procedura civila urmeaza a fi admis, iar in fond
modificata sentinta in sensul respingerii actiunii.