3. CONTENCIOS FISCAL. DECIZIE FISCALA PRIN CARE
SE ATRAGE RASPUNDEREA UNEI ALTE PERSOANE
JURIDICE DECAT CEA AFLATA IN INSOLVENTA.
INAPLICABILITATEA ART. 36 DIN LEGEA NR. 85/2006.
Art. 27, 28 si 176 Cod procedura fiscala, art. 36 din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolventei.
Potrivit art.27 din Codul de procedura fiscala, persoana juridica
raspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil daca este indeplinita
una din cele trei situatii enuntate la lit.a-c, respectiv a dobandit active
corporale de la debitor a caror valoare contabila reprezinta cel putin
jumatate din valoarea neta a activelor, are raporturi comerciale cu cel
putin jumatate din clientii sau furnizorii cu care si debitorul are astfel de
relatii si raporturi de munca cu cel putin jumatate din angajatii sau
prestatorii de servicii ai debitorului
Emiterea unui titlu de creanta fata de un codebitor solidar nu este
suspendata de faptul ca celalalt codebitor se afla in procedura de
insolventa.
Legea nr.85/2006 stabileste reguli speciale de egalitate, dar si de
ierarhizare pentru creditorii unui agent economic aflat in insolventa, dar
nu este de natura a nega dreptul acestora de a-si indestula creanta de la
alti debitori solidari.
Raspunderea la care se refera art.27 si art.28 din
O.G.nr.92/2003 este o raspundere speciala care pune in discutie
savarsirea unor delicte sau cvasidelict si se stabileste in solidar cu
contribuabilul despre care se pretinde ca nu si-a achitat datoriile fiscale si
care are sediul in raza de competenta a paratei.
( Decizia nr. 38/F-CC/12.03.2008, pronuntata de Curtea
de Apel pitesti - s.c.c.a.f.) Constata ca, prin actiunea inregistrata la 29 ianuarie 2008,
reclamanta S.C.B. S.A. a solicitat in contradictoriu cu Administratia
Finantelor Publice Braila anularea Deciziei nr.43 emisa de parata la 14
martie 2007.
In motivare, reclamanta a sustinut ca parata a incalcat
dispozitiile art.34 din O.G.nr.92/2003, cu privire la competenta
teritoriala a organului fiscal, competenta ce revenea celui de la domiciliul
contribuabilului, precum si dispozitii ale Legii nr.85/2006.
Reclamanta a aratat ca Legea insolventei constituie o norma
speciala in raport cu O.G.nr.92/2003 si nu este permisa recuperarea
individuala numai a unei creante bugetare fara inscrierea in tabelul
creditorilor si fara aplicarea prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006.
S-a mai motivat ca reclamanta s-a format prin divizarea
partiala a S.C. F.S. S.A. Braila in anul 2003, ca procesul verbal de divizare
nu a fost contestat, iar intrarea in procedura de insolventa s-a produs la
15 decembrie 2006, la mai bine de 3 ani de la divizare si dupa ce starea de
insolventa se constatase la 15 octombrie 2006.
In ceea ce priveste tranzactia din 31 martie 2004, materializata
in factura nr.4287578, aceasta este valabila intrucat reclamanta a platit
pretul si nu i se poate imputa faptul ca are aceiasi furnizori si clienti, cu
cei ai SC F.S. SA, deoarece obiectul de activitate al celor doua societati
este cel avand codul CAEN 1120.
Executarea lucrarilor din obiectul de activitate al societatii
este determinat de licitatiile la care aceasta participa, iar in privinta
salariatilor angajarea se face in temeiul contractului individual de munca
cu plata salariului neputand sa fie limitat dreptul la munca si aceasta in
conditiile in care nu existau litigii intre S.C. F.S. S.A. Braila si angajatii
acesteia.
La dosarul cauzei au fost depuse acte de care partile au inteles
sa se serveasca in sustinerile lor, din a caror examinare se retin
urmatoarele.
O prima observatie care se impune este aceea ca Decizia
nr.43 emisa de parata la 14 martie 2007, a fost contestata administrativ de
catre reclamanta, contestatie solutionata prin Decizia nr.159557
pronuntata de Directia Generala a Finantelor Publice Braila la 20 iulie
2007.
Aceasta din urma decizie nu a fost atacata de reclamanta, desi
prin ea s-a stabilit legalitatea Deciziei nr.43 din 14 martie 2007.
Neatacarea deciziei pronuntate cu ocazia solutionarii
contestatiei este de natura sa atraga inadmisibilitatea prezentei actiuni
retinandu-se ca, potrivit art.218 din Codul de procedura fiscala, deciziile
emise in solutionarea contestatiilor administrative se ataca la instanta de
contencios administrativ, ceea ce reclamanta nu a facut.
Retinand insa ca in ambele acte administrative problema
contestata este aceea a atragerii raspunderii solidare a reclamantei, aspect
pe care aceasta il supune cenzurii instantei, se apreciaza ca, si trecandu-se
peste exceptia mai sus amintita, sustinerile din actiune nu pot fi primite
Aceste pretentii privesc asadar, contestarea de catre
reclamanta a obligarii sale in solidar cu S.C. F.S. S.A. Braila la plata sumei
de 1.404.967 lei, valoare in raport de care actiunea reclamantei este de
competenta in prima instanta a curtii de apel fata de prevederile art.10
din Legea nr.554/2004.
Cu privire la incalcarea normelor de competenta teritoriala
invocate prin actiune (dar neinvocate si deci neanalizate in calea
administrativa de atac), urmeaza a se observa ca dispozitiile art.34 din
Codul de procedura fiscala, se raporteaza la domiciliul fiscal al
contribuabilului atunci cand se stabilesc in sarcina acestuia impozite, taxe
si alte contributii la bugetul general consolidat.
In cauza, actul contestat nu are in vedere o stabilire in sarcina
reclamantei a unei taxe sau a unui impozit, iar aceasta nu are pozitia de
contribuabil, intrucat raspunderea la care se refera art.27 si art.28 din
O.G.nr.92/2003 este o raspundere speciala care pune in discutie
savarsirea unor delicte sau cvasidelicte. Raspunderea se stabileste in
solidar cu contribuabilul despre care se pretinde ca nu si-a achitat
datoriile fiscale si care are sediul in raza de competenta a paratei.
Aceasta forma de raspundere stabilita de Codul de procedura
fiscala nu este conditionata in atragerea ei de formularea unei opozitii la
divizare fiind suficient sa se dovedeasca o indeplinire a cerintelor - parte
cumulative, parte alternative - prevazute in textele de lege precitate.
In actiune se incearca o confuzie intre procedura de
insolventa ce s-a deschis fata de S.C. F.S. S.A. in conditiile Legii
nr.85/2006 la 15 decembrie 2006 si declaratia de insolvabilitate care s-a
facut prin procesul verbal din 15 octombrie 2006 in conditiile art.176 din
Codul de procedura fiscala.
In cauza nu se pune problema aplicarii dispozitiilor art.36 din
Legea nr.85/2006 privind suspendarea tuturor actiunilor judiciare si
extrajudiciare prin care se tinde la realizarea creantelor asupra debitorului
in insolventa.
Prin decizia contestata de reclamanta s-a atras raspunderea
unei alte persoane juridice decat aceea aflata in insolventa. Emiterea unui
titlu de creanta fata de un codebitor solidar nu este suspendata de faptul
ca celalalt codebitor se afla in procedura de insolventa.
Legea nr.85/2006 stabileste reguli speciale de egalitate, dar si
de ierarhizare pentru creditorii unui agent economic aflat in insolventa,
dar nu este de natura a nega dreptul acestora de a-si indestula creanta de
la alti debitori solidari.
Potrivit art.27 din Codul de procedura fiscala, persoana
juridica raspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil (in cauza este
vorba de declaratia din 15 octombrie 2006), daca este indeplinita una din
cele trei situatii enuntate la lit.a-c, respectiv a dobandit active corporale
de la debitor a caror valoare contabila reprezinta cel putin jumatate din
valoarea neta a activelor, are raporturi comerciale cu cel putin jumatate
din clientii sau furnizorii cu care si debitorul are astfel de relatii si
raporturi de munca cu cel putin jumatate din angajatii sau prestatorii de
servicii ai debitorului.
Prin actiunea formulata nu se contesta incidenta nici uneia
din cele trei situatii retinute in cauza, ci sunt criticate numai aceste
prevederi legale.
Nu se sustine ca prin factura nr.4287578/31 martie 2004, nu
s-ar fi instrainat catre reclamanta mai mult de jumatate din activele
corporale ale debitoarei insolvabile, ci doar ca s-a platit pretul si
operatiunea ar fi perfect valabila. Nu se sustine ca cel putin jumatate din
clientii sau furnizorii reclamantei nu sunt comuni si pentru S.C. F.S. S.A.,
ci doar ca situatia se datoreaza unui obiect de activitate comun si
participarii la licitatiei.
Nici in ceea ce priveste proportia de cel putin jumatate din
angajati ca fiind comuni nu este contestata, sustinandu-se numai dreptul
la munca si inexistenta unor prejudicii cauzate de acesti salariati
debitoarei insolvabile.
In concluzie, in limita sustinerilor de fond din actiune, se
apreciaza ca decizia contestata este legala si temeinica, iar aplicarea art.27
si art.28 din Codul de procedura fiscala s-a facut in litera si spiritul legii.
In cauza s-a mai depus de catre reclamanta o copie a deciziei
nr.XII/2006 a I.C.C.J. pronuntata intr-un recurs in interesul legii, dar a
carei obiect nu are nici o legatura cu pricina de fata, hotararea
reglementand modalitatea de consolidare a creantelor A.V.A.S. si
raporturile dintre Legea nr.51/1998 si Legea nr.64/1995 (actuala Lege
nr.85/2006), in materia reorganizarii judiciare si a falimentului.
Pentru toate aceste considerente, se apreciaza ca actiunea este nefondata
si urmeaza a fi respinsa.