CONTRACT DE TRANSPORT DE MARFURI. TERMEN DE PRESCRIPTIE A DREPTULUI LA ACTIUNE.

Decizie nr. 19/R-C din data de 21.01.2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitesti

CONTRACT DE TRANSPORT DE MARFURI.
TERMEN DE PRESCRIPTIE A DREPTULUI LA
ACTIUNE.


Actiunile derivand din contracte de transport
international de marfuri se prescriu in termen de un an
daca nu este caz de dol sau culpa cand termenul este de 3
ani si acestea curg din ziua in care a fost eliberata marfa.
(Decizia nr.19/R-C din 21 ianuarie 2005)

Prin actiunea formulata reclamanta S.C. "T.R." S.R.L. Bucuresti a
solicitat obligarea paratei S.C. "M.I.." S.R.L. Rm.Valcea la plata sumei 945,89
Euro, echivalent a 1850 DM, motivat de faptul ca suma reprezinta o
penalitate convenita de parti pentru ajungerea mijlocului de transport la
destinatie cu o intarziere de 21 de zile.
Prin sentinta nr.1814/2003 a Tribunalului Valcea, a fost admisa
actiunea si obligata parata la plata sumei de 945,89 Euro, penalitati de
intarziere, si 3.788.495 lei cheltuieli de judecata.
Recursul declarat de parata a fost admis de Curtea de Apel Pitesti,
prin decizia nr.19/R-C din 21 ianuarie 2005, si a fost modificata sentinta in
sensul respingerii actiunii.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie instanta de control judiciar a
apreciat ca, intre parti a intervenit un contract de transport international de
marfuri, a carui executare face obiectul reglementarii prin C.M.R., conventie
adoptata prin Decretul nr.451/1972.
In conformitate cu dispozitiile art.32 alin.2 din acest act normativ,
actiunile derivand din transporturile supuse conventiei se prescriu in termen
de un an daca nu este caz de dol sau culpa, potrivit legii tarii careia ii apartine
organul de jurisdictie sesizat.
In caz de pierdere partiala, avarie sau intarziere, potrivit lit.a din
acelasi articol, termenul curge din ziua cand marfa a fost eliberata.
Acelasi termen de un an, pentru operatiunile efectuate in cadrul
programului de transport, se regaseste in disp.art.4 alin.2 din Decretul
nr.167/1958, iar cum actiunea reclamantei a fost formulata in afara acestei
perioade, s-a apreciat ca ea este prescrisa.

Sursa: Portal.just.ro