Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Conditiile cerute pentru recunoasterea statutului de refugiat. Imposibilitatea asimilarii acestei categorii a persoanelor care au cerut si obtinut cetatenia unui alt stat cu acordul statelor ce au ocupat teritoriul ce apartinea Romaniei Decizie nr. 738/C.A. din data de 13.12.2010
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Conditiile cerute pentru recunoasterea statutului de refugiat. Imposibilitatea asimilarii acestei categorii a persoanelor care au cerut si obtinut cetatenia unui alt stat cu acordul statelor ce au ocupat teritoriul ce apartinea Romaniei
Chiar daca familia reclamantilor a avut de indurat suferinte materiale si morale pe timpul cat membrii ei au avut statut de cetateni germani, acest fapt nu ii indreptateste pe descendentii lor sa reclame acordarea beneficiului Legii nr. 290/2003, atata timp cat parasirea teritoriului Bucovinei de Nord nu a fost un act fortat, ci o operatiune personala a celor in cauza, vointa a carei materializare s-a bucurat de concursul deplin al autoritatilor sovietice si germane, si cat timp cetatenii romani ramasi pe teritoriul ocupat nu au beneficiat de acelasi tratament, fapt ce a si determinat interventia legiuitorului, in sensul acordarii de despagubiri sau compensatii pentru bunurile pe care acestia din urma au fost obligati sa le abandoneze.

Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 738/C.A./13 decembrie 2010,
Legea nr. 290/2003

Sursa: Portal.just.ro