Compensatie prevazuta de art.78 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010 pentru salariatii institutiilor publice
Dispozitiile art.3 alin.2 din contractul colectiv de munca unic la nivel de tara pentru perioada 2007-2011 prin care s-a prevazut ca "se pot incheia contracte colective de munca si pentru salariatii institutiilor publice, insa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si al caror cuantum sunt stabilite prin lege", trebuie analizate coroborat cu dispozitiile Legii nr.330/2009, prin care nu a fost prevazuta acordarea unor asemenea compensatii.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 534 din 18 iunie 2010
Prin sentinta civila nr.711 din 1.04.2010 pronuntata de Tribunalul Iasi, a fost respinsa contestatia formulata de contestatoare in contradictoriu cu intimatul inspectoratul teritorial de munca, s-a admis cererea completatoare formulata de contestatoare in contradictoriu cu intimatul, care a fost obligat sa ii achite contestatoarei o compensatie egala cu un salariu lunar, conform art.78 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca prin contestatia formulata, contestatoarea a chemat in judecata pe intimatul inspectoratul teritorial de munca, solicitand anularea deciziei nr.114/15.01.2010, reintegrarea pe postul anterior si obligarea paratei la plata salariilor indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat. De asemenea, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 2.500 euro cu titlu de daune morale si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea contestatiei sale, contestatoarea a sustinut ca a fost salariata intimatei pe postul de referent tr. IV, conform contractului individual de munca si a actelor aditionale la acest contract. La data de 15.01.2010 a fost emisa decizia nr.114, prin care i-a fost desfacut contractul individual de munca in temeiul dispozitiilor art.65 alin.1 Codul muncii.
A mai sustinut contestatoarea ca decizia este lovita de nulitate absoluta, intrucat a fost emisa de o persoana care nu are calitatea de conducator al institutiei angajatoare. Astfel, initial institutia parata a fost condusa de un inspector, iar prin Legea nr.105/2009 s-a stabilit ca inspectoratul teritorial de munca este condus de un director coordonator. Prin decizia Curtii Constitutionale nr.1629/2009, O.G. nr.105/2009 a fost declarata neconstitutionala, motiv pentru care institutia angajatoare trebuia sa revina la organizarea anterioara, aceasta implicand existenta la conducere a unui inspector-sef si nu a unui director coordonator.
Contestatoarea a mai invocat faptul ca decizia este lovita de nulitate absoluta si motivat de faptul ca angajatorul nu a respectat dispozitiile Codului muncii. Astfel, inspectoratul teritorial de munca a concediat in termen de 30 de zile un numar de 22 de salariati. Intrucat numarul total de salariati era de 109 persoane, rezulta ca in cauza erau incidente dispozitiile art.68 lit.b) Codul muncii, intimatul desfacandu-i contractul individual de munca in cadrul unei concedieri colective. Ori, desi a disponibilizat mai mult de 10% din numarul de persoane aflate in schema de personal, angajatorul a ignorat prevederile art.69 si urm. din Codul muncii.
Mai mult, chiar daca reorganizarea activitatii s-a realizat ca urmare a dispozitiilor Legii nr.329/2009 si ale H.G. nr.1387/2009, nici unul dintre aceste acte normative nu prevede dispozitii speciale in detrimentul celor prevazute de Codul muncii, referitoare la procedura pe care trebuie sa o urmeze angajatorul in cadrul unei concedieri colective. De asemenea, textele normative in baza carora s-a facut reorganizarea activitatii nu fac nici o distinctie intre contractele de munca pe durata determinata si cele pe durata nedeterminata, intre functionarii publici si personalul contractual, astfel ca desfiintarea contractelor de munca pe perioada determinata constituie un act abuziv, nelegal si discriminatoriu. Angajatorul trebuia sa aplice dispozitiile legale, sa se raporteze la criteriile legale si cele stabilite impreuna cu sindicatul si abia apoi sa dispuna desfacerea contractelor de munca.
Contestatoarea a sustinut si faptul ca angajatorul facea trimitere la o discutie cu reprezentantii salariatilor, consemnata in procesul-verbal din 21.12.2009. Or, dispozitiile legale in materia concedierii colective privesc notificarea si consultarea sindicatului din care angajatii unitatii fac parte. Mai mult, adresa sindicatului functionarilor publici a fost ignorata. Practic, contestatoarea a sustinut ca s-a decis mentinerea in functie a functionarilor publici si disponibilizarea personalului contractual, acesta fiind unicul criteriu avut in vedere de conducerea unitatii.
In ceea ce priveste daunele morale, contestatoarea a precizat ca, desi in decizie se specifica in mod clar ca desfiintarea contractului de munca s-a facut fara nici un criteriu, reprezentantul institutiei, intr-un ziar, a adus la cunostinta opiniei publice ca pentru disponibilizari s-au avut in vedere urmatoarele criterii: "competente personale, problemele pe care le-au creat si modul in care si-au desfasurat activitatea". Ori, aceste afirmatii au adus prejudicii onoarei si imaginii sale in comunitate.
In dovedirea contestatiei, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, adresa nr. 127/18.12.2009, contractul individual de munca si actul aditional la acest contract si un extras dintr-un ziar.
Intimatul inspectoratul teritorial de munca a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei. In motivarea pozitiei sale procesuale, intimatul a sustinut ca decizia nr.114/2010 era motivata de prevederile legislative prin care inspectia muncii si inspectoratele teritoriale de munca sunt supuse reorganizarii, respectiv Legea nr.329/2009 si H.G. nr.1387/2009. Anexa nr.2 din H.G. nr.11/2009 stabilea ca in totalul de 3966 posturi aprobate pentru inspectoratele teritoriale de munca, se includ si 500 posturi functii contractuale, utilizate temporar pana la data de 31.12.2010, cu acoperirea cheltuielilor de personal din veniturile proprii ale inspectiei muncii. Prin Legea nr.329/2009 (art.7), inspectia muncii a fost reorganizata ca institutie publica finantata integral de la bugetul de stat si astfel toate veniturile realizate au fost directionate catre bugetul de stat. Prin H.G. nr.1387 s-a abrogat anexa nr.2 a H.G. nr.11/2009, stabilindu-se ca inspectia muncii va avea un total de 3571 posturi finantate integral de la bugetul de stat. Astfel, fata de aceste dispozitii legale, intimatul a sustinut ca in mod corect i s-a pus in vedere, prin decizia nr.1743/CM/17.12.2009, ca, pentru reducerea numarului de posturi, se vor avea in vedere posturile contractuale utilizate temporar potrivit H.G. nr.11/2009 si finantate din venituri proprii. O solutie contrara ar fi avut drept consecinta desfiintarea unui numar mai mare de posturi decat cel avut in vedere si, mai mult, s-ar fi ajuns ca posturile contractuale sa fie finantate de la bugetul de stat, ceea ce constituie o incalcare a dispozitiilor legale.
A mai sustinut intimatul ca in luna ianuarie 2010 au fost concediati opt salariati din totalul de treisprezece salariati, astfel incat nu sunt incidente dispozitiile referitoare la concedierea colectiva. De asemenea, intimatul a precizat faptul ca avea dreptul de a stabili posturile care trebuiau desfiintate si care urmau a fi mentinute, precum si faptul ca desfiintarea locului de munca al contestatoarei era efectiva si avea o cauza reala si serioasa.
Cu privire la primul motiv de nulitate, intimatul a sustinut ca decizia a fost legal emisa, directorul coordonator fiind numit prin decizia nr.471/26.10.2006.
Referitor la daunele morale, intimatul a aratat ca decizia de concediere nu era de natura sa cauzeze contestatoarei vreun prejudiciu moral, neexistand nici o referire la competentele profesionale sau la culpa salariatei.
La termenul de judecata din 17.03.2010, contestatoarea si-a completat contestatia, solicitand ca, in situatia in care se va constata ca decizia de concediere este legala, intimatul sa fie obligat la plata compensatiei echivalente cu un salariu compensatoriu, conform dispozitiilor art.78 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010.
Pe baza probatoriului administrat, instanta de fond a retinut ca reclamanta a fost salariata inspectoratului teritorial de munca, pe postul de referent tr. IV, conform contractului individual de munca inregistrat sub nr.143/17.12.20058. Acest contract individual de munca a fost incheiat pe perioada determinata, 17.12.2008 - 30.06.2009. Ulterior, prin actul aditional nr.97/30.06.2009 s-a convenit prelungirea duratei contractului individual de munca pe perioada cuprinsa intre data de 01.07.2009 si data de 17.12.2010.
Prin decizia nr.114/15.01.2010 emisa de intimat s-a dispus incetarea contractului individual de munca al contestatoarei incepand cu data de 23.01.2010, in temeiul dispozitiilor art.65 Codul muncii, ca urmare a desfiintarii postului ocupat in urma reorganizarii activitatii inspectoratului. Aceasta decizie a fost semnata de directorul coordonator.
Din cuprinsul deciziei nr.471/26.10.2009 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale - Inspectia Muncii a rezultat ca, incepand cu data de 26.10.2009, numitul T.I. a fost numit in functia de director coordonator al inspectoratului teritorial de munca.
Avand in vedere aceasta decizie, tribunalul a retinut ca sunt neintemeiate sustinerile contestatoarei referitoare la faptul ca decizia este lovita de nulitate absoluta, intrucat a fost semnata de o persoana care nu avea calitatea de conducator al institutiei angajatoare.
De asemenea, instanta de fond a mai retinut ca erau neintemeiate si sustinerile contestatoarei referitoare la faptul ca desfacerea contractului sau individual de munca a avut loc in cadrul unei concedieri colective (art.68 lit.b Codul muncii), intrucat in termen de 30 de zile au fost concediate 22 de persoane din numarul total de 109 salariati. Astfel, potrivit dispozitiilor art.68 alin.1 Codul muncii, prin concediere colectiva se intelege concedierea, intr-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de: cel putin 10 salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati mai mult de 20 de salariati si mai putin de 100 de salariati; cel putin 10% din salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 100 de salariati, dar mai putin de 300 de salariati; cel putin 30 de salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 300 de salariati.
Ori, in speta, a retinut prima instanta ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art.68 Codul muncii, pentru a fi in prezenta unei concedieri colective. Astfel, din cuprinsul adresei nr.252179/21.12.2009 a rezultat ca incepand cu data de 23.01.2010 au fost concediati, in temeiul dispozitiilor art.65 Codul muncii, un numar de opt salariati, iar potrivit situatiei posturilor pe compartimente, la data de 31.12.2009 numarul total de salariati ai paratului era de 97 (109 posturi, din care 12 vacante). In consecinta, instanta a retinut ca in speta nu sunt aplicabile prevederile art.68 Codul muncii.
Cu privire la sustinerile contestatoarei asupra concedierii celor 22 de salariati din totalul de 109, tribunalul a constatat ca acestea sunt neintemeiate. Astfel, din cuprinsul procesului-verbal din 18.12.2009 a rezultat ca intimatul a decis desfiintarea unui numar total de 22 de posturi, din acest numar de 22 de posturi, 11 posturi fiind deja vacante, iar un post urmand sa devina vacant la data de 01.01.2010. In consecinta, nu se putea vorbi de concedierea unui numar de 22 de salariati, ci de desfiintarea unui numar de 22 de posturi, unele dintre acestea fiind vacante. Ori, art.68 Codul muncii face referire la numarul de salariati care trebuie concediati, pentru a exista o concediere colectiva si nu la numarul de posturi care se desfiinteaza.
A mai retinut tribunalul ca decizia de concediere nr.114/15.01.2010 era legala si temeinica. Astfel, din cuprinsul deciziei de concediere rezulta ca la desfiintarea postului ocupat de contestatoare s-a avut in vedere faptul ca prin H.G. nr.1387/2009 au fost desfiintate posturile aprobate pentru utilizare temporara conform H.G. nr.11/2009.
Din cuprinsul anexei nr.2 la H.G. nr.11/2009 a rezultat ca in totalul de 3.966 posturi aprobate pentru inspectoratele teritoriale de munca au fost incluse si 500 de posturi, functii contractuale, utilizate temporar pana la data de 31.12.2010, cu acoperirea cheltuielilor de personal din veniturile proprii ale inspectiei muncii. Prin Legea nr.329/2009, inspectia muncii a fost reorganizata ca institutie finantata integral de la bugetul de stat, iar prin H.G. nr.1387/2009 s-a abrogat anexa nr.2 la H.G. nr.11/2009 prin care erau aprobate 500 posturi cu acoperirea cheltuielilor de personal din veniturile proprii, stabilindu-se ca inspectia muncii avea doar 3.571 posturi.
Din cuprinsul Ordinului nr.1859/29.12.2009 a rezultat ca numarul de posturi repartizat inspectoratului teritorial de munca a fost de 87. Prin adresa nr.1743/CM/17.12.2009, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale i-a solicitat intimatului sa ia masuri, in conformitate cu dispozitiile legale, in vederea reducerii numarului de posturi de la 109 la 87. Totodata, i s-a comunicat intimatului ca urma sa aiba in vedere posturile contractuale utilizate temporar, potrivit H.G. nr.11/2009 si desfiintate prin H.G. nr.1387/2009 si posturile vacante.
Din cuprinsul statului de functii valabil pe lunile decembrie 2008 si ianuarie 2009 a rezultat ca in perioada 01.12.2009 - 22.01.2010 au fost aprobate un numar de 22 posturi de personal contractual, iar in perioada 22.01.2010 - 31.01.2010, un numar de 8 posturi personal contractual. De asemenea, din cuprinsul aceluiasi stat de functii a reiesit ca, incepand cu data de 23.01.2010, au fost desfiintate toate posturile de referent (personal contractual).
Potrivit dispozitiilor art.65 alin.1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fara legatura cu persoana acestuia, iar potrivit alin.2 al aceluiasi articol, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa. Ori, in speta, avand in vedere dispozitiile H.G. nr.1387/2009, precum si statul de functii depus la dosar, instanta de fond a retinut ca desfiintarea locului de munca al contestatoarei a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa.
Retinand ca decizia de concediere era legala si temeinica, tribunalul a notat si faptul ca cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata de daune morale era neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata unei compensatii egale cu un salariu lunar, conform art.78 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010, instanta a apreciat ca aceasta este intemeiata. Astfel, potrivit dispozitiilor art.78 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010, la incetarea contractului individual de munca din motive ce nu tin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensatie de cel putin un salariu lunar, in afara drepturilor cuvenite la zi.
Potrivit dispozitiilor art.241 alin.1 lit.d) Codul muncii, clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din tara, in cazul contractului colectiv de munca la nivel national.
Avand in vedere dispozitiile art.241 alin.1 lit.d) Codul muncii, dispozitiile art.78 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010, precum si faptul ca salariata a fost concediata in temeiul dispozitiilor art.65 Codul muncii, prima instanta a constatat ca era intemeiata cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata unei compensatii egala cu un salariu lunar.
Tribunalul a constatat ca era neintemeiata contestatia formulata de contestatoare in contradictoriu cu intimatul inspectoratul teritorial de munca, drept pentru care a respins-o, admitand insa cererea completatoare formulata de contestatoare si obligandu-l pe intimat sa ii achite acesteia o compensatie egala cu un salariu lunar, conform art.78 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul, criticand-o ca fiind netemeinica si nelegala.
Criticile recurentului au vizat gresita admitere a cererii completatoare, in opinia recurentului aceasta trebuind sa fie respinsa. A sustinut in acest sens recurentul ca sentinta civila nr. 711 din 01.04.2010 a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, aratand in acest sens ca potrivit Legii nr.130/1996 cu modificarile si completarile ulterioare, art.12 stabileste ca prin contractele colective de munca nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitiile legale.
Recurentul a mai aratat ca si Codul muncii, prin art.157, stabileste ca sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale, se stabileste prin lege cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.
Tot Codul muncii mai prevede in art.67 ca salariatii concediati din motive care tin de persoana lor, beneficiaza de masuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii in conditiile prevazute de lege si de contractul colectiv de munca aplicabil.
Recurentul a mai invocat si dispozitiile art.137 din Constitutie, potrivit carora "formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unitatilor administrativ teritoriale si ale ministerelor publice sunt reglementate prin lege", iar art.138 alin.5 prevede ca nici o cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare.
Recurentul a precizat ca Legea nr.330/2009, ce constituie legea-cadru de salarizare a personalului platit din fondurile publice, nu prevedea acordarea de compensatii in caz de concediere pentru personalul bugetar, singura exceptie fiind reglementata pentru inaltii functionari publici, cu atat mai mult cu cat nici in vechea reglementare nu se prevedea o astfel de compensatie.
Recursul este fondat.
Curtea de apel a retinut ca intimata contestatoare a fost angajata inspectoratului, pe postul de referent tr. IV, conform contractului individual de munca si ca prin decizia nr.114 din 15.01.2010 i-a fost desfacut contractul de munca in temeiul dispozitiilor art.65 alin.1 din Codul muncii. S-a mai retinut totodata, ca potrivit dispozitiilor art.67 Codul muncii salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor, beneficiaza de masuri active de combatere somajului si pot beneficia de compensatii in conditiile prevazute de lege si de Contractul colectiv de munca.
Dispozitiile enuntate mai sus precizeaza deci in mod expres ca pentru a putea beneficia de compensatii, acestea trebuie sa fie prevazute atat de lege, cat si de contractul colectiv de munca.
Cum insa Legea nr.330/2009 nu prevedea o asemenea compensatie, curtea de apel a constatat ca in mod gresit prima instanta a interpretat si aplicat dispozitiile legale incidente in cauza.
Curtea a retinut in acest sens ca atata timp cat prin art.3 alin.2 din contractul colectiv de munca unic la nivel de tara pentru perioada 2007-2011 s-a prevazut ca "se pot incheia contracte colective de munca si pentru salariatii institutiilor publice, insa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si al caror cuantum sunt stabilite prin lege", aceasta inseamna ca atata timp cat prin Legea nr.330/2009 nu a fost prevazuta acordarea unor asemenea compensatii, cererea completatoare a contestatoarei nu putea fi primita.
In consecinta, pentru toate cele ce preced curtea de apel, in temeiul dispozitiilor art.312 C.pr.civ. a admis recursul inspectoratului teritorial de munca si a modificat in parte sentinta Tribunalului Iasi, in sensul respingerii ca nefondate si a cererii completatoare formulate de contestatoare, privind acordarea salariului compensatoriu.