Medic rezident. Nerespectarea obligatiei contractuale de a lucra in cadrul spitalului cel putin cinci ani dupa terminarea rezidentiatului. Daune penalizatoare stabilite anticipat, prin act aditional la contract, pentru neexecutarea acestei obligatii Decizie nr. 347 din data de 10.04.2009
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Medic rezident. Nerespectarea obligatiei contractuale de a lucra in cadrul spitalului cel putin cinci ani dupa terminarea rezidentiatului. Daune penalizatoare stabilite anticipat, prin act aditional la contract, pentru neexecutarea acestei obligatii
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 347 din 10 aprilie 2009
Prin decizia nr.347/10.04.2009 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, in dosarul nr.3774/89/2007, s-a retinut ca, desi recurenta sustine ca raporturile sale contractuale s-au nascut dupa intrarea in vigoare a O.U.G. 58/2001, din inscrisurile depuse la dosar rezulta, fara putinta de tagada, ca la momentul incheierii contractului de munca nr. 891 din 1.02.2001 cu reclamantul Spitalul de Adulti Barlad, in vigoare era O.U.G. 259/2000.
Sub prevederile acestui act normativ a fost incheiat si actul aditional la contractul individual de munca, incheiat la 31.01.2001, cu respectarea intocmai a dispozitiilor art. 3 alin. 3.
Faptul ca ulterior, dupa absolvirea rezidentiatului de recurenta, a intrat in vigoare O.U.G. nr. 58/2001, care a abrogat dispozitiile O.U.G. 259/2000, nu inseamna ca actele incheiate sub imperiul vechii ordonante sunt nelegale, cu atat mai mult cu cat si prin noul act normativ sunt reluate dispozitiile criticate de recurenta .
Astfel si O.U.G. nr. 58/2001, prin art. 3 alin. 4, 5 si 6, reglementeaza situatia medicilor rezidenti dupa cum urmeaza:
Alin. 4 prevede ca medicii rezidenti, care ocupa prin concurs posturile pentru care se organizeaza rezidentiat in conditiile alin. 1 si 2 din art. 3, incheie contract individual de munca pe perioada nedeterminata cu unitatea sanitara care a solicitat postul respectiv.
Alin. 5 mentioneaza ca "dupa obtinerea titlului de specialist, acestia sunt obligati sa lucreze la unitatea sanitara cu care au incheiat contractul de munca, cel putin un numar de ani egal cu durata finantarii rezidentiatului in specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs".
Alin. 6 prevede ca "ocuparea unui alt post decat cel pentru care au fost confirmati ca rezidenti se poate face numai dupa indeplinirea obligatiei prevazute la alin. 5".
Faptul ca in noul act normativ nu a mai fost cuantificata sanctiunea nerespectarii obligatiilor impuse prin art. 5 alin. 4, 5 si 6 nu poate conduce la concluzia ca obligatia asumata legal prin actul aditional la contractul de munca, nu ar mai fi legala. Aceasta, intrucat potrivit art. 969 Cod civil "conventiile legal facute au putere de lege intre parti".
Si cum potrivit art. 295 Codul Munci dispozitiile acestui cod se intregesc si cu celelalte dispozitii din legislatia civila, Curtea urmeaza sa constate ca atata timp cat obligatia asumata prin actul aditional la contractul de munca al recurentei nu a contravenit nici unei norme legale, ci dimpotriva, a fost incheiat tocmai in baza unei astfel de norme (art. 3 alin. 3 din O.U.G. 259/2000) el trebuie sa fie indeplinit cu bunacredinta, asa cum partile in mod legal au convenit.
Curtea nu poate primi nici sustinerile recurentei potrivit carora dispozitiile art. 3 alin. 4 din O.U.G. 259/2000 si care au fost preluate de art. 3 alin. 6 din O.U.G. 58/2001, ar contraveni art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, fiind o limitare adusa libertatii prevazute de art. 15 alin. 2 din aceeasi Carta, intrucat in cauza dispozitiile mentionate invocate nu aduc nici o atingere libertatii fiecarui cetatean de a-si cauta un loc de munca.
S-a mai retinut ca dispozitiile O.U.G. 259/2000 nu prevad o interdictie pentru recurenta de a-si cauta un alt loc de munca. Ele reglementeaza doar posibilitatea ca investitiile facute de Ministerul Sanatatii la propunerea si solicitarea unitatii sanitare reclamante de a scoate postul la concurs si de a-si specializa in acest fel un medic, sa poata fi materializata, in sensul ca unitatea sa beneficieze de serviciile unui medic specialist.
Nimic nu o impiedica pe recurenta sa isi gaseasca un alt loc de munca, caz in care insa, asa cum a retinut si Curtea Constitutionala, aceasta este datoare sa plateasca celui datorita caruia a putut sa se specializeze, o despagubire pentru faptul ca, desi a scos un post la concurs pentru a avea un medic specialist, solicitand in acest fel Ministerului Sanatatii sa formeze un astfel de specialist, ramane dupa perioada de scolarizare fara personalul necesar.
Curtea a apreciat ca solutia pronuntata de instanta de fond, de obligare a paratei G.A.M. la plata sumei de 45360 lei catre reclamant, cu titlu de daune materiale, reprezentand suma echivalenta a 36 salarii medii pe economie, este nu numai legala, dar si morala.
S-a mai retinut ca hotararea este legala, nu numai pentru faptul ca obligatia asumata a fost prevazuta de legiuitor in O.G. 259/2000, ci si pentru faptul ca recurenta, cu bunastiinta a acceptat sa incheie un act aditional la contractul individual de munca, asumandu-si obligatia din acest act conform art. 969 Cod civil.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins recursul paratei G.A.M. si a mentinut ca legala si temeinica sentinta 1385 din 13.11.2008 a Tribunalului Vaslui.