Interpretarea si aplicarea art.1 alin.3 si art. 2 din Codul familiei, corelate cu art. 617 alin. 1 C.pr.civ. Decizie nr. 143 din data de 23.10.2008
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Interpretarea si aplicarea art.1 alin.3 si art. 2 din Codul familiei, corelate cu art. 617 alin. 1 C.pr.civ.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Codul familiei, familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti, articolul 2 din cod aratand ca relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa isi acorde unul altuia sprijin moral si material. O separatie in fapt indelungata (de mai mult de 10 ani) transforma casatoria intr-o forma fara fond, aceasta pierzandu-si sensul definit in art. 2 din Codul familiei si ramanand o simpla legatura juridica.
Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr. 143 din 23 octombrie 2008
Tribunalul Iasi a respins apelul paratei T.S. si a pastrat hotararea Judecatoriei Iasi, de desfacere a casatoriei reclamantului T.I. cu parata T.S., din vina ambilor soti.
Tribunalul a retinut ca, pentru a desface casatoria, este necesar ca instanta sa constate existenta unor motive temeinice care sa fi vatamat atat de grav si de iremediabil raporturile dintre soti incat continuarea casatoriei este vadit imposibila.
Reanalizand intregul material probator administrat in cauza, tribunalul a retinut ca fiind pe deplin dovedita urmatoarea situatie de fapt: cei doi soti sunt separati in fapt de mai bine de 10 ani. Separarea sotilor pe o perioada atat de lunga de timp constituie un motiv temeinic de divort si care conduce la ideea imposibilitatii reluarii convietuirii.
Fundamentul stabilitatii casatoriei il constituie esenta morala a acesteia, adica afectiunea si inclinatia reciproca a sotilor, completata cu sentimentul datoriei morale fata de familie si societate cu comunitatea spirituala, ori fara o mare prietenie dintre soti nu poate sa se intemeieze o casatorie trainica.
In cazul de fata, pe perioada separarii cei doi soti si-au cladit vieti separate si nu se mai poate vorbi de sentimente de afectiune, de datorie morala, de prietenie de natura celor existente intr-un cuplu real.
La acest moment casatoria partilor nu mai poate oferi nimic, fiind doar o forma fara fond, relatiile dintre soti devenind pur formale.
In concluzie scopul casatoriei nu mai poate fi atins, divortul fiind singurul remediu, a considerat tribunalul.
Prima instanta a retinut corect ca destramarea relatiilor de casatorie se datoreaza atat reclamantului cat si paratei-apelante care nu a stiut sa gestioneze criza familiala, adresandu-i reclamantului permanent "reprosuri".
Fata de cele expuse mai sus, tribunalul a retinut ca raporturile dintre parti sunt in mod cert, grav si iremediabil vatamate, iar continuarea casatoriei in aceleasi conditii care s-au dovedit a fi pentru ambii soti motive de frustrari, nemultumiri si neimplinire a devenit imposibila.
Impotriva deciziei a declarat recurs T.S., criticand-o pentru nelegalitate.
In motivarea recursului ea arata ca atat decizia tribunalului cat si sentinta judecatoriei sunt nelegale, sub aspectul culpei retinute in sarcina sa la destramarea raporturilor de familie. Recurenta a sustinut ca nimeni nu isi poate invoca propria culpa in fata instantei, tribunalul stabilind gresit ca o separatie in fapt a sotilor pe o perioada lunga (desi s-a dovedit ca nu a fost o separatie propriu-zisa, iar aceasta a fost vremelnica) constituie un motiv temeinic de divort, care conduce la imposibilitatea reluarii convietuirii.
T.S. a invederat ca nu s-a facut in nici un fel dovada vreunei culpe care sa ii apartina in destramarea raporturilor de familie, reclamantul fiind acela care a initiat relatii extraconjugale in numeroase randuri.
Recurenta a aratat ca primele doua instante nu fac nici o referire la imprejurarea ca actiunea de divort, promovata de sot in anul 1990, a fost respinsa tocmai pentru ca s-a constatat ca el este cel vinovat de destramarea relatiilor de familie. T.S. a sustinut ca martorii propusi de ea au relatat ca reclamantul a parasit domiciliul conjugal pentru ca initiase o relatie extraconjugala si ca dansa a luptat constant pentru salvarea casniciei (a se vedea depozitiile lui G.M.). Recurenta a pretins ca este surprinzatoare retinerea instantei de fond, potrivit cu care ea ii facea sotului reprosuri si era materialista. Parata a sustinut ca aceasta motivare se bazeaza pe o supozitie a martorei S.E., propusa de reclamant, a carei declaratie este in contradictie cu toate celelalte probe.
T.S. a mai invederat ca si la acest moment partile se inteleg foarte bine, separatia in fapt retinuta de primele doua instante nefiind una in adevaratul sens al cuvantului, ea existand cu intermitente. Recurenta a aratat ca nejustificat s-a dat o valoare probanta mai mare dovezilor prezentate de reclamant, hotararile aparand ca partinitoare. In fine, ea a aratat ca a fost incalcat principiul consacrat de Conventia pentru apararea drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil.
Intimatul T.I. nu a depus intampinare.
Examinand actele si lucrarile dosarului, curtea a constatat ca recursul este nefondat.
Punctul 9 al art. 304 Cod procedura civila, in care pot fi incadrate argumentele prezentate de recurenta, nu este aplicabil in cauza, atat timp cat judecatoria - dispunand desfacerea casatoriei din vina ambilor soti - si tribunalul - respingand apelul paratei - au interpretat si aplicat judicios dispozitiile legale care reglementeaza materia divortului, in special art. 38(1) din Codul familiei si art. 617(1) Cod procedura civila. O parte importanta din motivarea recursului este consacrata criticilor vizand modalitatea de stabilire a situatiei de fapt. Asemenea critici nu mai pot fi - insa - examinate in recurs, punctul 11 al art. 304 Cod procedura civila - care permitea o astfel de analiza - fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Ca atare, curtea de apel nu poate modifica - in recurs - situatia de fapt stabilita de tribunal, careia i-a aplicat prevederile legale citate mai sus. Instanta de recurs a constatat ca este judicioasa concluzia tribunalului, potrivit careia casatoria partilor nu mai poate continua, reluarea convietuirii fiind imposibila. Curtea de apel a retinut ca - potrivit art. 1 alineat 3 din Codul familiei - familia are la baza casatoria liber consimtita dintre soti, art. 2 din cod aratand ca relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material. Principiul stabilit in textul legal citat nu-si mai gaseste aplicarea in practica in familia T., separatia indelungata transformand casatoria intr-o forma fara fond, raceala dintre soti fiind ireversibila si casatoria pierzandu-si sensul definit in art. 2 din Codul familiei si ramanand o simpla legatura juridica.
Instanta de recurs a mai retinut ca in materia divortului opereaza dispozitiile speciale ale art. 617 alineat (1) Cod procedura civila, divortul putand fi pronuntat din vina ambilor soti, chiar atunci cand numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese culpa amandurora.
In fine, curtea a constatat ca nu este detaliata critica vizand nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Din examinarea hotararilor primelor doua instante si a modului in care s-a derulat procedura judiciara nu rezulta incalcarea - intr-o forma sau alta - a prevederilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Raportat considerentelor expuse, curtea, in baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedura civila, a respins recursul, mentinand decizia Tribunalului Iasi.