Functionari publici. Drepturi salariale solicitate in temeiul legislatiei aplicabile functionarilor publici cu atributii similare, din cadrul institutiilor ierarhic superioare. Competenta instantelor Decizie nr. 313 din data de 16.06.2008
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Functionari publici. Drepturi salariale solicitate in temeiul legislatiei aplicabile functionarilor publici cu atributii similare, din cadrul institutiilor ierarhic superioare. Competenta instantelor
In conditiile in care reclamantii functionari publici nu au urmat procedura legala de contestare a oricaruia din elementele ce aveau legatura cu nivelul salariilor de baza, sporurilor, premiilor si altor drepturi prevazute prin actele normative aplicabile si nu s-a cerut, respectiv nu s-a constatat neconstitutionalitatea vreunei prevederi referitoare la sistemul general de salarizare a functionarilor publici, nu intra in competenta instantelor judecatoresti de a stabili politicile salariale, ca atribut exclusiv al guvernului, ci doar de a aplica legea in vigoare la data solutionarii.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 313/CA din 16 iunie 2008
Prin sentinta civila nr.263/CA din 22 februarie 2008, Tribunalul Iasi, respingand exceptia inadmisibilitatii actiunii, a admis actiunea in contencios administrativ formulata de reclamantii H.D., C.E., H.M.-I., H.C.-G., C.A.-M., G.V. si D.L. in contradictoriu cu paratii: Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, obligand pe parati sa plateasca reclamantilor drepturile salariale reprezentand diferenta dintre salariul prevazut pentru functionarii publici din cadrul departamentului economico-financiar si administrativ al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si cel prevazut pentru functionarii din cadrul departamentelor economico-financiare si administrative ale celorlalte instante, pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007, actualizate cu rata inflatiei la data platii efective, precum si pentru viitor, pana la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare a functionarilor publici, respingandu-se cererea de chemare in garantie formulata de Ministerul Public in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca reclamantii au avut calitatea de functionari publici, in cadrul departamentelor economico-financiare si administrative ale Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi si de pe langa Tribunalul Iasi si ca, desi acestia desfasoara activitatea in cadrul unor departamente cu atributii similare care indiferent de gradul de jurisdictie al instantei, are acelasi continut, ei beneficiaza de o salarizare diferita, fata de cea prevazuta pentru aceeasi categorie de personal, dar care functioneaza la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in conditiile in care recrutarea acestora se face in conditii identice, iar Legea nr.404/2004 le trateaza in mod unitar.
Raportandu-se la dispozitiile introduse prin Anexa 1 la O.U.G. nr. 92/2004, prima instanta a apreciat ca prin inscrierea unei categorii in Anexa 1 si a celeilalte in Anexa 3, situatie perpetuata prin O.G. nr.2/2006 si O.G. nr.6/2007 cu ignorarea art.6 alin.2 din Codul muncii, care garanteaza pentru toti salariatii o retributie egala pentru munca si pregatire profesionala egala si a faptului ca statul este obligat sa asigure respectarea acestui drept printr-o legislatie adecvata, nediscriminatorie, apare ca inacceptabil, intr-un stat de drept, ca, prin legi sau ordonante, sa se incalce principii de drept consacrate prin legi constitutionale, legi organice sau conventii internationale.
Prima instanta a mai apreciat ca modul de stabilire, prin lege, a unor drepturi, in favoarea unor categorii profesionale, in mod diferit fata de alte categorii, ori reglementarea de catre legiuitor a unor anumite aspecte care tin de statutul profesional al unei categorii de personal, este o problema ce poate fi examinata din punct de vedere al discriminarii si ca aceasta este cu atat mai grava cu cat ea este rezultatul unui text dintr-o lege de o forta juridica inferioara, fapte interzise de art.7 alin.1 lit.b) din Decretul nr.212/1974 pentru ratificarea Pactului cu privire la drepturile civile si politice.
Instanta de fond a apreciat de asemenea ca fiind fara nici o justificare rezonabila faptul ca, desi au fost recrutati si au aceleasi atributii ca personalul analog al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reclamantii beneficiaza de un salariu evident mai scazut, aceasta diferentiere avand un caracter profund inechitabil si discriminatoriu, incalcandu-se flagrant art.20 din Constitutia Romaniei, art.6 alin.2 din Codul muncii, art.23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, evocandu-se in acest sens decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului si ale Curtii Constitutionale.
In aceste conditii, prima instanta a retinut ca intrucat discriminarea a fost constatata si prin Hotararea nr.262 din 21 iunie 2007 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, se impune admiterea actiunii reclamantilor, in sensul repararii prejudiciului, prezent si viitor, creat acestora, in conditiile O.G. nr.137/2000.
Curtea constata ca cererea paratului Ministerul Public - Parchetul de pe langa I.C.C.J. este intemeiata, sens in care retine urmatoarele:
Este necontestat faptul ca reclamantii-intimati au statut de functionari publici, ca ei isi desfasoara activitatea si se afla in raporturi de serviciu cu Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi si de pe langa Tribunalul Iasi si ca regimul lor juridic este guvernat de Legea nr. 188/1999.
Este de asemenea necontestat faptul ca, cu ocazia numirii reclamantilor in functia publica ce o exercita, cei ce i-au numit au stabilit, prin actele administrative emise in regim de putere publica, si elementele salarizarii acestora si ca drepturile banesti cuvenite pentru munca prestata se calculeaza si se platesc, pe baza actelor administrative de numire in functie, exclusiv de catre institutiile publice cu care se afla in raporturi de serviciu, respectiv Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi si Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nefiind implicat in nici una din aceste operatiuni.
Ceea ce s-a solicitat prin actiune este exclusiv "obligarea primilor patru parati (respectiv a Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi, Ministerului Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Ministerului Finantelor) la plata drepturilor salariale reprezentand diferenta dintre salariul revazut pentru functionarii publici din cadrul departamentului economico-financiar si administrativ al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si cel prevazut pentru functionarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare si administrative ale celorlalte instante judecatoresti si parchete", precum si "obligarea paratilor sa includa in bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, a sumelor datorate reclamantilor", invocandu-se si urmandu-se procedura prevazuta de O.G. nr.137/2000, fara sa se fi urmat insasi procedura prevazuta de art.31 din O.G. nr.6/2007, de art.31 din O.G. nr.2/2006 sau de art.30 din O.U.G. nr.92/2004.
Atata timp cat reclamantii nu au urmat procedura legala de contestare a oricaruia din elementele ce aveau legatura cu nivelul salariilor de baza, sporurilor, premiilor si a altor drepturi prevazute prin actele normative evocate, inclusiv a retelei sau grilei de salarizare, instanta nu putea accepta ca, pe o cale ocolita, sa se puna in discutie legalitatea sistemului si a actului administrativ individual de stabilire a salarizarii, indiferent cat de "inacceptabil", "inechitabil" sau vadit "discriminatoriu" ar fi fost acestea.
Faptul ca, prin Hotararea nr.262 din 21 iunie 2007, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a retinut ca faptele prezentate in petitia nr.5833 din 09 noiembrie 2006 reprezinta un tratament diferentiat si a recomandat Agentiei Nationale a Functionarilor Publici sa aplice un tratament asemanator categoriilor profesionale ce presupun conditii de recrutare si activitate asemanatoare, nu indreptatea prima instanta ca, incalcand principiul separatiei puterilor in stat, sa se substituie puterii legiuitoare, stabilind ea insasi reguli privitoare la sistemul de salarizare a functionarilor publici, sistem pe care, fara nici o baza legala il caracterizeaza, in ansamblul sau, ca fiind "profund inechitabil si discriminatoriu".
Prima instanta nu numai ca si-a depasit limitele puterii acordate prin Constitutie, ignorand dispozitiile art.124 care stabilesc ca justitia se infaptuieste in numele legii si nu impotriva acesteia, dar si-a arogat si competenta de a judeca concordanta legilor si a ordonantelor cu dispozitiile constitutionale, ignorand dispozitiile Legii nr.47/1992; nimic neimpiedicand-o ca, in cazul in care ar fi apreciat ca dispozitiile O.U.G. nr.92/2004, ale O.G. nr.2/2006 sau ale O.G. nr.6/2007 incalca "flagrant art.20 din Constitutia Romaniei" sa urmeze procedura referitoare la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.
Atata timp cat nu s-a obtinut desfiintarea sau modificarea actelor administrative prin care a fost stabilita salarizarea cuvenita functionarilor publici reclamanti pentru munca prestata, iar cei care au dreptul de numire in functie nu au fost obligati sa emita noi acte administrative, prin care sa se puna de acord elementele salarizarii cu cele ce se aplica altor functionari publici ocupand functii analoge si compatibile, si cat nu s-a cerut si nu s-a constatat neconstitutionalitatea vreunei prevederi referitoare la sistemul general de salarizare a functionarilor publici, nu existau temeiuri de fapt si de drept pentru a se dispune obligarea paratilor la plata vreunei sume, fie cu titlu de salariu, fie cu titlu de despagubire.
Orice plata nu poate fi decat urmarea directa si nemijlocita a recunoasterii dreptului si a materializarii acestuia intr-un act administrativ, care sa inlocuiasca, sau sa modifice, actul initial, considerat nelegal si discriminatoriu, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului si Parlamentului si nu al instantelor judecatoresti, al caror atribut este doar de a aplica legea, nu de a face lege.
De altfel, paratul-recurent nici nu se afla in raporturi juridice directe cu reclamantii-intimati, obligatia de a calcula si plati drepturile salariale cuvenite functionarilor publici din prezenta cauza revenind exclusiv institutiilor publice in cadrul carora ei isi desfasoara activitatea si cu care se afla in raporturi juridice de serviciu, respectiv Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi si Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, lor nefiindu-le recunoscut nici un drept in ceea ce priveste constructia si executia bugetara, care, potrivit Legii nr.500/2002, se realizeaza exclusiv la nivelul ordonatorilor de credite, raporturi fata de care reclamantii trebuiau considerati terti.
Ca atare, constatand ca s-a facut o gresita aplicare a legii, recunoscandu-se si dandu-se eficienta unui raport obligational inexistent, fara ca anterior sa se fi stabilit in mod voluntar sau printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, gresita aplicare a grilei de salarizare pentru functionarii publici din cadrul compartimentelor economico-financiare si administrative, Curtea, in temeiul art.312 Cod procedura civila, a admis recursul paratului, a modificat in parte hotararea atacata, si, urmare acestui fapt, a respins actiunea intentata de reclamanti in contradictoriu cu paratul Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pastrandu-se hotararea in partea referitoare la Parchetul de pe langa Curtea de apel Iasi si Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, ca una ce nu a fost atacata de cei interesati, ce au o pozitie procesuala distincta de cea a recurentului, in mod justificat instanta considerandu-se competenta sa solutioneze un litigiu referitor la exercitarea functiei publice, pentru care nu era necesar parcurgerea vreunei proceduri speciale, dat fiind obiectul actiunii, si care nu justifica admiterea cererii de chemare in garantie a unei autoritati ce nu are drept de decizie in materia elaborarii si executiei bugetului de stat.