Decizie de incetare a raporturilor de munca, emisa in conformitate cu dispozitiile art. 90 din Decretul nr. 233/1949, art. 24 din Legea nr. 489/2006 si art. 61 lit. e) din Codul muncii Decizie nr. 353 din data de 03.06.2008
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Decizie de incetare a raporturilor de munca, emisa in conformitate cu dispozitiile art. 90 din Decretul nr. 233/1949, art. 24 din Legea nr. 489/2006 si art. 61 lit. e) din Codul muncii
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 353 din 3 iunie 2008
Prin sentinta civila nr.46 din 18 ianuarie 2008, pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul nr.2392./99/2007, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului C.D.-I. si, in consecinta, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul A.V. in contradictoriu cu acest parat; a fost respinsa actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu parata M.M.B.; au fost respinse cererile de interventie accesorie formulate de Fundatia "Sf.T." si Sindicatul National "Sf.M.M.G.".
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la nr. 2392/99/2007, reclamantul A.V. a chemat in judecata pe paratii C.D.-I. si M.M.B. solicitand anularea actului administrativ intitulat decizie nr.397 din 1 mai 2007, suspendarea executarii actului administrativ, obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata si a sumei de 10.000 RON daune morale si materiale.
In motivarea actiunii s-a aratat ca aprobarea pensionarii sale prin decizia atacata este abuziva si nelegala, deoarece nu poate fi obligat sa se pensioneze impotriva vointei lui, iar concedierea poate fi dispusa doar in conditiile prevazute de art.61 lit. a, b, d, conditii ce nu sunt indeplinite in speta.
Fundatia "Sf.T." din comuna C., judetul Iasi si Sindicatul National "Sf.M.M.G." al Cl.M. si al Ci.M. din cadrul B.O.R., au formulat cerere de interventie accesorie solicitand anularea actului administrativ intitulat decizie, suspendarea executarii actului administrativ, obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata si daunelor morale si materiale.
Instanta a retinut ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului C.D.-I. este intemeiata, deoarece intre reclamantul A.V. si paratul C.D.-I. nu a existat un raport juridic, reclamantul avand calitatea de angajat si paratul calitatea de reprezentant al M.M.B.
In consecinta, concedierea ca modalitate de incetare a contractului individual de munca nu poate fi decat o masura a angajatorului. Pentru ca paratul C.D.-I. sa aiba calitate procesuala pasiva in cauza, ar trebui sa existe identitate intre persoana acestuia si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecatii.
Ori, raportul juridic dedus judecatii se refera la contractul de munca al reclamantului, contract in care paratul nu este parte in mod direct, acesta avand doar calitatea de reprezentant al M.M.B.
Ca atare, a fost respinsa actiunea reclamantului in contradictoriu cu paratul C.D.-I. pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, s-a retinut ca prin decizia nr.397/2007 emisa de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, s-a dispus concedierea reclamantului A.V. pentru motive ce tin de persoana salariatului, in conformitate cu art.61 lit.e) din Codul muncii, completata prin O.U.G. nr.65/2005 si O.U.G. nr.55/2006 incepand cu data de 1 mai 2007.
S-a retinut in decizie ca A.V. a implinit varsta de pensie si stagiu de cotizare, iar acesta a refuzat sa inainteze cerere de pensionare, desi i s-a adus la cunostinta acest lucru.
Reclamantul A.V. nu a semnat contractul de munca cu Arhiepiscopia Iasilor, dar din carnetul de munca rezulta ca a fost angajat prin transfer la Parohia T., la data de 1 noiembrie 1983, in functia de preot paroh, iar la coloana 8, privind denumirea unitatii, numarul si data actului pe baza caruia se face inscrierea este mentionat: Mitropolia Moldovei si Sucevei, T = 10493/983.
Potrivit dispozitiilor art. 61 lit. e din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea, pentru motive care tin de persoana salariatului, in cazul in care salariatul indeplineste conditiile de varsta standard si stagiu de cotizare si nu a solicitat pensionarea in conditiile legii.
Codul muncii (art. 62) prevede obligatia angajatorului de a emite decizia de concediere in termen de 30 zile calendaristice in cazul concedierii ce intervine pentru unul dintre motivele prevazute de art. 61 lit. b-d, neimpunand astfel de obligatii in cazul concedierii prevazuta de art.61 lit. e.
Reclamantul a sustinut ca nu a indeplinit inca varsta de 65 ani. Potrivit dispozitiilor art. 41 (2) din Legea nr. 19/2000, atingerea varstei standard de pensionare se realizeaza in termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a legii.
Raportat la dispozitiile anexei 9 din Ordinul nr.340/2001, reclamantul indeplineste conditia privind varsta pentru acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de varsta incepand cu decembrie 2004.
Ulterior emiterii deciziei, reclamantul a formulat cerere pentru inscrierea la pensie, cerere inregistrata la Casa Judeteana de Pensii Iasi sub nr. 35191 din 6 iunie 2007.
Din procesul-verbal de constituire a Sindicatului National "Sf.M.M.G." al Cl.M. si al Ci.M. din cadrul B.O.R., incheiat la 15 ianuarie 2007, rezulta ca reclamantul a fost ales prim-vicepresedinte al sindicatului. Dar inregistrarea in registrul Judecatoriei Hirlau a Sindicatului National "Sf.M.M.G." al Cl.M. si al Ci.M. din cadrul B.O.R. s-a dispus prin sentinta civila nr. 424 din 5 iunie 2007, ulterior emiterii deciziei contestate nr. 377 din 1 mai 2007.
Din actele dosarului nu rezulta ca la data emiterii deciziei nr. 377 reprezentantii M.M.B. cunosteau faptul ca reclamantul exercita o functie eligibila intr-un organism sindical.
In raspunsul inregistrat la M.M.B. la nr. 4045 din 30 aprilie 2007, cu adresa nr. 3455 din 5 aprilie 2007, reclamantul nu a comunicat faptul alegerii sale in functia de prim-vicepresedinte al sindicatului.
Pentru considerentele aratate, instanta de fond a respins actiunea si cererile de interventie accesorie.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Sustine recurentul ca in mod nelegal s-a dispus prin decizia mentionata pensionarea sa, deoarece nu poate fi obligat sa se pensioneze impotriva vointei sale.
De asemenea, mai sustine ca decizia nu a fost emisa cu respectarea prevederilor legale, fiind lovita de nulitate, conform art.268 Codul muncii, iar pe de alta parte, nu se regaseste in nici unul din cazurile stipulate de art.61 lit. a, b, d Codul muncii, in care putea interveni concedierea sa.
Mai mult, arata recurentul, dispozitiile de dreptul muncii sunt valabile doar pentru institutiile laice, pentru preotii de mir fiind aplicabile prevederile Legii 233/1949 (art.90).
Se mai arata in sustinerea recursului ca, potrivit art.10 si 12 din Codul muncii, angajatorul sau nu este M.M.B., ci Parohia T. (persoana juridica de drept public), conform art.186 din Legea 233/1949), cu care are incheiat contract de munca.
Pe de alta parte, conform art.60 lit. b din Codul muncii, Mitropolia nu putea dispune concedierea sa, deoarece exercita o functie eligibila in cadrul Sindicatului National "Sf.M.M.G." al B.O.R.
Considera recurentul ca este gresit si nelegal ca instanta de judecata sa se pronunte de doua ori asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, prin incheiere de sedinta si la fond.
Ca urmare, a solicitat admiterea recursului si a contestatiei formulate, cu consecinta reintegrarii sale in munca.
In drept, motivele de recurs se incadreaza in prevederile art.304 pct.3, 7, 9 C.pr.civ..
Intimata M.M.B. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Intimatul Sindicatul National "Sf.M.M.G.", prin intampinare, a solicitat admiterea recursului reclamantului.
In recurs a fost depusa, ca act nou, sentinta civila nr.4 din 7 ianuarie 2002 a Tribunalului Iasi.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea de apel a constatat ca recursul este nefondat.
Astfel, reclamantul a fost numit preot paroh la Parohia T. prin decizia nr.71/10493 din anul 1983 emisa de M.M.S. (actuala M.M.B.), in baza art.120 si urm. din Decretul 233/1949.
Ca atare, incetarea raporturilor de munca s-a facut tot prin decizie emisa de M.M.B., in conformitate cu prevederile art.90 din Legea 233/1949, mitropolitul avand si functia de arhiepiscop.
Potrivit Decretului nr. 233/1949, parohia, desi este persoana juridica de drept public, nu are atributia numirii/revocarii din functie a preotilor parohi.
Este irelevanta imprejurarea ca reclamantul nu a incheiat un contract de munca cu M.M.B. De altfel, nici cu Parohia T. nu exista incheiat un contract de munca.
Articolul 295 alin.2 Codul muncii dispune: "Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective".
Or, nici Decretul nr. 233/1949, nici Legea nr.489/2006 (care abroga Decretul nr. 233/1949), nu contin reglementari care sa excluda aplicarea dispozitiilor Codului muncii in aceasta situatie, chiar daca preotii sunt numiti si nu exista obligativitatea incheierii unui contract de munca.
Mai mult, potrivit art.24 alin.1 din Legea nr. 489/2006, salariatii si asiguratii cultelor ale caror case de pensii sunt integrate in sistemul asigurarilor sociale de stat vor fi supusi prevederilor legislatiei privind asigurarile sociale de stat.
B.O.R. este integrata in sistemul asigurarilor sociale de stat, astfel incat preotii sunt supusi Legii nr. 19/2000 in ceea ce priveste pensionarea.
In atare conditii, corect a retinut prima instanta ca, raportat dispozitiilor art.41 alin.2 din Legea nr. 19/2000 si Anexa 9 din Ordinul nr. 340/2001, reclamantul indeplinea conditiile de pensionare in decembrie 2004.
Cum aplicarea dispozitiilor art.61 lit.e) din Codul muncii (potrivit carora angajatorul poate dispune concedierea in cazul in care salariatul indeplineste conditiile de varsta standard si stagiu de cotizare si nu a solicitat pensionarea in conditiile legii) nu este incompatibila cu specificul raporturilor dintre reclamant si parata-intimata M.M.B., in mod corect a retinut instanta de fond legalitatea deciziei nr.397/2007 prin care s-a dispus concedierea.
Dispozitiile art.62 din Codul muncii impun obligatia emiterii deciziei de concediere in 30 zile calendaristice de la data constatarii cauzei concedierii doar pentru motivele prevazute la art.61 lit. b-d, nu si pentru cel prevazut de art.61 lit. E, retinut in prezenta cauza.
De asemenea, dispozitiile art.268 din Codul muncii sanctioneaza cu nulitatea deciziile de sanctionare fara includerea mentiunilor obligatorii, insa doar in situatia concedierii pentru motivul prevazut de art.61 lit. a din Codul muncii (conform art.62 alin.11 Codul muncii).
Cat priveste aplicabilitatea dispozitiilor art.60 lit. h din Codul muncii, corect a retinut prima instanta ca, la data emiterii deciziei - 1 mai 2007, Sindicatul National "Sf.M.M.G." nu dobandise personalitate juridica (acesta fiind inregistrat in registrul Judecatoriei Hirlau prin sentinta civila 424 din 5 iunie 2007), iar prin adresa nr.4045 din 30 aprilie 2007 inaintata Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, reclamantul nu a adus la cunostinta imprejurarea alegerii sale in functia de prim vicepresedinte al sindicatului.
In ceea ce priveste motivul de recurs referitor la pronuntarea instantei de doua ori asupra exceptiilor invocate, Curtea de Apel constata ca, din oficiu, s-a invocat la termenul din 10 octombrie 2007 lipsa calitatii procesuale pasive a paratului C.D.-I., discutarea acestei exceptii fiind prorogata pana la 16 ianuarie 2008, cand s-a dezbatut si fondul cauzei.
Prin incheierea de sedinta din 24 octombrie 2007 a fost respinsa exceptia necompetentei materiale a instantei invocata de reprezentantul M.M.B.
Ca atare, instanta s-a pronuntat prin hotarari (in sensul art.255 alin.1, 2 C.pr.civ.) diferite asupra a doua exceptii diferite: una de procedura si una de fond.
Raportat tuturor considerentelor expuse, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul reclamantului, conform art.312 C.pr.civ., si a mentinut sentinta atacata ca fiind temeinica si legala.