Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Acordarea primelor de Pasti si de Craciun salariatilor S.C. "Petrom" S.A. - membru "O.M.V. Grup", in baza contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006 Decizie nr. 247 din data de 15.04.2008
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Acordarea primelor de Pasti si de Craciun salariatilor S.C. "Petrom" S.A. - membru "O.M.V. Grup", in baza contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 247 din 15 aprilie 2008
Prin sentinta civila nr.149 din 6 februarie 2008, pronuntata in dosarul nr.8869/99/2007, Tribunalul Iasi a respins exceptiile prematuritatii si prescriptiei dreptului la actiune invocate de parata; a admis actiunea formulata de reclamantul T.S.-I. in contradictoriu cu parata S.C. "Petrom" S.A. - Membru "O.M.V. Grup" si, in consecinta, a obligat parata sa achite reclamantului drepturile banesti in suma de 9863,52 lei, reprezentand suplimentari salariale actualizate cu indicele de inflatie, aferente perioadei decembrie 2004 - aprilie 2007, corespunzatoare sarbatorilor de Pasti si Craciun, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective; a fost obligata parata sa achite reclamantului suma de 1500 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr.8869/99/14.12.2007, reclamantul T.S.-I. a chemat in judecata pe parata S.C. "Petrom" S.A. Bucuresti, solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 9330 lei reprezentand drepturi salariale cuvenite si neacordate si a sumei de 533,52 lei reprezentand daune materiale pentru neachitarea in termen a drepturilor cuvenite.
In motivarea actiunii, reclamantul a sustinut ca, potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun, salariatii beneficiaza de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe "Petrom". Desi Contractul Colectiv de Munca prevede aceasta obligatie, a sustinut reclamantul ca pentru anii 2004 - 2007 nu a beneficiat de aceste drepturi, care se ridica la suma de 9330 lei, conform adreselor nr.1666/2003, nr.313/2005 si nr.713/2006. Reclamantul a mai precizat ca pentru neacordarea la timp a acestor drepturi salariale, parata ii datoreaza si suma de 533,52 lei, reprezentand corectia sumelor neacordate in baza coeficientilor de inflatie pentru perioada in discutie.
Prin intampinarea formulata, parata a invocat exceptia prematuritatii introducerii actiunii, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. La termenul de judecata din 6 februarie 2008, parata a invocat si exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta de fond a constatat ca aceasta este neintemeiata. Astfel, instanta a retinut ca drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natura salariala, termenul de prescriptie fiind de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit dispozitiilor art.283 alin.1 lit. c Codul muncii.
De asemenea, referitor la exceptia prematuritatii formularii actiunii, instanta de fond a constatat ca si aceasta exceptie este neintemeiata. Instanta a retinut ca dreptul reclamantului de a beneficia de suplimentarile de Pasti si de Craciun exista independent de negocierile dintre patronat si sindicat prevazute in art.168 alin.1 teza 2, cu atat mai mult cu cat, chiar prin acest text se mentioneaza ca negocierile au loc in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatilor de acordare, conditiilor si beneficiarilor. Lipsa negocierilor nu poate avea drept consecinta negarea dreptului reclamantului, drept prevazut in contractul colectiv de munca.
Pe fond, analizand actele si lucrarile dosarului cauzei, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Reclamantul T.S.-I. este salariatul paratei S.C. "Petrom" S.A. - membru "O.M.V. Grup" pe postul de manager proiect, conform mentiunilor din carnetul de munca.
Potrivit dispozitiilor art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul S.C. "Petrom" S.A. pe anul 2004, "cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun, salariatii S.N.P. «Petrom» S.A. vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe S.N.P. «Petrom» S.A. Cu minimum 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu FSLI «Petrom» in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor". Potrivit alin.2 al aceluiasi articol, "pentru anul 2003, suplimentarile de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu FSLI «Petrom".
Dispozitiile art.168 alin.1 au fost mentinute si prin contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2005 si 2006. Alin.2 al art.168 a fost modificat prin contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2005 si 2006, in sensul ca s-a prevazut in aceste contracte ca "in anul 2003 suplimentarile salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat".
Astfel, s-a retinut de catre instanta ca, din cuprinsul art.168 alin.2, in ambele variante, rezulta in mod clar ca suplimentarile salariale prevazute in art.168 alin.1 au fost incluse in salariile angajatilor doar pentru anul 2003 si nu si pentru anii 2004-2006.
Prin Nota Comisiei Paritare s-au interpretat dispozitiile art.168 alin.2 din contractele colective de munca in sensul ca suplimentarile salariale de Pasti si de Craciun vor fi incluse in salariul de baza al angajatilor incepand cu anul 2003 si vor fi acordate salariatilor sub aceasta forma.
Potrivit dispozitiilor art.287 Codul muncii, sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare. Or, in speta, s-a retinut de catre instanta ca parata nu a facut dovada achitarii catre reclamant a suplimentarilor de Pasti si Craciun. De asemenea, parata nu a facut nici dovada faptului ca aceste suplimentari de Pasti si de Craciun le-ar fi introdus in drepturile salariale lunare ale reclamantului in perioada 2004-2006.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanta de fond a constatat ca este intemeiata actiunea formulata de reclamantul T.S.-I. in contradictoriu cu parata S.C. "Petrom" S.A. - membru "O.M.V. Grup".
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata S.C. "Petrom" S.A. - Membru "O.M.V. Grup", criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului se sustine, in primul rand, ca in mod gresit instanta de fond a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, deoarece suplimentarile salariale prevazute de art.168 din Contractul Colectiv de Munca nu sunt drepturi salariale in intelesul dispozitiilor Codului muncii ori ale Contractului Colectiv de Munca, ci sunt drepturi fara caracter periodic izvorate din Contractul Colectiv de Munca, care tind, in esenta, spre rezolvarea unor aspecte de ordin social si care se acorda in mod nediferentiat de vreunul din criteriile avute in vedere pentru componentele salariului.
Prin urmare, pretinderea unor drepturi prevazute de Contractul Colectiv de Munca, urmata de presupusa neacordare a acestora, echivaleaza cu neexecutarea contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pentru care termenul de prescriptie este prevazut de art.283 alin.1 lit. e Codul muncii, respectiv 6 luni de la data nasterii dreptului.
Pe fondul cauzei, recurenta sustine ca a achitat toate drepturile salariale in conformitate cu prevederile Contractul Colectiv de Munca. Evolutia in timp a dispozitiilor Contractului Colectiv de Munca referitoare la drepturi salariale suplimentare releva faptul ca, incepand cu anul 2003, acestea au fost incluse in salariul de baza al angajatilor.
Daca partile ar fi considerat ca alin.2 al art.168 se aplica doar pentru anul 2003, nu ar fi avut nici un sens sa-i mai aduca modificari in anul 2005, prin act aditional, cand partile au realizat necesitatea clarificarii textului, intrucat el urma sa fie in continuare util, fiind aplicabil si ulterior anului 2003.
Intre cele doua versiuni ale textului, sunt doua deosebiri esentiale.
Astfel, textul din 2003 foloseste prepozitia "pentru" si forma de viitor a verbului, "vor fi introduse", in timp ce versiunea din 2005 foloseste prepozitia "in" si timpul perfect compus al verbului, "au fost introduse", fiind evident ca s-a dorit sa se scoata in evidenta faptul ca, in anul 2003, a avut loc introducerea respectivelor drepturi salariale suplimentare in salariul de baza.
Prin urmare, incepand cu anul 2004, nu a avut loc operatiunea inversa introducerii lor in salariul de baza, in acest sens fiind si concluzia comisiei paritare, potrivit careia, intentia comuna a partilor a fost aceea ca, incepand cu anul 2003, primele de Craciun si Pasti au fost incluse in salariul de baza al salariatilor iar negocierile anuale au privit exclusiv majorarea salariului de baza ca intreg, asa cum acesta a rezultat dupa data introducerii primelor in salariu.
Ca atare, s-a solicitat admiterea recursului si respingerea actiunii formulate.
In drept, motivele de recurs se incadreaza in prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ..
Intimatul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea de apel a constatat ca recursul este fondat, in limitele si pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:
Prin cererea introductiva, reclamantul-intimat a solicitat plata suplimentarilor salariale acordate cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun prin Contractul Colectiv de Munca. Potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate pentru anii 2004-2006, salariatii S.N.P. "Petrom" S.A. vor beneficia, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si de Craciun, de cate o suplimentare a drepturilor salariale, in cuantum de un salariu de baza mediu pe "Petrom" S.A.
Articolul 155 din Codul muncii prevede ca salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri. Ca atare, instanta de fond a aplicat corect prevederile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, atunci cand a stabilit ca cererea putea fi formulata in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune (care, in speta, este data la care aceste suplimentari erau datorate) si a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata-recurenta.
Pe fond, Curtea de apel a constatat ca prima instanta a interpretat si aplicat gresit dispozitiile legale incidente in cauza si clauzele Contractului Colectiv de Munca incheiat intre parti.
Astfel, Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate in vigoare in anul 2003 si 2004 prevedea la art.168 alin.2 ca "pentru anul 2003, suplimentarile de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu F.S.L.I. «Petrom» (actul aditional din 25.02.2003).
Incepand cu anul 2005, art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Munca a fost modificat in sensul ca: "In anul 2003 suplimentarile de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat".
Prin Nota nr.22/31.08.2007 (inregistrata sub nr.5140/31.08.2007), Comisia Paritara "Petrom" S.A. a procedat la interpretarea art.168 alin.1 si 2, dupa cum urmeaza: "Incepand cu anul 2003, pana la data la care partile convin in mod expres altfel, suplimentarile salariale mentionate la alin.1 al art.168 («Prime») vor fi incluse in salariul lunar de baza al angajatilor si vor fi acordate angajatilor sub aceasta forma".
Incepand cu anul 2003, avand in vedere faptul ca Primele au fost incluse in salariile de baza ale angajatilor, partile Contractului au inteles ca art.168 alin.1 a ramas fara obiect, luand in considerare faptul ca Primele nu mai erau individualizate in mod distinct, ci erau parte a salariului de baza ca intreg. Astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de baza ca intreg, asa cum acesta a rezultat dupa data includerii Primelor in salariu".
Interpretarea Comisiei Paritare este o interpretare prin consens, obligatorie pentru parti, in conformitate cu prevederile art.9 si 10 din Contractul Colectiv de Munca.
Astfel, potrivit art.9 din Contractul Colectiv de Munca, interpretarea clauzelor din contract se va face prin consens. Daca nu se realizeaza consensul, clauza se interpreteaza, conform principiilor dreptului muncii, in favoarea salariatului. Potrivit art.10 din Contractul Colectiv de Munca, pentru solutionarea eventualelor probleme legate de executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului colectiv de munca, partile convin constituirea unei comisii paritare. Componenta, organizarea si functionarea acestei comisii sunt stipulate in Anexa 2 la Contractul Colectiv de Munca.
Ca urmare, avand in vedere ca partile semnatare ale Contractului Colectiv de Munca nu au avut divergente in ceea ce priveste interpretarea art.168, nici nu mai era necesara o interpretare judiciara a acestei clauze contractuale.
Conform interpretarii prin consens, cat si interpretarii gramaticale a textelor in discutie, rezulta ca, incepand cu anul 2003, suplimentarile salariale prevazute de art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Munca au fost incluse in salariul de baza al salariatilor (inclusiv al reclamantului-intimat), devenind astfel parte a salariului de baza, nemaifiind calculate si acordate in mod distinct.
In consecinta, reclamantul-intimat a beneficiat pana la data desfacerii contractului individual de munca de aceste suplimentari salariale, nu in mod distinct, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun, ci lunar, prin includerea lor in salariul de baza din anul 2003.
Din carnetul de munca rezulta cu claritate ca salariul de baza nu a fost modificat in anii urmatori, in sensul micsorarii lui prin efectuarea operatiunii opuse celei care a avut loc in anul 2003, respectiv prin eliminarea drepturilor salariale suplimentare prevazute de art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Munca, ci, dimpotriva, a fost majorat ca urmare a negocierilor colective pornind de la nivelul celui din anul 2003 (si nu de la un nivel redus fata de anul 2003, prin excluderea suplimentarilor salariale incluse conform prevederilor Contractul Colectiv de Munca).
Raportat tuturor considerentelor expuse, constatand ca prima instanta a interpretat si aplicat gresit prevederile art.236 alin.4 Codul muncii si ale contractului colectiv de munca (ce reprezinta legea partilor), precum si ca a facut o apreciere gresita a probelor aflate la dosar, fiind astfel incidente in cauza dispozitiile art.304 pct.9 si 3041 C.pr.civ., curtea de apel, in conformitate cu dispozitiile art.312 C.pr.civ., a admis recursul si a modificat in parte sentinta, in sensul respingerii actiunii reclamantului ca neintemeiata si inlaturarii, potrivit art.274 C.pr.civ., a dispozitiei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata. Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei, care nu contravin prezentei decizii.

Sursa: Portal.just.ro