Acordarea diferentiata a stimulentelor prevazute de Ordinul Ministrului Justitiei nr.1291/C/2005. Constatarea existentei unei discriminari directe in cadrul aceleiasi categorii profesionale Decizie nr. 700 din data de 16.11.2007
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Acordarea diferentiata a stimulentelor prevazute de Ordinul Ministrului Justitiei nr.1291/C/2005. Constatarea existentei unei discriminari directe in cadrul aceleiasi categorii profesionale
Curtea de Apel Iasi, decizia nr.700 din 16 noiembrie 2007
Prin sentinta civila nr.1641 din 07.09.2007 Tribunalul Iasi a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finantelor si, in consecinta:
A admis actiunea formulata de reclamanta X.Y.-Z., in contradictoriu cu paratii Tribunalul I., Curtea de Apel I., Ministerul Justitiei, Ministerul Economiei si Finantelor si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii .
A obligat paratii Tribunalul I., Curtea de Apel I. si Ministerul Justitiei sa ii plateasca reclamantei o despagubire baneasca egala cu suma primita de colegii magistrati, in cuantum de 1.700 RON net, cu titlu de stimulente in baza Ordinului nr.1291/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justitiei, actualizata la data platii efective.
A obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce sumele necesare efectuarii platii.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele: Reclamanta are calitatea de judecator de curte de apel.
Ordonanta nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare cu modificarile si completarile ulterioare, arata ca prin discriminare se intelege "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orie alte domenii ale vietii publice."
Din argumentarea deciziei nr.294/2001 a Curtii Constitutionale se retine ca, intr-adevar, legiuitorul national poate institui tratamente juridice diferite pentru situatii diferite si ca diferenta de tratament devine discriminare numai atunci cand autoritatile statale introduc distinctii intre situatii analoage si comparabile, fara ca acestea sa se bazeze pe o justificare rezonabila si obiectiva.
Tribunalul a constatat insa, ca pentru judecatorii de la judecatorii , cu o vechime in functie cuprinsa intre 0 - 3 ani, s-a hotarat acordarea de stimulente in suma de 1.700 RON, conform adresei nr.2595/A/2005. In acest context, instanta a concluzionat ca, in lipsa unei justificari rezonabile si obiective, diferenta de tratament intre judecatorii cu vechime in functie cuprinsa intre 0-3 ani ce isi desfasoara activitatea la judecatorii si judecatorii cu vechime mai mare de 3 ani si de la instante superioare constituie o evidenta discriminare.
Pentru aceste considerente instanta, constatand intemeiata actiunea, a admis-o si in baza dispozitiilor art.21 alin. 1 din O.G. 137/2000, a obligat paratii sa ii plateasca reclamantei o despagubire baneasca egala cu suma primita de colegii magistrati , in cuantum de 1.700 RON net, cu titlu de stimulente in baza Ordinului nr.1291/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justitiei, actualizata la data platii efective.
Reclamanta a solicitat obligarea paratului Ministerul Finantelor Publice doar la alocarea sumelor necesare platii drepturilor salariale.
Vazand dispozitiile art.131 din Legea nr.304/2004, privind finantarea de la bugetul de stat a activitatii instantelor, instanta a retinut ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Ministerul Justitiei si Ministerul Economiei si Finantelor, prin reprezentanti legali, ambii considerand-o nelegala si netemeinica.
1. Ministerul Justitiei motiveaza ca hotararea este data cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale, motiv de recurs prevazut de art.304 punctul 9 Cod procedura civila.
Recurentul arata ca prin Ordinul ministrului justitiei nr.1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justitiei.
Pentru judecatorii din cadrul judecatoriilor cu o vechime in functia de judecator cuprinsa intre 0 - 3 ani s-a distribuit suma de 673.030 RON (fond stimulente 62.900 RON si contributie CASS de 7% - 44.030 RON). S-a propus o valoare individuala medie a stimulentelor in suma bruta de 1700 RON pentru judecatori, urmand ca ordonatorul de credite de la nivelul instantelor sa stabileasca valoarea reala individuala a stimulentului in functie de categoria si aportul fiecarui angajat la indeplinirea atributiilor institutiei.
Din analiza dispozitiilor art.25 din Legea 146/1997 si a Ordinului ministrului justitiei nr.2404/C/2004 rezulta faptul ca principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, ceea ce inseamna ca ordonatorul de credite este indreptatit sa evalueze si sa stabileasca la un moment dat necesitatea stimularii financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat in politica de dezvoltare a sistemului judiciar si/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justitiei (art.4 alin. 3).
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum si obligativitatea recompensarii tuturor judecatorilor in acelasi timp.
In raport de dispozitiile art.41 din Constitutie si art.155 din Codul muncii pentru munca prestata de catre salariat, angajatorul este obligat sa plateasca acestuia salariul, din care fac parte si sporurile ori alte adaosuri la care este indreptatit potrivit legii. In schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot sa fie sau nu acordate salariatilor in functie de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art.4 din Normele aprobate prin O.M.J. nr.2404/C/2004 "In acordarea stimulentelor prevazute la alin.(2) se au in vedere obiectivele propuse, importanta acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justitiei, gradul de realizare a acestor obiective in termenele stabilite, precum si sarbatorile legale aprobate prin acte normative."
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confunda cu salariul, el depinzand de o multitudine de factori: existenta insasi a unei sume (avand in vedere sursa fondului: amenzi judiciare si cheltuieli avansate de stat si recuperate de la participantii la procesul penal), obiectivele urmarite de Ministerul Justitiei, la un moment dat, in politica sa de reforma a justitiei, numarul personalului, calitatea activitatii desfasurate de acesta (performante individuale), criterii de performanta apreciate ca prioritare. Existenta acestei game atat de largi de factori ce determina acordarea/neacordarea premiului ii confera acestuia un caracter incert, imposibil de vazut, astfel incat nu putem vorbi de un drept - creanta lichida, exigibila (cauza Kopecky c. Slovaciei, hotararea din 7 ianuarie, Culegerea de hotarari si decizii 2004 - IX, paragraf 52, cauza Rafinariile Stran si Stratis c. Greciei, hotararea din 9 decembrie 1994, Culegerea de hotarari si decizii nr.A 301-B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu se poate vorbi de un drept care urmeaza a fi platit intregului personal din sistemul autoritatii judecatoresti in acelasi timp. Este adevarat ca prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite sa recompenseze, dar nimic nu impiedica angajatorul sa le plaseze alaturi de alti factori care deopotriva sa concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, si este fara indoiala ca stimularea celor cu venituri mai mici in sensul stabilitatii in sistem si imbunatatirii performantelor profesionale (cum a fost situatia celor cu o vechime pana la 3 ani) nu reprezinta diferente nejustificate de natura a aduce atingere principiului egalitatii, caci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se incadrau in criteriile stabilite de ordonator in temeiul Normelor, asadar tuturor celor care se aflau in situatii similare.
Mai arata recurentul ca din examinarea cuprinsului Ordonantei Guvernului nr.137/2000 rezulta ca legiuitorul nu a avut in vedere modul de reglementare a unor relatii sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea urmatoarelor drepturi" - art.1 alin. (2), "exercitarea drepturilor enuntate"- art.1 alin. (3), "restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 alin. (1), "comportament discriminatoriu", "persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul in termen de un an de la data savarsirii faptei sau de la data la care putea sa ia cunostinta de savarsirea ei" etc.
In mod evident, exercitarea unor drepturi se refera la modul de aplicare a unor dispozitii legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea solutiilor legislative alese de catre legiuitor.
In afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, in sensul Ordonantei Guvernului nr.137/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi in favoarea unor categorii profesionale in mod diferit fata de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care tin de statutul profesional al unei categorii nu este o problema ce poate fi apreciata din punctul de vedere al discriminarii, depasind cadrul legal reglementat prin Ordonanta Guvernului nr.137/2000.
In masura in care o dispozitie cuprinsa intr-o lege sau ordonanta in vigoare este in contradictie cu dispozitiile art.16 din Constitutie, exista posibilitatea ca intr-un litigiu de competenta instantelor judecatoresti cei interesati sa invoce exceptia de neconstitutionalitate a acelor prevederi legale.
Stabilirea unor prioritati la un moment dat nu inseamna a distinge dupa unul sau altul dintre criteriile ce caracterizeaza faptele de discriminare sanctionate de O.G. nr.137/2000.
2. Ministerul Economiei si Finantelor, prin reprezentant legal, motiveaza ca nu are calitate procesuala pasiva. Are raspunderea elaborarii proiectului bugetului de stat, insa numai in baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care si Ministerul Justitiei, aceasta necorespunzand cu raspunderea platii sumelor reclamate in cauza.
In conformitate cu dispozitiile art.29 alin.3 din Legea 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetara asumata, nu pot fi utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justitiei nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea platii solicitate, sens in care nu poate fi obligat sa aloce fondurile pentru efectuarea platii pretinse.
Motiveaza, de asemenea, recurentul ca stabilirea si acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de munca sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv ce apartine angajatorului.
In plus, Ministerul Economiei si Finantelor reprezinta Statul Roman, ca subiect de drepturi si obligatii, in fata organelor de justitie, precum si in alte situatii in care participa in mod nemijlocit, in nume propriu, in raporturi juridice civile, numai daca legea nu stabileste in acest scop un alt organ (H.G. nr.386/2007).
Examinand actele si lucrarile dosarului in raport de motivele de recurs invocate, dispozitiile legale aplicabile Curtea a retinut urmatoarele:
1.In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Justitiei, prin reprezentant legal:
Este netagaduit ca prin Ordinul Ministrului Justitiei nr.1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justitiei, printre care si pentru judecatorii, din cadrul judecatoriilor, cu o vechime in functie de judecator cuprinsa intre 0 - 3 ani. Suma distribuita a fost de 673.030 RON.
In aplicarea acestui ordin, Ministerul Justitiei a emis si comunicat Curtii de Apel Iasi adresa inregistrata sub nr.2595/A/2005 din 15.12.2005 care contine propunerea ministerului de a se stabili si acorda o valoare individuala medie, diferentiata pe categorii de personal, pentru judecatori fiind de 1700 RON.
Este reala sustinerea recurentului ca ordonatorul de credite de la nivelul instantelor urma sa se stabileasca valoarea reala individuala a stimulentului in functie de criteriile indicate in adresa si preluate din art.25 din Legea 146/1997 si Normele de aplicare a acestei legi, insa aceasta operatiune privea numai categoria judecatorilor cu o vechime intre 0 - 3 ani. Au fost astfel exclusi de la aplicarea ordinului judecatorii cu o vechime de peste 3 ani.
Potrivit dispozitiilor art.25 alin.(2), (3) din Legea 146/1997 cu modificarile ulterioare si dispozitiilor art.43(2) din Normele de aplicare a legii din 22.04.1994, repartizarea veniturilor din fondul pentru stimularea personalului din sistemul justitiei se face in baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justitiei.
Ministerul Justitiei sustine ca repartizarea stimulentelor s-a facut in conformitate cu Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justitiei nr.2404/C/2004.
Pentru a se situa in domeniul de aplicare al art.2 alin.1 din O.G. nr.137/2000, invocat de reclamanti, deosebirea, excluderea, restrictia sau preferinta trebuie sa aiba la baza unul dintre criteriile prevazute de acest articol si trebuie sa se refere la persoane comparabile dar care sunt tratate in mod diferit datorita apartenentei lor la una dintre categoriile prevazute in textul art.2 alin.1 si 2 din O.G. nr.137/2007.
Curtea a mai retinut ca in speta sunt intrunite conditiile de analogie si comparabilitate intre situatia reclamantei - judecator cu o vechime de peste 3 ani (caruia nu i s-au acordat venituri din fondul pentru stimulare) - si situatia judecatorilor cu o vechime in specialitate intre 0 - 3 ani si care au fost beneficiarii art.25 din Legea 146/1997.
Sub aspectul acordarii stimulentelor doar judecatorilor cu o vechime intre 0 - 3 ani si al excluderii judecatorilor cu o vechime mai mare de 3 ani, se constata intrunirea si a conditiei unui tratament diferentiat.
In acest context, Curtea a analizat in cele ce urmeaza in ce masura distinctia de tratament are o justificare obiectiva si rezonabila, de natura sa o explice.
Principiul egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii sunt garantate prin art.41 din Constitutie si art.1 alin.2 din O.G. nr.137/2000 in exercitarea dreptului la munca, la un salariu egal pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare, "precum si in alte situatii specifice stabilite prin lege" (art.41 Constitutie).
Pentru munca prestata de catre judecator, angajatorul este obligat sa plateasca acestuia indemnizatia calculata conform legii de salarizare.
Din sumele obtinute pentru recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru procesele penale si din amenzile judiciare se constituie potrivit Legii 146/1997 (art.25) un fond pentru stimularea personalului din sistemul justitiei.
Astfel, judecatorul, pe langa indemnizatia lunara, poate primi din aceste fonduri sume suplimentare cu titlu de premii.
Aceste premii sau stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot sa fie sau nu acordate judecatorilor in functie de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Daca este de acceptat argumentarea recurentului, in sensul ca Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justitiei nr.2404/C/2004 enumera exemplificativ iar nu limitativ criteriile de repartizare a stimulentelor, este in aceeasi masura justa concluzia ca aceste criterii trebuie sa se aplice nediferentiat intregii categorii profesionale a judecatorilor.
Ceea ce Ministerul Justitiei a dorit a fi o masura afirmativa pentru judecatorii cu vechimea intre 0 - 3 ani (stimularea celor cu venituri mai mici in sensul stabilitatii in sistem si imbunatatirii performantelor profesionale), este practic o fapta de discriminare.
Aceasta deoarece, chiar daca scopul este legitim (intentia de stimulare a celor cu venituri mici), Curtea a considerat ca metoda de atingere a acestui scop nu este adecvata. Procedand in acest mod, prin aplicarea unui criteriu neutru de preferinta fata de judecatorii cu o vechime sub 3 ani, Ministerul Justitiei plaseaza intr-o situatie net dezavantajata judecatorii ce au depasit aceasta vechime.
Aceasta practica nu legitimeaza "promovarea obiectivelor generale ale Ministerului Justitiei", in sensul art.4 din Normele aprobate prin O.M.J. nr.2404/C/2004.
Curtea a mai retinut, asa dupa cum subliniaza si Ministerul Justitiei in motivarea recursului, ca exercitarea drepturilor (conform dispozitiilor O.G. 137/2000) se refera la modul de aplicare a unor dispozitii legale care instituie drepturile, iar nu la examinarea solutiei legislative alese de catre legiuitor.
In speta, se pune problema tocmai a modului de aplicare a dispozitiilor art.25 din Legea 146/1997 intregii categorii profesionale a judecatorilor si nicidecum a examinarii solutiilor legislative alese de catre legiuitor.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat ca nu este incident motivul de casare prevazut de art.304 punctul 9 Cod procedura civila. Prin urmare, in temeiul dispozitiilor art.312 Cod procedura civila, a respins recursul si a mentinut sentinta ca legala si temeinica.
2.In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Economiei si Finantelor, s-a retinut:
Potrivit art.49 din Legea 500/2002 (ce abroga prin art.80 Legea 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai dupa deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare si/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamantul nu a solicitat obligarea directa a Ministerului Economiei si Finantelor la plata drepturilor banesti ce fac obiectul actiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele doua parti. Obligatia stabilita in sarcina Ministerului Economiei si Finantelor s-a facut prin raportare la dispozitiile art.60 din Codul de procedura civila si art.49 din Legea 500/2002 si art.1 din O.U.G. nr.22/2002.
Pentru aceste considerente Ministerul Economiei si Finantelor are calitate procesuala pasiva in cauza.
Prin urmare, raportat la dispozitiile art.312 Cod procedura civila, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei si Finantelor.