STANDARD nr. 0/2011

STANDARDE INTERNAȚIONALE din 20 mai 2010 pentru construcția navelor bazate pe obiectivele aplicabile vrachierelor și petrolierelor

Intrare în vigoare 10 noiembrie 2011

1. Preambul 1.1 Noțiunea de "standarde pentru construcția navelor bazate pe obiective" a fost introdusă de Organizație în timpul celei de a optzeci și noua sesiuni a Consiliului din noiembrie 2002, la propunerea delegației Bahamas și a Greciei*1), care au sugerat că Organizația ar trebui să elaboreze standarde de construcție de nave care să permită inovații în proiectare, asigurând în același timp că navele sunt construite astfel încât, în cazul în care sunt întreținute în mod corespunzător, rămân în condiții de siguranță pe toată perioada de exploatare. Standardele ar trebui să asigure că toate părțile navei pot fi accesibile pentru a facilita inspecția și întreținerea adecvată. Consiliul a transmis spre examinare propunerea Comitetului Securității Maritime (MSC) în cadrul celei de-a 77-a sesiuni din mai/iunie 2003. ------- *1) Document C 89/12/1 (Bahamas și Grecia) - Plan strategic OMI 1.2 În cadrul celei de-a 77-a sesiuni MSC a recomandat Consiliului ca în cadrul sesiunii nouăzeci să se ia în considerare problema în contextul dezvoltării Planului strategic al Organizației. De asemenea MSC a convenit să includă un subiect nou intitulat "Standarde pentru construcția navelor noi bazate pe obiective aplicabile" în programul său de lucru și pe ordinea de zi a următoarei reuniuni. 1.3 La cea de-a nouăzecea sesiune a Consiliului, luând în considerare strategia și politica Organizației pentru perioada 2006-2011, Consiliul a aprobat direcțiile strategice pentru elaborarea standardelor de construcție pentru nave noi bazate pe obiective aplicabile. Ulterior, în sesiunea extraordinară douăzeci și doi, Consiliul a inclus în orientările strategice ale Organizației o dispoziție care prevede că "OMI va stabili în funcție de obiectivele aplicabile standarde pentru proiectarea și construcția navelor noi". 1.4 Adunarea, la sesiunea douăzeci și trei (noiembrie/decembrie 2003), atunci când s-a adoptat Rezoluția A.944 (23) privind Planul strategic al Organizației pe o perioadă de șase ani, 2004-2010, a decis, "inter alia", ca "Organizația să stabilească standarde de proiectare și construire a navelor noi bazate pe obiective aplicabile". Această decizie a fost reflectată în Rezoluția A.943 (23) privind planul de lucru pe termen lung al Organizației până în 2010, în care problema "Standardelor pentru construcția navelor noi bazate pe obiective aplicabile" a fost introdusă pe lista de subiecte generale. 1.5 MSC a început să lucreze la elaborarea de standarde tehnice detaliate pentru construcția de nave bazate pe obiective de bază la sesiunea șaptezeci și opt din mai 2004; în timpul dezbaterii generale ce a avut loc, cuprinzând aspectele în cauză, Comitetul a convenit să utilizeze un sistem de 5 niveluri, care a fost propus inițial de către Bahamas, Grecia și IACS, constând în următoarele:.1 Nivelul I - Obiective Obiective de nivel înalt ce trebuie atinse..2 Nivelul II - Cerințe funcționale Criterii pentru a îndeplini obiectivele..3 Nivelul III - Verificarea conformității Proceduri pentru a verifica dacă normele și reglementările referitoare la proiectarea și construcția de nave sunt în conformitate cu obiectivele și cerințele funcționale..4 Nivelul IV - Norme și reglementări pentru proiectarea și construcția de nave Cerințele detaliate elaborate de OMI, administrațiile naționale și/sau organizațiile recunoscute și aplicate de către administrațiile naționale și/sau organizații recunoscute care acționează în numele lor, privind proiectarea și construcția unei nave pentru ca acesta să îndeplinească obiectivele și cerințele funcționale..5 Nivelul V - Practici și standarde industriale Standarde, coduri de bune practici și sisteme de siguranță și de asigurare a calității din industrie referitoare la construirea, operarea și întreținerea navelor, formarea și încadrarea cu personal etc., care pot fi incluse sau menționate în normele și reglementările referitoare la proiectarea și construcția unei nave. 1.6 După ce a deliberat cu privire la această problemă în cadrul celei de-a optzecea sesiuni, MSC a convenit în primul rând să limiteze sfera de aplicare a studiului inițial vrachierelor și petrolierelor și să ia în considerare extinderea la alte tipuri de nave și domenii de siguranță. 2. Domeniul Standardele internaționale pentru construcția navelor bazate pe obiectivele aplicabile vrachierelor și petrolierelor (denumite în continuare standarde) descriu obiectivele și stabilesc normele de funcționare pe care trebuie să le respecte regulile unei organizații recunoscute de Administrație sau normele naționale ale unei Administrații privind proiectarea și construirea de vrachiere și petroliere, așa cum sunt definite în regulile II-1/2.28 și II-1/3-10 din Convenția SOLAS. În plus, standardele stabilesc că regulile/normele menționate mai sus trebuie verificate pentru a se conforma obiectivelor și cerințelor funcționale. 3. Structura Aceste standarde au 3 niveluri: Nivelul I - Obiective Nivelul II - Cerințe funcționale Nivelul III- Verificarea conformității 4. Nivelul I - Obiective Obiectivele de nivelul I, astfel cum sunt definite în Regula II-1/3-10 din Convenția SOLAS, sunt reproduse mai jos pentru a ușura referirea, după cum urmează: Navele trebuie să fie proiectate și construite pentru o durată de viață prevăzută determinată pentru a fi sigure și ecologice, atunci când sunt exploatate și întreținute corect în condiții și mediu determinate în stare intactă și condiții de avarie specifice, pe toată durata de viață..1 Prin sigur și ecologic se înțelege că nava are o rezistență adecvată, integritate și stabilitate suficiente pentru reducerea la minim a riscului de pierdere a navei sau de poluare a mediului marin, din cauza unor deficiențe de structură, inclusiv colaps, situații care duc la inundarea unui compartiment ori pierderea etanșeității la apă..2 Prin ecologic se înțelege că nava este construită cu materiale care pot fi reciclate într-un mod ecologic acceptabil pentru mediu..3 Siguranța implică, de asemenea, faptul că structura, echipamentul și amenajarea navei oferă căi sigure de acces, evacuare, inspecții și întreținere corespunzătoare, facilitând funcționarea în condiții de siguranță..4 Condițiile specifice de operare și mediu specificat sunt determinate de zona de operare a navei pe tot parcursul vieții sale și acoperă inclusiv condițiile intermediare rezultate din operațiunile legate de marfă și balast în porturi, căi navigabile și pe mare..5 Durata de viață prevăzută determinată este perioada nominală în care se presupune că nava va fi expusă exploatării și/sau condițiilor de mediu și/sau condițiilor de mediu corosiv și este folosită pentru selectarea parametrilor corespunzători de proiectare. Cu toate acestea, durata efectivă de exploatare a navei poate să fie mai lungă sau mai scurtă, în funcție de condițiile reale de funcționare și întreținere a navei pe toată durata sa de viață. 5. Nivelul II - Cerințe funcționale [Aplicabil la vrachiere și petroliere efectuând voiaje fără restricții*2)] ------- *2) Voiaje fără restricții înseamnă că nava nu este supusă unor restricții geografice (de exemplu, poate naviga în toate oceanele, în toate anotimpurile), cu excepția limitelor impuse de capacitatea să de a naviga în gheață. PROIECTARE II.1. Durata de viață Durata de viață prevăzută de proiect nu trebuie să fie mai mică de 25 de ani. II.2. Condiții de mediu Navele trebuie să fie proiectate în funcție de condițiile de mediu ale Atlanticului de Nord și scala de stare a mării pe termen lung. II.3. Rezistența structurală II.3.1 Concepții generale Elementele structurale ale navei trebuie să fie de o concepție compatibilă cu destinația ei și să asigure continuitatea structurală. Acestea trebuie să fie proiectate pentru a facilita încărcarea și descărcarea tuturor mărfurilor preconizate cu instalațiile navei fără a cauza avarii care pot compromite integritatea structurii. II.3.2. Moduri de deformare și efecte Rezistența structurii trebuie să fie determinată luând în considerare deformarea excesivă și modurile de avarie, incluzând, dar fără a limita flambajul, elasticitatea și oboseala. II.3.3. Rezistența ultimă Navele trebuie să fie proiectate pentru a avea o rezistență ultimă adecvată. Calculele rezistenței ultime trebuie să includă calculele referitoare la capacitatea la rupere a grinzii echivalente a corpului și rezistența ultimă corespunzătoare a elementelor de înveliș și a elementelor de osatură și care trebuie verificate la un moment încovoietor longitudinal bazat pe condițiile de mediu cerute la II.2. II.3.4. Marje de siguranță Navele trebuie să fie proiectate cu marje de siguranță corespunzătoare:.1 pentru a putea rezista la dimensiunile nete*3), în stare intactă, în condiții de mediu anticipate pe toată durata de viață și în condiții de încărcare corespunzătoare care vor include încărcarea completă omogenă și alternativă a magaziilor/tancurilor, încărcări parțiale, multiport și voiaje în balast, precum și sarcinilor din condiții de gestionare a balastului și depășiri ocazionale/suprasolicitări pe timpul încărcării/ descărcării, după caz, aplicabile clasei navei; și -------- *3) Eșantionajul net asigură structurii rezistența necesară pentru susținerea sarcinilor de proiectare, presupunând că structura este în stare intactă și fără nicio marjă de coroziune. Cu toate acestea, atunci când se evaluează rezistența la oboseală, rezistența la nivel global a corpului, și structurilor principale, o parte din marja de coroziune totală poate fi adăugată la eșantionajul net pentru a reflecta grosimea materialului folosit pentru proiectare și determinarea duratei de viață..2 care sunt adecvate pentru toți parametrii de proiectare ale căror calcule implică un anumit grad de incertitudine, inclusiv sarcini, modelare structurală, structură, oboseală, coroziune, imperfecțiuni în materiale, defecte de construcție, flambaj, rezistență reziduală și rezistență ultimă. II.4. Rezistența la oboseală Rezistența la oboseală prevăzută nu trebuie să fie mai mică decât durata de viață a navei prevăzută în proiect și trebuie să fie determinată în condițiile de mediu menționate la II.2. II.5. Rezistența reziduală Navele trebuie să fie concepute pentru a avea o rezistență suficientă pentru a rezista la sarcinile datorate valurilor și solicitărilor interne în condițiile specifice de avarie cum sunt după coliziuni, puneri pe uscat sau inundări. La calculul de rezistență reziduală trebuie să se ia în considerare capacitatea de rezistență ultimă a grinzii echivalente, incluzând deformarea permanentă și comportarea la postflambaj. Scenarii previzibile trebuie să fie studiate în măsura în care este rezonabil posibil. II.6. Protecția împotriva coroziunii Trebuie să fie aplicate măsuri care să asigure că dimensiunile nete cerute pentru îndeplinirea condițiilor de rezistență structurală se mențin pe toată durata de viață prevăzută de proiect. Măsurile includ, dar nu sunt limitate numai la aplicarea acoperirilor de protecție, compensarea coroziunilor, protecția catodică, sistemele de protecție prin curenți induși etc. II.6.1. Durata de viață a acoperirilor Acoperirile trebuie să fie aplicate și întreținute în conformitate cu specificațiile producătorului pentru pregătirea suprafețelor, alegerea acoperirii, aplicarea lor și întreținere. Atunci când este necesar să se aplice o acoperire, durata de viață preconizată ar trebui să fie specificată. Durata de viață efectivă a acoperirilor poate fi mai lungă sau mai scurtă decât cea specificată, în funcție de starea și întreținerea navei. Acoperirea ar trebui să fie aleasă în funcție de utilizarea prevăzută a compartimentului, de materialele și de aplicarea altor sisteme pentru a preveni coroziunea, cum ar fi protecția catodică sau alte metode. II.6.2. Adaosul de coroziune Adaosul de coroziune se aplică dimensiunilor nete și trebuie să fie adecvat pentru perioada de viață proiectată. Adaosul se determină pe bază de expunere la agenți corozivi, cum ar fi apa, marfa, atmosferă corozivă sau o uzură mecanică, precum și în funcție de sistemul de prevenire a coroziunii, cum ar fi cele de acoperire, protecția catodică sau mijloace alternative. Rata de corodare (mm/an) va fi evaluată în conformitate cu informațiile statistice stabilite pe baza experienței din exploatare și/sau teste accelerate. Rata de coroziune reală poate fi mai mare sau mai mică decât cea de proiectare în funcție de starea și modul real de întreținere ale navei. II.7. Redundanța structurală Navele trebuie să fie proiectate și construite redundant, astfel încât avarii locale (cum ar fi deformații permanente locale, fisuri sau deficiențe ale sudurii) ale oricărui element structural de osatură nu vor duce în consecință imediat la colapsul întregului panou. II.8. Etanșeitate la apă și intemperii Navele trebuie să fie proiectate pentru a avea o etanșeitate la apă și intemperii adecvată destinației lor și să aibă dispozitive conexe de închidere a deschiderilor din corp de o rezistență și redundanță adecvate. II.9. Considerații referitoare la factorul uman Structurile și echipamentele navei trebuie să fie proiectate și dispuse pe baza principiilor ergonomice pentru a asigura siguranța în timpul operării, inspecției și întrețineri. Aceste considerații trebuie să se refere la scări, scări verticale, rampe, pasarele și platforme permanente folosite ca mijloace de acces, muncă, inspecții, întreținerea și facilitarea operațiunilor, dar fără a se limita la acestea. II.10. Transparența în proiectare Navele trebuie să fie proiectate în cadrul unui proces fiabil, controlat și transparent, accesibil în măsura necesară pentru a confirma siguranța navei nou-construite, luând în considerare respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Documentația accesibilă trebuie să includă principalii parametrii bazați pe obiective și toți parametrii de proiectare relevanți care pot limita exploatarea navei. CONSTRUCȚIA II.11. Proceduri pentru asigurarea calității construcției Navele trebuie să fie construite în conformitate cu standardele de calitate controlate și transparente de producție, având în vedere respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Procedurile de asigurare a calității construcției vor include, fără a limita, specificațiile referitoare la materiale, procese de fabricație, aliniere, montaj, îmbinare și sudare și de pregătire a materialelor și suprafețelor. II.12. Inspecții în timpul construcției Trebuie elaborat un plan de inspecții pentru faza de construcție a navei, ținând seama de tipul navei și proiectul său. Planul de inspecții trebuie să conțină un set de cerințe, inclusiv specificarea volumului și domeniul de aplicare și identificarea zonelor care au nevoie de o atenție specială în timpul inspecțiilor pentru a asigura respectarea standardelor de construcție cu normele obligatorii pentru construcția de nave. FACTORI DE AVUT ÎN VEDERE ÎN SERVICIU II.13. Inspecții și întreținere Navele trebuie să fie proiectate și construite astfel încât să faciliteze inspecțiile și întreținerea, în particular evitându-se crearea de spații limitate pentru inspecțiile și activitățile de întreținere. Vor fi identificate zonele care au nevoie de o atenție specială în timpul inspecțiilor efectuate pe toată durata de viață a navei. Trebuie inclus, în special, tot ce este necesar pentru inspecții și întreținere în serviciu care a stat la baza stabilirii parametrilor de proiectare a navei. II.14. Accesibilitatea structurii Nava trebuie să fie proiectată, construită și echipată pentru a oferi mijloace adecvate de acces la toate structurile interne, pentru a facilita inspecțiile generale și inspecții amănunțite, precum și măsurarea grosimii. CONSIDERAȚII PRIVIND RECICLAREA II.15. Reciclarea Navele trebuie să fie proiectate și construite din materiale care pot fi reciclate într-un mod acceptabil pentru mediu fără a compromite siguranța și operarea eficientă a acesteia. 6. Nivelul III - Verificarea conformității 6.1. Trebuie verificat dacă normele referitoare la proiectarea și construcția vrachierelor și petrolierelor aplicate de către o organizație care este recunoscută de către Administrație în conformitate cu prevederile Regulii XI/1 din Convenția SOLAS sau cerințele naționale utilizate de Administrație sunt echivalente cu normele unei organizații recunoscute în conformitate cu Regula II-1/3-1 a Convenției SOLAS, sunt în conformitate cu obiectivele de nivelul I și cerințele de performanță de nivelul II, pe baza liniilor directoare elaborate de către Organizație*4). Decizia finală privind verificarea conformității este luată de către MSC care va informa toate guvernele contractante de decizia sa. --------- *4) Se referă la liniile directoare pentru verificarea de conformitate cu standardele de construcție de nave bazate pe obiective aplicabile vrachierelor și petrolierelor, adoptate de Organizație prin Rezoluția MSC.296 (87). 6.2. Termenul "verificare" (și orice variantă a cuvântului "verificare") înseamnă că normele referitoare la proiectarea și construcția vrachierelor și petrolierelor, așa cum este descris mai sus, au fost comparate cu standardele și s-a constatat că sunt conforme cu obiectivele și cerințele de performanță enunțate în standarde sau compatibile cu aceste obiective și cerințe. 6.3. Odată ce normele Administrației sau organizației recunoscute referitoare la proiectarea și construcția vrachierelor și petrolierelor au fost verificate pentru conformitatea cu standardele, această conformitate se consideră ca fiind în vigoare pentru modificări de reguli, cu condiția ca neverificarea modificărilor de reguli să nu producă nonconformitate. Cu excepția cazului în care MSC decide altfel, orice modificare a normelor, produsă ca urmare a verificării conformității, se aplică navelor care au contractul de construcție la sau după data la care regula produce efecte.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 10 noiembrie 2011

LEGE nr. 206 din 7 noiembrie 2011

LEGE nr. 206 din 7 noiembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanțare în agricultură

HOTĂRÂRE nr. 1107 din 9 noiembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 1.107 din 9 noiembrie 2011 privind trecerea unui imobil aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în domeniul public al statului și în administrarea Înaltei Curț...

HOTĂRÂRE nr. 1106 din 9 noiembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 1.106 din 9 noiembrie 2011 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Administrației și Internelor în administrarea Ministerului Public, pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureșt...