REGULAMENT nr. 14 din 29 septembrie 2021
REGULAMENT nr. 14 din 29 septembrie 2021 pentru modificarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 7/2020 privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative
8 acte găsite. Listarea este organizată cronologic, cu acces rapid la emitent, data publicării și Monitorul Oficial.
REGULAMENT nr. 14 din 29 septembrie 2021 pentru modificarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 7/2020 privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative
ORDIN nr. 2.069 din 12 octombrie 2021 privind stabilirea cuantumului taxei pentru participarea la concursul de rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 21 noiembrie 2021
ORDIN nr. 2.068 din 12 octombrie 2021 privind stabilirea specialităților deficitare pentru care se organizează rezidențiat pe post în spitale clinice cu secții clinice universitare, institute sau centre medicale clinice în sesiunea 21 noiembrie 2021
ORDIN nr. 572 din 30 septembrie 2021 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 3.822/2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat "Finanțarea activităților de cercetare-dezvoltare și inovare (CDI) și a investițiilor în CDI prin Programul operațional...
HOTĂRÂRE nr. 1.099 din 6 octombrie 2021 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 al Regiei Autonome "Imprimeria Băncii Naționale a României", aflată în subordinea Băncii Naționale a României
HOTĂRÂRE nr. 1.098 din 6 octombrie 2021 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 al Regiei Autonome "Monetăria Statului", aflată în subordinea Băncii Naționale a României
HOTĂRÂRE nr. 1.037 din 29 septembrie 2021 privind modificarea și completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
LEGE nr. 249 din 12 octombrie 2021 pentru completarea art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011
Acces rapid la cele mai recente acte din Monitorul Oficial.