ORDIN nr. 160/2004
ORDIN nr. 160 din 26 octombrie 2004 privind stabilirea Criteriilor pe baza cărora se efectuează selecția proiectelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
ORDIN nr. 160 din 26 octombrie 2004 privind stabilirea Criteriilor pe baza cărora se efectuează selecția proiectelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap
EMITENT
MINISTERUL MUNCII,
SOLIDARITĂȚII SOCIALE ȘI FAMILIEI-AUTORITATEA NAȚIONALA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1.008 din 2 noiembrie 2004
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Normele metodologice privind finanțarea proiectelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap și administrarea unităților finanțate în comun de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap și organizațiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecția specială a persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 696/2001, în temeiul art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 239/2003, cu modificările și completările ulterioare, președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Criteriile pe baza cărora se efectuează selecția proiectelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcțiile de specialitate din cadrul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 73/2004 privind stabilirea Criteriilor pe baza cărora se efectuează selecția proiectelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 9 iunie 2004.
Articolul 4
Obiectivele și măsurile prioritare fiecărui an vor fi precizate în Ghidul solicitantului, corespunzător anului la care se referă.
Articolul 5 — Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, Florian Valeriu Sălăjeanu
București, 26 octombrie 2004.
Nr. 160.
Anexa
CRITERIILE pe baza cărora se efectuează selecția proiectelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap
Capitolul I – Criterii de eligibilitate pentru proiecte
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) finanțează proiecte în domeniul protecției speciale și al integrării socioprofesionale a persoanelor cu handicap, proiecte care se încadrează în următoarele programe: A. Programul de prevenire Activități eligibile: 1. informare, consiliere pentru tinerele familii asupra factorilor de risc responsabili de apariția handicapului; 2. dezvoltarea serviciilor de consiliere și suport familial în scopul prevenirii abandonului persoanei cu handicap. B. Programul de reformă instituțională Activități eligibile: 1. organizarea de campanii de informare, educare, comunicare, având ca grupuri-țintă persoanele cu handicap și comunitatea; 2. dezvoltarea rețelei de servicii adresate persoanelor cu handicap; 3. inițierea de servicii noi, complementare serviciilor de reabilitare în vederea integrării sociale; 4. dezvoltarea de rețele de locuințe protejate pentru persoanele cu handicap; 5. dezvoltarea de rețele de locuințe sociale (trai independent) pentru persoanele cu handicap; 6. perfecționarea personalului implicat în activități terapeutice și ocupaționale. C. Programul de suport familial Activități eligibile: 1. dezvoltarea de centre de zi; 2. dezvoltarea de asistenți sociali care lucrează în domeniul protecției persoanelor cu handicap; 3. dezvoltarea rețelei de servicii pluridisciplinare de recuperare și terapie; 4. dezvoltarea de servicii de respiro ("respite care") pentru familiile în care există persoane cu handicap; 5. dezvoltarea rețelei de centre de abilitare pentru trai independent; 6. creșterea gradului de accesibilitate a persoanelor cu handicap și a familiilor acestora la informație, educație și formare profesională; 7. activități socioculturale, recreative și sportive. D. Programul de informare și sporire a gradului de conștientizare Activități eligibile: 1. organizarea de seminarii, mese rotunde, conferințe, simpozioane etc.; 2. editarea și publicarea de materiale informative și promoționale pe suport clasic sau electronic/multimedia; 3. studii și analize privind gradul de informare a populației privind problematica persoanei cu handicap; 4. campanii pentru construirea și promovarea imaginii reale a persoanei cu handicap; 5. dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele cu handicap (juridică, familială, orientare profesională, educație). E. Programul de accesibilitate Activități eligibile: 1. campanii de informare și sensibilizare a factorilor responsabili și a comunității în asigurarea accesului persoanei cu handicap la viața socială; 2. oferirea de servicii specializate pentru asigurarea accesului persoanei cu handicap la viața socială. F. Programul de integrare socială Activități eligibile: 1. campanii de informare și sensibilizare a opiniei publice și a factorilor interesați în integrarea socială a persoanelor cu handicap; 2. dezvoltarea serviciilor de abilitare/reabilitare/recuperare în vederea integrării sociale a persoanei cu handicap. G. Programul de formare și orientare profesională a persoanelor cu handicap Activități eligibile: 1. consiliere vocațională; 2. orientare și pregătire profesională adecvată cerințelor economiei de piață; 3. instruire profesională prin metode de educație la distanță; 4. studii de marketing social și analiza pieței de muncă pentru meseriile și profesiunile accesibile persoanelor cu handicap; 5. schimburi de experiență în domeniul pregătirii și formării profesionale în vederea integrării profesionale. H. Programul de voluntariat Activități eligibile: 1. campanii de informare asupra necesității dezvoltării serviciilor de voluntariat; 2. schimburi de voluntari în domeniul protecției persoanelor cu handicap; 3. dezvoltarea rețelei de voluntari. I. Programul de integrare europeană Activități eligibile: 1. inițierea de rețele de sprijin pentru rețelele internaționale de informare și cooperare în beneficiul persoanei cu handicap; 2. participarea la activități internaționale cultural-sportive și de recreere, care au loc în România.
Capitolul II – Criterii de eligibilitate pentru aplicanți
II.1. Sunt eligibili pentru finanțare următorii aplicanți: - O.N.G. (asociații, fundații, federații) ale persoanelor cu handicap; - ANPH în nume propriu, pentru proiecte proprii; - unități subordonate ANPH, în numele lor. II.2. Criterii generale de eligibilitate Persoanele juridice prevăzute la pct. II.1., care solicită finanțare pentru proiecte, trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt persoane juridice române de drept public sau privat, constituite potrivit legii;
b) dispun de resurse materiale și umane necesare derulării proiectelor pe care le propun;
c) au deschis un cont bancar special pentru finanțarea provenită din bugetul de stat pentru proiect;
d) nu au conturile blocate în urma unei hotărâri judecătorești;
e) nu se fac vinovate de declarații inexacte, cu reacredință, cu privire la informațiile solicitate în vederea selectării și finanțării proiectelor;
f) nu au încălcat prevederile unui contract de finanțare pentru proiect, încheiat anterior.
Capitolul III – Finanțare
III.1. Bugetul alocat de ANPH pentru finanțarea de proiecte este valoarea creditului bugetar alocat cu această destinație prin bugetul de stat. III.2. Finanțarea proiectelor aprobate se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat între ANPH și aplicant. III.3. Condiții financiare 1. ANPH va finanța proiectele selectate, după cum urmează:
a) maximum 80% din bugetul total al proiectului, pentru proiectele depuse de O.N.G.;
b)100% pentru proiectele proprii ale ANPH și ale unităților subordonate acesteia. 2. Contribuția minimă a aplicantului și a eventualilor parteneri în proiect (alții decât ANPH) la realizarea proiectului este de 20% din bugetul total al proiectului și poate fi parțial sau integral în natură (de exemplu, munca voluntarilor, utilizarea sediului, echipamente puse la dispoziție pentru realizarea proiectului etc.). În cazul în care aplicantul are parteneri în proiect (alții decât ANPH), contribuția aplicantului nu poate fi mai mică de 10% din bugetul total al proiectului. 3. Existența unor surse de finanțare, altele decât cele ale ANPH și ale aplicantului, obligă aplicantul la menționarea explicită a acestora, a destinației fondurilor și a cuantumului resurselor atrase. III.4. Derularea finanțării se face în tranșe de 30%, 60% și 10% din valoarea finanțată de ANPH. Plata finală de 10% se face după îndeplinirea de către beneficiarul finanțării a tuturor obiectivelor prevăzute în contract și numai după ce raportul final de activitate și decontul financiar final au fost înaintate de contractor și aprobate de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap. ________________
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 26 octombrie 2004
HOTĂRÂRE nr. 19 din 26 octombrie 2004
HOTĂRÂRE nr. 19 din 26 octombrie 2004 pentru aplicarea prevederilor art. 4 alin. (12) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului
LEGE nr. 441 din 26 octombrie 2004
LEGE nr. 441 din 26 octombrie 2004 privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului
DECRET nr. 840 din 26 octombrie 2004
DECRET nr. 840 din 26 octombrie 2004 pentru promulgarea Legii privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului
CRITERII din 2 noiembrie 2004
CRITERII din 26 octombrie 2004 pe baza cărora se efectuează selecția proiectelor în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap
ORDIN nr. 396 din 26 octombrie 2004
ORDIN nr. 396 din 26 octombrie 2004 privind acordarea titlului de parc industrial Societății Comerciale "Industrial Parc" - S.R.L. Galați
ORDIN nr. 2004 din 26 octombrie 2004
ORDIN nr. 2.004 din 26 octombrie 2004 pentru aprobarea listelor cuprinzând drumurile publice cu limitele maselor și dimensiunilor maxime admise pentru vehicule de transport marfă
ORDIN nr. 720 din 26 octombrie 2004
ORDIN nr. 720 din 26 octombrie 2004 pentru aprobarea Listei organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformității echipamentelor sub presiune
DECIZIE nr. 445 din 26 octombrie 2004
DECIZIE nr. 445 din 26 octombrie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor lit. B pct. 46 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificăr...