LEGE nr. 441/2004

LEGE nr. 441 din 26 octombrie 2004 privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului

Intrare în vigoare 4 noiembrie 2004

LEGE nr. 441 din 26 octombrie 2004 privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului

EMITENT

PARLAMENTUL

Publicat în

MONITORUL OFICIAL nr. 1.004 din 1 noiembrie 2004

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

(1) Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al celor două mii de ani de credință creștină pe pământul românesc, se va construi în municipiul București, calea Șerban Vodă - Parcul Carol, sectorul 4.

(2) Fondurile destinate construirii Catedralei Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, precum și, în completare, de la bugetul de stat.

(3) Guvernul României și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale implicate au obligația de a acorda, la solicitarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, sprijinul necesar, în condițiile prevăzute de lege.

Articolul 2

(1) Terenul în suprafață de 13.814 mp, situat în municipiul București, calea Șerban Vodă - Parcul Carol, sectorul 4, delimitat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta lege, trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului.

(2) Terenul prevăzut la alin. (1) se transmite cu titlu gratuit în proprietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române și este destinat exclusiv construirii Catedralei Mântuirii Neamului.

Articolul 3

Terenul proprietate publică a statului, în suprafață de 38.890,3 mp, situat în municipiul București, calea Șerban Vodă - Parcul Carol, sectorul 4, reprezentând diferența dintre suprafața prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 468/2003 și suprafața prevăzută la art. 2, își păstrează destinația de parc public și se transmite în folosință gratuită, pe perioada de existență a Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, căreia îi revine obligația de a-l întreține în mod corespunzător.

Articolul 4

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică în mod corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 468/2003 privind transmiterea unui teren proprietate publică a statului în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 25 aprilie 2003, cu modificările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU

PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU

București, 26 octombrie 2004.

Nr. 441.

Anexă _______________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 26 octombrie 2004

DECIZIE nr. 445 din 26 octombrie 2004

DECIZIE nr. 445 din 26 octombrie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor lit. B pct. 46 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificăr...