RECTIFICARE nr. 648/2009

RECTIFICARE nr. 648/C din 24 februarie 2009 referitoare la Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 648/C/2009

La Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 648/C/2009 privind redobândirea cetățeniei române de către unele persoane, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 5 martie 2009, se face următoarea rectificare (care nu aparține Redacției "Monitorul Oficial, Partea I"): – în anexa nr. 1, la poziția 59

Notă

Din cauza conținutului mare de date cu caracter personal din cadrul acestui act, fapt care depășește scopul prezentei aplicații legislative în contextul legislației aplicabile, acesta nu este prezent în baza de date legislativă disponibilă aici. Pentru a accesa acest conținut vă puteți adresa Monitorului Oficial sau emitentului actului.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 septembrie 2010

HOTĂRÂRE nr. 888 din 25 august 2010

HOTĂRÂRE nr. 888 din 25 august 2010 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și pentru a...

HOTĂRÂRE nr. 909 din 25 august 2010

HOTĂRÂRE nr. 909 din 25 august 2010 privind aprobarea plății debitului stabilit de Comisia Europeană, care a fost suportat din împrumutul nerambursabil acordat de Comunitatea Europeană pentru finanțarea Proiectului PHARE RO 96.02 - Technology Transfer and Qual...

HOTĂRÂRE nr. 910 din 25 august 2010

HOTĂRÂRE nr. 910 din 25 august 2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul privat al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al județului Dâmbovița și în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița