HOTĂRÂRE nr. 910/2010
HOTĂRÂRE nr. 910 din 25 august 2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul privat al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al județului Dâmbovița și în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 8 alin. (1) și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea unor terenuri, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al județului Dâmbovița și în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița.
Articolul 2
Terenurile transmise potrivit prevederilor art. 1 vor fi utilizate pentru dezvoltarea turismului prin practicarea schiului și a altor sporturi de iarnă în zona Padina-Peștera-Valea Ialomiței din județul Dâmbovița.
Articolul 3
În cazul nefinalizării investiției pentru care se transmit terenurile, în termen de 4 ani, suprafața de teren transmisă potrivit prezentei hotărâri va reveni în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului.
Articolul 4
Predarea-preluarea terenurilor transmise potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
București, 25 august 2010.
Nr. 910.
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE a terenurilor care se transmit din domeniul privat al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al județului Dâmbovița și în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița *Font 8*
Nr.
crt.
Locul unde este
situat terenul
Persoana juridică
de la care
se transmite
Persoana juridică
la care
se transmite
Suprafața
(mý)
Lungime
tronson
(m) Tarla - parcelă
0
1
2
3
4
5
6
1. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
20.977
- T21 - P 561
2. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
2.001
- T21 - De 550
3. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
536.576
- T21 - P 572
4. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
3.949
T21 - De 555
5. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
4.169
- T21 - P 550
6. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
5.924
- T21 - P 572
7. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
220,8
11,04
T21 - P 547
8. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
1.084
54,2
T21 - P 576
9. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
65,5
3.275
T21 - P 574
10. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
5.568,3
278.415
T21 - P 573
11. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
7.485,6
374,28
T21 - P 579
12. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
925,8
46,29
T21 - P 582
13. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
43,1
2.155
T21 - P 584
14. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
15.312,3
734.515
T36 - P 725
15. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
2.997,1
149.855
T36 - P 723
16. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
60,7
3.035
T36 - P 703
17. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
7.125
356,25
T35 - P 698/1
18. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
16.975,1
848.755
T35 - P 698/1
19. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
69,6
3,48
T36 - P 703
20. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
26.163,5
1.308.175
T36 - P 723
21. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
439,1
21.955
T36 - P 707/1
22. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
85,1
4.255
T36 - P 788/1
23. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
386,2
19,31
T36 - P 703/1
24. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
11.781,3
589.065
T35 - P 702/1
25. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
139,9
6.995
T36 - P 705/1
26. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
3.894,3
194.715
T36 - P 704
27. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
5.099
254,95
T77 - P 1410
28. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
26.624
1.331,2
T77 - P 1410
29. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
71.656
283.068
T15 - P 433
30. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
1.529
14.494
T15 - P 424
31. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
31.258
135.758
T15 - P 433
32. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
5.752,6
287,63
T15 - P 406
33. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
47,4
2,37
T15 - P 405
34. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
3.892,6
- T21 - P 577
35. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
2.144,2
- T21 - P 531
36. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
3.463,9
- T36 - N 720
37. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
6.168,8
- T36 - N 728
38. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
7.391,5
- T20 - N 531
39. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
763,3
- T36 - De703/1
40. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
2.557,7
- T21 - N 582
41. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
176,4
- T36 - N 730
42. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
4.017,2
- T36 - N 726
43. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
306,4
- T21 - De 578
44
Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
3.228,0
- T36 - De788/1
45. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
3.256,5
- T20 - De 535
46. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
13.578,3
- T36 - N 722
47. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
4.436,8
- T36 - N 721/1
48. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
12.876,8
- T20 - N 532
49. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
3.805,7
- T20 - N 534
50. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
9.965,5
- T36 - Pt710/1
51. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
2.320,4
- T36 - N 709/1
52. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
1.477,2
- T20 - Hr722/1
53. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
2.483,9
- T36 - De 703
54. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
425,4
- T21 - Hr 584
55. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
4.241,9
- T21 - P 579
56. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
1.705,6
- T36 - De 724
57. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
128.870,0
- T36 - Pt 725
58. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
109.066,4
- T35 - P 698/1
59. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
719.073,6
- T36 - P 723
60. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
217.136,7
- T36 - P 723
61. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
22.497,0
T20 - P 534/1
62. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
207.035,6
- T20 - P 534/1
63. Comuna Moroeni,
județul Dâmbovița
Statul român, din
administrarea Agenției
Domeniilor Statului
Județul Dâmbovița,
în administrarea
Consiliului Județean
Dâmbovița
1.894
- T43 - De887/1
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 septembrie 2010
ORDIN nr. 4713 din 23 august 2010
ORDIN nr. 4.713 din 23 august 2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a casei corpului didactic și a Metodologiei de încadrare a personalului didactic și didactic auxiliar în casele corpului didactic
REGULAMENT din 8 septembrie 2010
REGULAMENT din 23 august 2010 de organizare și funcționare a casei corpului didactic
METODOLOGIE din 8 septembrie 2010
METODOLOGIE din 23 august 2010 de încadrare a personalului didactic și didactic auxiliar în casele corpului didactic
HOTĂRÂRE nr. 888 din 25 august 2010
HOTĂRÂRE nr. 888 din 25 august 2010 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și pentru a...
HOTĂRÂRE nr. 908 din 25 august 2010
HOTĂRÂRE nr. 908 din 25 august 2010 pentru abrogarea unor acte normative
HOTĂRÂRE nr. 909 din 25 august 2010
HOTĂRÂRE nr. 909 din 25 august 2010 privind aprobarea plății debitului stabilit de Comisia Europeană, care a fost suportat din împrumutul nerambursabil acordat de Comunitatea Europeană pentru finanțarea Proiectului PHARE RO 96.02 - Technology Transfer and Qual...
RECTIFICARE nr. 3241 din 22 decembrie 2008
RECTIFICARE nr. 3.241/C din 22 decembrie 2008 referitoare la Ordinul ministrului justiției nr. 3.241/C/2008
RECTIFICARE nr. 2780 din 15 octombrie 2009
RECTIFICARE nr. 2.780/C din 15 octombrie 2009 referitoare la Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 2.780/C/2009